31,867 matches
-
sursa acestei orientări o reprezintă pierderea credinței în știință și tehnologie, scepticismului față de beneficiile planificării raționale, față de eficiența organizațiilor raționale birocratice de a satisface nevoile umane. Postmodernismul exprimă pierderea încrederii în credințele și marile teorii politice care pretind că sunt capabile să îmbunătățească societatea. SHAPE \* MERGEFORMAT Schema 1. Dinamica unei probleme sociale. Linia punctată sugerează o tendință posibilă. Teorema 5: Legea „golul atrage plinul”: scoaterea unei probleme din poziția de centralitate tinde să atragă în această poziție o altă problemă. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
atragă în această poziție o altă problemă. Cu alte cuvinte, poziția de centralitate tinde să nu rămână niciodată neocupată. SHAPE \* MERGEFORMAT Schema 2. Dinamica problemelor sociale Manipularea problemelor sociale Este necesar să examinăm o nouă întrebare: în ce măsură este conștiința colectivă capabilă să realizeze o diagnoză adecvată a problemelor sociale? Se pot identifica două tipuri de probleme sociale: problemă-stare (război, cataclisme, conflicte, căderea economiei etc.) și problemă-cauză (factorii care produc ori sunt responsabili de starea respectivă). Problemele-stare sunt conștientizate, de regulă, adecvat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de a formula alternative. O presiune pentru căutarea unor alternative a fost generată de însuși ciclul de adoptare a unei soluții, implementare a ei și eșecul/conștientizarea limitelor acesteia. Eșecul unei soluții, într-un mediu de cunoaștere suficient de avansat, capabil să formuleze alternative, a dus la dezvoltarea unei noi tematici: construirea unor alternative. Explozia alternativelor și nevoia adoptării unei soluții din mulțimea soluțiilor alternative a dramatizat nevoia dezvoltării unor tehnici de preevaluare: preevaluarea alternativelor. Așa a apărut o nouă paradigmă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
etc. sunt implicarea clasei sociale care nu a avut până atunci puterea, promovarea unui program de transformare socială și cucerirea puterii de către clasa respectivă. Sunt relevatoare precizările pe care le face Ralea cu privire la „constituirea proletariatului sub formă de clasă revoluționară”, capabilă să impună grupului întreg un nou etalon de valori (1930), considerente ce se înscriu în orizontul teoretic al gândirii marxiste, de care a fost influențat autorul atunci când și-a elaborat teza de doctorat la Sorbona; o altă idee importantă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
structurală a sistemelor sociale. A doua clasă este aceea a teoriilor funcționaliste ale dezvoltării, care cercetează procesul modernizării din perspectiva efectelor secundare pe care un astfel de proces le induce la scara societăților. A treia clasă este a teoriei agenților capabili să inducă fenomene de dezvoltare într-o societate. Un loc special revine teoriei obstacolelor și teoriei baricadelor. La aceste grupări sau familii teoretice se adaugă marea familie a teoriilor dependenței și subdezvoltării, prin care deja paradigma clasică a tranziției este
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
diferențierea structurală, dar nu generează neapărat și un efect de dezvoltare, ci mai degrabă unul de dezagregare. Pentru ca societatea să treacă într-un ciclu de dezvoltare, după ce-a suferit un efect de modernizare, este necesară intervenția unui factor voluntar, capabil de o reorganizare internă a societății care a traversat un proces de schimbare. La acest prag al demonstrației putem consemna, iată, că modernizarea nu este, implicit, și un proces de dezvoltare (So, 1990, p. 35). Modernizarea ca fenomen de criză
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
altă utilizare a paradigmei moderniste în tentativa de a explica fenomenul dezvoltării o aflăm din teoria lui McClelland, pe care o vom examina în continuare. Ideea axială a lui McClelland este aceea că modernizarea și dezvoltarea devin comprehensibile prin agentul capabil să le declanșeze și să le întrețină (1964). Care este grupul social responsabil pentru modernizarea economică a lumii a treia? În vederile lui McClelland, al cărui model îl prezentăm prin mijlocirea lui Alvin J. So, acesta este format din întreprinzători
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
apoi toate segmentele sociale, însă nu la fel”, cum cred moderniștii. Deja tranziția este pusă sub semnul incertitudinii, iar sursa ei nu mai e raportată la o societate externă, ci, cum spune Davis, la centre spirituale interne, ca fiind singurele capabile să susțină procese durabile de dezvoltare într-o societate. În această linie de gândire, Davis propune imaginea mai multor centre spirituale din care se naște capitalismul (apud So, 1990): cumpărători și vânzători, care cultivă un spirit al valorii creditului (încrederii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
funcția socială a religiei pentru a explica decolarea și apoi persistența dezvoltării: „a furniza un set semnificativ de valori finale pe care se întemeiază moralitatea și valorile centrale ale societății” (So, 1990, p. 44). Religiile universale au furnizat singurul impuls capabil să susțină un proces atât de amplu cum este acela de redefinire a valorilor centrale ale unei societăți, cerut de reorientarea axiologică dinspre tradiționalism spre raționalism. În viziunea lui Weber, remarcă Bellah, protestantismul, în Europa, a furnizat un asemenea suport
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale” din istoria universală. Vom urmări pe acest ax teoria lui Wallerstein și a școlii sale” (1990, p. 16). Analiza lui Wallerstein începe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al revoltelor interne. Singura cale de a scăpa din acest cerc vicios este să cucerești și, astfel, să procuri venituri sporind securitatea în interior într-un ritm care să depășească cheltuielile militare și rezistențele interne. Statul care este cel mai capabil să mențină un imperiu cucerind periferia va putea scăpa de acest ciclu; inamicii săi care rămân în urmă în privința cuceririi străine (externe) vor rămâne în urmă și acasă. (Randall, 1988, p. 96) Observăm deci că marea rivalitate și bătălie între
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost capabile să se miște Olanda și Anglia după 1600. Astfel, aceste țări semiperiferice din nordul Europei au fost capabile să disloce fostele state centrale din sud” (Randall, 1988, p. 95). Dezvoltare sau expansiune? Cicluri globale, faze, hegemonii. Trenduri metropolitane și trenduri
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost capabile să se miște Olanda și Anglia după 1600. Astfel, aceste țări semiperiferice din nordul Europei au fost capabile să disloce fostele state centrale din sud” (Randall, 1988, p. 95). Dezvoltare sau expansiune? Cicluri globale, faze, hegemonii. Trenduri metropolitane și trenduri periferice Modelul lui Wallerstein ne spune că toate aceste procese se desfășoară în cicluri globale, „operând nu în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și urbanizării extensive a societăților mai înapoiate din Est (URSS, România, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia) și a recuperării pierderilor provocate de război în Germania de Est, Cehoslovacia și Ungaria. În momentele de criză declanșate în această perioadă sistemul politic a fost capabil să oprime protestul sau revolta unor categorii sociale, în principal intelectualitatea și clasa mijlocie, bazându-se pe sprijinul social și politic al altor categorii sociale, în principal noul proletariat urban și țărănimea. Pe la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a societății. Pentru a înțelege construcția postcomunistă a capitalismului, trebuie să pornim de la această restricție extrem de importantă, pe care teoria economică și socială occidentală a refuzat să o ia în considerare - lipsa de capitaliști, adică de agenți sociali și economici capabili să transforme deopotrivă economia și societatea. Fenomenul nu este câtuși de puțin specific României, doar că a avut dimensiuni diferite în țările foste comuniste, în funcție de conjuncturile geopolitice ale diverselor momente istorice. Mai târziu, când au trecut la analize științifice relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
scadplus/leg/en/cha/c10115.htm). Modelul social european devine, astfel, un instrument în implementarea cu succes a obiectivelor Agendei Lisabona. Deși i se acordă diferite responsabilități, modelul social european nu este definit explicit, ci doar caracterizat prin sisteme sociale capabile să le ofere un nivel ridicat de protecție socială și coeziune socială cetățenilor. Coeziunea socială, concept european promovat la același nivel cu cele de piață unică și monedă unică, reprezintă răspunsul european la problema inegalităților sociale și economice. Coeziunea socială
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pas important în configurația scopurilor sociale comune la nivelul Uniunii Europene. În cadrul lucrărilor a fost stabilit obiectivul strategic major al Uniunii Europene de a deveni până în anul 2010 „cea mai competitivă și mai dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă de creștere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială”. Decizia care a fost luată presupune concentrarea tuturor eforturilor statelor membre spre promovarea unei coeziuni sociale mai ridicate. În acest context
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tehnologică, trendurile demografice, dublate de opțiunea femeilor de a se integra activ pe piața muncii, riscul din ce în ce mai crescut de sărăcie și excluziune socială și procesul globalizării, statele bunăstării europene au dezvoltat strategii diverse de răspuns, mai mult sau mai puțin capabile să facă față provocărilor actuale. În ciuda suportului populației pentru principiile comun împărtășite de pluralism, respect pentru drepturi individuale, economie de piață socială, egalitate a oportunităților, bunăstare socială și solidaritate, sunt de remarcat criza cu care acestea se confruntă și necesitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
implementeze noul model social european în loc să urmeze direcția orientării pe criteriile pieței. (Palier, 2004, p. 15). Supraviețuirea modelului social european în viitor depinde, în mare măsură, de opțiunea statelor membre de a prelua o parte din cele mai bune practici capabile să combine securitatea și competitivitatea. Modelul nordic european poate fi o astfel de sursă de inspirație (Rasmussen, 2005, p. 55). Totuși, pe lângă elementele pur tehnice ale furnizării bunăstării în țările nordice, un factor deloc de neglijat îl constituie caracteristicile naționale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
European pentru Dezvoltare Regională: Irlanda, Portugalia, Grecia și Finlanda. Aceeași politică a influențat puternic regionalismul în Scoția și Țara Galilor, unde s-au produs reforme instituționale în 1998. Pentru statele din sud-estul Europei, pregătirea pentru aderare presupune realizarea unui cadru instituțional capabil să realizeze și să administreze programe de dezvoltare cofinanțate prin fonduri europene. În acest context, regionalizarea apare ca unul dintre standardele europene ce trebuie atins, în vederea accesului la beneficii ulterioare. În aceste state ideea dezvoltării regionale a apărut ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
beneficia de alocație, în timp ce întreprinderea oferea pentru angajații săi acces la o serie de facilități de îngrijire a copiilor. O altă fațetă a acestei probleme o reprezintă faptul că statul era cel care oferea locuri de muncă pentru toți cei capabili să muncească. Statul era principalul angajator și intra în obligațiile sale de principal furnizor de bunăstare să garanteze un loc de muncă tuturor celor care ar fi trebuit să muncească. În acest context, rata de ocupare era foarte mare, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Concluzii Pentru români statul este un actor important implicat în furnizarea bunăstării. Acest lucru este cauzat de slaba utilizare în cadrul societății a unor mecanisme alternative cum ar fi familia, comunitatea, organizațiile nonguvernamentale, sindicatele, precum și de slabele performanțe economice, economia nefiind capabilă să asigure prosperitatea pentru toți cetățenii. Însă nu se poate vorbi de un consens în ceea ce privește gradul de intervenție a statului în diverse domenii ale furnizării bunăstării. Conform opiniei dominante, statul trebuie să intervină în controlul prețurilor, reducerea șomajului și construirea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
complexă. Pe de o parte, individul este cel responsabil pentru asigurarea propriei bunăstări și trebuie să muncească pentru a avea o viață decentă. Pe de altă parte, statul este cel care trebuie să asigure locuri de muncă pentru toți cei capabili și doritori să muncească. Datele cu privire la atitudinea față de anumite tipuri de cheltuieli bugetare indică existența unui suport crescut pentru mai multe tipuri de cheltuieli sociale (sănătate, educație, ajutorarea unor grupuri aflate în nevoie) și pentru mai multe grupuri de persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2005). Li se adaugă multe alte studii locale (vezi Knack, 1999). Narayan și Pritchett (1997) notează cinci moduri în care acesta determină creșterea veniturilor gospodăriilor: capitalul social contribuie la creșterea eficienței serviciilor publice; comunitățile bogate în capital social sunt, astfel, capabile să coopereze mai bine pentru producerea bunurilor comune/publice; capitalul social favorizează difuzarea inovațiilor; facilitează accesul pe piețe variate, sprijinind decizia optimă, datorită surplusului de informație pe care îl aduce putând fi evitate pierderile cauzate de cunoașterea incompletă a piețelor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
formei în care este realizată contribuția. Un element comun în situații de acțiune colectivă este distincția dintre leadership și simpla participare. În abordarea mea, susțin necesitatea de a distinge între aceste două roluri. Cei care îndeplinesc roluri de lideri sunt capabili să modifice motivațiile membrilor comunității, pe de o parte, și sunt ei înșiși beneficiarii unor recompense specifice, pe de altă parte. Oliver, Marwell și Teixeira (1985) au admis importanța celor care se implică inițial în furnizarea bunului colectiv, care poate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]