31,771 matches
-
ale potopului. Termenul sumerian pentru potop este a-ma-ru sau a-má-uru5; termenul akkadian curent este ab¿bu(m). 2) Povestea - Povestea potopului din izvoarele sumero-akkadiene este foarte asemănătoare cu cea din Geneză, 6-9, care depinde, cu siguranță, de tradiția mesopotamiană. Se povestește, În ordine, anunțarea dezastrului, făcută de Enkixe "Enki"/Ea, eroului potopului, Împreună cu Îndemnul de a construi o corabie (arca); construirea corabiei; Îmbarcarea eroului, Împreună cu familia sa și o serie de animale; Închiderea corabiei, pentru care se subînțelege folosirea bitumului (Atra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al panteonului, constituit din divinități central-anatoliene, indo-europene și hatice, se mai adaugă, Încă din timpul primului rege documentat istoric, ¾attușili I, alți zei importați din regiunile cucerite din Anatolia nordică și vestică și din Siria de Nord. În tablele care povestesc principalele fapte ale lui ¾attușili I (Imparati-Saporetti, 1965) se spune că acest rege a readus la Hattușaș, În templele zeiței Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna", a zeului furtunii și a fiicei lor Mezzulla, statuile și simbolurile zeilor cetăților Învinse, printre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a zeiței Zintu¿ixe "Zintuh~i" (al cărei nume Înseamnă „nepoată”). Mai există și un zeu, Soarexe "Soare"-masculin, Eștanxe "Eștan", al cărui nume În hitită este Iștanuxe "Iștanu", și un zeu-Lună Kașkuxe "Kașku", eroul principal al unui mit care povestește căderea sa din cer (Kammenhuber, 1955). Fiul lui Taruxe "Taru" este Telipinuxe "Telipinu", un zeu al furtunii și al vegetației, protagonist al unui mit legat de dispariția sa, soț al zeiței ¾atepinuxe "H~atepinu", fiica Mării. Mai sunt cunoscute două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cer, iar cei infernali sub pământ, Mareaxe "Marea" În adâncurile apelor mării etc. Aceștia dețin Însă și locuințe pământene În anumite cetăți. Mitul lui Appuxe "Appu" este foarte clar În acest sens: ...și cum trăiesc zeii separașțiț, Îți șvoiț povesti! șZeul-Soarțe locuișeșteț la Sippar, dar șzeul-ț Lună locuișeșteț la Kuzina; șzeulț furtunii locuișeșteț la Kummiya, iar Iștarxe "Iștar" locuișeșteț la Ninive; Nanayaxe "Nanaya" șlocuieșteț la Kișșina, iar Mardukxe "Marduk" loșcuieșteț la Babilon (Appuxe "Appu" A IV 12 sqq.). În orice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi integrat temei luptei unui zeu suprem al panteonului Împotriva unui dușman monstruos, care, după câteva victorii inițiale, este Înfrânt, lucru despre care dă mărturie, de exemplu, mitul balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Un alt episod magic legat de dispariția zeului-Soarexe "Soare" povestește despre răpirea sa de către Mare și recuperarea sa, Înfăptuită de Telipinuxe "Telipinu", care o ia de soție pe fiica mării. 2) Mitul, care povestește În două versiuni diferite lupta dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka", numit „povestirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mărturie, de exemplu, mitul balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Un alt episod magic legat de dispariția zeului-Soarexe "Soare" povestește despre răpirea sa de către Mare și recuperarea sa, Înfăptuită de Telipinuxe "Telipinu", care o ia de soție pe fiica mării. 2) Mitul, care povestește În două versiuni diferite lupta dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka", numit „povestirea” (uddar) lui Kella, preotul „uns” al zeului furtunii din Nerikxe "Nerik", era recitat cu ocazia sărbătorii hitite antice purulli, celebrată primăvara pentru a asigura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul mitului, sunt invocați pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
păcate, textul care a conservat acest mit este foarte deteriorat și nu putem ști cum și În ce condiții Kumarbi a fost detronat de zeul furtunii; Însă preluarea puterii de către acesta poate fi presupusă din alte mituri ale ciclului, care povestesc tocmai Încercările lui Kumarbi de a-și redobândi regalitatea cerească. Pe lângă o serie de fragmente, ciclului lui Kumarbi Îi mai aparțin cel puțin patru lucrări: „Cântecul lui Ullikummixe "Ullikummi"”, puternicul monstru de piatră surd și orb În fața seducției lui Iștarxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
texte de natură religioasă: mituri, rituri, incantații, rugăciuni, imnuri, dedicații și oracole. Astfel de tradiții religioase sunt deosebit de importante și pentru că reprezintă un patrimoniu cultural care trebuie să fi fost răspândit În toată regiunea siro-palestiniană. Mai mult, personajele și Întâmplările povestite de miturile locale - unica mitologie a lumii semitico-occidentale cunoscută direct - constituie un punct de referință care nu poate fi ignorat nici În cadrul studiului evenimentelor străvechi ale zonei și nici În ceea ce privește analiza dezvoltării regiunii În epocile următoare, În timpul epocii fierului. Textele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
două referiri de apele primordiale), care aspiră la rolul de rege al tuturor zeilor. Un astfel de pretendent periculos, care beneficiază de forța elementului aproape imposibil de domesticit, amenință să distrugă orice altă componentă a cosmosului. Mitul În chestiune ne povestește tocmai cum, prin lupta Împotriva lui Baalxe "Baal" și brusca sa Înfrângere, Yam ajunge să fie redimensionat și inserat În orânduirea finală al lumii ca element indispensabil vieții. După ce acest rival este Învins, Baalxe "Baal" este proclamat rege, iar zeul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
regelui În ceremoniile funebre În cinstea suveranului defunct, În timp ce elementele de cunoaștere rituală menționate În texte Își găsesc un corespondent precis În documentația rituală și arheologică (elemente care confirmă „actualitatea” textului În cultul practicat la Ugarit). Mitul lui Aqhatxe "Aqhat" povestește tot despre un rege fără fii, Danilxe "Danil", care reușește să aibă cu ajutor divin un moștenitor de parte bărbătească, Aqhat, Înzestrat cu toate virtuțile. Tânărul crește și devine un vânător foarte abil, datorită unui arc special, dăruit de către zeul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În care se aflau, insistând să se identifice ca popor alofon și străin. Bine organizați din punct de vedere militar, abili lucrători ai fierului, Filistenii au avut mai multe confruntări cu Israel din care au ieșit Învingători mai des decât povestesc tradițiile (Shamgar, Samson etc.). După o perioadă de influență egipteană, filistenii au suportat parțial dominația aramaică, sfârșind apoi sub influența asiriană ca stat-tampon Între Asiria și Egipt. După o nouă dependență de Egipt, regiunea a fost cucerită de Nabucodonosor al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
definitivă. Deja, conform opiniei lui Herodot (II, 53, 2), această organizare a lumii divine fusese opera lui Homer și a lui Hesiod, care le dăduseră zeilor nume, le precizaseră onorurile și funcțiile și le descriseseră Înfățișarea. Dar Înainte de acești poeți, povestește tot Herodot (II, 52, 1), nu se cunoștea forma zeilor, iar aceștia nu aveau nici nume, ci erau numiți doar „zei” (theoi), fiindcă le dăduseră tuturor lucrurilor o ordine și țineau sub controlul lor orice Împărțire. Această idee a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al XIII-lea Î.Hr., o perioadă ce coincide cu Înflorirea micenienilor, În timp ce arheologia a arătat În ce fel, În jurul veacului al VIII-lea, unele morminte din epoca miceniană deveniseră locuri ale cultului eroic 1. Dar pentru grecii care le povesteau, acele fapte aparțineau unui trecut Îndepărtat, În decursul căruia viața actuală Își primise fundamentul, ordinea și stabilitatea. „Vremea eroilor” este un timp deformat și transfigurat, care precedă istoria prezentă, În care fiecare cetate Își are un suveran și care coincide
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
discurs care e „ascultat” (fr. 1, Diano), ocupând același câmp semantic ca și mythos-ul. Abia mai târziu va fi „rațiunea”. Între timp și istoriografia Începea să atace tradiția mitică. Hecateu din Milet Își Începea opera, poate Genealogiile, afirmând că va povesti faptele așa cum i se păreau „adevărate”, „fiindcă logoi ai grecilor sunt multe și ridicole”; la câtva timp după el, Herodot (III, 122, 2), Împins de necesitatea cronologică, urma să creeze o ruptură Între timpul mitului, adică al zeilor și eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oamenii; la rândul lor, Solon și autorul anonim al Imnului homeric către Demetraxe "Demetra" susțineau caracterul inevitabil și ambiguitatea „darurilor” zeilor. Numai respectul și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și să Îi aducă Zeiței Demetra onorurile străvechi datorate, pentru a o Îmblânzi. Așadar, odată scurs definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau niște eroi, după cum Dionysos era zeul-erou (subcapitolul 1.3.b). În sfârșit, Dionysos era un zeu metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era guvernată de norme (collegium licitum/illicitum). Cultele care nu erau recunoscute de stat puteau fi respinse, batjocorite și interzise ca „noi, străine, necunoscute” (nova, externa, aliena, incognita), contrare tradiției romane (mos maiorum; Titus Livius 39, 156, 8). După câte povestește biograful său (Suetonius, Augustus, 93), Augustus ar fi practicat cu cea mai mare venerație cultele vechi și adoptate, dar le-ar fi respins pe celelalte. El era inițiat În misteriile de la Eleusis, dar Îl lăudase pe nepotul lui, Gaius, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sa pe fiii lui Odiseuxe "Odiseu" și ai Circei, fiica lui Heliosxe "Helios", Agriusxe "Agrius" și Latinus 2: din acel moment și această parte a coastei tireniene este prezentă În literatura greacă. În monografia lui Despre Italia, Antioh din Siracuza povestește că Siculus a fugit de la Roma În vremea În care Morges domnea peste Italia (meridională) (În Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 73). Heraklesides din Pontxe "Pont" definește Roma ca pe o „cetate greacă” - polis Ellenis (De anima, fr.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
2, 21, 54; Plutarh, Quaestiones Romanae, 34). Încă din epoca republicană gens Cornelia practica Înmormântarea În sarcofage (Pliniu, Naturalis historia, 7, 187). Este cunoscut mormântul Scipionilor pe via Appia, ca și hipogeul aparținând familiei Calpurn Pison pe via Salaria. Se povestește că gens Fabia ar fi fost nimicită pe Cremera (477 Î.Hr.) atunci când gens Fabia ar fi părăsit tabăra ca să ofere la Roma un sacrificiu gentilic 1. Gens Fabia Își celebra sacra gentilicia pe Quirinal și avea un grup propriu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și mit, dacă exista vreodată vreun mit de reprezentat. Prin pompa theatralis se stabilește un raport Între templu și teatru 1: ad scaenam a templis et aris. Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a Început cu „instituirea” (constituere), Întemeind cultele lui Ianusxe "Ianus", Jupiter, Martexe "Marte", Picus, Faunusxe "Faunus", Tiberinusxe "Tiberinus" și Herculexe "Hercule". Numa a Întemeiat alte culte, dar „nu existau Încă” (nondum) imagini și temple; riturile erau simple și sobre. Este povestită pe larg construirea fortăreței de pe Campitoliu, după a cărei terminare cultul lui Jupiter Summanus a fost aproape uitat. Se vorbește apoi despre instituirea funcțiilor sacerdotale și despre alte construcții. Acest compendiu, care amintește În treacăt de așa-zisul scandal al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
treacăt de așa-zisul scandal al bacanalelor (186 Î.Hr.), ajunge până În vremea lui Varro, când plebeii din Roma au Încercat să instaleze un cult egiptean chiar pe Campitoliu (I fr. 41). În cartea a IV-a, „Despre quindecemviri” se povestește istoria celor zece Sibylle, care sunt prezentate În ordine cronologică; urmează apoi legenda Sibyllei din Cumae, care i-a vândut regelui Tarquinius cărțile ei, iar apoi cea a acestor zece cărți sibiline care au fost distruse Într-un incendiu de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dureros să se supună. Această prerogativă a lui Isisxe "Isis", care se exprimă și În apelativul frecvent de Tyhe sau Fortunaxe "Fortuna", cu care o invocă numeroși credincioși și care Își află o ilustrare vie În Întâmplările lui Luciusxe "Lucius", povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic elenistice a fizionomiei zeiței, de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care s-a bucurat cultul ei În această perioadă. Cu alte cuvinte, figura zeiței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ciclului osirian (Sethxe "Seth", Anubisxe "Anubis", Nephthys). În organica expunere a lui Plutarh (Despre Isis și Osiris), mitul egiptean Îi atribuie lui Isis sarcina decisivă a căutării corpului sfârtecat al soțului și a celebrării acelor rituri funerare prin care, așa cum povestește aretalogia de la Oxyrhinchos, ea „l-a făcut nemuritor pe marele Osiris” (Pap. Oxyr. XI, 1915, nr. 1380, 242 = Turchi nr. 230). Autorul grec, martor al fizionomiei cultului și al valențelor sale ideologice așa cum se configuraseră ele În secolele I-II
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]