31,771 matches
-
cel mai curent În răspândirea cultelor orientale În afara teritoriilor lor naționale respective. Inscripția lui Apollonius (IG XI, 1299 = Roussel, no 1, pp. 71-83), preot al lui Serapis În așa-numitul Serapeum A, Înainte de ocupația atenienă a insulei (166 Î.Hr.), povestește cum bunicul, preot egiptean din Memphis, aducând cu sine propriul zeu Împreună cu obiectele sacre, a continuat să practice cultul În forme private În locuința sa, Încredințându-i apoi această grijă fiului. După moartea acestui Apollonius, primind În somn poruncă de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Nerthus", iar În alt loc (ibidem XLIII) amintește de pădurea unei religii antice (antiquae religionis) În zona locuită de naharavali. O altă trăsătură comună a germanilor și slavilor este folosirea calului pentru divinație. În Chronicon-ul lui Thietmar (secolele X-XI), se povestește că, În cetatea Riedegost, exista un templu ai cărui preoți practicau rituri divinatorii folosindu-se de un cal. Confirmă această tehnică divinatorie și Saxo Grammaticus (Gesta Danorum, XIV), care notează că la Arcona, În timpul lui Svantovitúxe "Svantovitu^" - ultimul punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale pământului, despre libații sacre, sărbători rituale, formule magice. Exista Însă și obiceiul jertfelor umane: „captivos immolant diis suis”, acuza o bulă a lui Onorius al III-lea, iar această practică este atestată În mai multe rânduri de istorici care povestesc despre aventurile și cruciadele declanșate pentru convertirea balticilor la creștinism. Cultele se celebrau mai ales În păduri sau În locuințele private, Însă există și informații despre câteva edificii folosite doar În scopuri sacre, iar săpăturile arheologice au scos la lumină
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților a unui element din religia indo-europeană. Să ne referim la Roma. În cartea a XXII-a din Ab urbe condita, Titus Livius povestește despre situația haotică și disperată creată imediat după căderea cetății Cannae: Atunci, În sfârșit, a sosit și darea de seamă din partea consulului Terentius, În care se spunea: „Consulul Luciusxe "Lucius" Aemilius și oastea sa au fost nimiciți; el se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poeți și profeți. Realitatea era Însă mult mai diferită. Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se Îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate Însemnată de texte și tradiții orale), era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
au fost redactate aceste Mabinogion, Britania era deja creștinată de mai mult de jumătate de mileniu. 13. ZEII IRLANDEITC "13. ZEII IRLANDEI" Din fericire suntem mult mai bine informați despre zeii Irlandei precreștine, datorită a două opere care, În aparență, povestesc despre istoria străveche a insulei, dar care, de fapt, păstrează o amintire destul de exactă despre mitologia precreștină; este vorba despre Leabhar Gabála Éirenn (Cartea cuceririi Irlandei), redactată În secolul al XII-lea, probabil În aceeași perioadă ca și Cath Maige
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-a născut sclavul (Rig-Veda X, 90; cf. Varenne, 1982 și Lincoln, 1986). Trebuie să evidențem două lucruri: În toate miturile despre originea umanității, pe care le-am citat până acum, umanitatea este identificată imediat cu poporul care păstrează și povestește mitul: Tuistoxe "Tuisto" și Mannusxe "Mannus" sunt la originea triburilor germanice, PuruÌa dă naștere unei umanități Împărțite social conform diviziunii indiene tipice, Manu este chiar autorul presupus al primului codex de legi indiene, Yimaxe "Yima" este primul rege al Iranului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unitar ca „zei”; Însă, Într-un trecut Îndepărtat, cele două grupuri au ajuns să se lupte Între ele. Cea mai veche atestare a acestui mit se găsește În poemul eddic Völospá (Profeția ghicitoarei), unde, Într-o formă voit obscură (profetesa povestește o viziune pe care a avut-o), se face referire la această Întâmplare (strofa 21 sqq.): Atunci a apărut războiul pe pământ 21 când a fost Gullveigxe "Gullveig" străpunsă cu o lance și au ars-o În sala lui Harxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-a pornit, orbit de mânie, 26 - rar zăbovește când află asemenea fapte - nu au contat jurăminte, făgăduieli și cuvinte, toate legămintele sacre făcute-ntre ei (trad. după Mastrelli, 1951). Această luptă precum și Împăcarea prin care se Încheie totul sunt povestite pe larg În capitolul al IV-lea din Ynglingasaga. 8. ANALIZA DUMEZILIANĂ A RELIGIEI GERMANICE. ZEII PRIMEI FUNCȚIITC "8. ANALIZA DUMEZILIANĂ A RELIGIEI GERMANICE. ZEII PRIMEI FUNCȚII" În prima jumătate a secolului XX a existat printre cercetători (Începând cu Salin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iar tripartitismul inițial al panteonului indo-european evoluează spre bipartitism: pe de o parte, Aesir (prima și a doua funcție), de cealaltă parte, Vanir (moștenitori ai celei de-a treia funcții, cea economică). Tyrxe "Tyr" este reprezentat fără o mână. Tradiția povestește că, atunci când zeii au vrut să-l Înlănțuie printr-un șiretlic pe lupul Fenrirxe "Fenrir" - cel destinat să deschidă calea Catastrofei Finale -, acesta a cerut ca Tyr să-și pună mâna drept garanție Între colții săi; zeul i-a oferit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În lumină faptul că, Într-un poem eddic, Rígsthula, există urme clare ale conceperii societății Într-un mod cât se poate de asemănător cu cel indo-european pe care Îl regăsim păstrat cu fidelitate În India (și În Iran). Acest poem povestește că zeul Heimdallrxe "Heimdallr", călătorind sub numele de Rígrxe "Rígr", „Rege”, a fost primit de către doi soți; acesta a lăsat femeia gravidă, care a adus pe lume un băiat urât și diform, pe nume Thrällxe "Thräll", „Sclav”. Apoi, a mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
agriculturii și a creșterii animalelor -, dar și asupra plăcerilor vieții, deci și asupra sexualității. Am vorbit deja despre falusul foarte vizibil pe care tradiția i l-a atribuit lui Freyr; mai rău, el se culcă cu sora sa, așa cum se povestește În Locasenna, strofa 32: Taci, Freyjaxe "Freyja"! Ești o nelegiuită și un monstru de răutate, căci zeii te-au surprins cu fratele tău (trad. Mastrelli, 1951). Promiscuitatea sexuală este, de altfel, tipică personajelor celei de-a treia funcții. 10. DIVINITĂȚILE
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
morții sale ne-a parvenit În două versiuni (cf. Dumézil, 1983, pp. 159 sqq.), una de origine scandinavă, iar cealaltă de origine daneză; totuși acestea sunt, În linii mari, identice. Baldrxe "Baldr" are vise care Îi prevestesc apropierea morții. Le povestește Aesiri-lor despre temerile sale, iar aceștia țin sfat și În final, hotărăsc să ceară fiecărei entități să jure solemn că nu Îi va face nici un rău lui Baldr. Așadar, Friggxe "Frigg", mama lui Baldr, obține acest jurământ de la foc, apă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestor figuri și evenimente sunt mult mai diferite și mai vechi. Wikander (1947), Într-un articol scurt și remarcabil, a demonstrat că personajele principale din Mah³bh³rata, marele poem epic indian, sunt, de fapt, transpuneri ale divinităților vedice și că Întâmplările povestite În poem refac tradiții chiar mai vechi decât cele conservate În Vede. Dumézil, la rândul său, a arătat că În Mah³bh³rata există un episod format din trei elemente, care prezintă analogii clare cu mitul lui Baldrxe "Baldr" și al Catastrofei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
său. Ar fi o iluzie primejdioasă, și chiar aceasta este iluzia fundamentalismului, să credem că limbajul Bibliei este o „limbă” contemporană și că, de exemplu, cuvintele și imaginile au aceeași semnificație. Chiar și modurile de a scrie și de a povesti sunt diferite și, pentru a ajunge la ideea cea mai importantă, modul de a concepe „istoria” și procedeul de a o scrie sunt diferite. Nu putem să nu ținem cont mereu de acest lucru. Numai cel care face acest efort
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
completează în mod fericit pe cea pe care am citat-o. Pentru mai multe informații poate fi consultată recenzia pe care am făcut-o la lucrarea lui Finkelstein și Silberman în Rasegna di Teologia 44 (2003), 133-139. Capitolul 1 A povesti istorii sau a scrie istoria Tradițional, Biblia se prezintă ca o carte de istorie sau de istorii, cu un început, o lungă desfășurare și un sfârșit. Începutul istoriei coincide cu crearea lumii și sfârșitul cu predicarea evangheliei în Imperiul Roman
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
să fie exhaustivă, ci să spună esențialul despre lumea noastră. Afirmă că știe cum a fost creată, cum s-a constituit, de ce există, care este vocația umanității în univers și cum se va sfârși universul pe care îl cunoaștem. Istoria povestită în Biblie este istoria acestei lumi, a noastre, și este istoria noastră. În special, ne povestește cum a căutat îndelung mântuirea care i-a fost oferită în Isus Cristos. Secole de-a rândul, aceste afirmații n-au constituit o problemă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
creată, cum s-a constituit, de ce există, care este vocația umanității în univers și cum se va sfârși universul pe care îl cunoaștem. Istoria povestită în Biblie este istoria acestei lumi, a noastre, și este istoria noastră. În special, ne povestește cum a căutat îndelung mântuirea care i-a fost oferită în Isus Cristos. Secole de-a rândul, aceste afirmații n-au constituit o problemă pentru lumea creștină. Astăzi, însă, odată cu apariția spiritului critic, lucrurile stau altfel și e necesar să
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
a fost oferită în Isus Cristos. Secole de-a rândul, aceste afirmații n-au constituit o problemă pentru lumea creștină. Astăzi, însă, odată cu apariția spiritului critic, lucrurile stau altfel și e necesar să ne întrebăm care este legătura dintre „istoria povestită de Biblie” și „istoria reală”. Apare întrebarea simplă, dar fundamentală, dacă ceea ce ne spune Biblia „s-a întâmplat cu adevărat”, adică să stabilim cu mai mare precizie dacă „istoria” povestită de Biblie este credibilă sau nu. I. Istoria antică și
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
e necesar să ne întrebăm care este legătura dintre „istoria povestită de Biblie” și „istoria reală”. Apare întrebarea simplă, dar fundamentală, dacă ceea ce ne spune Biblia „s-a întâmplat cu adevărat”, adică să stabilim cu mai mare precizie dacă „istoria” povestită de Biblie este credibilă sau nu. I. Istoria antică și lumea televiziunii Această întrebare echivalează astăzi cu a pune în discuție una dintre atitudinile noastre cele mai obișnuite și automate față de realitate și față de reprezentările realității. Mijloacele de comunicare, în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
televizate. Nu vizează atât exactitatea unei cronici fidele și detaliate, cât mai ales - în primul rând - să transmită un mesaj existențial cu privire la evenimentele pe care le descriu. Cu alte cuvinte, vor mai mult să „formeze” decât să „informeze”. „Semnificația” evenimentului povestit este mai importantă decât „purul fapt”, dacă există în lumea noastră umană „fapte pure”. Raportul dintre textele biblice cu „realitatea” istorică este așadar complex, sigur mai complex decât raportul dintre „reportajul” televizat și faptul de actualitate. III. „Adevărul” povestirilor biblice
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
a fost scrisă de corespondenți care urmăreau personajele și evenimentele cu blocnotes și aparate de fotografiat sau camere de televiziune, trebuie să confruntăm istoria biblică cu documentele pe care cercetătorii, istorici și arheologi, ni le pot furniza cu privire la ceea ce ne povestește Biblia. Va fi foarte util să reluăm toată istoria biblică, plecând de la creație, și să ne întrebăm dacă afirmațiile biblice pot fi sau nu confirmate de documente contemporane ei. IV. Istorie și istorii După cum am spus deja, modul de a
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Biblia. Va fi foarte util să reluăm toată istoria biblică, plecând de la creație, și să ne întrebăm dacă afirmațiile biblice pot fi sau nu confirmate de documente contemporane ei. IV. Istorie și istorii După cum am spus deja, modul de a povesti al Bibliei nu este chiar cel al unui „telejurnal”, dar nici cel al istoricilor moderni. Iau un exemplu pentru a mă explica mai bine. 1. Botezul lui Isus În relatarea botezului lui Isus pe care o găsim în cele trei
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Luca), cerul se deschide și Duhul Sfânt, sub chip de porumbel, coboară asupra lui Isus abia botezat. Cine vede acest porumbel? Conform acestor trei evanghelii, numai Isus îl vede. Dar, dacă este așa, apare imediat o altă întrebare: cum pot povesti evangheliștii acest fapt? Răspunsul imediat va fi: însuși Isus le va fi spus ucenicilor. Rămâne totuși o problemă, o simplă chestiune de stil: povestirea este la persoana a treia, nu la persoana întâi. Evanghelistul nu scrie: „Isus mi-a spus
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
dacă Isus este unicul personaj prezent care să-l fi putut vedea pe Duhul Sfânt, atunci nimeni nu poate spune: „Isus l-a văzut pe Duhul Sfânt” pentru că nimeni nu a văzut ce se întâmpla, în afară de Isus care însă nu povestește faptul. Sau ne aflăm în fața unui mod obișnuit și acceptat de a vorbi și de a scrie în această epocă. Acest fel de a scrie este încă foarte comun astăzi, nu în lumea jurnalismului și a istoriografiei, ci a romanului
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]