32,058 matches
-
1960. Aruncătorul era o armă simplă și eficientă care consta într-o țeavă lisă fixată de o placă de bază dreptunghiulară (pentru a absorbi reculul) și un afet bipied. Piesa era deservită de cinci soldați (la nevoie de trei), iar tragerea se executa de obicei prin ochire directă. Arma era dotată cu un sistem de percuție prin cădere liberă. Un regiment de infanterie francez avea în anul 1940 câte 200 de bombe (de 1,33 sau 2,2 kilograme) pentru fiecare
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
de sarcini avea deja 200 de pagini. Primele opt baterii au fost fabricate de către consorțiul Vickers-Armstrong în Marea Britanie. Oțelul era turnat și laminat la Sheffield, uzinarea țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford. Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În plus, în țară începuse deja procesul
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers. La finalizarea acestui lot, uzinele Reșița și Astra Brașov au trecut la fabricarea tunului antitanc Reșița Model 1943. Tunurile au intrat în dotarea Armatei Române la 1 august 1939. Metoda de tragere tahimetrică era asigurată de predictorul Vickers, iar cea geometrică de către aparatul central de conducere a focului "Bungescu Model 1938".
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
conceput ideea cu ""Toki*Meka"". Tokashi a avut o idee similară, în aceelași timp dar niciodată nu a fost îndeplinit. El a ajutat-o oarecum pe Naoko Takeuchi la ""Toki*Meka"" în acest moment la un curs de dezvoltare prin tragere la ideea unor schițe conceptuale, în care Naoko Takeuchi a afișat volumul 1 din Toki*Meka. Ei doi apoi s-au căsătorit în 1999. Ei au acum un fiu, născut în ianuarie 2001, al cărui nume real nu-l vor
Naoko Takeuchi () [Corola-website/Science/324089_a_325418]
-
tendința de a se îngropa în pământ după o perioadă mai lungă de utilizare. Piesa trebuia mutată în cazul focului susținut. Problema a fost remediată o dată cu introducerea modelul PM-43, dotat cu amortizoare la bipied și la baza țevii. Metoda de tragere era fie cea clasică (percuție prin cădere), fie printr-un trăgaci. Aruncătorul de bombe s-a dovedit a fi atât de eficient încât armata germană a introdus în dotare exemplarele capturate sub denumirea "Granatwerfer 378(r)", iar ulterior a fabricat
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
un geniu al crimei) și a lucrat un timp ca șeful său de personal. Menținut de Moriarty într-un stil de viață confortabil, Moran a ajuns în curând să fie folosit exclusiv pentru asasinatele care necesitau un talent deosebit în tragerile cu pușca, inclusiv cea a doamnei Stewart din Lauder în 1887. După dezintegrarea organizației criminale a lui Moriarty în "Ultima problemă" (de la începutul anului 1891), Moran a scăpat neacuzat și l-a urmat pe profesor la Cascadele Reichenbach. După ce a
Sebastian Moran () [Corola-website/Science/324142_a_325471]
-
ZiS-3 Model 1942 fabricate la Uzinele Reșița. Prototipul numărul 1 (un tun antitanc ZiS-3 Model 1942 modificat: camera proiectilului de la Vickers-Reșița, ghinturi tip ZiS-3 și calibrul 75 mm) și numărul 3 (afet ZiS-3 Model 1942 cu țeava și frâna de tragere a tunului FF-KF-RF) au fost respinse. Al doilea prototip, realizat în două variante, s-a dovedit a fi cel mai performant. Varianta „a” folosea camera de încărcare a tunului Vickers-Reșița și ghinturile tunului sovietic ZiS-3 Model 1942 de calibrul 76
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
prototip, realizat în două variante, s-a dovedit a fi cel mai performant. Varianta „a” folosea camera de încărcare a tunului Vickers-Reșița și ghinturile tunului sovietic ZiS-3 Model 1942 de calibrul 76,2 mm. Varianta „b” folosea afetul, mecanismul de tragere și recul al tunului sovietic ZiS-3 Model 1942, țeava, ghinturile și camera de încărcare a tunului Vickers-Reșița, camera proiectilului și frâna de gură a tunului PaK 40. Materialul folosit pentru realizarea acestei variante era denumit „"RNCM-110"” (oțel românesc aliat cu
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
care Mareșal înarmat cu un obuzier sovietic de calibrul 122 mm. Prezentarea prototipului vehiculului blindat s-a soldat cu un eșec: vânătorul de tancuri nu a reușit să perforeze deloc blindajul unui tanc aflat în poligon, deși au fost executate trageri și de la distanță mică (300 de metri). Colonelul Valerian Nestorescu a sugerat deplasarea comisiei către o altă locație din poligon. Aici se aflau opt blindaje cu o grosime de 10 cm amplasate astfel: primele patru se aflau la 300 de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
primele patru se aflau la 300 de metri (dispuse la un unghi de 30ș), celelalte trei la 500 de metri (același unghi) și ultimul la 1000 de metri (în poziție verticală). Căpitanul inginer Eugen Burlacu s-a ocupat de executarea tragerilor cu varianta „b” a prototipului nr. 2. Acestea au fost în număr de nouă (prima lovitură asupra blindajului aflat la 1000 de metri nu a nimerit ținta) și au durat în total un minut și douăzeci de secunde. Performanțele tunului
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
mult decât tunul sovietic ZiS-3, însă mult sub cele 1200 de piese ale tunului antitanc german PaK 40. Piesa de artilerie era prin urmare mult mai simplu de construit. De la tunul sovietic împrumuta afetul, roțile, fălcelele, mecanismul de recul și tragere. Țeava tunului, ghinturile (în număr de 24, constante) și camera tubului cartuș era similare tunului antiaerian Vickers-Reșița Model 1936. Scutul de protecție, frâna de gură și camera proiectilului erau copiate de la tunul german PaK 40. Scutul de protecție avea forma
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
la distanța de 500 metri. Bătaia eficace pentru proiectilul perforant era de 1,5 kilometri. Bătaia maximă a proiectilului exploziv era de 11,4 kilometri. Greutatea în baterie era de 1430 kilograme, iar în bătaie de 1470 kilograme. Cadența de tragere era de până la 20 de lovituri pe minut. Debitele orare erau de 240-280 de obuze, o creștere de peste 100% față de tunurile care se aflau deja în dotarea armatei. În comparație cu tunurile de câmp tubate amovibil model 1902/36, tunul Reșița era
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
20 de lovituri pe minut. Debitele orare erau de 240-280 de obuze, o creștere de peste 100% față de tunurile care se aflau deja în dotarea armatei. În comparație cu tunurile de câmp tubate amovibil model 1902/36, tunul Reșița era bifleș. Câmpul de tragere orizontal fusese mărit de 7 ori, iar tragerile la distanțe mari nu necesitau o groapă la sapele fălcelelor. Ochirea în plan orizontal și în plan vertical putea fi realizată de un singur servant, iar acesta putea executa și darea focului
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de 240-280 de obuze, o creștere de peste 100% față de tunurile care se aflau deja în dotarea armatei. În comparație cu tunurile de câmp tubate amovibil model 1902/36, tunul Reșița era bifleș. Câmpul de tragere orizontal fusese mărit de 7 ori, iar tragerile la distanțe mari nu necesitau o groapă la sapele fălcelelor. Ochirea în plan orizontal și în plan vertical putea fi realizată de un singur servant, iar acesta putea executa și darea focului. Tunul avea și un opritor care semnala automat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de un singur servant, iar acesta putea executa și darea focului. Tunul avea și un opritor care semnala automat dacă țeava tunului urma să atingă solul în momentul reculului. Având afetul bifleș, piesa de artilerie avea stabilitatea și precizia necesară tragerii a trei proiectile consecutive fără a necesita ajustări. Producția în serie a fost demarată pe 25 februarie 1944 la Uzinele Reșița, Astra Brașov și Concordia Ploiești. Ultimele două fabrici nu au respectat normele folosite de obicei, fiind sărite mai multe
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
sunt folosite și pe computerele personale, deși în cele mai multe cazuri, utilizatori preferă să utilizeze tastatura familiara (normale sau de joc), și mouse-ul. versiunea standard este conține: în mâna stângă butoanele de ghidare (înainte-înapoi-stânga-dreapta), pe baza dreptului - butoanele de acțiune (salt, tragere). Multe gamepad-uri moderne, împreună cu ghidul de butoane sunt utilizate betele analog. Pentru prima dată o astfel de soluție a fost susținută la controller-ul, Emerson Arcadia 2001, dar a câștigat popularitate în rândul jucătorilor imediat după apariția consolelor Nintendo 64
Gamepad () [Corola-website/Science/324214_a_325543]
-
prima expediție terestră îi avertizează să nu se apropie. Căpitanul navei spațiale, comandantul John J. Adams, ignoră acest avertisment, urmând doar ordinele sale specifice, prin urmare îi solicită coordonatele locului de aterizare. Edward Morbius îi îndeplinește cerințele fără prea mare tragere de inimă. Nava C57-D este întâmpinată de Robotul Robby, care îi ia pe Adams, locotenentul Farman Jerry și pe locotenentul "Doc" Ostrow pentru a se întâlni cu Dr. Morbius. În casa sa elegantă, Morbius le explică faptul că o forță
Planeta interzisă () [Corola-website/Science/324327_a_325656]
-
acord cu opinia conform căreia navele japoneze trebuia să fie mai puternice decât ale adversarilor, "Hiei" și surorile ei au fost primele nave din lume echipate cu tunuri de 36 mm (14 inch). Tunurile principale aveau muniție pentru 90 de trageri și o durată de viață de 250-280 de trageri. În 1941 proiectilele au fost colorate pentru a-i ajuta pe tunari și pe ajutoarele lor. Proiectilele anti-blindaj de pe "Hiei" erau vopsite cu negru. Bateria secundară de pe Hiei era constituită din
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
fie mai puternice decât ale adversarilor, "Hiei" și surorile ei au fost primele nave din lume echipate cu tunuri de 36 mm (14 inch). Tunurile principale aveau muniție pentru 90 de trageri și o durată de viață de 250-280 de trageri. În 1941 proiectilele au fost colorate pentru a-i ajuta pe tunari și pe ajutoarele lor. Proiectilele anti-blindaj de pe "Hiei" erau vopsite cu negru. Bateria secundară de pe Hiei era constituită din 16 tunuri de calibru 15 mm/50 (6 inch
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
unice, toate situate la mijlocul navei, 8 tunuri de 7,6 mm (3 inch) și 8 lansatoare submarine de torpile de 53 cm (21 inch). Cele 16 tunuri de calibru 6 inch/50 erau capabile să execute între 5 și 6 trageri pe minut, cu o durată de viață a țevii de 500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa trageri asupra avioanelor și asupra navelor, dar modul în care erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
și 8 lansatoare submarine de torpile de 53 cm (21 inch). Cele 16 tunuri de calibru 6 inch/50 erau capabile să execute între 5 și 6 trageri pe minut, cu o durată de viață a țevii de 500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa trageri asupra avioanelor și asupra navelor, dar modul în care erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
torpile de 53 cm (21 inch). Cele 16 tunuri de calibru 6 inch/50 erau capabile să execute între 5 și 6 trageri pe minut, cu o durată de viață a țevii de 500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa trageri asupra avioanelor și asupra navelor, dar modul în care erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14 trageri pe minut și aveau
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
Aceste tunuri puteau executa trageri asupra avioanelor și asupra navelor, dar modul în care erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14 trageri pe minut și aveau o durată de viață a țevii de 800-1500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa cea mai variată gamă de trageri dintre toate armele de pe Hiei, antiaeriene, anti-navă și pentru trasoare. Hiei era echipat și cu un
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14 trageri pe minut și aveau o durată de viață a țevii de 800-1500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa cea mai variată gamă de trageri dintre toate armele de pe Hiei, antiaeriene, anti-navă și pentru trasoare. Hiei era echipat și cu un număr mare de tunuri automate antiaeriene „Type 96 25 mm AT/AA”. Pe 4
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14 trageri pe minut și aveau o durată de viață a țevii de 800-1500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa cea mai variată gamă de trageri dintre toate armele de pe Hiei, antiaeriene, anti-navă și pentru trasoare. Hiei era echipat și cu un număr mare de tunuri automate antiaeriene „Type 96 25 mm AT/AA”. Pe 4 august 1914, "Hiei" a fost în mod oficial introdus în
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]