4,058 matches
-
medicină, cu rezidențiatul și cu trei copii sub cinci ani, în timp ce lucra patru zile pe săptămână și era de gardă din trei în trei nopți și din două în două weekenduri, doctorița zâmbea, ridica din umeri și zicea: — N-ai încotro. Câteodată pare imposibil, dar întotdeauna se rezolvă într-un fel sau altul. Emmy era întinsă cu picioarele depărtate pe masa de consultații, exact cu o zi înainte să împlinească treizeci de ani și era hotărâtă să audă din nou veștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
tatălui lui Tuti. El m-a ajutat să-mi pun viața în ordine — cred că mi-a salvat-o în multe sensuri — așa că nu am stat pe gânduri când mi-a cerut să mă căsătoresc cu Tuti. Leigh nu știa încotro bătea el cu povestea asta, dar era fascinată — să nu mai zicem că era limpede acum de ce ziarele de scandal nu mai continuaseră subiectul. Dar a naibii să fie dacă o să-i arate; a sorbit din ceașca de cafea încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Leigh. Sunt sigură că nici măcar nu-și mai amintește că l-ai invitat în camera ta, doar conversația minunată pe care ați avut-o. — A-ha, continuă să-i spui minciunile tale, spuse Adriana. — Se pare că nu prea ai încotro, șopti Leigh. Vine încoace. Trei. Doi. Unu... — Emmy? spuse el cu o voce drăgăstoasă și emoționată. Nu știu dacă îți mai amintești de mine, dar ne-am întâlnit la Paris, la cel mai prost hotel din câte există. Paul? Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
fie drăguț cu Vera și să nu o tachineze, cum făcuse cu guvernanta anterioară. Rusoaica aia cu toane Îl Îngrozise pe cînd se refăcea după pojar, spunîndu-i că ea putea auzi vocea lui Dumnezeu În Amherst Avenue, atrăgîndu-le atenția oamenilor Încotro se Îndreaptă lumea. Curînd după aceea, Jim Îi impresionase pe prietenii săi de școală anunțîndu-i că el era ateu. În contrast, Vera Frankel era o fată liniștită care nu zîmbea niciodată și totul legat de Jim și de părinții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mamei și tatălui tău. Jim trecu pe lîngă hamali și intră În tunelul plin de lumină. Grupuri de bărbați și femei, englezi, umblau printre tancurile și camioanele arse În parcare. Urmau liniile șterse de marcaj, fără să aibă vreo idee Încotro mergeau, de parcă supraviețuiseră tot războiul ca să moară În această Îngrămădeală de vechituri. În afara stadionului, lumina soarelui de august devenea și mai intensă, din cauza tăcerii depline care se Întindea deasupra orezăriilor și a canalelor. O strălucire albă acoperea pămîntul abandonat. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și urmă camionul prin norii de praf care se ridicau În urma roților acestuia. Drumul mergea spre interiorul țării dinspre lagună, pierzîndu-se curînd Într-o țesătură de orezării și canale. Jim se Întreabă dacă acest grup de bandiți avea vreo idee Încotro merge; erau un fel de navetă otrăvitoare care trecea Încolo și Încoace peste terenul matlasat. Totuși, la opt sute de metri mai departe, de-a lungul unui drum paralel, un al doilea camion se grăbea prin orezăriile pustii. Anticul Opel capturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ei ziceau: „Zii, mă, omule, foale! Ba burtă se zice, mă proștilor” și Burtoi l-au poreclit și noi În sărăcie cu capra la gardul casei mâncând frunze de acăț. Și ne-am băgat slugă la neamuri că n-aveam Încotro. Așa a ajuns moșu’ Schiman argat la cai la Șirianu, nu ca Vasile, care cu banii de pe avere s-o dus În America și s-o făcut om. Și Într-o toamnă i-a dat grâu amestecat cu tăciune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iei o bucată, „Înapoierea” e garantată. Iar dacă o să Înfuleci și o bucată de plăcintă s-au dus dracului și independența și suveranitatea. Prăjiturile, fiecare pahar de vin În plus pun În discuție viitorul țării și al poporului. N-ai Încotro și, cu lăcomie, condamni țara la Înapoiere, puțin Îți pasă de independență și suveranitate națională, să-l ia dracul de viitor. Cam toți sunt pentru Înapoiere, pierderea independenței și suveranității, pentru afectarea viitorului. Adunătură de trădători sadea. Mai greu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
urmă, Însă, a fost obligată s-o invite la masă. Se pare că mătușa Sylvia o sunase pe Ronnie sâmbătă, plângând, să-i spună că simțea că Nigel o Înșeală. Era Într-un așa hal Încât, Ronnie nu a avut Încotro și-a chemat-o la masă ca s-o mai Înveselească. — N-o să spună nimic ca să te facă de rușine, o asigurase Ronnie pe Ruby, e mult prea abătută. Din punctul de vedere al mâncării, Ronnie se strofocă extrem de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
un rictus obosit. Vrea să rămână singură și poate că nu mai are încredere în mine. Întind mâna, îi ating fața, vreau să o eliberez de privirea aceea rănită, stinsă. Închid portiera și taxiul pleacă. Rămân singur, fac câțiva pași. Încotro? Să-mi regăsesc gândurile, mașina oprită în mijlocul străzii. Am întârziat la sala de operații, asta este! A sperat până în ultima clipă că o să-i spun altceva. Exista o speranță, în adâncul privirii ei, ca o mătură uitată într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de Dumnezeu; căutăm să-L deschidem, ca pe-o umbrelă, ca să ne apere de tot soiul de rele.“ Zicând acestea, se aplecă să-și suflece pantalonii. Deschise în cele din urmă umbrela și rămase o clipă indecis, cugetând: „Și acum, încotro să merg? S-o iau la dreapta sau la stânga?“ Pentru că Augusto nu era un călător, ci un hoinar prin viață. „Am s-aștept să treacă un câine - își zise el - și-o voi apuca în direcția urmată de el.“ Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apărură ca un singur trup reduplicat. Mergeau braț la braț. Și el fu cuprins de o dorință furioasă de a le opri, de a o lua pe fiecare de braț și de-a pleca, așa, între ele, privind către cer, încotro îi va fi purtat vântul vieții. „Dar ce de femei frumoase mai sunt de când am cunoscut-o pe Eugenia! - își zicea el, ținându-se între timp de perechea aceea râzăreață -. Totul s-a preschimbat într-un paradis, ce ochi, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un capriciu. E casa în care m-am născut. Și-acum, eliberată de coșmarul ăsta și de ipotecă, o să mă pun pe muncit cu și mai mare sârg. Și Mauricio, dacă mă va vedea muncind pentru amândoi, nu va avea încotro și-și va căuta de lucru, muncind și el. Asta dacă are obraz... — Și dacă nu are? — Păi dacă nu, o să depindă de mine! — Așa da, bărbatul pianistei! — Ei și? Va fi al meu, al meu, și cu cât va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unul singur, când nu mă vede nimeni. Sfârșesc prin a mă îndoi de propria-mi existență și a-mi închipui, când mă văd ca pe altul, că sunt un vis, o ființă fictivă... — Atunci nu te mai privi... — N-am încotro. Sufăr de mania introspecției. Atunci vei sfârși ca fachirii, despre care se zice că-și contemplă propriul buric. — Eu unul cred că dacă nu-ți cunoști vocea sau fața, nu-ți cunoști nici alte lucruri care sunt ale tale, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acele tinere spirite fără căpătâi și eratice, care se preumblă fără destinație precisă prin domeniile gândirii și ale fanteziei, lansând ici, colo câte o scânteiere fugară, nu! Tendințele sale erau riguros și temeinic trasate; se număra printre cei care știu încotro merg. Dacă în studiile sale nu s-ar arăta nimic excepțional, s-ar datora faptului că în ele totul este pe culme, la fel ca în cazul podișurilor, imagine fidelă a vastelor câmpuri însorite ale Castiliei pe care unduiește recolta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
văzu ce se petrece, exclamă: — Gata, am priceput! Vasăzică s-a făcut? Știam eu. Augusto gândea: „Broască, total broască! Au pus toți mâna să mă pescuiască.“ — Azi rămâi, desigur, la masă cu noi, ca să sărbătorim... - zise doña Ermelinda. — N-am încotro! - îi scăpă bietei broaște. XXVII Pentru Augusto începu atunci o nouă viață. Ziua și-o petrecea aproape toată acasă la logodnica sa, dar studiind nu psihologia, ci estetica. Și Rosario? Nu mai reveni pe la el. Data următoare când i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
băiat american în costum de marinar care, la anunțul președintelui Truman că japonezii capitulaseră, se îmbătase și strângea în brațe, într-un sărut pasional de pace, o infirmieră în uniformă albă, aplecată pe spate. De îndată ce a văzut-o, a știut încotro trebuie să se îndrepte. În țara asta uniformele erau la fel de inocente ca și hăinuțele copiilor. În orașul ăsta oamenii își puteau striga bucuria de pe acoperișuri. În locul ăsta dragostea se apleca pe spate ca să îl primească. Nimburile imaculate ale ingenuității americane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fel de consecință logică a micii minuni care i se Întâmplase lângă hotelul Hilton, pe drum Încoace. Când În sfârșit reuși să se ridice, rămase În ploaie, cu gândurile Împrăștiate, ca un om care nu știe de unde a venit și Încotro trebuie să se Îndrepte. Ridică privirea spre etajele de sus, Însă văzu doar jaluzele trase și ferestre acoperite de perdele. Ici-colo pe terase se zăreau ghivece cu mușcate cărora ploaia le dăduse o strălucire senzuală, ce Îi amintea de buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
atunci, dragul meu, ce se va alege de tine? Ce se va Întâmpla cu fiul tău cel plăpând? Gândește-te puțin, Efraim. Ia bine seama la asta. Doar ești filosof și poet. Cugetă cu atenție și spune-mi, te rog, Încotro ne Îndreptăm cu toții? Pentru păcatele mele, nu am alți copii În afară de tine. Și se pare că nici tu n-ai pe nimeni În afară de mine. Zilele trec fără scop, fără bucurie, fără rost. Peste cincizeci sau o sută de ani vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
muzica ta, Însă acum am chef să dansez puțin și după propria mea melodie. Am Închiriat deja o cameră. Am aranjat totul. În afară de hainele mele, cărțile mele și de câine nu iau nimic de-aici. Trebuie să Înțelegi: n-am Încotro. Minciunile Îmi ajung deja până aici. Îmi Întoarce spatele, se duce În biroul lui, revine cu două valize pe care le făcuse probabil noaptea și se Îndreaptă spre ușă. Dar ce-am făcut, Yeri? Înțelege, Îmi spune, nu e din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
eschiveze, avea scuza că nu vede bine, dar ei și-au bătut joc de el, s-au supărat și i-au spus că sorții erau sorți și că trebuia să Înceteze să mai fie atât de bleg. N-a avut Încotro. Dar n-a reușit. Cuțitul Îi tremura În mână și câinele se mișca tot timpul. În loc de gât i-a tăiat jumătate din ureche. Câinele a Început să se zbată, să plângă asemenea unui bebeluș și să muște aerul. Dimi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
este că motorul cu reacție e copilul Yaelei. Cu aproape două luni În urmă, cu siguranță ai uitat deja, te-am trezit spre dimineață și ți-am spus: Effy, ajunge. Eu plec de aici. Nu m-ai Întrebat de ce sau Încotro. Ai Întrebat: Cum? Călare pe o mătură cu reacție? Și asta mă duce cu gândul la gelozia ta primitivă față de munca mea. Care se ascunde În spatele glumelor tale ironice. E adevărat că nu am voie să intru În amănunte referitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care Fima se simți Încurajat să izbucnească din nou: —Ascultă. Serios. E timpul să Încetăm să ne mai simțim un popor. Să Încetăm să Începem să mergem. Ajunge cu mizeria asta. O voce m-a chemat și m-am dus. Încotro vom fi trimiși - Într-acolo ne vom Îndrepta. Toate astea sunt motive semifasciste. Tu nu ești un popor, eu nu sunt un popor și nimeni altcineva nu e un popor. Nici dimineața, nici seara. Și apropo, noi chiar nu suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
au respins articolul? Cât a câștigat directorul general? Cum va reacționa ministrul la Învinuirea care i-a fost adusă? De câte ori mi s-a spus În dimineața asta și de câte ori am spus eu „Sunt În Întârziere. Trebuie să fug“. Dar de ce? Încotro? În ce scop? Fără Îndoială că și ministrul Rabin trebuie să fi simțit aceste emoții primare acum o mie de ani, pe când era doar un puști roșcovan, retras, un copil desculț, pistruiat și slab, și stătea Într-o curte dosnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
uneia dintre cele trei bătrâne. Sau poate nu era decât un elev, care repeta același solfegiu, iar și iar. Fima se strădui În zadar să recunoască melodia, stând și ascultând concentrat, ca un om care nu știe de unde vine și Încotro trebuie să se Îndrepte. Dacă ar putea să-și schimbe consistența În clipa asta și să se transforme În aer, În piatră, să devină cocor. Un violoncel din interiorul său Îi răspundea de sus În propria sa limbă, un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]