8,846 matches
-
când vine vorba de însurătoare, mai bine e să fii intelectual. Atunci soacrele te preferă. Familia lui Dorin muncea în fabrică: tata, mama și fratele. Singur Nero, câinele cel mare și negru, nu muncea. Își avea locul lui, pe culoarul îngust din fața bucătăriei. Într-o zi, și Dorin va trebui să muncească în fabrică. Nu numai ai lui o spuneau, ci chiar el însuși. De fiecare dată când sunam la apartamentul lui Dorin, izbucnea lătratul fioros al lui Nero. Eu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
urca până la ferestrele noastre. Alergam pe balcon și simțeam cum mi se lărgesc nările ca ale lui Fernando, taurul cel cuminte, când adulmecă petalele florilor. Teribil îmi plac desenele animate. Pe axa principală, care lega Gara de Nord cu Piața Operei, mesele înguste erau acoperite cu hârtie albă, iar pe hârtie rămâneau pete verzui de muștar și sticle maronii de bere. Se defila de-a lungul axei principale, prin fața tribunei de piatră albă, vizavi de Parcul Central. Noi ne adunam totdeauna în dreapta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Deodată am auzit bâzâitul unei muște în încăpere. La noi mișunau totdeauna o mulțime de muște. Ele singure păreau să se simtă bine aici. „Numai muștele, nebunele astea de muște nu au de gând să emigreze”, comenta mama. Pe măsuța îngustă dintre bibliotecă și holul care ducea la baie și dormitor, stătea încă teancul de manuscrise ale bunicului. „Eu am fost ochii lui. Eu am fost ochii lui”, spunea câteodată bunica. „Am dactilografiat totul pentru el. Totul. M-am chinuit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
extratereștri. Și tovarășul Mao murise. M-am uitat înspre dreapta, acolo, la capăt, trotuarul trecea printr-o casă, era o construcție veche, pe dedesubt avea catacombe și bolți, în curtea din spate Francesco și Paolo jucau seara volei. Pe culoarul îngust, vizavi de intrarea în subsol, o nișă adăpostea o mică statuie pictată din ceramică arsă. Îi ziceau Madonna și câteodată își făceau cruce în fața ei. Madonna spuneau italienii și când erau luați prin surprindere. Când erau furioși, spuneau porco Dio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
umplu palmele cu ce creștea acolo, sub bluză, și să mă gândesc acasă. Curentul de aer din față îmi înroșise obrajii, abia mai puteam să respir și ochii mi se făcuseră mici, priveam totul printre zăbrelele genelor. Anna avea șolduri înguste și era nepoata proprietarului pensiunii, care locuia sus de tot, sub acoperiș. Mă întrebase: „Facem un tur?”, iar nu știam cum se face un tur, deci mă lăsasem cu totul în seama ei, așa cum mă lăsasem în seama tatei, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
poți măsura în kilograme, ea nu trage la cântar atât și atât. Conștiința încărcată te face să nu te simți în largul tău în preajma celuilalt. Poate că mama și tata aveau conștiința încărcată. Signor Giovanni avea pieptul scobit și umeri înguști. Mergea puțin adus de spate. Cauza nu era pedalatul pe bicicleta lui din sufragerie, cauza era timpul. Sub puloverul nou părea că se ascunde un snop de paie, nu carne. Signora Maria i-a luat capul și l-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
jos, de câte ori râd. Duminica, tata se scula mai târziu. Abia la ora nouă își scotea haina de pijama și se ducea în baie. Eu mă luam după el. Baia era jerpelită și întunecoasă. Lângă o fereastră micuță, avea o gură îngustă de aerisire. Tata se bărbierea cu spumă. Storcea pasta albă din tub pe pămătuf și și-o întindea pe față. Pasta făcea spumă și se umfla, tata arăta atunci ca un Moș Crăciun cu barba scurtă. În mijloc îi rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ascult, dar timpul însemna bani, apoi cine știe dacă n-aș fi zis și ceva greșit. Ce ne rezervă viitorul. Din vorbele astea, mama putea să afle dacă drumul spre America ni se deschisese ori nu. Plicul era prelung și îngust, iar în dreapta jos avea o mică fereastră, unde se putea citi numele tatei și cel al familiei Flumian. Scrisoarea stătea în cutie încă de dimineață devreme, o ochisem eu prin deschizătură. Signora Maria ținuse un timp plicul în poală, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tatei. Fusese cusut la comandă. Pentru el, tata îi făcuse rost croitorului de niște piese pentru mașină. Doar cravata, cea cu care tata sperase să-i impresioneze pe italieni la sosirea în țara lor, era demodată, prea scurtă și prea îngustă, iar când a apărut scrisoarea și întâlnirea noastră la ambasadă fusese fixată, Pietro i-a dăruit tatei o cravată nouă. I-a legat-o în jurul gâtului, s-a dat câțiva pași înapoi, l-a măsurat din priviri pe tata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
bunica ta. Ea i-a dat să bea rachiu în copilărie. Zilnic câte un păhărel. Rachiu contra frigului iarna, vin răcit în fântână contra arșiței vara. La doisprezece ani, fratele meu umbla beat pe ulița satului. Dormeam pe un divan îngust împreună cu fiul soților Crăciun, iar dacă el se răsucea de pe-o parte pe alta, trebuia să mă răsucesc și eu o dată cu el și invers. Abia dacă era destul loc pentru un om și jumătate. M-am sculat încetișor, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
familia Crăciun, îmi scrisese pe o hârtie adresa ei și-mi spusese că pot să mă bizui pe ea, dacă vreodată am o nevoie. În holul de la intrare, pe pardoseala de piatră lucioasă și albă, se afla întins un covor îngust, foarte frumos, și îmi mai amintesc o oglindă cu rama de lemn. La început, Iulia a părut speriată, după aceea însă m-a măsurat cu privirea, probabil i s-a făcut milă când a văzut ce slăbit și ce palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
față. Există un gard de șipci scunde, ascuțite la capăt, dincolo și dincoace e beton, câteodată dincoace mai e și puțină iarbă. Ce e dincoace se numește grădinița din fața casei. Și în lungul blocului nostru, acasă, se întindea o fâșie îngustă de pământ pe care creștea iarbă. Înspre stradă, era mărginită de un șir de tufișuri. Tufișurile creșteau dezordonat și se făceau tot mai înalte, încât de două ori pe an erau tunse și aduse la aceeași înălțime. Pe fâșia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de tot și s-a mutat în gât. M-am încleștat de mâna mamei. Șoseaua avea multe curbe, pe alături curgeau pârâiașe, iar pe marginea șoselei erau așezate indicatoare cu o căprioară desenată pe ele. Și aici treceam prin tunele înguste și cufundate în beznă, pe pereți se scurgeau picături de apă. Mama a coborât geamul mașinii, a tras aer adânc în piept și a părut mulțumită. Eu în schimb, abia puteam să respir. Clădirea era foarte mare, cu mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
astăzi și n-avea pic de grăsime pe șolduri. Haina militară îi venea ca turnată. Vara lucram adesea în aer liber, sub soarele fierbinte, undeva într-un colț al câmpului de zbor. Când vedeam fetele apropiindu-se pe o cărare îngustă, dincolo de zona interzisă, atunci venea pentru mine momentul să-mi schimb hainele. Așa era înțelegerea între noi, camarazii de companie, și de fiecare dată ei mă îmboldeau să îmbrac uniforma, ca să mă placă fetele, pentru că, dacă mă plăceau fetele, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
flori, iar pe margine, așezate la distanțe egale, bănci vopsite în verde. Din loc în loc, vopseaua se jupuia. Imediat în spatele băncilor, porneau cărări printre copacii la umbra cărora se odihneau sau dormeau oameni. Perechi de îndrăgostiți, bețivi, țărani. Pe băncile înguste ședeau soldați în termen cu părinții un mic ștergar așternut între ei, iar pe el ouă, carne, roșii, aduse de acasă, din gospodărie. Rareori îi vedeai stând de vorbă. Astăzi erau aici mai multe familii ale soldaților ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
șah erau mai fideli parcului decât mine. Oameni bătrâni, aveau timp. Eu nu mă încumetam să mă apropii de jucători, eram încă prea tânăr. Treceam pe lângă ei privindu-i de la distanță și o luam la dreapta, intrând pe o cărăruie îngustă. După un pâlc des de copaci venea terenul mare de joacă, adâncit ca o groapă. Acolo în spate, lângă lampa cu piciorul înalt, a lovit-o mașina pe Mihaela, chiar vizavi de tribuna prin fața căreia vor defila prietenii mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
este de circa zece la mie, două operații aritmetice simple, dintre cele mai elementare, Înmulțirea și Împărțirea, alături de o atentă evaluare a proporțiilor medii lunare și anuale, ne-au permis să obținem, Între valorile maxime și minime, un interval numeric Îngust În care cantitatea indicată În final s-a prefigurat ca media rezonabilă, și dacă spunem rezonabilă este pentru că am fi putut adopta În egală măsură valorile laterale de șaizeci și două de mii cinci sute șaptezeci și nouă sau șaizeci și două de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pe ea, Îl Împături cu grijă și-l atârnă pe spătarul scaunului pe care până acum am văzut-o așezată. Exceptând acest scaun și masa, exceptând de asemenea fișierele și coasa, nu mai există nimic În Încăpere, În afară de acea ușă Îngustă care nu știm unde dă. Fiind aparent singura ieșire, ar fi logic să credem că pe acolo va pleca moartea În oraș, totuși nu va fi așa. Fără cearceaf, moartea Își pierdu din nou Înălțimea, avea, cel mult, În măsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Într-adevăr are niște puteri speciale, sau dacă, ca un idiot inocent, continuă să trăiască fără să-i treacă prin minte că ar trebui să fie deja mort. Închiși aici, În această sală rece fără ferestre și cu o ușă Îngustă care nu se știe la ce o fi bună, nu ne-am dat seama cât de repede trece timpul. E ora trei dimineața, moartea trebuie să fie deja În casa violoncelistului. Așa este. Unul dintre lucrurile care o obosesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
sus de nivelul scenei, În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la soare În curtea casei, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
avea să Înceapă coasa să Îndeplinească funcția de expeditor poștal care-i fusese recent Încredințată. Fără să rostească vreun cuvânt, nici adio, nici la revedere, moartea se ridică de pe scaun, se Îndreptă spre singura ușă existentă În odaie, acea ușiță Îngustă la care ne-am referit de atâtea ori fără să avem cea mai mică idee la ce ar putea servi, o deschise, intră și o Închise din nou după ea. Emoția o făcu pe coasă să simtă, de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care se hotărâse să nu reacționeze la ironie, O iau, e aici Înăuntru, răspunse moartea, atingând geanta cu vârful unor degete fine, bine aranjate, pe care oricine ar dori să le sărute. Moartea apăru la lumina zilei pe o stradă Îngustă, cu ziduri de o parte și de alta, deja aproape afară din oraș. Nu se vede nici o ușă sau poartă pe unde ar fi putut ieși, și nici nu se observă vreun indiciu care să ne permită să reconstituim drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cu siguranță că de astăzi înainte nu voi mai putea, porțile vieții mele s-au închis, nimic nu mai poate ieși de aici, dar nici intra, iar când mă privesc în oglinda liftului, văd o siluetă aplecată deasupra unui pat îngust, cu părul în dezordine, privirea îngrijorată și cercuri negre în jurul ochilor de la machiajul întins, de parcă aș fi primit un pumn în față, mi se pare că nu mai știu ce să îmi doresc nici măcar mie. La clinică suntem primiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe buzele lui, ce ai spus? Dar el se ridică în tăcere și se reazemă de fereastra aceea mare, trăgându-mă după el, stau în picioare lângă el, sprijinindu-mi de el brațele slăbite, privim de la fereastră acoperișurile și strada îngustă și șerpuitoare, oamenii pășesc pe ea grăbiți, bine înfofoliți în haine de ploaie. Începe să plouă torențial deodată, apa biciuiește asfaltul și un bărbat tânăr se oprește, privește uimit norul care s-a spart exact deasupra capului său, nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
s-a stins deja, cât este de dificil să aprinzi focul cu cioturi umede, așa că în urma tuturor eforturilor nu rămâne decât un miros greu, al unei intenții bune ce s-a sfârșit prost. Așa stăteam întinși, nemișcați în patul meu îngust pentru copii, brațele lui de băiat caută comori în trupul meu, iar eu aud pașii tatei în papucii lui de cauciuc, înainte și înapoi, singurătatea lui răsuna în toată casa, un val de ezitări mă sufocă, până ce aproape că vomit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]