5,281 matches
-
face ordine în ea, instaurând o nouă lege, este poezia adevărată. Asemenea unor plăci tectonice, cuvintele sau imaginile, după caz, trebuie să constituie un periplu, un drum înainte și înapoi, care, bătătorit de poet, să impună o nouă culoare lumii. Aluziile biblice, din acest ultim volum, au rolul de a "îmbrăca monstruosul, deșănțarea, lăsând să se întrezărească, totuși, revolta salvatoare. Limbajul este străin. Poemul, ca vârf al acestei științe numite limbaj, se strecoară printre degete, dovedindu-și personalitatea. În viziunea Anei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Castilia sau Sicilia, unde miile de poeme cîntate de trubaduri se constituiau în tot atîtea răspunsuri și ecouri la alte poeme, într-un lanț eufonic cu certe conotații politice. În plus, chiar în litera ei, această poezie era plină de aluzii și comentarii la diversele evenimente și luări de poziție politice, astfel încît, putem urmări în antologiile manuscrise păstrate tribulațiile casei de Provența, spre exemplu, sau necazurile lui Henric II Plantagenet, și multe alte relatări despre acuze, trădări, perfidii, ascunse cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acestor deambulări în miezul ruinei ideologiei comuniste și a urmelor fastului trecut, printre "palate stalino-venițiene" și improvizații "paleo-industriale". În filigran, pentru a da și mai multă consistență ideii de plecare definitivă, Rolin se joacă subtil și cu o seamă de aluzii la propria operă, evocînd ironic imagini și chipuri din romanele sale, scufundîndu-se cu delicii în vertijul verbului creator și efectele de realitate pe care le declanșează. Cuvîntul scris devine anamorfoză a realului trăit, dar și a celui închipuit, asumîndu-și deplina
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
că era o pistă falsă și tot așa pînă la surpriza finală, cînd ți-e dat să afli că, de fapt, nu a fost niciodată vorba de doi gemeni... ci de un singur personaj, că acel "noi" desemna un "eu"). Aluziile și frazele echivoce abundă, copiii, epocile, locurile se amestecă rupînd orice armonie livrescă sau pact interpretativ, descurajînd orice lectură lineară și monocordă. Ajungem aproape de graniță. Îi spunem Tatei să se întindă în spatele copacului cel înalt și să nu se miște
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în momentele de abandon absolut, de inactivitate deplină, omul atinge perfecțiunea în Dumnezeu: Pentru a trezi lumea, trebuie să exalți lenea. Și asta pentru că leneșul are infinit mai mult simț metafizic decît agitatul." (CD) Elogiul leneviei trezește în Cioran numeroase aluzii biblice, pe care le întoarce, în bună măsură, împotriva lui Dumnezeu, vinovat de a nu fi știut să creeze un paradis suficient de atrăgător pentru primii oameni din moment ce nu s-au mulțumit cu el, și nici o lume destul de satisfăcătoare din moment ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
războiul" pe care îl declară totalității, nostalgiei unității și reconcilierii conceptului și sensibilului. Imprezentabilul este astfel înțeles și ca un procedeu de a se desprinde de pretinsa dorință a modernilor de a "furniza realitate", care este acum înlocuită cu inventarea aluziilor "la conceptibilul care nu poate să fie prezentat"217, aluzii care eludează principiile și regulile prestabilite, privilegiind astfel evenimentul. Pornind de la aceste indicații oferite de Hassan, putem observa într-adevăr în arta contemporană elemente care produc senzația de nereprezentabil, vid
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
conceptului și sensibilului. Imprezentabilul este astfel înțeles și ca un procedeu de a se desprinde de pretinsa dorință a modernilor de a "furniza realitate", care este acum înlocuită cu inventarea aluziilor "la conceptibilul care nu poate să fie prezentat"217, aluzii care eludează principiile și regulile prestabilite, privilegiind astfel evenimentul. Pornind de la aceste indicații oferite de Hassan, putem observa într-adevăr în arta contemporană elemente care produc senzația de nereprezentabil, vid, de lipsă a oricărei posibilități de interpretare. Chiar dacă se poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
inserează în ea. Modul concret în care intertextualitatea se realizează într-un text dat va determina caracteristica majoră ("socială", "estetică") a unei structuri textuale"268. Modalitatea prin care textele fac referire unele la altele, se întrepătrund prin folosirea citatelor, a aluziilor sau a trimiterilor conduce la imaginea, des invocată în postmodernism, a unui text continuu, format din toate scrierile existente, precum și la ideea de fragment, căci în interiorul acestui text universal orice altă scriere nu este decât parte a unui întreg în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de teoria sa, nu obiectivitatea ideilor este aceea care poate justifica actul de a scrie, ci "singularitatea poetică a analizei" și transformarea limbajului în eveniment. Pentru realizarea acestei scriituri, dimensiunea ironică, iluzia sensului, denaturarea obiectului discursului, instituirea paradoxului și a aluziei, a secretului și a enigmei sunt câteva dintre coordonatele posibile: "A cifra, nu a descifra. A lucra iluzia. A fabrica iluzia pentru a provoca evenimentul. A face enigmatic ceea ce este clar, ininteligibil ceea ce nu este decât prea inteligibil, ilizibil evenimentul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și seducției, la fel ca și Derrida, se situează în afara cerințelor de științificitate și argumentare, astfel încât receptarea lucrărilor sale face apel la alte modalități de persuadare (forță stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura sa și alte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
potrivit căreia Mircea Eliade ar fi avut relații cu "vechiul său șef direct în Garda de Fier, Radu Gyr." Fiind temeinic documentat, Mircea Handoca scrie: Nici un cuvânt din corespondența dintre Radu Gyr și Mircea Eliade nu conține cea mai mică aluzie la aceasta." Cu deplin temei, Mircea Handoca apreciază elogios monografia, de peste 1400 de pagini, Rădăcinile românești ale lui Mircea Eliade. 1907-1945, elaborată de Mac Linscott Ricketts, fost student și doctorand al profesorului și savantului român la Universitatea din Chicago, monografie
Comentarii despre Mircea Eliade by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Imaginative/8649_a_9974]
-
care simpla groaza paroxistică îl proiectează în insuportabil. Aceasta acționează tocmai invers: din cauza faptului că nu admite întârzieri sau derogări, ci exercită presiune continuă asupra receptorului, groaza se banalizează, iar psihicul cedează în cele din urmă. Dacă mi se permite aluzia intertextuală la Henry James, aș putea afirma, fără mari riscuri teoretice, că eroii literaturii horror sunt victimele unei corzi prea întinse. Probabil că Virginia Woolf are dreptate atunci când, referindu-se, într-un pasaj inspirat din eseul "The Supernatural in Fiction
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
influența Jugenstilului în ductul sinuos, senzual al ilustrărilor pentru revista Ileana; Pallady este elevul lui Gustave Moreau, iar primele sale picturi poartă amprenta unei sensibilități decadente, și chiar și atunci când pictorul își găsește propriul său drum, răzbat în pictura sa aluzii livrești, prezența cărților, în speță Les Fleurs du Mal a lui Baudelaire, figurând un simbolism latent, metabolizat în noua formulă plastică; pictura lui Kimon Loghi se apropie până la pastișă de cea lui Arnold Böcklin, când nu împrumută erotismului morbid de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
motive, reprezintări ireale. Ideea de bază a fost că realitatea vizibilă, măsurabilă, definibilă, reprezintă doar prim planul unui inefabil sistem universal. Era imposibil să comunici în mod direct o experiență din acest sistem; se putea face numai prin sugestii și aluzii. Acesta este motivul pentru care metaforele și alegoriile poeților și pictorilor simboliști au arătat că lucrurile imposibile în natură ar putea fi experimentate numai în anumite condiții vis, transă, extaz"5. În teoria cu tentă cognitivistă propusă de Hofstätter persistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sensibilități religioase. Invocarea misticismului în ceea ce privește sensibilitatea simbolistă își găsește explicația în aceste forme de mediere. Un alt mod de inserție în această realitate de ordin secund este decelabil la nivelul unei retorici, a unei gramatici a deformării, a inflexiunii prin aluzie, sugestie etc. care include o stilistică proprie, o codificare estetică prin metaforă, alegorie, simbol. Considerațiile lui Francine-Claire Legrand în "The Symbolist Movement" cu privire la pictura simbolistului belgian Ensor, relevă caracterul specular al simbolismului, care se folosește de convenția mimetică a transcrierii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
crochiurilor, a bruioanelor, care preced pictura, elemente care ulterior participă la un montaj complicat, de unde, în opinia lui Rapetti, derivă și eteroclitul, structura compozită, sedimentară a picturilor lui Moreau. Acestui ansamblu realizat pe baza laboratorului de creație i se adaugă aluziile, citatele cele mai diverse, o parte menționate anterior. "Acumularea enunțărilor de subiecte posibile, de crochiuri, copii, desene după publicațiile cele mai diverse de relatări de călătorie ilustrate până la planșele obținute din atlasele zoologice studii după modelul viu, amintiri de peisaje
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
subconștientului, teritoriu scufundat în timp asemeni civilizațiilor apuse, scandând seismologic declinul civilizației contemporane. O astfel de viziune o surprinde pictorul rus, Konstantin Somov, în tabloul său Terror antiqus (1908), care înregistrează scufundarea Atlantidei în urma unui imens cataclism menit să facă aluzie la fragilitatea civilizației moderne. Arnold Böcklin împărtășește cu Klimt o viziune dacă nu apocaliptică, atunci cel puțin pesimistă cu privire la civilizația modernă, de care primul se separă printr-o deliberată și consecventă insolitare. Hans Henrik Brummer consideră că despărțirea de filologul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
merită redat în întregime: "Pe un fond care simulează o primă draperie, am distribuit în tonuri foarte discrete, aproape contopite cu culoarea generală a draperiei, capete de cocoși care ar putea să însemne "reclama", precum și semnalul unui sfârșit de noapte, aluzie la terminarea târzie a spectacolelor. Pe o a doua draperie, cea de pe primul plan, vom zugrăvi, în partea de sus, motive naționale alese, în culori șterse însă, iar, în partea de jos, pe o bandă lată și pe un fond
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
anume piesa lui Victorien Sardou, Théodora (1884), în rolul împărătesei Theodora a Bizanțului fiind distribuită Sarah Bernhardt. În 1903, pictorul produce un afiș pentru această piesă și în special pentru actrița căreia în revenea rolul principal, "divina Sarah". Simonidy face aluzie în mod explicit la modelul picturii murale bizantine, proiectând în fundal o frescă pe care abia se deslușesc figurile încețoșate ale unor personaje din Bizanț și care reproduce pictura murală a bisericilor ortodoxe. Aparentul caracter istorist, arheologic, intră în contrast cu figura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tripticului reprezentând un grup de femei, bărbați și copii sub amenințarea unui val imens pe punctul de a se sparge, ilustrează umanitatea covârșită de dificultățile vieții, umanitate căreia îi rămâne numai speranța. Pictorul ridică această amenințare la nivelul unui cataclism, aluzie la Exod și traversarea Mării Roșii de către poporul ales. Sugestia mesianică, dar și cu o notă revoluționară, se regăsește în titlu. Deși condusă de o agendă patriotică, pictura lui Malczewski din prima perioadă reflectă pe lângă preocuparea pentru destinul Poloniei și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeie oarbă, iar orbirea are aspectul unei mutilări. Speranța poartă un bandaj în dreptul ochilor, care-i protejează o posibilă rană și ține în mână o liră care nu mai are decât o singură coardă și de care își sprijină capul. Aluzia la Orfeu, cel care își pierde complet speranța după a doua pierdere a Euridikei, este evidentă. Lira este instrumentul orfic prin excelență, servind drept tipsie-suport al capului său în urma uciderii sale de către Menade, act crud pe care-l regăsim aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Orfeu, cel care își pierde complet speranța după a doua pierdere a Euridikei, este evidentă. Lira este instrumentul orfic prin excelență, servind drept tipsie-suport al capului său în urma uciderii sale de către Menade, act crud pe care-l regăsim aici prin aluzia mutilării oculare a Speranței. G.F. Watts realizează astfel o interesantă sinteză între diminutio capitis a lui Orfeu, ca erou al melancoliei, și imaginea unui erou damnat, fără speranță, cuprinsă în cadrul global al dramatizărilor simboliste pe această temă. Speranța stă pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gestului pios. Dramatizarea relației vizibilă în gesticulația patetică, menită să intensifice emoția se articulează simbolist. Theodorescu-Sion realizează un "portret" cristic halucinant, Lux in tenebris lucet, sau cum îl caracterizează Amelia Pavel "un chip al lui Cristos la fel de greoi, încărcat cu aluzii, dar pictat cu multă virtuozitate, într-o tehnică pointilistă"248. Tehnica pointilistă nu vizează un efect impresionist, ci unul simbolist, chipul lui Cristos dobândește o luminescență fantomatică, desprinzându-se palid de pe fundalul întunecat cu forța unei viziuni, viziunea Apariției lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Are capul acoperit cu o rasă, iar chipul pare adâncit într-o intensă meditație cu ochii închiși. Figura sa apare supradimensionată, ea centrează întregul tablou. Se pot vedea undeva în depărtare un oraș și trei plopi solitari. Reprezintă ei o aluzie la Sfânta Treime? Avem, de asemenea, câteva motive vegetale aproape stilizate în prim plan, și în fundal, un relief eteric. Umanitatea se află ontologic sub semnul indeciziei, al balansului între o opțiune și alta, sub semnul nesiguranței. Momentul alegerii este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nutrea o profundă afecțiune, relația cu sora sa fiind una din temele obsedante la Khnopff, temă transpusă în cheie simbolistă. În tabloul Mângâieri (1898), anxietatea nu a dispărut complet, ea rămâne la nivelul unei ambiguități care trimite și cu aportul aluziei biografiste la o serie de relații tabuizate. Paciurea distruge relația de cuplu fatal, litigios, himeră/sfinx/femeie-bărbat/victimă, relație proprie sensibilității decadente, și își insolitează propriile sale himere, le desface de orice parteneriat dramatic. Ele nu mai sunt prizonierele unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]