6,661 matches
-
face într-un târziu m-am decis să scriu despre cum am sădit un măr Ovidiu Cristian DINICĂ Despre mine pot spune că iubesc, da iubesc cuvântul și cerul albastru... Inima mea cântă sub ploaia dimineții recitind poemele calde ale amiezii. Scriu ca și cum aș respira aerul ploii. Mă recompun din insule rătăcite pe un arhipelag inundat de cuvinte,am matricea tinereții fără bătrânețe. Anotimp închis pot fi liniștea ungherului în care se strâng firele pânzei de păianjen gata să prindă loviturile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
incertitudinea zilei care suprimă timpul rămas neterfelit într-o ceașcă de cafea ca urmare a vizitei făcute de bătrâna doamnă cu fular albastru spălătorului de geamuri cu felinarul agățat de umeri Toamna ta a venit toamna iubito în brațele tale amiaza are gustul merelor roșii părul tău este adierea grânelor dezlegate privirea mi-o scalzi cu izvorul nesecat al miracolului de a fi femeie pe trup ai cerul și bolta stelară în glasul tău fântânile devin rostiri limpezi ale nopților împlinite
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lui Sîmpetru, cel țintuit De stâncă în lanțuri sunătoare Ca o strună și lovind cu aripa În harpa lăcrimată a ierburilor. Vulturi vin, vulturi vin, pieptul Fantasmelor despică, iar peste grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o noapte. Se sfătuiesc stelele Într-o limbă a necunoscutului Astfel ca eu să nu ghicesc Când vreo stea Vorbește de dragostea mea. Semne Se pierde în tufe de-aluni mărginași Chemarea de dulce sirenă, departe E marea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
rădăcini și a pornit prin viață ca să cearnă, în alte suflete icoane îmbrăcate-n flori de crini. Un suflet și o iarnă au înflorit peste zăpezi mugur de îngeri vii au aninat pe ramuri zâmbet de ghiocei pictat-au în amiezi cu flori de gheață pe la geamuri. În zborul lui pe aripi albe de zăpadă, sufletul s-a îmbrăcat cu anii dimineții și a pășit prin poarta lumii ca să vadă, o altă viață peste corola de cristal a vieții. Să iubim
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
știe știu totuși că în locul acela a locuit o femeie... un alt fel de iubire în carnea de pe mine s-a adăpostit un criminal și ucide fără zgomot dar cui îi pasă oricâte crime ar avea în fiecare dimineață la amiază și seara îl hrănesc cu iluzii apoi privesc cum își caută prada s-ar cuveni să dau și eu câte puțin din moartea mea sau să o împart frățește înainte să vorbesc despre iubire dar toate astea nu sunt decât
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o împart frățește înainte să vorbesc despre iubire dar toate astea nu sunt decât gesturi prin care vreau să iubesc și să devin mai puternic decât întunericul ce intră înlăuntrul meu pe furiș clipă de clipă în fiecare dimineață la amiază și seara stau la pândă sângele pofticios pulsează mă ridic pe durere și aștept strigăt din copilărie la capătul pridvorului un stâlp albit și gârbovit ca un moșneag îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc, de dincolo, de dincoace de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
satul pas, cu pas... Doar biserica străbună Și un preot plin de har, Sub clopotniță-i adună Să se roage la altar. Poate că auzi de sus Rugăciunea lor, fierbinte; Mamă, roagă-l pe Isus, Niciodată să nu-i uite!... Amiază Umbre pe pământ, Norii din cer Își destramă peste păduri Hainele purtate De vânt... Stoluri de păsări Trec prin trupul meu Căutând rugăciunea din mijlocul zilei, în care eu, îngenunchiatul, Fac cruce pâinii Din care ne vom hrăni Om și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
trec peste mine, își spunea cu o ușoară melancolie, de parcă aș fi portar”; era liniștit, totuși, că soția nu „reacționa” în nici un fel la această nedreptate. Acum era vesel, contagios de vesel, în timp ce doamna, uitându-și, pentru moment, sindrofiile de după amiază ale doamnei Pavel, a cărei invitată permanentă era, păstra un surâs calculat și solemn, ca și solemnitatea Ajunului de Crăciun, vrând să afișeze o demnitate ciudată, care, în mentalitatea ei, trebuia să augmenteze, în seara aceea, valoarea, nu prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sublim sau plictisitor. Ea râse, timp în care dincolo, la zeci de kilometri distanță de aici, era cu gândul la telegrama de felicitări pentru Crăciun și Anul Nou pe care o primiseră și pe care o trimisesem în chiar după amiaza acelei zile, se întoarse către tatăl ei, întrebându-l ca din nimic: - Ce-o fi făcând acum domnul judecător? Apoi: Cred că se cuvine, tată, să ciocnim în sănătatea lui; ne-a felicitat, nu ne-a uitat, poate, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tatăl ei; vorbea fără oprire, înveselindu-se pe măsură ce-și rostea cuvintele, apoi deodată: - Ce rău îmi pare c-ați plecat de la noi. Noul chiriaș era un om liniștit, trecea neobservat, până în ianuarie anul acela; când sub încovoierea după amiezilor de iarnă lungi și plictisitoare o ceru în căsătorie părinților ei, simplu cum ar fi cerut un braț de lemne să-și aprindă focul în soba din cameră. - Dar ea cum a reacționat când i-ați spus? - A zâmbit și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pentru prima dată într-un restaurant de clasa I. Tatăl Anei. Era încă tânăr, cu toate firele albe ce-i sticleau la tâmple. Îmi transmisese, când venise, „salutări de la toți ai casei, în special de la Ana”. De ce “în special”? După amiază făcu cumpărături în oraș, noaptea dormi la mine, și a doua zi dimineața la orele 8, îl condusei la gară. Când trenul se urni, ne rostirăm din nou rămas bun, el de la geamul compartimentului său. Mă întorsei acasă, și îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul tradițional al apropierii revelionului. Eram acum în seara zilei de 30 decembrie, și postul de radio ascultat prin megafoanele din centrul orașului unde mă aflam atunci anunță abdicarea Regelui făcută și în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
murise în seara zilei precedente și că vroia să-mi mai spună ceva, dar nu la telefon. Înmormântarea avea să aibă loc a doua zi și urma să stabilesc unde să ne întâlnim. Hotărâi să vin acolo, în chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decât ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpână a casei odihnea în sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zburat cu TAROM-ul până la Frankfurt și de acolo ne-am continuat drumul cu un avion al companiei columbiene AVIANCA până la Bogota, iar până la Santiago cu compania LAN CHILE. Am aterizat la Santiago, după 14 ore de zbor, la ceasul amiezii, pe o vreme blândă de primăvară sud-americană. La aeroport ne aștepta colectivul ambasadei. Ambasada era situată într-un cartier select, "Las Condes", Calle Benjamin, o stradă liniștită cu case arătoase și multă verdeață. Clădirea era proprietate a statului român, un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iarmarocului celui mai mare din târgul Romanului, a doua zi de Probajeni, Dumitrache Hazu și-a vândut în scurt juncanii. A bătut palma cu un român pletos de pe la Dămienești, au cinstit o garafă de vin, ș-acu, așa, pe la o amiază, se pregătea să pornească acasă. Cum s-a făcut, cum s-a dres - și-a găsit degrabă un tovarăș la carul lui rămas fără trăgători. Un român „din ceea parte a Moldovei“, din ținutul Neamțului ca și dânsul, târguise niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp, cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
boierul și își acoperi obrazul cu gluga. Tu știi să te hodinești la foc; haidăii ceilalți, iar nu fac nimica - și trebuie să mă vestească străinii că intră hoți în pădure. Ba pot să-i văd și eu ziua-n amiaza mare, cum mă pradă. Acu o jumătate de ceas am văzut eu, cu ochii mei, pe-un mușteriu... Cum se poate, cucoane? unde-i? Doar de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecția! Stăpânul începu să râdă amărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grămădite oile. Până în fundul zării se întindea o pânză albă, nepătată. Din senin, uneori cobora ca o fumegare, se apropia, ș-un convoi lung de corbi presăra puncte negre mișcătoare pe lumina omătului. Cu două zile înainte de Sfântul Neculai, la amiază zurgălăi argintii se auziră de la coșerele din deal sunând dulce cătră vale. Și-ndată, ca fulgerul, se răspândi zvon că sosește boierul Avrămeanu. Bordeienii izvorâră ca furnicile din toate părțile. Ieșeau și femeile și copiii desculți își întindeau capetele pe după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și tristă; trecură și pe la bordeie, și femeile și copiii le ieșeau înainte. Faliboga își făcu datoria cătră ei, și pe la amiază și părintele și dascălul plecară pe caiii lor, pe întinderea albă de omăt. Oamenii îi urmăriră cu ochii până ce se pierdură în depărtare ca două puncte negre. În sărbători oamenii mâncară carne de porc, după datină; cinstiră și băutură. Știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și la Cluj, s-a abătut un alt crâmpei de iarnă peste Prelunci. S-a slobozit din miezul nopții vifor de omăt, care a început din ziua de Sfântul Ion Botezătorul, 7 ianuarie, și a ținut până la 10 ianuarie, ceasul amiezii. Atâta și-au răspuns, urlând cu felurite modulații, văgăunile adânc și piscurile strident, încât Culi Ursake a petrecut mai mult fără somn. Când și când, după ce fugeau acele spaime, rămânea câte un răstimp numai freamătul greu de valuri al pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
smeură în desimile acestea nestrăbătute de smeuriș; ori a simțit miros de miere și are bănuială de vreun roi într-o scorbură. Îi aduc eu doctor bun, care să-i dea ce-i trebuie. Domnul Ionaș Popa a sosit la amiază, în ziua de 14 octomvrie. Cum a sosit, a ascultat istoriile lui Culi, presupusurile lui, așezarea locului - toate câte-i trebuiau. Zâmbind, își pregătea carabina și era încredințat că nu va vedea nici urmă de urs, după o logică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dinaintea casei de vânătoare. Luminile încă ardeau în casa de sus și în cea mică. Nana Floarea se afla afară singură, între tăceri neclintite, privind cerul senin și fără lună. Bolta era spuzită de luciri; găinușa se suise în creștetul amiezii. Frumoasă noapte, zise domnul. Da, suspină Nana Floarea. Domnia voastră nu dormiți? Nu. Cum se zărește de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta că l-ai lovit? — Așa cred. Nana Floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-acel fund de vale, i-a plăcut priveliștea și avea coraj. A mas la Braniște și nu-și mai aducea deloc aminte de întâmplările ce povestise badea Toma Orășanu. S-a întors la Prelunci în ziua de 30, după amiază. A început să-i bată inima, văzând căruța acasă. S-a temut să nu se fi întâmplat vreo poznă. S-a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]