8,321 matches
-
CL, 2001, 9; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 253-255; Popa, Ist. lit., II, 924; Vasile, Proza, 253-255; Șerban Codrin, Personalia. Dicționar al personalităților ialomițene, Constanța, 2002, 138-139; Tudorel Urian, Oameni din Slobozia, RL, 2003, 36; Constantin Dram, Povestirea între aparență și ficțional, CL, 2003, 12. D. Mr.
STAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289854_a_291183]
-
de Beliar cu chip de om. Așa cum Isus din scrierea apocrifă se ascunde în trup omenesc, pentru a nu fi recunoscut de întreaga omenire, ci doar de cei aleși, tot astfel Beliar se va ascunde sub masca unui tiran, cu aparență cuceritoare: „În chip de rege (Nero) va veni prințul acesta (Beliar), iar toate puterile acestei lumi vor merge după el și i se vor supune în toate câte le va porunci. Iar la cuvântul său, soarele va răsări în toiul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
minciunii”; 4) autorii creștini de mai târziu, Eusebiu, spre pildă (HE, 4, 6, 2), sau Ieronim (Adu. Rufinum, 3, 31), denunță caracterul pseudomesianic al personajului, polemizând cu tradiția opusă; 5) mărturiile arheologice - conducătorul revoltei este reprezentat pe monezile epocii având aparența unui rege, cu imaginea templului reclădit în fundal, iar deasupra o stea în șase colțuri. Acestea sunt semne evidente ale mesianității personajului. Cea de‑a doua descoperire făcută de Isus ucenicilor săi în AP are loc pe „Muntele Sfânt”, Sion
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în privința virtuților după care ne rânduim viața în Dumnezeu, vedem că toate virtuțile sunt Cristos, iar toate falsele virtuți, Anticrist. Căci toate formele binelui, pe care Cristos le are real în sine pentru zidirea omului, diavolul le are numai în aparență, pentru a‑i amăgi pe cei drepți. Astfel, Cristos este dreptate, dar adesea căile care par drepte, „sfârșesc în adâncurile iadului” [Prov. 16,25: LXX]. Drept urmare, atunci când vedem o dreptate care nu este cea adevărară, aceasta este Anticristul, care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
in se in ueritate omnea habet in se diabolus in specie. Dacă forma de manifestare poate fi aceeași, intențiile fiecăruia sunt radical opuse: Cristos are în mod real toate virtuțile ad edificationem hominum, în timp ce diavolul posedă aceleași virtuți numai în aparență și le întrebuințează ad seductionem sanctorum. Rezumând fragmentul, obținem următorul tabel de opoziții: Christus sermo ueritas sapientia uirtutes secundum deum iustitia castitas ecclesiastica misericordia patientia pro Christianitate Antichristus simulatus sermo simulata ueritas simulata sapientia simulatas uirtutes non est iustitia uera
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cine este ales al lui Dumnezeu și cine este ales al diavolului. Totul se mișcă sub semnul nesiguranței și al așteptării. Eshatologia lui Augustin, ca de altfel întreaga sa teologie, se definește din perspectiva raportului dialectic exterioritate/ interioritate, acum/atunci, aparență/autenticitate etc. Dumnezeu l‑a izgonit pe diavol din „omul lăuntric” al sfinților (20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv la nivelul „omului din afară”. Astfel putem defini Biserica‑Ciuitas Dei (Biserica ideală) ca pe un fel de „adunare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nume de referință în proza psihologizantă a „promoției ’70”, S. intră în atenția criticii chiar de la prima carte. Proza din Așteptând în liniște e „comprimată, învăluitoare și febrilă, realistă fără adjective, dramatică fără scrâșnete inutile, subtilă pentru că e simbolică dincolo de aparența aridă a cotidianului” (Dan Culcer). Povestirile impun prin seriozitatea scriiturii și înverșunarea introspectivă, mai puțin prin anvergură și efecte spectaculoase. În notă cehoviană, naratorul etalează existențe abulice, oameni oscilând într-o ceață existențială și cu răbufniri aparent absurde (ca Traian
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
comori, Chișinău, 1982; Corăbioare zburătoare, Chișinău, 1988; În toamna uitării de sine, Chișinău, 1988; Spațiu fără timp, Chișinău, 1993. Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Toate fluierele naiului, „Nistru”, 1974, 8; Ion Vatamanu, Viața cuvântului, Chișinău, 1980, 181-182; Gheorghe Mazilu, Valori și aparențe, Chișinău, 1985, 199-204; Andrei Țurcanu, Bunul simț, Chișinău, 1996, 144-148; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 230-231; Femei din Moldova, îngr. Iurie Colesnic, Chișinău, 2000, 261. Vl. C.
SOBIEŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289742_a_291071]
-
căciulile (din cocârlat ori din camelot), mănușile (în care se specializaseră negustorii din Sighișoara) și gulerele brodate ori confecționate din horbotă. Stofele, care soseau în viguri, erau prelucrate. Iar hainele - cele mai multe - erau cusute în țară. Breslele croitorilor (niște „meșteri ai aparențelor” - ar zice un învățat francez) se numărau, în Moldova și în țara Românească, printre cele mai vechi și mai avute. Croitorii moldoveni vindeau haine (vestes venales) făcute la comandă, respectând modelele care circulau într-o zonă întinsă, în Transilvania și în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
scump cu pietre, se zic ceaprat, de unde acel care pregătește astfel de lucruri de galanterie e cunoscut de acum înainte supt numele de ceaprăzar”) trebuie să se fi aflat și croitori ai Curții, probabil cei mai calificați (agenți ai „triumfului aparențelor”), și, indiscutabil, croitorese, cusătorese și lenjerese, răspunzătoare de straiele Doamnelor și domnițelor. La fel vor fi stat lucrurile și cu blănarii (mânuind, ca și croitorii, un lexicon cu multe turcisme - Nicolae Iorga - și prelucrând blănuri scumpe pentru Vodă, pentru Doamnă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
văleat 7030 [1522]”, deși Voievodul se stinsese cu un an mai înainte), Doamnele în haine de ceremonie (care le ofereau prestigiu și fixau o ierarhie a vizualului), așa cum apar în tablourile votive din bisericile zidite de Domni - participau la concretizarea aparenței înveșmântate 303, un complex cu o incontestabilă capacitate de reprezentare, cu forță simbolică vădită. Vestimentația era unul dintre indiciile fundamentale ale ansamblului de conveniențe, hainele, semn stratificat al învelișului social, dar și spectacol pe care societatea și-l oferă, alcătuiesc
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
319. Viața caftanului (concurat mai târziu de conteșul polonez, făcut tot din catifea sau din mătase, cu broderii și îmblănit), ca veșmânt domnesc de ceremonie va fi lungă. Secolele nu-l vor putea modifica esențial. Eleganța vestimentară - formă a culturii aparențelor Chiar dacă „ieșirile” lor în public erau mai puține, soțiile de Voievod - căci despre ele va fi vorba în cele ce urmează - trebuiau să se supună acelorași rigori ale vieții de Curte - plăcute, fără îndoială, pentru o femeie -, adică exigenței de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Sigur că ar trebui să vedem cum se putea înfățișa acest „obișnuit” voievodal, repetând observația - formulată demult de istoricii vieții private - că „privatul” monarhic (deci și voievodal) se definește cu greutate, se lasă delimitat cu dificultate, se ascunde adesea sub aparențe care îi sunt exterioare, fiindcă este unul aproape... public. Și totuși... Acest „obișnuit” vestimentar putea fi reprezentat de „haina de casă” (străinii aflați în trecere prin Aulele voievodale ori șezători mai multă vreme în interiorul lor - precum Anton Marin del Chiaro
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al scrierii Anonimului. În afară de comentariile caleidoscopice și fanteziste (ce includ uneori mici narațiuni independente etc.) ale pseudo-„îngrijitorului de ediție”, sunt introduse și fragmente ale unui al doilea text al Anonimului, paralel cu cel din prima parte. Cartea e, sub aparențe ludice, o vastă „panoramă” a lumii contemporane, plină de gravitate și conținând în subtext înfrigurate interogații asupra vicisitudinilor veacului. În schimb, Toxicologia... ar putea fi descrisă ca o autobiografie, în parte reală, în parte fictivă, unde discursul auctorial e relativizat
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
poezia lui G. Bacovia. Versul lui S. are, totuși, un sunet adesea particularizat. Este o lirică în care sensibilitatea omului modern, ieșit din experiența traumatizantă a războiului, obține, printr-o transcripție abilă formal, dar pornită din profunzimile eului, o surprinzătoare aparență clasică. Interesului pentru trecut, estompat cu meșteșug, i se asociază o descripție mai mereu sigură, cu intruziuni de straniu, a unui peisaj rural nicidecum copleșit de paseism, ca la sămănătoriști. Din recuzita simbolistă se recurge, cu măsură, la elemente caracteristice
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
permis?” se Întreabă I. Kant. Ori, a fi responsabil nu implică numai a fi conștient, ci și a gândi, sau mai exact a reflecta la acțiunile, la conduitele, la ideile și relațiile tale. Nu trebuie să te lași amăgit de aparențe, de iluzii, de sentimente, ci ești obligat să gândești permanent asupra acestora. Orice Încercare de a trece dincolo de limitele permise de normele morale este o violare a unor interdicții, a unor valori. Ori, aceasta este mai mult decât o simplă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
celebru caz istoric este calul troian. Ce este calul troian, dincolo de aspectul său obiectual? Calul troian este darul simbolic prin care se caută a fi captată bunăvoința adversarului prin Înșelarea acestuia. Ca simbol, calul troian este imaginea falsă, care are aparența Binelui, a Împăcării, dar care ascunde În interiorul său Răul ce aduce nenorocirea. Darul pe care aheii Îl fac troienilor este simbolul falsului, al Înșelătoriei, al ipocriziei și al falsei Împăcări. Orice dar este un obiect și un gest simbolic, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se poate confunda, acesta nu are decât un caracter formal, exterior, pe când cea la care ne referim are un caracter de structură interioară, de natură valorică. Din punct de vedere valoric, persoana este dublă. Această stare este Însă numai o aparență, un construct al conștiinței individului. Eul personal este unic. Când vorbim despre dublu nu ne referim la o stare duală a Eului. Această dedublare a Eului este Întâlnită numai În cazuri patologice (depresie melancoliformă, alcoolism, toxicomanii, schizofrenie etc.Ă. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și pentru a-i Înțelege pe ceilalți. Valorile persoanei se dobândesc prin imitația și interiorizarea modelelor pozitive, prin educație. Ele sunt atributul Supra-Eului. Valoarea morală este sinteza persoanei și din ea se construiește caracterul acesteia. Persoana mea nu este numai aparență sau prezență corporală. Ea este și trăire temporală. Orice persoană există În timp, dar, În egală măsură, are și un timp resimțit interior. Timpul exterior al lumii și al celorlalți este durată, pe când timpul meu interior este trăire, pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe celălalt printr-un act de negație raportat la mine: Tu nu ești Eu sau Tu ești non-Eu. În felul acesta, negația apare ca structură constructivă a Înțelegerii logice a ființei celuilalt În comparație cu ființa mea. Această negație este dată de aparențele exterioare din care decurg diferențele dintre mine și tine. Acest „nu este la fel” constituie elementul de separație și de diferențiere Între mine și celălalt. Între mine și celălalt există o separație care este dată numai de absența Întâlnirii, a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interioară, În sine, are semnificația unei realități subiective de tip fenomenal (Ed. Husserlă. Plecând de la acestea, Ed.Husserl afirmă că „nu există nici o distincție Între a apare și a fi, În sfera psihică, Întrucât realitatea psihică este o ființă a aparențelor”. De aici și concluzia conform căreia „sfera psihică este În realitate un fenomen și nu o natură” (Ed. Husserlă. În felul acesta, viața sufletească se prezintă ca o „trăire văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și morală, nu se exclud, ci se completează reciproc. Ele trebuie considerate ca părți constitutive ale imaginii de sine a individului respectiv. Orice persoană are un anumit tip moral. Eu mă percep și mă reprezint pe mine așa cum sunt, ca aparență somatopsihică, dar, În egală măsură, am conștiința valorii și a limitelor mele din punct de vedere moral, cultural și spiritual. Pe prima nu o pot modifica, pe cea de-a doua Însă o pot Îmbogăți, schimba, perfecționa În raport cu aspirațiile, cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sunt intim legate Între ele. Cetatea este replica simbolică a ființei umane, imaginea acesteia Într-o formă reprezentativă, de duratăi. Cetatea durează, există prin oamenii ei, iar oamenii au, la rândul lor, destinul și durata cetății lor. Acest destin cu aparență formală de istorie are două dimensiuni interioare, de structură: sufletească și morală. Destinul este durată și finalitate Împlinită. Rostul cetății este de a conferi durată existenței și de a o proiecta dincolo de existența umană limitată În timp. Prin cetate, omul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
grav, neînțeleasă sau interpretată greșit. Dar ignorarea nebuniei va favoriza proliferarea ei. Psihozele colective sunt, de exemplu, o explozie a nebuniei dincolo de orice formă de cenzură morală sau lege socială, o acceptare a Răului, considerat ca formă de eliberare cu aparență de libertate, dar haotică și absurdă, este confuzia morală dintre bine și rău, ca semn al unei slăbiri grave, Îngrijorătoare, a conștiinței colective. Se poate vedea Încă o dată, din cele de mai sus, că nebunia nu este numai boală psihică
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
moartea, ci el se judecă și se Împlinește undeva dincolo de moarte. Este Judecata de apoi o realitate sau un mit? Este o temă teologică de escatologie sau este o temă de psihologie morală? Răspunsul nu este ușor de dat. Ca aparență narativ-simbolică, ea este un mit, ca semnificație psihologică profundă, este o temă esențială a psihologiei morale. Bilanțul destinului Destinul unui individ concentrează În el concluzia unei vieți trăite „Cum am fost?”, „Ce am fost?”, „Ce n-am făcut și trebuia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]