26,366 matches
-
Antoniu plânge ca un copil. O durere insuportabilă Îi prinde capul ca Într-o menghine. E dezorientat și confuz . Maldărele de gunoaie, și craterele de noroi formate de zoaiele pe care locuitorii ghetoului le aruncă zi și noapte, pe unde apucă, În lipsa canalizării, se Întind sfidătoar răspândind miazme ucigătoare și adunând armate Întregi de insecte aducătoare de boli. Cea mai curată zonă din ghetou este ,,locuința,, lui Ben. De curând, femeia pe care , acceptat-o În viața lui, a vopsit șandramaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și mina metalică țâșnește cu un mic păcănit la suprafață. Așează caietul pe pat și, Însfârșit Îl deschide. Își pune ochelarii pe nas, și se apleacă asupra lui, se cocoșează ca un școlar obișnuit să-și facă lecțiile pe unde apucă. Razele soarelui pătrund În Încăpere atât de violent, de parcă acolo sus cineva le Împinge cu forța. Antoniu Începe să scrie: Lui Kawabata, tovarășul meu de povești, mort la 2 iunie 2008, de o boală misterioasă Penultima poveste ,, Bătrânul n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de pânză, cu mâneci scurte. Își stropește fața cu apă, deasupra ligheanului hârbuit. Se gândește la Kawabata, la mașina care a purtat trupul inert prin tot orașul, spre locul În care oasele lui bătrâne vor odihni pentru totdeauna. N-a apucat azi noapte să-i termine muribundului povestea, acum o scrie și, cu siguranță, demonul ficțiunii nu va ține cont numai de adevăr, și se va juca, adăugând de la sine noi pulsiuni literare. Se așează din nou pe pat și continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu mai rămăsese decât un morman de moloz amestecat cu bucăți de cărămizi și grinzi de lemn, din care se ridica o șuviță de fum. Pofta lui nesățioasă pentru femeile ușoare Îi salvase de două ori viața: odată că nu apucase să urce În camera rezervată, blocul ,,Carlton,, prăbușindu-se În urma cumplitului seism și, a doua oară, pentru că nu fusese acasă, În momentul dezastrului. Și tatăl lui scăpase: se afla Într-o tabără de cercetași, la Sinaia. Vicii de construcție făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din pat, inspectează holul, bucătăria, cele două băi și terasa, dar Își dă seama că e singur. Încearcă ușa de la intrare care a rămas descuiată după plecarea ei. Se Îndreaptă spre telfonul alb din ebonită, formează numărul poliției, dar nu apucă să-l ducă până la capăt: la ultimul zero, cade secerat de un stop cardiac. Douăzeci și patru -Măi vagabondule , vocea polițistului cade ca un trăznet, răscolindu-i simțurile. Puah, ce dracu faci, În Întunericul ăsta? Stinge lumânarea derbedeule că ai să dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
primăria a cumpărat-o pentru a-i Îngropa pe cei pentru care nimeni nu varsă lacrimi, este numită ,,a Neidentificaților,,, adică a cloșarzilor fără acte de identitate, a vagabonzilor fără case și fără familie, a celor care locuiesc pe unde apucă În timpul vieții, laolaltă cu șobolanii și gunoaiele, cei care se Încălzesc iarna lipindu-se de conductele prin care circulă apa caldă pentru blocuri, aurolacii care mor pe străzi, având ca singură avere punga pe care o strâng În mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am aflat, a dispărut fără urmă cu banii, lighioana dracului. Îl găsesc eu și-n gaură de șarpe. O să mi-o plătească! Singurul om de care-mi pare rău, e mama sărăcuța, care a Închis ochii și n-a mai apucat să mă vadă ieșit din pârnaie. Dar gata cu sentimentalismele! tună bruta, lovind cu pumnul În peretele șubred al magherniței. Îmi plac ghetourile. Mă omor după ele și... simt că am să mă integrez aici, dacă-mi dă pace mâncărimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
când ra m-a văzut, a fost să plângă de bucurie. Am Întrebatca o de ce plânge și mi-a răspuns că-i e milă de Kawabata care s-a născut deja și trebuie să și moară și eu n-am apucat să-l văd. Am liniștit-o, spunându-i că eu sunt Kawabata, și m-am născut cu numele ăsta, care, nu știu din ce limbă vine și că n-o să mor curând, să nu-și facă griji. Când mama m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Tata și mama le aruncă una după alta În foc. Eu plâng și mă zvârcolesc de durere. Mama și tata mă privesc nedumeriți și, de data asta, tatei Îi iese din gură o șuviță de sânge pe care mama o apucă de un capăt ca pe o bucată de sfoară, o vâră prin urechea unui ac și Începe să coasă cu ea tivul baticului pe care-l ține În poală.. Focul se stinge, mama și tata dispar, casa se prelinge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
adresat însoțitoarei mele: — Ei, și ce ziceți de ultima ispravă a lui Palmer, doamnă Klein? Ea s-a întors brusc spre mine și marginea paltonului ei a căzut peste mâna mea așezată pe schimbătorul de viteze. Înainte ca ea să apuce să-mi răspundă la doi pași în dreapta mea apăru brusc un camion mare. Probabil mă abătusem spre mijlocul șoselei. Am frânat brusc și am tras de volan, reușind să trec la câțiva centimetri de camion. — Îmi pare rău, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de ușurare, că e enervată, agitată și că nu e dispusă să mă sufoce cu tandrețea ei. Când m-a văzut, a sărit în picioare și a spus: — Cred că putea să mai aibă puțină răbdare și să nu se apuce să desfacă toată casa, zău așa! — Cine? — Honor Klein. Asta mi-a amintit de existența acelei persoane. Bănuiesc că își ia din casă lucrurile ei. Închide ușa, dragă, spuse Antonia. Mă simt pur și simplu hăituită. Sigur că e dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
după-amiază? întrebă Antonia. Eu și Anderson plecăm imediat la Marlow. Ne-am gândit să stăm o noapte la Compleat Angler. Anderson e mort de oboseală, săracul de el, m-am gândit că o mică schimbare o să-i facă bine. Ne apucă nebunia când o vedem pe Honor cum dezmembrează casa. Îmi pare rău că nu pot să te invit la masă, dar o să mâncăm devreme, pe fugă, și plecăm imediat după aceea. Eu o dusesem pe Antonia la Compleat Angler. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Se răzgândise, nu mai plecase la țară și venise să treacă în revistă mobilierul înaintea întâlnirii noastre da mâine. Peste o clipă o să intre în salon și o să mă găsească cu Georgie. Nu puteam suporta asta. Am acționat rapid. Am apucat-o pe Georgie de mână și am împins-o spre ușa mare cu geam ce dădea spre grădină. Am deschis ușa și am tras-o în grădină, lângă zidul casi, ca să nu poată fi văzută din interior. — Ieși pe portița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe același ton. Mă privi cu ochii plini de mânie. Capetele noastre erau foarte aproape unul de altul. Vreau să mă întâlnesc cu soția ta acum. Nu accept să fiu expediată așa! — Fă imediat ce-ți spun! am rostit. Am apucat-o de braț și am strâns-o până s-a strâmbat de durere. Și-a smuls brațul din strânsoare și s-a întors. — N-am nici un ban. I-am dat imediat o liră din portofelul meu, i-am făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că ar fi bine să plecăm, am spus. Ați dat ochii una cu cealaltă, exact ceea ce vă doreați. Am pus paharul jos și m-am eliberat din strânsoarea blândă a Antoniei. — Vai, nu plecați! se rugă Antonia. Nici măcar n-am apucat să mă uit bine la Georgie. Te rog să mă ierți, copila mea. N-ai nici un motiv să te simți stânjenită de felul în care vorbesc, nu-i așa, Martin? N-am decât cele mai bune intenții, te rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am întrebat. Mai întâi am crezut că mă ignoră. Dar se întoarse spre mine, cântărindu-și parcă răspunsul. Apoi răsuci obiectul pe suprafața lustruită a mesei. Mă așteptasem să-mi ofere mânerul dar, când am întins mâna spre sabie, a apucat ea mânerul și, cu o mișcare rapidă, a tras sabia din teacă. În același timp s-a ridicat în picioare. Sabia a ieșit din teacă șuierând și lumânările au scânteiat pentru o clipă în luciul lamei. Honor Klein puse teaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din care băusem și m-am gândit că n-ar fi rău să mai beau puțin vin. Fără să mă ridic de pe scaun, am întins mâna, am apucat o sticlă și am scos-o din ladă. Mi-a trebuit ceva timp să bag tirbușonul și să deschid sticla. Mi-am turnat niște vin vărsând o parte pe pantaloni și pe jos. L-am băut repede și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
găsi acceptabile. Îndrăznesc să sper că nu v-am pricinuit nici un rău. Dacă v-am produs vreo suferință, vă asigur că mustrările de conștiință mă dor mai mult decât cea mai cruntă lovitură. Nu-mi pot explica ce m-a apucat, nici nu-mi pot imagina cam ce gândiți acum despre mine. Mi-e teamă că m-am purtat în mod repetat urât față de dumneavoastră; nici n-ar mai fi cazul să vă spun că sunteți o persoană căreia îi port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vieți noi, unei fericiri noi. Fie merge înainte către aceasta, fie cade într-o prăpastie din care, având în vedere temperamentul ei, s-ar putea să nu mai iasă câțiva ani buni. Depinde de tine pe care dintre căi va apuca. Și cu tine cum rămâne? am întrebat. Și tu te afli la un pas de o viață nouă, de o fericire nouă alături de ea? L-am privit cu mare atenție. Căutam să văd în el omul care se luptă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am sculat din nou și am început să-mi caut tabletele pentru astm, răsturnând conținutul geamantanului pe podea. Le-am găsit, am cules de pe jos paharul și am constatat că e crăpat. M-am târât până la bucătărie și m-am apucat să spăl o cană din plastic rămasă de la chiriașul anterior. Brusc, un zgomot ciudat răsună în apartament. Venea de undeva de aproape, dar nu-mi dădeam seama de unde. Parcă se auzea din mai multe părți deodată. Am tresărit, inima mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
draperiilor, nu știu dacă le vrei drepte sau cu falduri și m-am gândit că e mai bine să te întreb și să mă mai uit o dată la ferestre. Bun, văd că ți-au sosit deja lucrurile. Putem să ne apucăm imediat să le aranjăm puțin. — Intră, bobocule, i-am spus și am invitat-o în sufragerie. Antonia își ștersese lacrimile și acum își pudra nasul. O salută pe Rosemary. Cred că nu mai e cazul să ne batem capul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la orice altceva, până după vizita la Pelham Crescent. Tocmai făcusem încă o dată turul casei și mă întrebam dacă n-ar fi bine să mă duc să mă culc și dacă, în cazul că aș face asta, nu mă va apuca o criză de astm. Antonia scosese toate așternuturile din dulap și le întinsese pe scări, iar acum le tria și le împăturea fără nici un rost. Am stat pe palier și am privit-o tăcut o vreme. A sunat telefonul. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-o pe întuneric. M-am întors în salon. Conversația dintre cele două femei se întrerupse brusc și amândouă m-au privit cu neliniște, așteptând să vadă ce voi spune, ce voi face. Am pus paharele pe masă și m-am apucat să deschid sticla de șampanie. — Nu-i așa că nu ești supărat, Martin? întrebă Rosemary. Îmi vorbea ca unui copil bosumflat. Sigur că nu sunt supărat. Ce motiv aș avea? Femeile schimbară între ele o privire scurtă. Abia atunci m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ziua plecării n-am mai putut sta acasă. M-am mutat dintr-un bar într-altul și am mâncat tot felul de sandvișuri. În cele din urmă, în încercarea disperată de a-mi ocupa mintea într-un fel, m-am apucat să-i scriu lui Georgie; nu-mi dădeam seama dacă scrisoarea va servi la ceva, nu eram sigur că ea exprima ceea ce simțeam, nu eram sigur de ceea ce simțeam. Nu eram capabil decât în plan abstract să mă ocup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
una câte una, sperând să mă oprească Înainte să exagerez. Dar până să ia caseta și să-mi spună s-o urmez, Îi lăsasem chiria mea pe-o lună. Nici măcar nu se uită la bani. Din păcate, nici n-am apucat să ne facem comozi În dormitor, când cineva sună la ușă. Am privit-o pe Dora Întrebător, poate chiar rugător, dar ea doar Îmi puse bluza galbenă În brațe și Îmi zise: — Ia asta și ascunde-te aici. Continuăm imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]