17,527 matches
-
pe Ioanide cu totul în afara intereselor sale, și când îl căutase acasă făcuse asta din simplu tic. Expresia "cumnate", al cărei umor nu-l pricepu, îl alarmă. Se decise să strângă raporturile cu Ioanide, la nevoie să-l solicite ca arhitect. Vizitatorii străini, spre a nu obosi bolnavul, plecară. Gonzalv tot nu se hotărâse să se ducă și se apropiase chiar cu scaunul de Conțescu. Ioanide înțelese îndată că doi adversari ședeau față-n față, unul pe divan și altul pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că toată chestiunea este să moară Ermil. Dar Ermil prezintă o forță colectivă, o clasă viguroasă, ridicată pe sfărîmiturile alteia și care nu cedează locul cu una, cu două." Gonzalv rămânea un diletant al arivismului, folosind instrumente de epocă romantică. Arhitectul observase, când intrase în birou, doi frați ai lui Conțescu, doi cumnați, care acum trecuseră în sufragerie, unde stăteau de vorbă cu Paulina. Conțescu avea o fizionomie cam plângăreață, de o modestie prea bătătoare la ochi, încolo, sub G. Călinescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cea mai mică rea-voință va descoperi un succesor printre rudele sau printre actualii și eventualii gineri ai familiei. Un candidat posibil ar fi fost chiar Rene Popescu, ginerele său, care însă ar fi preferat altă catedră, fiind un pur naturalist. Arhitectul comitea totuși o greșeală subestimând imaginația lui Gonzalv Ionescu, bărbat în stare de a face față celor mai desperate situații. În fine, Gonzalv se ridică și plecă, și Ioanide rămase singur cu Conțescu, care dorea să-i ceară un sfat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
comitea totuși o greșeală subestimând imaginația lui Gonzalv Ionescu, bărbat în stare de a face față celor mai desperate situații. În fine, Gonzalv se ridică și plecă, și Ioanide rămase singur cu Conțescu, care dorea să-i ceară un sfat. Arhitectului nu-i plăcea să stea mult în casa geografului, mai ales când erau de față și femei. Toate (exceptînd pe Paulina) erau profesoare, învățătoare, chimiste, farmaciste, doctorițe, intelectuale într-un cuvânt de ordin profesional și de proveniență recentă, tari pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu lua atitudine ostilă față de un bărbat devotat familiei. Îl apărau din sentiment de grup, fără adeziune, și Ioanide sări ca mușcat de șarpe când auzi pe una ("o dobitoacă") făcând gafa de a regreta în fața lui (neștiind cine-i arhitectul) că se stricase fațada veche așa de frumoasă a casei cu majolică G. Călinescu galbenă, verde și cărămizie. Deci, auzind glasuri de femei alături, Ioanide, punîndu-și o mănușă, spre a inculca graba, întrebă: - Ei, cum stăm? Conțescu nu sta nici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcut pentru munca sedentară de birou, și oricât, vara, cu un rucsac în spate și cu băț cu cioc de fier, ar fi explorat munții, hrana prea orășenească îi lustruise pielița și-i provoca acea lacrimogenitate a ochilor. Conțescu prezentă arhitectului o mapă de carton în care erau prinse și numerotate câteva hârtii, un dosar în regulă, alcătuit cu grija cu care geograful își aduna fișele în cutii și exicatele în ierbar. Se găseau acolo rețetele doctorului, un program dietetic, variația
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mulțumit, Ioanide făcu un calcul în metri cubi de piatră și de lemn, adăugând manopera. Știa totul pe degete, pentru că avea în acele locuri furnizori și meșteri pietrari și lemnari. Suma totală aproximativă, la care s-ar fi adăugat onorarul arhitectului și al constructorului, păru lui Conțescu surprinzător de rezonabilă. Ioanide îl asigură că onorarul său nu era de natură să-l preocupe, că și-l va fixa însuși cu cea mai mare modestie, mai ales dacă îl va lăsa să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ar fi fost supravegheate săptămânal de Botticelli. - Care Botticelli!? se miră Conțescu. - Ilie zis Botticelli, constructorul meu. Constructorului îi zicea Butoiescu, după localitatea în care se născuse. Prietenii și inamicii lui Ioanide îl porecliseră Butoi și, fiindcă era inseparabil de arhitect, fusese înglobat în firma Ioanide & Butoi, deși Butoiescu era slab și scurt. Spre a-i da o reparație morală, Ioanide îi tradusese numele în acela de Botticelli. Arhitectul promise a-i executa comanda într-un timp record, în așa chip
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și inamicii lui Ioanide îl porecliseră Butoi și, fiindcă era inseparabil de arhitect, fusese înglobat în firma Ioanide & Butoi, deși Butoiescu era slab și scurt. Spre a-i da o reparație morală, Ioanide îi tradusese numele în acela de Botticelli. Arhitectul promise a-i executa comanda într-un timp record, în așa chip încît la vară construcția să fie utilizabilă. Pe deplin mulțumit, Conțescu rugă pe arhitect să facă planul și-i arătă intenția de a-i pune la dispoziție anticipat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a-i da o reparație morală, Ioanide îi tradusese numele în acela de Botticelli. Arhitectul promise a-i executa comanda într-un timp record, în așa chip încît la vară construcția să fie utilizabilă. Pe deplin mulțumit, Conțescu rugă pe arhitect să facă planul și-i arătă intenția de a-i pune la dispoziție anticipat suma trebuitoare. Peste câteva zile, Ioanide dispăru din București. Plecase cu Butoiescu să vadă terenul lui Conțescu și să întocmească echipa, prilej mai degrabă de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
repezi rostogolindu-se printre bolovani, în satul în care ședea pietrarul, pe care-l găsiră fasonând piatră de construcție cu un ciocan greu, turtit la amândouă capetele. Mirosul muntenesc specific, amestecând emanațiile bradului și ale turmelor de oi, învioră pe arhitect. Stătu câteva minute rezemat de balustrada podului, privind la spumele apei. Podul se găsea în partea cea mai lată a văii, constituind centrul satului, ce se întindea de o parte și alta a râului și pe câteva râpe alăturate. După
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aceste reflecții G. Călinescu poetice, de frică să nu surprindă pe vizitiu și pe Butoiescu. Acesta din urmă ar fi zâmbit, fără îndoială, discret, sau, mai rău, cum făcea de la o vreme încoace, spre a evita orice conflict vizual cu arhitectul, și-ar fi compus o față complet inexpresivă. La ideea aceasta, entuziasmul pentru fluturi al lui Ioanide fu stricat. Nu sunt decât două atitudini posibile, decise arhitectul: ori a admite principiul totalei gratuități a naturii, a admira cu mine franc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cum făcea de la o vreme încoace, spre a evita orice conflict vizual cu arhitectul, și-ar fi compus o față complet inexpresivă. La ideea aceasta, entuziasmul pentru fluturi al lui Ioanide fu stricat. Nu sunt decât două atitudini posibile, decise arhitectul: ori a admite principiul totalei gratuități a naturii, a admira cu mine franc năvălirea fluturilor, ori a reproba estetismul și a se îngrijora de recolta livezilor. Ce vrea să zică această neutralitate? Refuz de a merge cu mine, intenție totdeodată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cuviință de sensul inedit pe care îl luase fenomenul, după el banal. Avea și el o livadă acasă și nu se gândise vreodată la analogia fluturilor cu florile. Împreună cu pietrarul și cu Butoiescu, împrumutînd niște cai mărunți, obișnuiți cu urcușul, arhitectul porni a doua zi spre satul cu terenul lui Conțescu. Părăsiră valea râului și o luară pe una laterală, foarte repede, și pe fundul prăpăstios al căreia se scurgea un fir de izvor ce creștea pe vreme de ploaie. Rădeau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se afla. Țigla ce se aducea de la vale era scumpă și fărâmicioasă. Butoiescu dădu ideea - recunoscută ca excelentă - să se acopere casa cu draniță. Astfel totul avea să coste foarte puțin, afară de ciment și var, ce trebuiau transportate de la oraș. Arhitectul, după ce se G. Călinescu învîrti pe locul lui Conțescu spre a determina direcția și așezarea cea mai potrivită a casei, simți o foame devoratoare și exprimă față de ceilalți speranța că vor mânca omeric. Presupunerile lui Ioanide nu se adeveriră și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de la început întîmpinate de pietrar cu un scepticism curios. Gazda nu prevăzuse că oaspeții vor fi nevoiți să cumpere de mâncare din sat, bănuise că boierii își vor fi adus de la oraș, unde sunt de toate. - La oraș găsești, teoretiză arhitectul, ceea ce vine de lațară. Aici e izvorul. Sper că lapte este. Lapte însă nu se afla, pentru că era din zorii zilei trimis la oraș. Unt nu făcea nimeni. Ioanide, surprins, întrebă cum se explică duhoarea de zer și caș din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oraș. Unt nu făcea nimeni. Ioanide, surprins, întrebă cum se explică duhoarea de zer și caș din sat. Într-adevăr, mai toți făceau brânză, însă o aveau arvunită toată la negustorii lor, și în casă păstrau foarte puțină pentru mâncare. Arhitectul visase un prânz sălbatic, cu un miel ori cu un ied la frigare. Nici vorbă nu putea fi de așa ceva. Turmele, foarte departe de sat, erau ale boierilor, oamenii aveau câte o capră, două pentru lapte, mai mult nu. Însă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pentru ea, oul avea o valoare inestimabilă. Ioanide știa aproximativ că la București un ou costă șaizeci de bani, și de aceea oferi un leu, doi lei, cinci, cât vrea mătușa. Bătrâna căzu pradă celei mai cumplite incertitudini, luând generozitatea arhitectului drept un semn că ouăle sunt foarte scumpe. În cele din urmă, consimți a-și preda marfa. După ea se îndemnă și altă femeie, care trăgea cu urechea mai la o parte. Ea aduse într-o căciulă câteva ouă, pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
veni încărcată cu verdețuri. Ioanide își dădu seama că toată această muncă dură n-are alt scop decât a pregăti mâncarea purceilor și, poate, mămăliga oamenilor. Sărăcia, reaua concepție economică răpeau acestor ființe bucuria contemplării naturii. Fetele i se părură arhitectului surprinzător de frumoase și aparținând unei clase fizionomice locale. Aveau fața prelungă și plină, așa cum era concepută eugenia anatomică în epoca Thonvaldsen și Canova, profilul bustului, al picioarelor era de asemeni rotunjit, zvelt cu soliditate. Dinții spatulați întăreau impresia de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe un trunchi lat ca unpat, aruncat pe marginea pădurii, opera noastră arhitectonică va fi foarte anevoioasă, aci nu e liniște. Butoiescu-Botticelli râse politicos și nu răspunse nimic, deși nu admitea carența liniștii în această pustietate. Era obișnuit cu paradoxiile arhitectului. - Liniștea, iubitul meu, e un sentiment figurat, rezultînddintr-un contrast savant. Când vaca roade temelia casei și fluturii se strâng pe capul meu, asta este o indiscreție nepermisă. Liniștea se obține cu linii și spații. Dacă pe un promontoriu de stâncă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
singurătate, aceea se numește urât. Acești oameni n-au atins încă treapta sublimă a melancoliei fiindcă nu cultivă marea geometrie. O fetiță și un băiat se opriră lângă butuc. După oarecare codire, băiatul scoase din sân două ouă, întrebînd pe arhitect dacă cumpără. Acesta le apucă îndată și le mută în buzunarul surtucului său, întinzînd băiatului o monedă de douăzeci de lei. Fata avea în frunză o bucată mare de caș. Arhitectul o luă și pe aceasta, plătind-o. Copiii o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
codire, băiatul scoase din sân două ouă, întrebînd pe arhitect dacă cumpără. Acesta le apucă îndată și le mută în buzunarul surtucului său, întinzînd băiatului o monedă de douăzeci de lei. Fata avea în frunză o bucată mare de caș. Arhitectul o luă și pe aceasta, plătind-o. Copiii o rupseră la goană veseli. Ioanide frânse cașul în două, dădu jumătate lui Butoiescu și începu să muște din bucata rămasă, fără a-și întrerupe reflecțiile. - Pe mine mă cheamă Ioanide, continuă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ai fi auzit de mine. Abia sosit în București, Ioanide fu apucat de braț pe stradă de Bonifaciu Hagienuș, care, tremurîndu-și fălcile, cu zâmbetul cel mai captivant, îi zise: - De când te caut, domnule Ioanide! Am să-ți fac o marerugăminte. Arhitectul așteptă doleanța lui Hagienuș, care însă găsi că mai avea nevoie de introduceri. - Eu totdeauna te-am prețuit, domnule Ioanide, nu știudumneata ce părere ai despre mine. Talentul dumitale e recunoscut. Ioanide înlătură impacientat cu mâna în vânt complimentul. - Eu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
creștină, al vreunui copil (în care erau aruncați papuci, galoși), medalioane mari și mici de bronz puse pe masă, unele, ca greutăți peste hârtii. După ce îmbie pe Ioanide să stea, Hagienuș continuă captația morală ca și când ar fi fost convins că arhitectul avea o opinie rea despre el și că întîmplarea cu Suflețel trebuia să fie în gura tuturor. - Domnul Suflețel, își urmă el ideea fixă, crede că eu potsă hotărăsc la minister așa cum vreau. Am făcut tot ce-am putut, l-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
geam ce răspundea în fundul curții. Acolo, între doi pomi, îngerul cu spada ondulată îndreptată spre fereastra orientalistului ducea de mână pe fosta doamnă Hagienuș. - Perfect! declară Ioanide. Numai că eu nu mă angajezcu construcția, fie și pentru prieteni, eu sunt arhitect, îți fac planul și-ți recomand pe cineva foarte modest, care îl va executa. Și cu creionul îi schiță pe dosul unui plic, la repezeală, ideea sa. Avea să facă o aedicula albă și zveltă cu lanternă, cu o ușă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]