8,235 matches
-
seama de existența punctelor pe care le au în comun aspirațiile lor legate de religie și ale scriitorului unui roman. O asemănare izbitoare. Într-adevăr. Cu toate astea, nu pot afirma că cele două ocupații au rădăcini comune. Pe lângă aceste asemănări, sunt o multitudine de discrepanțe. În timpul interviurilor, acest lucru a sporit interesul meu personal și uneori m-a făcut să mă simt cuprins de un fel de surescitare. Chiar dacă nu am nici un fel de cunoștințe religioase, am încercat să accept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Mi s-a părut foarte interesant. („Am avut o discuție deschisă cu ei. Nu pot să neg faptul că, între activitatea autorilor de cărți și a celor care își pun baza în religie, există o punte de legătură. Este o asemănare izbitoare. Cu siguranță. Totuși, nu pot spune că aceste două ocupații au aceleași origini. Împărtășesc similitudini, dar, în același timp, sunt diferite. Discuția cu ei mi-a atins niște corzi sensibile și m-a făcut să simt acele asemănări iritante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o asemănare izbitoare. Cu siguranță. Totuși, nu pot spune că aceste două ocupații au aceleași origini. Împărtășesc similitudini, dar, în același timp, sunt diferite. Discuția cu ei mi-a atins niște corzi sensibile și m-a făcut să simt acele asemănări iritante.“ - citat apărut în Bungei Shunjū numărul din aprilie 1996, „Un cuvânt înainte. Post-Undeground.“) Murakami: A fost un sentiment puternic. Dacă mă concentrez și cobor în adâncul propriei existențe, observ că scrierea unui roman și ceea ce se cere de la religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Libanul n-ajunge pentru foc și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. 17. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decît nimicnicie și deșertăciune. 18. Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? 19. Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur, și-i toarnă lănțișoare de argint. 20. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezește, își caută un meșter iscusit, ca să facă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
înțepenit pe spinare, ca-ntr-o pașnică relație simbiotică, după care se prăvălește mort, fără să aibă habar cine și în ce fel l-a răpus. Ruprecht avea aceeași privire neîncrezătoare și același chip bont ca ale grafului. Oare această asemănare dintre stăpân și animal, pe care nu o observa pentru prima dată, se datora opțiunii inițiale când omul alege inconștient un animal care îi seamănă, fizic și temperamental sau era rezultatul unei conviețuiri intime și de durată, în urma căreia caracteristicile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sau de pasiuni răscolitoare au fost tot timpul înnobilate de amprenta tainică a vertebrei de delfin. Capitolul IX NU OBIECTE COLECȚIONASE BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mândria țării noastre în lume, să dea personaje „pline de viață și dispuse la orice”, de la fete până la prim - miniștri care chiar dacă o iau zilnic peste ochi, de la marinari bețivi, zic mulțumesc și merg mai departe în lesa stăpânului, (orice asemănare cu numitul Emil Boc nu este deloc întâmplătoare). Justin Bieber: Cred că ar trebui să facem sex doar cu persoanele pe care le iubim" „Justin Bieber, unul dintre cei mai cunoscuți artiști canadieni pe plan mondial, demonstrează că este mult
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
scurt sau de aventura ce se înnoda, în fața lui, tot mai puternic la fiecare stâlp de telegraf. Am continuat la București conversațiile lungi și neînsemnate fără să ne fi făcut vreo mărturisire anume, dar simțindu-ne complici. Găseam între noi asemănări care ne apropiau: eram pripiți și dezordonați. Observația o făcu Dudu: "Ce nostimi și identici sunteți când vă vede cineva de departe!" Părerile asupra ei mi se schimbaseră mult. O priveam cu un aer de ușoară superioritate. Nu mai eram
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care stai tot timpul împreună să nu poată pricepe nimic din toate acestea! (Și nici nu poți să-i numești sufletul sterp, căci totul nu e decât un mic defect al urechii.) Mă mir că am putut crede în oarecare asemănări dintre noi. Irina era vorbăreață, spunea la întîmplare tot ce auzea, tot ce credea momentan, dar timp de ani, cât am fost împreună, nu-mi amintesc s-o fi auzit vreodată făcând vreo reflexie asupra muzicii. Doar uneori o vorbă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
identice unele motive cu ale lui Proust, că mi se pare inutilă această povestire, care nu poate fi decât o copie palidă a unui original magistral. De altfel, nici nu știu dacă mirajul lui Proust nu mă face, din cauza unor asemănări exterioare, să-mi complic starea sufletească. Poate că dacă n-aș fi citit Albertine disparue, în altfel (mai bine sau mai rău), aș fi suportat dispariția Irinei. Proust ne îmbracă în o haină care nu ni se potrivește. Când te
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-ți fie, măcar pentru clipa aceea, frate. Ioana mi-a spus: Cînd am fost la Cavarna, în timpul despărțirii noastre, numai cu Hacik mă simțeam mai bine, căci îmi amintea de tine". De ce? Căci între mine și Hacik nu e nici o asemănare. Poate că Hacik nu este decât eu, ușor caricaturizat sau simplificat, fără amănuntele care mă complică inutil? Sau poate că lângă ființa tragică și ireală a lui Hacik orice deznădejde găsește un teren prielnic? Ce ciudate contradicții în Ioana! Nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pedepsește cu orice simte instinctiv că m-ar îndurera mai mult, și nu o dată, în plină vehemență m-a comparat cu celălalt, cu toate că din pricina celuilalt fusese nenorocită o clipă mai înainte; ne găsește la amândoi același egoism bărbătesc sau alte asemănări, atrage și asupra mea unele cuvinte rele pe care de obicei le aplică numai lui, și atunci izbutește să mă facă iarăși nefericit, gelos, să-mi alunge tot calmul care i se păruse că mă îndepărtează de dânsa. Reîncep iscodirile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căci nu mai pricepe nimic din ceea ce s-a întîmplat cu dânsa. Cum pot să-i reproșez ceva Ioanei de acum, când între ea și cea de odinioară, care a greșit, nu este, din punct de vedere sufletesc, absolut nici o asemănare? Am de atâtea ori impresia că nu sunt un singur om, ci sunt în fiecare clipă altul, și între ei nu există nici o legătură. Ce-mi pasă acum de o boală pe care am avut-o cu un an înainte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
adevăr din explicațiile pe care i le dai, dar îl interesează spectacolul atât de rar al tresăririlor din fața lui. Cu domnul Theodoriu, licențiat în filozofie, sunt prieten vechi și ne-a plăcut întotdeauna să discutăm îndelung, în plimbări nocturne. Mare asemănare nu este între noi, el inteligent, orice observație asupra unei cărți sau unui om prefăcîndu-se într-o idee; eu având doar unele intuiții. Prietenia noastră pare multora ciudată, căci domnul Theodoriu este recunoscut ca un om cu replică tăioasă, utilizează
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne-am înțeles, am fost perfect asemănători. Aceleași aptitudini am avut, aceleași preocupări și aceleași defecte și calități sufletești. Orgoliul ne-a fost egal și, din pricina lui, n-am suportat nici unul nici o înjosire și ne-am răzbunat pentru orice umilință. Asemănarea aceasta a făcut imposibilă o minciună intre noi, care e esențială între doi oameni ce vor să se împace și poartă numele de ,menajament": am ghicit imediat tot ce uneltește celălalt. Și acum n-aș putea spune că țin mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de identice unele motive cu ale lui Proust, că mi se pare inutilă această povestire care nu poate fi decât o copie palidă a unui original magistral. Dealtfel, nici nu știu dacă mirajul lui Proust nu mă face, din cauza unor asemănări exterioare, să-mi complic starea sufletească. Poate că dacă n-aș fi citit Albertine disparue, în altfel (mai bine sau mai rău) aș fi suportat dispariția Irinei. Proust ne îmbracă în o haină care nu ni se potrivește. Când te
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
labirintul reprezintă însăși structura - sau arhitectura, edificiul - acestei lumi. Celui care îl contemplă îi apare cu destule căi ambigue, . Așadar, la întrebarea cum arată universul nostru, modernii timpurii aveau un răspuns: arată în felul unui labirint, cu multe căi indecise, asemănări aparente, spirale și noduri complicate. Iar un asemenea univers nu poate fi accesibil vechiului concept de ordine. Nu se descoperă . Nu mai dispune de o ordine ierarhică, aptă să refacă Marele Lanț al Ființei (cu expresia lui Arthur O. Lovejoy
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
modernii vin cu o altă înțelegere în această privință. Francis Bacon, de pildă, în „Prefața“ la Instauratio Magna (1620), consideră că labirintul reprezintă însăși structura - sau arhitectura, edificiul - acestei lumi. Celui care îl contemplă îi apare cu destule căi ambigue, „asemănări înșelătoare între lucruri și semne, spirale și noduri arcuite și compli cate“. Așadar, la întrebarea cum arată universul nostru, modernii timpurii aveau un răspuns: arată în felul unui labirint, cu multe căi indecise, asemănări aparente, spirale și noduri complicate. Iar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
îi apare cu destule căi ambigue, „asemănări înșelătoare între lucruri și semne, spirale și noduri arcuite și compli cate“. Așadar, la întrebarea cum arată universul nostru, modernii timpurii aveau un răspuns: arată în felul unui labirint, cu multe căi indecise, asemănări aparente, spirale și noduri complicate. Iar un asemenea univers nu poate fi accesibil vechiului concept de ordine. Nu se descoperă „ca repartiție logică, ci ca o aglomerare retorică de noțiuni și subiecte“. Nu mai dispune de o ordine ierarhică, aptă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu putea percepe în același mod și cu aceeași intensitate sacralitatea Pămîntului-Mamă. Deosebirea de experiență este dată de diferențele de economie, de cultură și de organizare socială, adică de Istorie. Și totuși, există între vânătorii nomazi și agricultorii sedentari o asemănare de comportament care ni se pare cu mult mai importantă decât deosebirile: și unii și alții trăiesc într-un Cosmos sacralizat, fac parte dintr-o sacralitate cosmică, manifestată atât în lumea animală, cât și în lumea vegetală. Ajunge să comparăm
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
luptă pe viață și pe moarte, din care iese învingător."15 În legătură cu același rit baptismal, se face adesea o paralelă între Cristos și Adam, care ocupă un loc însemnat în teologia Sfântului Pavel. "Prin botez, scrie Tertulian, omul își regăsește asemănarea cu Dumnezeu" (De Bapt., V). Pentru Chiril, "botezul nu înseamnă doar spălarea de păcate și binecuvântarea prin credință, ci și un antitypos al Patimilor lui Cristos". Goliciunea la botez are și ea o semnificație rituală și metafizică în același timp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lunare. Datorită fazelor Lunii, adică "nașterea", "moartea" și "reînvierea", oamenii au conștientizat deopotrivă propriul lor mod de a fi în Cosmos și șansele lor de a supraviețui și de a renaște. Datorită simbolismului lunar, omul religios a ajuns să găsească asemănări între ansambluri de fapte în aparență fără nici o legătură, cuprinzîndu-le până la urmă într-un singur "sistem". Primele mari sinteze antropocosmice ale primitivilor s-ar putea datora valorizării religioase a ritmurilor lunare. Simbolismul lunar a dus la punerea în legătură a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pulsiuni izvorâte din adâncul ființei, din zona numită inconștient. Un om exclusiv rațional este o abstracțiune, nu poate fi întîlnit în realitate. Orice ființă omenească este alcătuită deopotrivă din activitate conștientă și experiențe iraționale. Or, conținutul și structurile inconștientului prezintă asemănări izbitoare cu imaginile și figurile mitologice. Nu vrem să se înțeleagă că mitologiile sânt "produsul" inconștientului, pentru că modul de a fi al mitului este tocmai faptul că el se dezvăluie ca mit, arată că un lucru s-a întîmplat în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai poate vorbi și e atacat de nenumărate ori de o mulțime înfuriată. Afonso Costa, mai radical și mai puțin tolerant, e chemat să guverneze în 1913. Dar nici el nu e bine primit. Costa face Republica "după chipul și asemănarea sa: materialistă și orgiastică, primind cu brațele deschise lepădăturile și pleava partidelor monarhiste - pe cei care nu aveau convingeri și doreau să-și continuie bunul trai", mărturisește Guerra Junqueiro lui Brandîo. În partidul lui Afonso Costa "intră negustori, provinciali care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
întreagă, dar asta avea doar o importanță secundară. Ceea ce-l interesa pe Prowse era că Bill și William Smith locuiau amândoi în apartamentul N, pe strada Hunt 111. - Să unesc cele două dosare? întrebă cu voce stinsă femeia care descoperise asemănarea. - Lasă-le pe biroul meu, replică pontiful. El medită la această problemă în următoarea jumătate de oră. Dacă degetele ar fi fost pierdute înaintea antebrațului, identificarea ar fi fost mai simplă. Dar nu fusese așa. Și existau semnăturile doctorilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]