3,448 matches
-
ca să-l ucidă pe Vitellius. Da, zise Proculus. Cam asta e... În adâncul sufletului, trebuie să simți ceva asemănător. — Îmi citești gândurile, zise Valerius, îndreptându-se spre cercul de plecare. — Știi asta, nu? De îndată ce Valerius ajunse pe poziție, Proculus apucă bățul de un capăt. — O luăm de la început. De multe ori, Proculus simula un atac la picioare, dar schimba fulgerător direcția, atacând la cap. Valerius fu lovit de mai multe ori înainte să-și coordoneze mișcările de sus în jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vitellieni, mai ales procuratorul Porcius Septimius. Au primit poruncă de la Roma să te ucidă. Vitellius se teme de tine mai mult chiar decât de Vespasianus, împăratul nostru. Vespasianus e în Africa, dar tu ești dincolo de Alpes, la o aruncătură de băț. — Ucigașii din Rhetia au reușit să treacă prin Noricum și să ajungă în Pannonia fără ca nimeni... — Antonius! îl întrerupse Cornelius sec. Nu toți sunt adepți ai lui Mithra, ca tine și ca mine. Nu toți au jurat să-și dedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cremona? Valerius era deconcertat. Nu uitase câmpurile pline de cadavre, mirosul greu... Masacrul acela reprezentase începutul puterii lui Vitellius. — Dar ce înseamnă asta...? Băiatul îl întrerupse. — Ascultă. Pe margini au fost ridicate întărituri, care în interior au, potrivit tehnicii militare, bețe încrucișate, nisip și prundiș. Fii atent: acolo unde pământul e mai închis la culoare sunt gropi... Caută să nu cazi în ele, pricepi? Întăriturile fac trecerea între malurile canalului și restul amfiteatrului. Mâine o să vezi și tu ce bine seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
religioasă - erau interzise acțiunile private sau publice. Antonius Primus: curajosul comandant ale cărui fapte eroice sunt descrise amănunțit în Istoriile istoricului latin Tacitus. Aquilifer: subofițer din legiunile romane responsabil de signa (semnale), în special de acvila fixată la capătul unui băț. De mișcările acvilei depind mișcările și manevrele celorlalți signiferi, prin care este dirijată legiunea. Auctorati: cetățeni romani liberi ce renunță la drepturile lor, prin jurământ în fața unui magistrat, pentru a deveni gladiatori. Ei sunt reprezentanții unei societăți străine de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Există diferite tipuri de castra: aestiva, mobile, care se construiau și se ridicau zilnic; hyberna, unde legiunile își petreceau iarna. Odată cu sedentarizarea legiunilor pe limites, castrele devin adevărate fortărețe permanente, conectate prin structuri de control teritorial și de interceptare. Castrapila: bețe cu ambele capete ascuțite, cu o extremitate înfiptă în pământ și cealaltă îndreptată spre dușman. Reprezintă un instrument de fortificație provizorie. Centurie de pământ: unitate de măsură agrară egală cu 200 de iugăre (cca 50.000 m2). Atât primeau soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
teritoriul actualului Abruzzo. Picior roman: măsoară puțin mai mult de 30 cm. Trei mii de picioare sunt egale cu un kilometru. Pilum (pl. pila): suliță specială folosită în lupta corp la corp. Are un vârf metalic lung, ascuțit, fixat pe bățul de lemn printr-o articulație mobilă. În timpul impactului violent dintre pilum și țintă, o tijă de lemn se rupe, iar cele două componente se îndoaie, astfel încât arma nu mai poate fi folosită de dușman. Pinnirapus: literal, „cel ce smulge pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la apariția acestui fenomen cabalistic, mai exact cabalinistic. Azi un cal, mâine doi și așa, din elan în elan, le-a crescut aripi... Cui ? Cui anume, domnule Primar, cui ? Hoților ăstora, domnule. Că acum au deschis și gogoșerie, vată pe băț, siropuri.Ce mai?! Aripi ! Și dacă extindem situația...cine mai are aripi ? Cine ? Dumneata, deși n-am reușit să termin nici Academia “La Gheorghiu”, mă crezi mai puțin tâmpit? Păi, dragă doamne, aripi au animalele cu aripi...Și mașinile au
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
fi Necuratul. Necurat nu, c-am făcut baie acum trei zile, dar de mirosit, miroase de la bucătărie. Ați uitat aragazul deschis. Am citit că undeva, exact ca-n cazul nostru, un cetățean distrat și-a distrus apartamentul cu un simplu băț de chibrit. L-a aprins, nenorocitul! Nu, că n-avea chibrite în casă și cum soția tocmai trebuia să plece după borș a rugat-o să ia și chibrite. Și-atunci cum se explică... Simplu. Agentul imobiliar care tocmai îi
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
pentru rolul de aici s-a văzut obligat să petreacă șase, șapte luni Învățînd să pregătească aluatul pe care să așeze stafida. Despre toba de tinichea aș putea să adaug că există oameni supraponderali liric care nu pot controla mișcările bețelor, deși posedă un Înnăscut simț al ritmului de odă, de marș În metru antic. Noroc că pe la mijlocul emisiunii Păunescu a venit un prieten de-al lui, medic acupuncturist, și s-a apucat să cînte. MEMORIU Subsemnata dedesuptul rîndurilor, H. Parcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru atîția oameni care, chiar dacă se aflau În locurile lor mai proeminente În 1989, mi se pare necesar să depun mărturie”. Poetul depune da’ nici nu știe ce pericole Îl paște, e ca un Înger fermecat, Își pune pielea-n băț și nu ține cont de noi, care Îl iubim. Că chiar În revista dînsului Îl iubesc toți, de pildă unu’ Postolache care-i librar a scris c-a vîndut toată librăria cu cărțile poetului imediat ce-a apărut tipărit. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din birou, găsesc pe linoleum o altă pagină din aceeași revistă și calc pe ea, fiindcă știu ce-i acolo: bardul Cernea care-atacă un subiect ce de multă vreme ne roade pe toți, „Steagul Țării”. Poetul apucă voinicește steagul de băț, Îl agită cu Înfocare, cu dragoste de patrie, ca pe un evantai chinezesc, național, cu care face vînt post-mortem prea răcitei figuri din Scornicești. O ploaie Înghețată de particule intrate-n putrefacție, dar căzînd de pe culmile de aur, udă făptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu toptanul, cu lăuta, cîntînd muzică bizantină, mireasă ornamentată cu bijuterii extrem de scumpe din aur vechi și briliante cumpărate de mire tocmai de la Londra, ca la noi, la români, mergînd astfel el, mirele, cu cercul istoriei, demonstrînd că se-nvîrte, cu bățul, cu telecomanda, ca ventilatorul, emoționat Însă și de perspectiva răscolitoare oferită sub orizont de aleasa inimii lui ce n-avea În picioare decît o emoționantă pereche de sandale fine c-o singură baretă de aur, corpul ei fiind acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dînsul a blamat manifestările de Crăciun”. Peste două chinuitoare decenii, tot dînsul le va felicita, va Înghiți de zor colivă, scuipînd bomboana, În varii ocazii, pe pantalonii primului-ministru. Le va felicita fiindcă Moș Crăciun Îi va tot aduce-n dar bățul de președinte. Postul de radio Uni Fan anunță Însă, În premieră, că vrea să se joace cu obiectul și fostul prim-ministru. Hombre inginerul s-a decis să candideze la alegerile prezidențiale, că tot are-o fată și cîine lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zori, când se tupilaseră istoviți, suflând greu, înaintînd cu teamă printre porumbi. O recunoscuse, dar era prea extenuat ca să mai vorbească. În noaptea aceea încercase pentru întîia oară să meargă, sprijinindu-se într-un fel de baston rupt dintr-un băț de cort, gros și solid, pe care-l găsise Iliescu. Umblase anevoie, călcând cu frică, pe marginea șoselei, ajutat la răstimpuri de unul din ei și odihnindu-se la fiecare cinci, zece minute. În aproape cinci ceasuri de mers, nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
odihni, bătÎnd leneș apa cu mîinile și picioarele. Odgar și Kate stăteau de vorbă pe doc. — Carl, ai Înotat vreodată Într-o mare fosforescentă? — Nu. Vocea lui Odgar suna fals cînd vorbea cu Kate. „Am putea să ne frecăm cu bețe de chibrit pe tot corpul“, gîndi Nick. Respiră adînc, Își trase genunchii, se strînse puternic și se scufundă, de data asta ținîndu-și ochii deschiși. Se scufunda Încet, la Început pe o parte și apoi cu capul Înainte. Nu era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nick Adams, această povestire a rămas neterminată. Ultimul loc bun — Nickie, Îi spuse sora sa, ascultă ce-ți zic, Nickie. Nu vreau s-aud nimic. Se uita În fundul izvorului, acolo unde bulbucii de apă aruncau trîmbe de nisip. Pe un băț care se despărțea În două la un capăt și fusese Înfipt În pietrișul de la mal era fixată o ceașcă de tinichea, și Nick se uita la ceașcă și la izvorul care se umfla și apoi curgea lin În albia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
E un loc de unde se vede. Dar ar fi mai bine să ne punem lucrurile aici. MĂ duc s-aduc niște lemne și după aia mîncăm. — Da’ cum l-ai găsit așa, direct prin pădure, fărĂ indicatoare? — N-ai văzute bețele alea de pe dealuri, care-ți indică drumul? Nu. — O să ți le arăt odată. — SÎnt puse de tine? — Nu. SÎnt de mai demult. — Și de ce nu mi le-ai arătat? — Nu știu. Cred că voiam să mă dau mare. — Nickie, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aici În perioada asta“, se gîndi. „Aproape că se sfîrșește vara.“ Scoase o bobină cu gută din cutia de tutun pe care o ținea În buzunarul stîng al cămĂșii, apoi tăie firul care nu era chiar atît de lung cît bățul și prinse guta la un capăt, făcÎnd un nod slab. Apoi prinse un cîrlig pe care-l scoase din aceeași cutie. După care, ținînd cîrligul, testă firul și flexibilitatea crengii de salcie. Își lăsĂ undița jos și se Întoarse - cedrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o cratiță de email și un ibric ca să amestece făina cu apă și să facă un aluat. Mai avea niște untură Într-o cutie de tinichea și tăie puțin material dintr-un sac, pe care-l Înfășură la capătul unui băț și-l legă cu gută. Piticot se gîndise să aducă patru saci goi de făină și acum era foarte mîndru de ea. Amestecă făina și apoi puse tigaia pe foc, după care, folosind bățul pe care legase pînza de sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care-l Înfășură la capătul unui băț și-l legă cu gută. Piticot se gîndise să aducă patru saci goi de făină și acum era foarte mîndru de ea. Amestecă făina și apoi puse tigaia pe foc, după care, folosind bățul pe care legase pînza de sac, luă niște untură și unse tigaia cu ea. La Început tigaia lucea Întunecată, apoi untura Începu să sfîrÎie și să facă bulbuci, și atunci mai puse niște untură; pe urmă turnă Încet aluatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În cap cu mînerul cuțitului său de vînĂtoare. După ce așezară tabăra, taică-său Îi spuse: — N-am mai văzut bibilici din astea atît de sus pe munte. Ai fost foarte bun, ai prins două. Juma prăji păsĂrile Înfipte Într-un băț, deasupra unui foc foarte mic. CÎt s-au uitat la el cum gătește, taică-său bău niște whisky cu apă din dopul de la ploscă. După aia Juma le dădu lor pieptul, cu inima păsĂrii Înăuntru, iar el mîncă gîturile, spinările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o crăpĂtură din dreapta. Red trase și nimeri crăpĂtura de două ori. Pistolul trase din nou. Era evident că trăgea la nimereală. — Ieșiți, le strigă Claude. Pistolul mai trase o dată, făcÎnd zgomotul pe care-l fac copiii cînd hîrÎie cu un băț pe zăbrelele unui gard. Am tras și eu, producînd același sunet prostesc. — Claude, Întoarce-te, Îi strigai. Red, tu ochește o crăpĂtură. Tu, Onie, ia-o pe ailaltă. DĂ-i dracu’ pe friții Ăia, i-am spus lui Claude cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
bântuie regretele... Mare mehenghi mai ești, vere! Mă duci în ispită, cum văd eu. De unde până unde ai scos că te trag spre bulboan, dragă ieșene? O faci pe niznaiul. Ai? Am lăsat în urmă colo, la o aruncătură de băț, un loc al pierzaniei și tu n-aude n-avede. Dacă-i loc de pierzanie, atunci cum rămâne cu părerea lui Mihai Codreanu? Care anume, că el a avut multe păreri? Ia ascult-o și ai să vezi că mare dreptate
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cumpărat vreo douăzeci și una de fălci de vie! Și câte o mai fi având înainte... Acum, vere, aș vrea să lunec spre mănăstirea Hlincii sau a Zotei, cum s-a mai numit... Și cine te oprește, dragule? Tu! Tu îmi pui bețe-n roate. Uite că asta n-o prea înțeleg. De unde până unde îți stau eu în cale? Păi când mă gândesc la documentele descoperite de tine aici, pe moșia „Nebunei” ,apoi la Crâșma „La Doi Peri”, unde cred că musai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de pastramă pe un hârb de strachină, că de vin nu se poate spune că duceau lipsă. Beciul adânc din fundul curții adăpostea butoaie pântecoase pline cu vin de soi. Și tot nu am priceput cum vine treaba cu pusul bețelor în roate. Dumirește-mă. Ei, n-o lua și tu chiar așa. Am șuguit și eu, vere. Dacă-i numai o șagă, atunci ia-o după mine, pe urmele unei conducte pentru apă, făcută din olane - când, nu se știe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]