6,191 matches
-
țăran care rătăcea cu o căruță plină de astfel de produse pe ogor, la liziera estică a bateriei. Dacă tot nu aveam ce face cu banii cîștigați În Las Vegas, i-am cumpărat omului marfa. Așa că, după ce am transferat conținutul căruței agricultorului direct În stomacurile noastre, am folosit ce a rămas Într-o bătălie eroică, sub privirea fără expresie a locotenentului Soare - care a fost cît pe-aci să fure și el un proiectil zemos peste față. Și dacă pînă la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
portocale atunci stoarse. Este una din băuturile mele preferate. Așa aș fi stat acolo, dar mă ridic și reiau drumul, pe trotuarul îngust de lângă șoseaua pe care trec mașini, neîncetat. De ce oare nu se întoarce civilizația noastră la trăsuri, cai, căruțe? Sau măcar la mașini care să nu polueze?! Nu-i nimeni pe jos, ca mine, mai ales între localități, și nu este prima dată când constat acest lucru. Mai întâlnesc trei mici localități, Late, Grădinile Hunbury și Balzi Rossi, și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
o trebușoară ca asta s-a ales cu un glonț de mitralieră în fluierul piciorului... Trenul se târa greu, cu scârțâit de frâne la vale și gâfâitul din rărunchi al locomotivei la deal... Pe șoseaua alăturată se vedeau camioane carbonizate, căruțe sfărâmate, până și câteva cazane de manutanță răsturnate și cu capacele smulse. „Se pare că a fost mare măcel! Câți nu și-or fi găsit sfâșitul aici?” - gândea Toaibă. Sergentule, tu ai spus adio unor asemenea nenorociri, pe când eu încă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și cum voi ajunge în gară, o venit ordin să mă mai ție o săptămână în spital. Așa că... ia-o pe jos, băiete! Și măcar nu-i zi de iarmaroc, că atunci poate găseam pe vreunul venit la târg cu căruța. Dar așa”... Soarele trecuse de multișor de crucea zilei, când marfarul intra în gară. Toaibă a privit pe geam cu speranța că va zări printre cei de pe peron un consătean. Nici vorbă însă. A coborât și a pornit spre podul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Și bine ar fi dacă nu s-ar fi smintit vreo așchie de os de la locul ei... Dumnezeu știe, da’ aflăm noi mâine - a încheiat vorba Maranda. A doua zi în zori, Maranda a făcut-o pe gospodarul; a pregătit căruța pentru drum și a înhămat calul. În acest timp, Toaibă reflecta cu necaz: „Uite ce zile am ajuns. Stau deoparte ca un neputincios”. Să te ajut să urci în căruță, Toadere? Lasă că am să încerc singur - a răspuns Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în zori, Maranda a făcut-o pe gospodarul; a pregătit căruța pentru drum și a înhămat calul. În acest timp, Toaibă reflecta cu necaz: „Uite ce zile am ajuns. Stau deoparte ca un neputincios”. Să te ajut să urci în căruță, Toadere? Lasă că am să încerc singur - a răspuns Toaibă, opintindu-se din greu să urce. După ce Maranda a scos căruța în drum, i a cerut hățurile: Ia să văd eu cum merge căluțul nostru. De mult n-am mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
reflecta cu necaz: „Uite ce zile am ajuns. Stau deoparte ca un neputincios”. Să te ajut să urci în căruță, Toadere? Lasă că am să încerc singur - a răspuns Toaibă, opintindu-se din greu să urce. După ce Maranda a scos căruța în drum, i a cerut hățurile: Ia să văd eu cum merge căluțul nostru. De mult n-am mai mânat un cal. 93 După ploaia de alaltăseară, drumul era greu, dar calul, odihnit și bine hrănit, mergea fără dificultate... Ajunși
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dacă tu ai povestit atâtea, timpul o trecut, iar calul știind parcă că te duce pe tine, s-o silit ca niciodată. După ce s-au văzut în ogradă, Toaibă a rugat-o pe Maranda să-l ajute să coboare din căruță și pe urmă să-l omenească pe cal după cuviință. Intrat în casă, s-a așezat pe laiță, cu o răsuflare de ușurare. Nu după multă vreme a intrat și femeia. Acum să ai puțină răbdare, să fac ceva de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în anii petrecuți în pușcărie. „Numai de n-ar bea și acolo în gară... Cine știe ce i s-ar putea întâmpla? Una-i aici acasă și alta-i acolo...” În zori de zi, Toaibă și Maranda, cu bagajele cuibărite în coșul căruței, au pornit spre târg. Au ajuns destul de repede. Ai sosit? - l-a întrebat Chirostii, șeful de la magazie. Am venit cu tot ce îmi trebuie. Păi... aici nu-ți trebuie nevastă. De ea ai nevoie doar acasă - a vorbit Chirostii râzând
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
unitatea operei, însă nu este de neglijat nici efectul eufonic, fiindcă, pe ansamblu, imaginarul poetic - amintind de volumul Pașii profetului al lui Lucian Blaga - este coroborat cu o desfășurare de litanie, rostită melopeic: din greu ne mișcam cu o biată căruță de piatră / împingeam la loitră, apoi urcam din fugă. / drumul câteodată era ocupat de sunete / de diferite mărimi (...); Slăvit de firavi discipoli, înconjurat de stupii / cu alfabete. tălpile rămâneau / în țărâna fierbinte (...); pipăia drumul cu un șarpe (...) Tonul poemelor este
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
afinități, sunt Dante Alighieri, Mihai Eminescu, Ion Barbu, Nichita Stănescu. O trăsătură definitorie a stilului poeziei lui Viorel Dinescu este expresivitatea, sporind și căpătând, firește, noi și noi nuanțe de la un volum la altul, într-o translare de la concretul pitoresc (căruțele ce duc spre iarmaroace, care pâlpâie sub dealuri), tulburător, încât nu știi / De pleci spre seară sau de vii încoace, la un univers al cărui grad de abstractizare crește (începând chiar din volumul O altă nuanță a revoluției, din 1983
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
scânteile care țâșneau ca niște steluțe sau în jeturi în urma bătăilor de ciocan pe nicovală. Cel mai mult, însă, îl impresiona prefacerea bucăților de fier în obiecte folositoare. Potcoave mai ales, dar și părți metalice din care se alcătuiau căruțele acelui timp. Ba chiar și obiecte casnice: vătraie, clești, portițe pentru sobe și altele. Deși Biscornet nu văzuse niciodată un joc de artificii, el deslușea în licuricii ce săgetau semiîntunericul covăliei, mai ales, tot felul de desene și contururi de
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
an și mai curate Dar, să le-aștept, am să mai pot să stau? Tresar caișii înfiorați în mai Și înflorind sencarcă de cuvinte, Încât deodată te trezești că stai Sfiindu-te să calci mai înainte. La semănat Strânsese o căruță de cuvinte Și arunca acum cu ele-n vânt; Acele seci se vânzolesc fără de ținte, Cele cu miez se-nclină spre pământ. Deci cele seci zburau așa-n neștire Și cine știe unde ajungeau, Se vânturau ca într-o amăgire Și fără
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
neștire Și cine știe unde ajungeau, Se vânturau ca într-o amăgire Și fără rost, în van se-mprăștiau. Dar arătura, caldă, primitoare, În țărna ei sfios le învelea; La primăvară porni-vor către soare Și astfel fiecare destinu-și împlinea. Strânsese o căruță de cuvinte Și arunca acum cu ele-n vânt; Acele seci se vânzoleau fără de ținte, Cele cu miez se-ndreptau spre pământ. Fata - Morgana Știu că mă îndrept spre zarea în care nu poți să fii niciodată. Și totuși doar
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
soarele și culorile din jur mi-au încălzit sufletul, am pornit spre bătrâna cetate a Iașilor... După ce am trecut peste pasarelă, m-am oprit pentru o clipă, cu nostalgică aducere aminte... Pe aici pe aproape se afla “bariera”, unde șirul căruțelor, de o parte și de alta a căii ferate, așteptau - cine știe de când și până când - “izbăvirea”... Țăranii, tolăniți în coșul căruței, priveau abraș pe sub zagaraua pălăriei către cantonierul care își făcea de lucru cu te miri ce în jurul cantonului, numai
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
m-am oprit pentru o clipă, cu nostalgică aducere aminte... Pe aici pe aproape se afla “bariera”, unde șirul căruțelor, de o parte și de alta a căii ferate, așteptau - cine știe de când și până când - “izbăvirea”... Țăranii, tolăniți în coșul căruței, priveau abraș pe sub zagaraua pălăriei către cantonierul care își făcea de lucru cu te miri ce în jurul cantonului, numai bariera nu o ridica. Puțin mai încolo, ancestralul tramvai își lăsa pasagerii taman în mocirla din jurul rondului și, clămpănind din clopot
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
a lua de pre la toți cărăușii ce poartă chirie... câte 2 p(o)t(ronici). Așijderea și de marfa de pești sărat să ia câte 2 p(o)t(ronici) și 2 ocă de pește și de carul sau căruța cu pește proaspăt să ia câte 2 p(o)t(ronici) și 2 pești de car, și de or treci și pe laturea târgului tot să dea venitul m(ă)n(ă)stirii... orice fel de breaslă ar fi”... Mare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
să dea venitul m(ă)n(ă)stirii... orice fel de breaslă ar fi”... Mare ți-i minunea ta, Doamne! Păi, cel care urma calea rohatcei (barieră) Trei Calici (de pe Calea Gălății) trebuia să oprească și să scotocească prin coșul căruței după “2 ocă” de pește sărat și încă “2 pești de car” pentru sfințiile lor de la Trei Sfetite? ― Nu aveau încotro, fiule, fiindcă așa scria în “testament de la ziditoriul sfintii m(ă)n(ă)stiri, răpăosatul Vasile vod(ă)” (Lupu). Și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
confuzie în capul meu. Am început să încurc și alte lucruri. Noaptea mi se părea că aud lumea înghesuindu-se pe străzi să se ducă să vadă spectacolul ghilotinei. Parcă treceau trăsuri, auzeam copitele cailor lovind caldarâmul, după care veneau căruțe cu roțile de lemn, auzeam pașii târșiți ai unor bețivi care strigau parcă sughițând "a la guillotine, a la guillotine". Și atunci mă repezeam la fereastră să pândesc strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmblînzitorii care-mi dădeau, rânjind batjocoritor, monedele înapoi și la mutra pe care ar fi făcut-o dacă le-aș fi replicat: "Dar nu vedeți că pe moneda asta e chipul meu?" După care aș fi zis trecătorilor: "Cetățeni, aduceți căruțe în care să încapă toți. Îi condamn să-și ghilotineze singuri cobrele". În noaptea aceea m-am simțit mai liniștit. Lucrurile nu s-au oprit aici. Un alt îmblînzitor a început să sune la ușă în fiecare seară și, dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la locul lui și asta ni se părea de ajuns. Ne consolam că nu noi eram victima și nu noi eram călăul. Nu noi am semnat sentința de condamnare la moarte, nu noi l-am împins pe cel condamnat din căruță pe treptele eșafodului, nu noi am râs când călăul i-a poruncit să-și descheie cămașa și i-a examinat gâtul... Nu, noi "am trăit". Ne-am cutremurat în tăcere și ne gândeam că, într-o zi, cineva va trebui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
idei înalte. Dar pot, pentru a nuanța o idee a acuzării, să compar egoismul meu cu al cetățeanului Sieyes care n-a deschis gura nici când Robespierre a osândit pe alții, nici când Robespierre a fost împins el însuși în căruța ce ducea condamnații la eșafod. Astfel, voi dovedi, poate, că a acuza înseamnă înainte de toate a recunoaște. Asigur onorata curte că nu vreau să fiu cinic. Cunosc diferența dintre cel care poruncește să se taie capete și cel al cărui
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au căutat mereu un culcuș cald sub valurile furtunilor, încîntați de abilitatea lor și de arta lor de a eluda; și-au căutat o gaură de șarpe și au împodobit-o. Apoi au ieșit în stradă și au râs văzând căruțele îndreptîndu-se spre eșafod... Da, e o poveste veche că senatorii romani, alegând consuli caii împăraților, îi împingeau pe acești împărați să se creadă zei. Dar uneori înțelepții au reușit să-i corupă și pe incoruptibili, să stârnească vanitatea și în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înveți când înțelepciunea pufnește în râs și își freacă mâinile mulțumită că "a trăit"? Înțelepții sânt totdeauna gata să pactizeze cu cel mai tare și să-l trădeze pe cel mai slab. Sânt gata să râdă pe stradă la trecerea căruțelor spre eșafod după ce au îngenuncheat mai devreme în fața celor de care râd. Ei nu au idei, ci interese. Nu au idealuri, ci scopuri. În numele cui vreți să-l judecați acum pe Robespierre? Cumva în numele acestor înțelepți? Ar fi grotesc, domnilor
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
refuze orice prilej de a scrie. Astfel că nu știm ce gânduri îl frământau atunci. În aceeași dimineață, tribunalul a stabilit identitatea prizonierilor. Acestora le mai rămânea un singur drum de făcut: spre ghilotină. L-au parcurs, duși în trei căruțe, pe străzi unde răsunau fără încetare strigătele de veselie și imprecațiile. Interpretați, oare, absența gesturilor de compasiune, râsetele și imprecațiile ca un semn de vinovăție a condamnaților? Dacă există vreo vinovăție aici, ea aparține, cred, numai celor care se grăbesc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]