3,341 matches
-
trebuit să-mi dau seama că am stat cam mult pe afară și că n-o s-o mai găsesc aici când mă voi întoarce. Acum a plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-și mascheze uimirea, așteptând cu nerăbdare reîntâlnirea cu „povestașul”: „- Știi că părintele Ioan a înviat?! Am vorbit cu el alaltăieri, în Târgul N.” „- Nu mai spuuune!...” a exclamat vărul C., privindu-l cu ochii lui mari și rotunzi, fără măcar să clipească. Părea sincer mirat și oarecum decepționat că evenimentul trăit de el cu atâta intensitate s-a pulverizat dintrodată. „Caz tipic de mitomanie...” - notează P.H.L. în marginea relatării Profesorului. „Mană cerească pentru scriitori gen Brătescu-Voinești, cu al său Niculăiță Minciună... Remarcabil
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
respirație gura i se umplea de o spumă roșie. Avea coastele umede și fierbinți, muștele se Îngrămădiseră În micile deschizături pe care gloanțele le făcuseră În pielea sa cafenie, privea drept Înainte cu ochii mari și galbeni Îngustați de furie, clipind doar când durerea respirației Îl săgeta și răscolind pământul Înfierbântat și moale cu ghearele. Tot ce era el, durerea, slăbiciunea, ura și toată forța care-i mai rămăsese erau adunate Într-o totală concentrare asupra atacului. Îi auzea pe oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vorbesc cu tine? Și asta o faci doar când te afli în fața mea. Așa mă uit eu, domn’ sărjănt! Cum se răspunde superiorului, soldat? Ia să aud, că altfel mătur tot câmpul ista cu tine! Toader Toaibă a rămas tăcut, clipind des, ca și cum l-ar fi sâcâit o muscă. Și-a adunat gândurile. În cele din urmă, îndreptându-și din încheieturi făptura voinică, a rămas într-o poziție de „drepți” cum scrie la „reglement”. Trăgând apoi adânc aer în piept, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fiți atenți la semnalele mele. În spațiul din fața noastră, o liniște ca de mormânt. Continuăm înaintarea cu mers de pisică. La un moment dat, simt mâna întinsă a lui Toaibă, ceea ce însemna <atențieă. Am transmis semnalul și celorlalți. Cât ai clipi, toți au încremenit... Ce-i, Toaibă? Domn’ locotenent. Mi s-a părut că am auzit o tuse ușoară. O fi vreo sentinelă. Dar, după felul cum a tușit, se pare că le cam soilește omul. Am ascultat cu mare atenție
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
i-am chemat? Suntem ostași, domn’ locotenent! Ce naiba? Le amintiți așa în treacăt că au depus un jurământ în care îi vorba și despre secretul militar... Măi Toadere, cum de ești, doar soldat? Eu te-aș face sergent cât ai clipi. Apoi cât timp am făcut instrucție nu s-au făcut avansări. Mai târziu, cine știe?... Dacă n-o mierlesc, poate ajung și sărjănt. Locotenentul a rămas pe gânduri: „De ce l-am lăsat eu pe sergentul Limbosu să-l tăvălească prin
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din urma voastră. Noi mai facem vreo douăzeci de pași și le ieșim în față. Voi să fiți atenți când ne vor soma. Sper să-i puteți imobiliza în timp ce eu îi voi ține de vorbă. Pornim! Doamne ajută! Cât ai clipi, Toaibă și Trestie erau desculți. După mine, băieți - a comandat Toaibă, pornind către șosea ca o știmă. După cei douăzeci de pași făcuți ca vântul, au cotit-o spre șosea, cu armele în cumpănire. Parcă abia atingeau iarba prin care
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
păzește? Nu știe rusește? Știe și încă foarte bine. Atunci, ca să-i mai îmbunăm, dă-le câte un strop de rom și ceva de mâncare... Erau flămânzi ca niște lupi. Cât despre rom, l-au dat peste cap cât ai clipi. Sergentul a așteptat cu răbdare până au terminat de mâncat. S-a uitat la ceas. Era unsprezece din noapte. Fraților, ia veniți cu mine, că mai avem o vorbă cu voi! - i-a îmbiat sergentul. Domn’ locotenent, iaca că sunt
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de somn și cu o mutră zăpăcită, a întrebat: De ce mă scoală numai pe mine? Ceilalți sunt deja în picioare de jumătate de ceas. În cinci minute, să vă prezentați la domn’ sărjănt Toaibă. La auzul acestui nume, Limbosu a clipit des din ochi și a icnit ca și cum ar fi avut un junghi în coaste... Toaibă își adunase grupa și aștepta doar ordinul privind noua misiune pe care urma s-o îndeplinească. Se plimba prin fața grupei ca un leu în cușcă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a auzit un „pâst”, urmat de foșnetul desprinderii celor doi de pe pământ și saltul asupra rusului care își trăgea pantalonii... Cum s-a întâmplat, cum nu s-a întâmplat, dar rusul, înainte de a „adormi”, a apucat să țipe... Cât ai clipi, cei din mașini au sărit cu automatele în mâini și au început să tragă în neștire... Sublocotenentul Cicoare a tras o rafală de automat lungă și secerată... Îndată nu se mai auzea nici în cer nici în pământ... Toaibă și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din loc până nu-i prea târziu. „O limbă” nu-i de prisos niciodată. Deci... Pe el! Ceilalți au înțeles ce-i de făcut dintr-un simplu semn al meu și tocmai când s-a întors să plece, cât ai clipi am fost cu mâinile pe el... Prin semne i-am spus să nu chițcăie, că... De frică, nemțoteiul o tăcut mâlc. Am trimis trei băieți înainte spre ieșirea din sat, să vadă ce și cum, iar eu cu unul - așa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
s-a dres. Îi venea să se așeze în mijlocul drumului. A băgat mâna în sacul de merinde după coaja de pâine. Scotocind după ea, a dat peste pumnalul 88 rupt... pe care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe lama ruptă a pumnalului care încă mai strălucea... Fulgerul amintirii când Trestie - „fratele
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
val-vârtej și s-a întors repede cu o sticlă pe fundul căreia mai licăreau câteva înghițituri de rachiu... Rusului au început să-i sticlească ochii ca motanului lângă oala cu smântână. A înhățat sticla din mâna Marandei și cât ai clipi a dat-o de dușcă. Apoi, cu un „uah!” apăsat, a luat-o din loc. Cu pas mărunt, Hadarag a pornit după rus, în timp ce cu mâna făcea semne de dojană către Maranda. Din așternutul lui, Toaibă auzea toată discuția și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lanțul prins de țăruș... Când focul a pătruns în cercul făcut de el, porneșe în galop în partea opusă, dar o smucitură puternică a căpăstrului îl face să se rostogolească învins de lanțul care nu cedează. Se ridică cât ai clipi și dezorientat o ia din nou la fugă nebună... Același lanț îl face să se poticnească... Focul pârâind ca un rug se apropie din ce în ce mai mult... Calul nu mai are unde să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pahar, nu de două. Toarnă cât este și după ce om pune ceva în gură te-i duce să aduci o sticlă cu rachiu de la Prispă. Au mâncat în silă... Toaibă s-a întins pe laiță și a ațipit cât ai clipi, iar Maranda s-a dus după rachiu. Când s-a întors, Toaibă tocmai făcuse ochi. Te-ai întors, Marandă? Umple un pahar, rogu-te, și dă-l încoace, că am o inimă ca un pietroi. I-a făcut pe voie
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dezmorțească și să dea de mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese închipuirea... I s-a năzărit că bietul căluț se afla dincolo de poartă, așteptând să i se deschidă. A privit cu mare atenție spre poartă, dar dincolo de ea sufla doar vântul prevestind vreme
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de vreme. În cele din urmă, a ațipit... Te-ai întors, Toadere? A tresărit ca mușcat de șarpe... Trecuse prin atâtea în ultimii ani încât toată ființa lui devenise încordată ca un arc gata oricând să-și dea drumul... A clipit des neînțelegând unde se află și cine-i ființa din fața lui... Toadere! Toadere! Te-ai întors? - a vorbit din nou Maranda, întinzând brațele spre el. În cele din urmă s-a dezmeticit și a răspuns scurt așa cum a fost obișnuit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
la ce facultate vrea să se ducă! Chiar! La ce facultate vrei să te duci? Ei! Aici i-aici! Ia să-l auzi! Vreau să mă fac... doctor, mamă! - a declarat Gruia, urmărind cu mare atenție reacția Marandei. Ea a clipit ca și cum nu i-ar fi venit a crede ce aude, dar în clipa următoare chipul i s-a luminat, iar mâinile i s-au împreunat a rugă... Eu zic că îi mai bine că s-a gândit să se facă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în sus. Cei trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu trecând, negri, prin dreptul soarelui. Își întoarse privirea; era un semn nefast. În spatele lui Antonius îl văzu pe Ausper. Prezicătorul clipea des din ochii săi orbi și-i oferea lui Vitellius o farfurioară. Era atât de aproape, încât, dacă ar fi întins mâna, Vitellius ar fi putut s-o ia; pe ea era o prăjitură. Tresări, recunoscând una din cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nasurile în jos, rușinați - notează reporterul. Dar un bătrânel, care stătea într un colț, nebăgat în seamă de nim eni, s-adresează deodată prefectului: - Apoi, domnule prefect, iartă-i și matale, că-s niște neputincioși, vai de capul lor. Și clipind, șiret pe sub coada ochilor și resfirându și caierele de mustăți sure , adaugă: - E he hei, Domnule prefect, când eram noi, în vremea noastră”! Se pare că reporterul în cauză nu era decât G . Râ nzescu, cel care în 1912, împreună cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
televizor. Îl deschid și aud că trei mii de oameni au participat azi-noapte, În București, pe-un stadion, la spirala umană. S-au ținut de mîini pe o combinație de Tatăl Nostru, spire yoga și muzică ritmată. O clarvăzătoare care clipea des și părea oarbă a spus În ecran că fiecare dintre noi are beculețe, În anumite condiții ele se aprind, avem toți beculețe sau ceakre, plus niște luminițe colorate deasupra noastră (aici a dus mîna deasupra capului arătînd exact unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de praf și sclipiri de zale, țăranii au fost curentați de-o amintire fulgerînd din negura memoriei naționale și s-au Îngrozit instantaneu, vin turcii!, că figuranții erau mai ales turci, a fost un singur țipăt sfredelitor și cît ai clipi n-au mai rămas prin colibe nici nou-născuții, fugiseră-n pădure in corpore, ca pe vremuri, imaginea călăreților cu flamuri activîndu-le gena punerii la adăpost și inhibînd-o pe cea a timpului, patru sute de ani pulverizîndu-se Într-o secundă de ireparabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu e un erou - apropo, ați auzit vreodată vreun copil spunînd cu ochii sclipitori „eroul meu e Bach, Joyce sau Van Gogh sau Da Vinci?”, nu, cum o să fie Bach erou, că nu trăgea cu flinta, toți răspund fără să clipească Alexandru cel Mare, Hannibal, Gingis Han, Iulius Cezar, Napoleon, nu mai lipsește decît Stalin, că l-a bătut pe Hitler. Oskar se mulțumește să primească semnalele lumii și să le trimită Înapoi interpretîndu-le la toba de tinichea. Primul geam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îmbrăcat conform județului. Melomanul dorea să cumpere o casetă cu muzică grecească ori turcească, n-avea importanță dar avea nuntă În familie, cu mulți invitați, și, neștiind ce să aleagă, a cerut sfatul vînzătoarei. Care i-a recomandat fără să clipească o casetă cu aspect inofensiv, Încredințîndu-l că-i cea mai potrivită muzică pentru o nuntă cu mulți invitați, grecească fiind puțin spus. Omul a luat-o bucuros și a mulțumit băgîndu-și radios achiziția În buzunarul de la piept. Caseta era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atît nesăbuită, cît vădit tulburată comportamental. Tot din domeniul psihiatriei a fost și apariția României Mari În formă de om. Nu Îmbrăcase cămașa morții, așa cum promisese, dar ne-a creat iluzia că poartă portjartier cu pistol. A anunțat fără să clipească cum s-a organizat Convenția Democrată În formațiuni paramilitare, ce-au atras cetățenii În capcană cu ajutorul alimentelor. Culmea televiziunii a atins-o domnul Roșiianu, cine-a scris că n-are suflet, el, care alcătuiește singur liste de unde se deduce din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]