27,125 matches
-
bandajele. Nu știi la ce să te aștepți, dar fiecare doctor și infirmieră și internist și om de serviciu, îngrijitor și bucătar din spital s-a oprit să arunce o ocheadă din cadrul ușii, iar dacă-i surprindeai lătrau: Felicitări, cu colțurile gurii lățite mult și tremurând într-un surâs țeapăn, apos. Cu ochii bulbucați. Așa-i descriu eu. Și-am ridicat același anunț de carton din nou și din nou, care le spunea: mulțumesc. Și-apoi am fugit. Asta după ce noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
spre măsuța pentru cafea. Ești în picioare și trebuie să continui să șontâcăi pe picioarele alea ca niște cârnați vienezi, altfel cazi la pământ. Apoi ajungi la măsuța pentru cafea și te lovești cu căpșorul tău moale de bebeluș în colțul ascuțit. Ești jos, și măiculiță, o, măiculiță, ce doare. Totuși, nu e nimic tragic până nu dau fuga la tine mămica și tăticu’. O, sărmană mititică, vitează. Numai atunci plângi. Sari la mine și la Brandy și la Seth urcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
scântei, și lumea, Brandy șezând în fața mea cu coșul ei de nuiele desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi explodate. — Văluri, zice Brandy în vreme ce fiecare culoare în parte se așază peste mine. Trebuie să arăți ca și când ai păstra niște secrete, zice. Dacă ai de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și Honoraria St. Patience, au fost asasinați de teroriștii modei, zice. Î.B., înainte de Brandy, tata își ducea porcii la târg în fiecare toamnă. Secretul lui e să conduci toată vara camioneta prin Idaho și celelalte state de sus, din colțul stâng al țării, să te oprești pe la toate brutăriile care vând lucruri expirate, plăcinte cu fructe și brioșe cu umplutură cremoasă, franzeluțe de prăjitură buretoasă injectată cu frișcă artificială și gogoloaie de tort acoperite cu bezele și fulgi de cocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lungi și roz de operă, și strigă. Arată și se simte așa de bine în momentul ăsta. Iar lunga pelerină detașabilă din tafta cu mâneci bufante, pelerina asta se detașează. Și zboară în traficul din Las Vegas. — Ia-o pe după colț, strigă Brandy. Pelerina aia trebuie să ajungă înapoi la Bullock’s mâine dimineață. După ce cariera de investigator a lui Manus a intrat în declin, a trebuit să mergem la sală zi de zi, uneori chiar de două ori pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
eu ședeam singură și-mi ziceam că treaba cu aspectul frumos e diferită pentru bărbați. Manus flirta și dansa și trimitea băuturi pe tejgheaua barului oricui părea o provocare. Manus se strecura pe scaunul de lângă mine și-mi șoptea din colțul gurii. Nu-mi vine să cred că-i cu tipu’ ăla, zicea. Manus înclina din cap doar cât să-mi dau eu seama de care tip era vorba. — Săptămâna trecută nu mi-a dat nici bună ziua, se îmbufna Manus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
singură bijuterie ar fi prea mult. — E-un palat de rochie, zice Brandy, dar, chiar și cu medicamente, tot mă doare. Capetele rupte ale firelor de metal o înțeapă în gât, o înțeapă în talie. Panourile oase-de-balenă din plastic cu colțurile și marginile lor ascuțite se înfig și taie. Mătasea e extrem de caldă, tulul - aspru. Numai respirația ei face să zăngănească oțelul și celuloidul vârâte înăuntru, ascunse, numai faptul că Brandy e vie le face să muște și să ronțăie stofa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
scărilor. Din cămara valetului auzi plesnituri puternice. Din alea dureroase, când îți scuipi mai întâi în palmă. Brandy, făptura aia socialmente neadecvată care este ea, Brandy izbucnește în râs. — O să fie o distracție scârboasă pe cinste, îmi zice Brandy cu colțul gurii ei Plumbago. Am pus un pumn de evacuator intestinal Bilax în ultima băutură a lui Ellis. O, Ellis. Cu toate astea, Brandy ar fi putut scăpa basma curată dacă n-ar fi început să râdă. Vedeți voi, chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
familie, se hotărîse pentru burlăcie și nu-i plăcea deloc să-și amintească de motivele acelei hotărîri, faptul că se afla la dispoziția gustului pentru șampanie a cîtorva sute de mii de băutori serioși îl scotea din sărite. Umbla din colț în colț de țară să cerceteze piața, să lămurească pe cîte un crîșmar că face, nu doar o afacere, ci chiar un act de civilizație comandînd doar șampanie Mott, asculta inepțiile angrosiștilor, scîncetele nevestelor de negustori din cine știe ce fund de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
hotărîse pentru burlăcie și nu-i plăcea deloc să-și amintească de motivele acelei hotărîri, faptul că se afla la dispoziția gustului pentru șampanie a cîtorva sute de mii de băutori serioși îl scotea din sărite. Umbla din colț în colț de țară să cerceteze piața, să lămurească pe cîte un crîșmar că face, nu doar o afacere, ci chiar un act de civilizație comandînd doar șampanie Mott, asculta inepțiile angrosiștilor, scîncetele nevestelor de negustori din cine știe ce fund de Moldovă ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mie". Asta înseamnă că misiunea se afla sub cel mai mare secret, rezultatul investigației sale privindu-l doar pe Mihai Mihail. N-a schimbat decît cîteva cuvinte, dar a simțit că deja transpirase deasupra buzei, picurii sărați alunecînd încet pe la colțul gurii. Și-a scos batista, s-a șters îndelung, de parcă ar fi vrut să șteargă urmele unei slăbiciuni. Nu era nici un fel de slăbiciune, ci o emoție adevărată, adîncă. După aproape cinci ani Mihail socotise că putea fi de folos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu știuse mai nimic pînă cînd nu-l descoperise Mihai Mihail. Într-un fel era cuprins de o admirație sinceră față de șeful lui. Faptul că l-a descoperit pe el, scoțîndu-l dîntr-o obscură afacere petrecută într-un și mai obscur colț de provincie, integrîndu-l definitiv Serviciului, făcînd dintr-un comis-voiajor al firmei Mott inspector într-o instituție care e mai rezistentă și mai veche chiar decît statul, oricare ar fi fost acesta, fiind chiar sîmburele tare și amar al societății, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scaieți albaștri. Nimeni nu se gîndise la asta, cu toate că uscăciunea neobișnuită ar fi putut fi un semn, pămîntul se zvînta ca și cum l-ai fi avut în palmă și ai sufla peste el, se zvînta văzînd cu ochii și iarba ridicase colțul binișor, așa încît roțile puteau alerga fără a se înnămoli. Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adjutantul Popianu era un spirit științific și de aceea l-a pus pe Hariton, care printre altele era și un fel de chimist al Cramei, să facă o analiză a pînzei în laboratorul lui, care semăna mai mult cu un colț de iad în care pluteau norișori de sulf și trăsnea de-ți muta nasul. Iar Hariton a descoperit că pînza nu era pînză într-o mare parte a ei, ci celofibră, o invenție italiană bună de îmbrăcat italieni, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
după ce îndrăznise totul s-a liniștit în el. Și el auzise, o vreme chiar i se păruse că apariția în somnul său a guvernantei se datora acestui fapt, auzise că în jurul prințului totul începe să freamăte, se trezește, furnică, dă colț. Pînă și vinul începea să fiarbă în butoaie la cele mai neașteptate intervale. Din cauza asta Hariton se dădea de duhul morții să-l împiedice pe Șerban Pangratty să viziteze prea des Crama și cînd n-avea ce face îl ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reușit să o măsoare, să-i vadă frămîntările, tulburările, capcanele, anafoarele, curenții care pînă la urmă pot să surpe orice realitate, oricît de zdravănă și de controlată ar fi ea. Despre K.F. se discuta în fiecare zi și în orice colț al Vladiei. Apăruseră tot felul de povești despre ea, despre iubirea (?!) pe care prințul-aviator i-ar fi dedicat-o, despre nemaipomenitele, uluitoarele, amețitoarele baluri, despre risipa de frumusețe și bogăție care se petrecea cînd se bea șampanie din pantofii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Contextul, diplomația, uzanțele îl vor împinge să accepte măcar formal. Și n-are de unde să știe Italo Balbo că pentru mine nu există nimic formal cînd e vorba de zburat. O să fie ca între două fiare adevărate. O să ne arătăm colții și o să ne împărțim cerul!" Nici nu se mai îndoia că dorința sa ar putea fi nerealizabilă. De fapt, nici nu se putea altfel, tot ce-și dorise pînă atunci, realizase. Urmarea era logică. De aceea nici măcar nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai mult bănuite decît arătate, încărcătura, abundența care voia neapărat să se arate, lîngă care se adăugau livrelele majordomilor cu peruci pudrate, smochingurile, fracurile și costumele de stradă, uniformele cu fason englezesc ale militarilor, cuvintele franțuzești care zburau dintr-un colț în altul al salonului, cărțile de vizită ce treceau discret de la o persoană la alta, saluturile reținute aproape prusace, chiar stilul de petrecere, foarte nou, toată lumea în picioare, cu prăjiturele și tartine, pahare umplute cu discreție de slujitori, toate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
asta îi poate duce sus, foarte sus, chiar mai sus decît ar spera ei că pot ajunge. "Mucoși, puțoi, cu mintea prea mare ca să o poată duce." I se făcu poftă să bea ceva. Basarab Cantacuzino se vîrîse, într-un colț, înconjurat de cîțiva locotenenți subțirei, toți cu mustăcioară, și îi asculta pe rînd, încuviințînd arar, fără să-i privească. Ar fi putut jura că Basarab Cantacuzino se uită la el, dar cine putea fi sigur de asta cînd ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
retrăia scene, imagini, frînturi. La început a fost destul de ușor, trecutul venea singur, năvălea, se înghesuia, curgea ca un rîu umflat de pîraie. După cea de-a zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai aducea aminte. Un colț de odaie a cui să fi fost? Un zîmbet pe obrazul cui? O frîntură de deal care? Trei cuvinte, o bucată de cîntec, o adiere, o senzație, cui aparțineau, cînd să se fi întîmplat? Se străduia să lege petecele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la orgoliu, la diferența înspăimîntătoare de la un capăt la altul al țării, aici, unde avem un popor învățat cu sacrificiile, care habar nu are ce este acela orgoliu, care trăiește la fel, vorbește la fel, gândește la fel în orice colț al țării, aici de ce să nu reușim?" Bîlbîie simți că din piept se desprinde o undă de căldură care urcă încet spre gît. Era semnul sigur al emoției, o emoție specială, asemănătoare, probabil, cu aceea care cuprinde orice fiară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să lucească sau să-i încerce trăinicia emailului, " Credeți că e o chestie serioasă, excelență, e vorba chiar de o fascie, de fasciști?" Pangratty îl prinse ușurel de braț, "dacă vrei să te duc cu mașina, a mea e după colț, e o mașină-sport, sper că nu te deranjează, e atît de plăcut. Un mai dumnezeiesc, miroase a paradis, nu simți?" Și fără să schimbe tonul, adăugă "o mascaradă, un carnaval, n-ai văzut, voiau să se impresioneze ei între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndeajunsă putere? Va ști să împingă cu atîta forță încît... A simțit atunci cum încordarea mușchilor este pe punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
intrigat că nu-l durea gingia, nu sîngera locul. Ca și cum o parte din sine a devenit brusc străină de restul corpului, indiferentă. "Ca un agent uitat." Existau și asemenea agenți, nu dintre aceia "puși la păstrare", care urmau să dea colț la momentul potrivit, ci pur și simplu uitați. Fie pentru că locul și mediul în care se aflau nu prezenta nici un interes, nu avea nici o perspectivă, fie pentru că inspectorul din Serviciul care era singurul om ce ținea legătura cu el ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de luat în seamă ori de trecut cu vederea peste el. El și Serviciul său se aflau la început și nu contau mai mult decît depozitul de efecte al unei companii de infanterie, o pătrățică minusculă și cenușie într-un colț al marelui desfășurător, al marelui plan al statului. Ăsta a fost norocul său, să fie trecut cu vederea la orice inspecție, la orice trecere în revistă, la orice paradă. Așa a reușit să-și vadă de treabă, să se consolideze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]