5,487 matches
-
vânt după jeleuri, rade cam la jumate' de kil pe zi, filme cu cowboy și motanul Mirciulică! Așa-i cheamă. În fiecare seară, îi citește din Andersen și Frații Grimm. Duminica povestește Scufița Roșie. O aud bombănind până noaptea târziu. Conchise bătând cu degetul în tîmple: Soni... Cristescu își privi mâinile înguste apoi ochii i se opriră la vârful pantofilor. ― Sînteți convins că Panaitescu s-a sinucis? ― Bine, dar... Sculptorul apucă strâns de spătarul unui scaun: Orice altă ipoteză mi se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-l ucid și-acum nu mai scăpăm de el! Oftă. Nu știu cum o să se termine povestea asta... Sculptorul simți un fior pe șira spinării. Încleștă dinții: " Fără panică. Ar fi cea mai mare greșeală." Râse nervos: ― Dimpotrivă, papa! Înjurîndu-ne reciproc va conchide că-n orice caz nu e o treabă colectivă... L-am aiurit, ascultă-mă pe mine! Din prag îi trimise o bezea grațioasă și ieși. Grigore Popa se vîrî mai adânc în broboadă. " Ce știe prostul ăsta..." Închise ochii. Imagini
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
femeile să trăncănească." Valericăi îi plăcea să lucreze. Era foarte pricepută, or să spună prietenele. Croșeta tot timpul..." Găsind andrelele și lucrul început acasă înseamnă că Valerica nu avea de gând să meargă azi la serviciu. De aici, se pot conchide multe. Se auzi soneria. Cei trei se priviră speriați. ― Au și început să pice mitocanii, spuse Matei. Le miroase a colivă... ― E prea devreme, observă Melania Lupu. Își mușcă buzele. Mă duc să văd cine e. Apăru după câteva minute
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
păreau ude. Matei citi printre dinți. ― ... așa..."în veci neconsolați, Melania, Grigore, Valerica, Doru..." ― Hm, făcu Popa. Nu-i plăcea să-și vadă numele acolo, pe fâșia de mătase lucioasă. Putea fi un semn rău. Chema parcă nenorocirea. ― E superbă, conchise Melania Lupu. Sânt absolut sigură că va face o impresie admirabilă. * Mașina se opri în fața cimitirului. Cristescu aruncă țigara și-l luă de braț pe locotenentul Azimioară. Pășeau pe aleea largă străjuită de bănci. ― Mă deprimă îngrozitor atmosfera, spuse încet
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
apropo, ce făceați în spatele ușii? Sculptorul își săltă colțurile buzelor într-un rânjet. ― Băteam mătănii! ― O, perfect! Îmi pare rău că v-am deranjat. Vă las să continuați. ― Ura! Sănătate și spor în ramură! ― Locotenentul Azimioară, de exemplu, ar putea conchide că aveți destule păcate de vreme ce nu mai prididiți cu rugăciunile. ― Hm, presupun că aveți un colaborator foarte isteț... ― Bine că mi-am adus aminte! Acum câteva minute, v-a căutat cineva la telefon. Mi se pare că de la Fondul Plastic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Îmi permit să vă atrag atenția că lipsa paginii pledează cel mult în favoarea mea. ― În sfârșit, ați renunțat la "noi". ― Pot să continuu? ― Vă rog. ― Spuneam că pledează în favoarea mea și am să vă explic de ce, deși mă așteptam să conchideți singur. Știind că am smuls tocmai această pagină, cum vă imaginați că aș fi acceptat să răsfoiți carnetul? ― Adică îi ignorați lipsa? ― Firește. Maiorul surâse. ― E adevărat, domnule Popa. Nu știați. Carnetul ăsta face parte integrantă din viața dumneavoastră și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
neevitând să primească în plin obraz lumina. Avea un chip interesant, puțin prea cărnos, extrem de senzual. Ochii enormi, verzi, aruncau lumini dulci, citeai în ei împăcare și o poftă de viață nealterată de vârstă. " Nu-i e frică de bătrînețe", conchise maiorul. Doina Popovici izbucni în râs. Gura cam mare era bine desenată, dinții superbi. ― Ce idee pe Vîlcu! A profitat neîngăduit de mult de amabilitatea dumneavoastră. Vine deci pe 14... Se răsuci spre cutia de țigări arătîndu-și talia bine conservată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
natura îndeletnicirilor, riscați o nouă percheziție. Când ceilalți au descoperit pânzele, ați hotărât să-i înlăturați. Trei dintre ei erau în tratamentul dumneavoastră. Vâlcu ridică iute ochii. Examină întunecat chipul maiorului apoi își coborî din nou privirea. " Oamenii-s nebuni, conchise placid Azimioară. Ce-i trebuia individului toată aiureala asta?" ― Doamna Doina Popovici, vrând să-mi demonstreze cât sînteți de amabil, îmi relata că vă serviți uneori vecinii gratuit. Era vorba despre Panaitescu, Grigore Popa și Valerica Scurtu. O mică gafa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
însemna nimic, dar, atașat la câteva piese și o lampă puternică, devenea o bormașină. Totodată, din șifonier nu vă lipseau lucrurile necesare plecării în concediu. Deci în valiză ați pus nu hainele, ci tot instrumentarul pe care îl dețineați. Am conchis că "unele servicii gratuite" aveau loc la domiciliu... Amabilitate, obligatorie dacă ne gândim că astfel vă asigurați discreția locatarilor. Anunțîndu-i că plecați pentru trei săptămâni le-ați sugerat, sau poate v-au cerut-o chiar ei, să-și rezolve urgențele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. ― Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? ― Te privește, conchise directorul. Asta-i treaba ta. Închisoarea nu pot s-o dărâm, dar nu mai vreau ca oamenii să se teamă. Pricepi? Îți dau termen un ceas ca să-mi dai o soluție. Și m-a trimis în celulă. M-am trântit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dezafectată o școală și prevăzut un spital auxiliar. Rieux aștepta vaccinurile și deschidea ganglionii. Castel se întorcea la vechile lui cărți și stătea în bibliotecă ceasuri întregi. ― Șobolanii au murit de ciumă sau de ceva care seamănă mult cu ea, conchidea el. Au pus în circulație zeci de mii de purici care or să transmită infecția în proporție geometrică, dacă nu va fi oprită la timp. Rieux tăcea. În această perioadă, vremea păru să se statornicească. Soarele aspira băltoacele ultimelor averse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
IANUARIE, SE POSTASE ÎN COLȚUL STRĂDUȚEI. PISICILE ERAU ACI, EXACTE LA ÎNTÂLNIRE, ÎNCĂLZINDU-SE ÎN BĂLȚILE DE SOARE. DAR, LA ORA OBIȘNUITĂ, OBLOANELE RĂMĂSESERĂ ÎNCHISE CU ÎNCĂPĂȚÂNARE. ÎN CURSUL ZILELOR URMĂTOARE, TARROU NU LE-A MAI VĂZUT NICIODATĂ DESCHISE. EL CONCHISE ÎN MOD CURIOS CĂ BĂTRÂNELUL ERA JIGNIT SAU MORT, CĂ, DACĂ ERA JIGNIT, ERA PENTRU CĂ SE GÂNDEA CĂ ARE DREPTATE ȘI CĂ CIUMA ÎI DAR DACĂ ERA MORT, TREBUIA SĂ TE ÎNTREBI ÎN LEGĂTURĂ CU EL, CA ȘI CU BĂTRÂNUL ASTMATIC, DACĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
perfide, în dauna noastră, a tuturor. în Banul remarcă faptul că el e stăpânul tuturor, el dă măriri și glorie, că regele și toți miniștrii i se închină și-l recunosc de stăpân, el e începutul și sfârșitul, dar autorul conchide: „cel care a devenit puternic numai prin bani va fi totdeauna sărac și că înțeleptul sărac e mai bogat decât bogatul dement.” în Râurile spune că ele au soarta lor ca și copacii, ca și oamenii, ca munții și pădurile
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
durerile mele și de aceea bucuriile ei sunt bucuriile mele. Mamă și țară sunt cuvintele înscrise în inima mea, iar cuvintele mele sunt alcătuiri de foc și răcoare, făcute să poată arde și să poată mângâia”. în Vânturi și valuri conchide: „Nu știu dacă prin cântec se vor potoli tăriile dezlănțuite, dar eu cânt să pot birui în această încleștare cu vânturile și cu valurile care mă copleșesc și vor să mă supună”. E datoria de onoare a scriitorului militant de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
număr, sunt numai ochi și urechi - ascultând taifasurile de taină ale celor mari, iar cei mari se tem pentru propria lor securitate. Copiii vor să afle noutăți fiindcă “una învățăm la școală și alta vedem și aflăm de la voi”. Unchiul conchide că “fiecare generație cu sacrificiile ei”, sfătuindu-și nepotul să învețe și să ajungă mare. Situația generală din țară e din ce în ce mai gravă pentru că “la întovărășire săracul țăran dă cotă, iar la colectivă va fi și mai jalnic”. Turnatul față de autorități
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
vecini, dare ar Domnul să-i răstoarne, doar așa va începe și la noi”. (p.150) în discuțiile pe care le are cu membrii familiei, căpitanul se întreabă “la ce miau folosit avansările și decorațiile obținute pe câmpul de luptă, conchizând lapidar: comunismul mi-a distrus cariera, familia și viitorul.” Opiniile căpitanului sunt elocvente prevenindu-i pe apropiați să fie prudenți, îndârjiți, să nu uite cine sunt, că regimul imbecilizează tineretul obligându-l să învețe limba cuceritorului în detrimentul limbilor occidentale. Căpitanul
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Cu toate că/ ...un gâdeluș/ Născocise un căluș/...Și de-atunci, din vremuri vechi,/ Gură n-ai și n-ai urechi./ Când ți-i dor de unt și pită/ Dumici vorba răzvrătită.” în poezia Țăranii, această nobilă pătură socială atât de răbdătoare conchide lapidar: „Țăranii.../ Din când în când doar se răscoală/... Țăranii nu mai cer pământ/ Ci pâine să-și hrănească pruncii.” în poezia Vasile Covrig, ce-i dă titlul, numitul generic semnalând masa poporului, „Stă omul crucit și nu înțelege/ Cum
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
timpului înnobilează stăruitor sensul, semnificația cuvântului ca element de construcție lingvistică devenind Meșterul Manole din legendă și se transformă prin forță creatoare proprie în Ziditor de Limbă Română pe care o consideră îndreptățit Moșia neamului și a sa proprie, când conchide: „Eu rămân un om liber/ nesupus altui om/ lucrător pe moșia sa/ nevânzătoare/ Limba Română.” Ultima propoziție ce consemnează vocația de Ziditor nu numai de cuvinte, ci și de Limbă Română, cred că este ca un meritat elogiu adus acestui
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a ieșit ca păduchii în frunte, să se vadă că pleava rusofilă n-a dispărut. Și vor să răsucească iar destinele Basarabiei spre Răsăritul cel hrăpăreț de pământuri străine. Pleava se crede bob și vrea să dea rod. În „Domnișorii”, conchide că: „Astăzi... se ridică dintre noi câte un îndrăzneț și... se năpustește împotriva scaunului domnesc al poeziei românești, vrând să-l lase fără stăpân. Câinii latră, iar Domnul (Eminescu) stă în scaunul său dobândit prin iubire, prin trudă și har
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și-au făurit bunăstarea. Oamenii erau exploatați ca niște robi, silindu-i să muncească până la epuizare, flămânzi, înghețați, sumar îmbrăcați, măcinați de boli, fără nici cel mai elementar tratament medical chiar și pentru cei care lucrau în mediu toxic, și conchide autoarea: „Ieftină era viața deportaților în surghiun”. Unii recurgeau la sinucidere, pentru a pune capăt chinurilor insuportabile, dar nimic nu impresiona pe comandantul Fedianin, călăul cu suflet de șarpe. După moartea lui Stalin din 5 martie 1953, cei ce au
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
în fața lui Saddam. Și erau gata să vândă Israelul la fel cum fuseseră gata să-i trădeze pe evrei în anii ’40. Era o boală congenitală. Scrisese lucrurile acestea de mai multe ori. Uniunea Europeană nu avea nevoie de un motto, conchidea el într-unul din editorialele sale preferate, ci de un singur cuvânt: capitularea. Totuși avea un mic secret murdar, pe care îl dezvăluia multor israelieni care îi împărtășeau politica verticală. În timp ce ura toate lucrurile pe care le simboliza Europa, iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Montréal. Mi-a făgăduit să-mi obțină unul ca să-mi dovedească faptul că nu funcționau doar legile sîngelui și ale solului, ci și acelea ale dorinței și fanteziei! „Nu uitați că poveștile lui Andersen au fost scrise În daneză“, a conchis el. Oare pe unde s-o fi aflînd acum? I-aș putea aminti făgăduiala. Dacă m-aș fi născut În Danemarca, aș fi putut spune la școală: „Eu sînt viking, vikingii erau niște regi foarte puternici, au atacat Parisul!“. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la un medic - o somitate, un specialist În probleme de adolescență și tulburări de pubertate, cineva căruia i se luau interviuri la radio și pe lîngă care tata fusese nevoit să intervină printr-un prieten ca să mă primească urgent. „Astenie“, conchisese specialistul. Mă găsise „ușor obosit“, cînd eu eram de fapt victima unei Îngrozitoare inhibiții psihomotorii. De ce, m-a Întrebat el, renunțasem să mai iau lecții de pian? Mama crezuse că procedează bine spunîndu-i: „Pe François nu-l mai interesează nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dragoste făcute Materiei, puterii spirituale a Materiei, sfintei Materii, Materiei totale - Omenirea se scălda Într-un ocean de Materie -, mă transformam În chilia mea În materie cerebralizată aflată În derivă prin Noosferă. — Nu e deloc o lectură pentru tine, a conchis Părintele Buzelet. Depășește cu totul capacitățile tale. De parcă eu nu știam! Și tata Îmi dăduse de Înțeles același lucru, dar el, măcar, Îmi dăduse libertatea să-mi dau seama singur. La vîrsta ta, continuă predicatorul, ar trebui să citești Scrisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aș fi fost acolo, l-aș fi pus eu la punct“, zisese tata. Mama continuase: „Cu un zîmbet scîrbos de tip care crede că are totul la degetul mic. - O să-l judece Dumnezeu, să nu mai vorbim de ticălosul ăsta“, conchisese tata. Și pe mine mă judeca Dumnezeu, și nu numai Dumnezeu, ci și doamna Marie-Isaure, mereu fidelă la post. Oare cînd s-a sfîrșit delirul meu paranoic cu ea? CÎnd anume am Încetat să mai fiu bolnav de spionită acută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]