3,537 matches
-
a zeilor din care budiștii, dar și creștinii au făcut doar un „loc de trecere”, un Îngust și mizerabil coridor spre o valoare cu adevărat sigură și recomandabilă, Nirvana sau Paradisul. Nu, eu Îmi accept senectutea și Încerc să o contemplu În lumina și În psihologia vechilor Greci, ca o stație venerabilă a existenței, loc al prestigiului real și al contemplării, al sapienției care se naște mai ales din experiență și calm al gîndului. Alături de prestigiu, acel real prestigiu pe care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
diferențiez de ideile sale. Creștinismul este cel mai mare mit al Europei și cele vreo cele două milenii de când noi, europenii, ne hrănim din el, În sensul adânc, spiritual, dar și În cel moral și cultural, sunt suficiente ca să-l contemplăm și din alt unghi decât o făcea filosoful de la Sils-Maria. E adevărat, Însă, că eu sunt În deplin acord cu el atunci când afirmă că nu trebuie deposedată această existență a noastră, vie, terestră și unică, de valorile ei. Și, aș
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În „provincia provinciei”, adică În provincia românească! Am copilărit În Nord și apoi În Vestul țării, În anii mei cei mai sensibili, mai vii, mai „lacomi de realitate”, și ochii acelui copil - ce sunt aproape Întotdeauna „oglinzi carnivore” - au putut contempla cu calm tipurile fundamentale umane și sociale, eterna tipologie romanescă: băcanul, ofițerul, curtezana, ratatul, preotul și funcționarul, țăranul chiar - aflat În mediu străin, orășenesc, dar și la el acasă, În vacanțele lungi la mătușile mele, Nemțoaice, În Banatul sârbesc și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
simplu a rata! Realizarea - cu tot ceea ce implică această noțiune! - În existență, Înseamnă, În esență, capacitatea de a-i da „un sens”; or, nu o poți „Înțelege” și cu atît mai puțin analiza dacă nu te Întorci neîncetat asupra ei, contemplând-o sub diverse unghiuri și În diferite momente ale vieții. Este „depozitul” de date, ca să mă exprim astfel, cel mai prețios, mai semnificativ, deși el nu se lasă ușor și imediat decriptat, „semnificat”, și nu rareori, duși de un moment
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fost nu numai dezarmată, stupefiată până la o formă a imbecilității, dar și Împinsă, Îmbrâncită chiar, Într-o stare revolută, ce părea epuizată, o stare a copilăriei, a unei infantilități renăscute, capabile Încă o dată - de fapt, abia „acum” capabile de a contempla, Înțelege și vedea lucruri și sensuri aproape interzise muritorilor care se bulucesc și fojgăie „sus”, la suprafața lumii „vizibile”, concrete și „logice”!... 14 Trecut și prezent!... Europa, noi, europenii, trăim mai probabil În trecut; America de Nord și Americanii, În prezent! Și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
zicem de tip arborescent, retorică, dar și „febra persoanei” care scrie, „incapacitatea autorului” de a fi detașat, calm și rece În actul, zis obiectiv, al creației. Mai ales În cazul „romancierului realist” care trebuie să stea la semi-distanță și să contemple calm și lucid totul! Da, dar... totul sunt eu!, striga mereu În mine o voce și, cu amărăciunea că nu am, că nu posed, nobila inspirație poetică, mă „afundam” cu cerbicie În meandrele și marasmele, duhorile și labirinturile epice, sperând
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
numit-o prin contrariul ei În volumul trei al prezentei lucrări, elogiind-o sub numele de ne-Înțelegere, pentru a sublinia erorile multiple și nu rareori fatale ale inteligenței zise-raționale și, mai ales, de a sensibiliza capacitatea noastră de a contempla ființa, omul și actele sale și sub unghiul „celălalt”, al analogicului, poeticului sau dionysiacului! Și, pentru a Încheia cumva, aș spune că aproape singura modalitate a cuiva ce se ține și este cu adevărat inteligent este de a crede În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și Îndesat pentru atâtea incertitudini și suferințe fizice care erau, nu rareori, să-ți compromită bunul tău cel mai de preț: demnitatea. Acea elită, cum spuneam, căreia zeii Îi permit să ajungă la acest liman, pe această „Înălțime” de unde poate contempla nu numai „relieful”, adică cel al existenței sociale și al parcursului ce se numește biografie sau soartă, dar și „relieful intern”, istoria, adesea nespusă, a tuturor Încercărilor și eforturilor, luptelor și umilințelor, dezastrelor trăite; a atâtor „morți” și „renașteri”, a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de „demonul nebuniei”, un musafir oarecum previzibil pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din imaginație debordantă și din Închipuiri ultra-colorate, ultra-expresive, ultra-simbolice. Până la urmă, o să mi se spună, totul e chestiune de „unghi”: sub ce unghi, din care „parte” contempli ceea ce, cu un termen generic, numim senectute. E adevărat, doar, că În cazul meu, cel al unui eucolos, vulgar zis optimist - de fapt, ca și În cazul atâtora care „o” văd Într-o lumină, dacă nu opusă, oricum mult diferită
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
prescurtată”, o amânare a declicului final ce trădează, Încă o dată, o psihologie infantilă, „răsfățată” de un imaginar care respinge realitatea și orice cauzalitate. Vrând a prelungi peste margini viața, cu orice metode, Înseamnă de fapt a o disprețui, a o contempla, cum spuneam, sub unghiul strict temporal și material. Înseamnă, de fapt, o recunoaștere a „eșecului”, a neputinței de a o fi apreciat și „exploatat” à fond, de a o fi trăit „cu adevărat”: nu În privilegiile ei exterioare, ci În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ademenitoare”, pentru cel care, de la o anume vârstă a lucidității, știe, are cumințenia și curajul de a privi În „adâncul ei”. Or, cum spuneam la Începutul acestui capitol, bătrânețea este una dintre vârstele capabile - poate chiar privilegiate - de a o contempla În „adâncul ei”, ce devine, deodată, mai mult sau mai puțin „transparent”. Și pentru aceasta avem acel miraculos „instrument” - care este și o „profesiune” În același timp! - numit memorie! Societățile tinere, oricât de performante, cum sunt S.U.A., de exemplu, profesează
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
colțul unei camere” sau, cum se speculează În unele texte de sorginte americană În legătură cu „traiectul” unui spirit care, Înainte de a părăsi total corpul de carne În care a viețuit decenii, planează deasupra lui și a micii cete de inși care contemplă cadavrul; și, cât timp mai sunt capabil să „mă uimesc”, cred a fi Încă viu, apt de a reacționa prompt și cu justețe nu numai la anumiți stimuli, dar și față cu perspectiva enormă a unei vieții, aflată „Îndărătul” meu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu-mi mai dădea pace. Orice se putea întâmpla acum. Tata deschise ușa din inox a congelatorului și scoase o sticlă de Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spre Commons - zona plată, centrală a campusului. Fusese zăpușeală toată dimineața, aerul cald și stătut, dar acum o briză ușoară răscolea stratul de frunze ruginii, dezvelind gazonul verde ascuns dedesubt. Erau prea multe întrebări (și prea bizare) pentru a le contempla rațional și sistematic. Se întâmpla într-o marți - era singurul dat. Nu mai puteam rămâne pe treptele care duceau la Registratură - pierdut și privind aiurea la câinele jigărit și singuratic adulmecând zona din jurul clădirii Booth House, o batistă legată în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a ajuns mai aproape de noi scâncetul s-a transformat în sâsâit. - Victor? am întrebat, neîncrezător. E Victor, Robby. E doar Victor. - Nu e Victor, tată. Conform lui Robby, am spus: - Atunci ce naiba e? Chestia s-a oprit, de parcă ar fi contemplat ceva. Era 2.30 când s-a luat curentul. Toată casa s-a cufundat în întuneric. M-am întins inutil spre întrerupător. Mă clătinam pe picioare. - Mama ține o lanternă în sertar, spuse agitat Robby. - Nu te mișca. Rămâi unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
părea okay în lume. (E o frază pe care ai crezut s-o scrii vreodată?) Am rămas în cameră multă vreme, făcând inventarul. Ce nu făcusem: nu mă întorsesem cu fața spre ușă. Intrasem direct în cameră. Stăteam în picioare. Contemplând situația fiului meu și motivele lui. Nu vedeam ce era în spatele meu. La început n-am înțeles. Mi-a luat o clipă să mă dezmeticesc. Când m-am întors am văzut pe gigantica fotografie murală a patinoarului pustiu literele masive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-i torn la modul convingător, deși era o minciună? Mai conta? Indiferent ce-ar fi fost, ar fi constituit un nou început. Fraza imediată: Ești tatăl meu și te iubesc. Îmi amintesc zgâindu-mă la fața de masă albă în timp ce contemplam dacă să zic asta sau nu. Aș fi în stare s-o fac? Nu credeam una ca asta și nici nu era adevărat, dar aș fi vrut să fie. Pentru o clipă, în timp ce tata a comandat altă vodcă, (era două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
portic, formând un unic ansamblu arhitectural. Piața se varsă către uriașul estuar al râului Tajo, cel care desparte orașul în două. În mijloc tronează statuia ecvestră a regelui José I, ale cărui veșminte te duc cu gândul la Secolul Luminilor. Contemplăm apele tulburi, sprijiniți de parapetul debarcaderului, fojgăiala bancurilor de pești în căutarea hranei: spinările subțiri și negre, ca niște alge marine, unduindu-se în bătaia valurilor pe care le stârnește elicea vaporașului din apropiere. Uriașul pod suspendat leagă cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
scene biblice de Machado de Castro. În afara clădirii, dar în prelungirea ei, un spațiu acoperit cu prelată ascunde un șantier arheologic, dezgolind, ca într-un ecorșeu, câteva straturi de civilizație: romană, maură și cea portugheză propriu-zisă, pe care le poți contempla traversând podețele atârnate deasupra excavației. Coloane subțiri ce susțin o boltă de mult dispărută, fragmente de statui antice risipite în neorânduială. E ușor să exulți în fața unei asemenea generoase intimități cu istoria, o relație imposibilă în țara fără identitate de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
polul estic al latinității europene - să constat că Lisabona, situată la cealaltă extremitate a acesteia, e chiar mai frumoasă decât mi-o imaginam. Poate că impresia mea este amplificată și de gândul pe care nu mi-l pot suprima atunci când contemplu acest oraș splendid, anume că, dacă destinul ne-ar fi ferit de tăvălugul comunist, poporul meu ar fi avut astăzi o viață mai bună... La Lisabona, spun, am senzația că stresul vieții continentale e mângâiat de valurile Oceanului Atlantic, iar oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Dincolo de geam ne însoțește un peisaj mai mult arid, măslini presărați pe un teren argilos și ars de soare. Mici lacuri printre dealuri. Un castel răsare surprinzător, la o întretăiere de ape. Pare o jucărie plantată pentru deliciul privitorilor. Îl contemplu cu mirare, până dispare, la fel de subit, la prima cotitură a trenului, ca o nălucă. Închiși în acest „șarpe” alergător, suntem obligați să comunicăm unii cu alții, mai ales că există o disponibilitate generală. Schimb vorbe cu mai multă lume, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ale cărui senzații și emoții iberice capătă o existență scriptică sub pana celui de-al doilea eu - care e omul cuibărit în fotoliul de lângă fereastra TGV-ului - și, în sfârșit, un al treilea ins, viitorul autor al jurnalului, care îl contemplă de la distanță pe diaristul-călător cu privirea ațintită la geam, în scurtele pauze de gândire, de unde primește pe chip reflexele peisajului de dincolo de peretele sticlei. Dar și cea de a treia instanță narativă, care - așa cum spuneam - se va întruchipa când voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dezbateri construite pe teze și antiteze - ceea ce au și devenit, de fapt, turnirurile medievale în Europa contemporană. Aș mai aminti uriașul aranjament artistic de butași, un fel de împletitură a energiilor latente ale viei, pe terasa unde am ieșit să contemplu împrejurimile, și plimbarea extrem de plăcută prin pădurea din apropiere. Un aer proaspăt, de ploaie, îmi străpunge plămânii. Copaci mari, cu scoarța scorojită, doborâți de furtună peste drumeag. Micul lac acoperit cu lintiță. Pădure franceză bătrână, de care mai văzusem până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
generală. În românește, „se produce” mai întâi Andrei Bodiu, apoi, după câțiva scriitori, îl urmez și eu. Toată lumea se distrează. Nu contează coerența, importantă e senzația de libertate. Ungurul Laszlo Garaczi își recită poemul ca un adevărat actor. După „recital”, contemplu împrejurimile verzi, care sunt splendide. Ne aflăm „la țară”, dar totul este extrem de bine lucrat și îngrijit, nu ca haosul și paragina de la noi. Dar refuz să mai compar ceea ce văd cu imaginile de acasă. Îmi stric numai dispoziția. 12
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la platforma a treia, situată la 274 de metri înălțime, loc din care poți scruta împrejurimile - în zilele cu o foarte bună vizibilitate - pe o rază de 70 km (cel puțin așa scriu pliantele turistice). Și totuși, imaginea Parisului noaptea, contemplată de pe colina Montmartre, m-a impresionat mai mult. Priveliștile văzute din Turn au, în general, o stilistică previzibilă, clasicistă: Le Palais de Chaillot, școala militară și uriașul Câmp al lui Marte. Dar, curios detaliu, la nord, în depărtare, învăluite într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]