4,789 matches
-
constante indispensabile, dacă ele nu ar cere să fie satisfăcute Într-un mod care diferă riguros de la o vârstă la alta. Pentru Îndeplinirea funcției fundamentale a familiei - de securizare a copilului - și a rolului său socializator, aculturant și individualizator, finalitatea definitorie a educației părinților devine formarea conștiinței educative a părinților, a necesității unui efort conștient pe măsura evoluției nevoilor (inclusiv de educație) ale copilului. Ca puncte de reper În educația părinților se apreciază că ar fi: educarea viitorilor părinți (În școală
ABC ACTIVITATI EXTRASCOLARE by MIHAELA BULAI () [Corola-publishinghouse/Science/765_a_1502]
-
este reală, exigențele vieții sociale devenită tot mai complexă, ritmul rapid al tehnicizării, procesul de urbanizare etc. solicită un grad de adaptare și un nivel intelectual din ce în ce mai ridicat, evidențiind stări de deficit intelectual, care în alte condiții treceau neobservate. Caracteristicile definitorii și generale pentru toate categoriile de handicap au fost realizate prin: raportarea lor la copiii normali mai mici ca vârstă cronologică; raportarea la aceeași vârstă mintală, indiferent de vârsta cronologică; raportarea lor la alte cazuri de handicap din aceeași categorie
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
de viață). Stresul (definit în 1925 de Hans Selye) reprezintă o realitate a tuturor timpurilor, însoțind ca o umbră condiția umană, dar mai ales în etapa tranziției economico-sociale, caracterizată prin multitudinea și amplitudinea stărilor tensionale și conflictuale. Ca o trăsătură definitorie a etapei, stresul poate fi considerat un agent poluant de prim ordin al universului nostru existențial și în consecință stă la originea diverselor boli. Însăși noțiunea „stres” înseamnă constrângere, solicitare, tensiune, provenind din mediul extern sau intern, de care organismul
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
rândul ei, întreține tensiunea psihică inițială sau, poate chiar genera o nouă stare tensională. Într-un asemenea cerc vicios tehnicile modeme și științifice propun și practică relaxarea și repausul, în scopul economisirii și refacerii energiei nervoase. Stresul reprezintă o trăsătură definitorie a epocii noastre și însoțește condiția umană ca un agent poluant de prim ordin. Lucrarea „Modalități de apărare împotriva stresului pensionării” dezbate acest aspect frecvent întâlnit și considerat principal factor declanșator al multor boli. Autorul arată efectele psiho somatice ale
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
două unități fundamentale, prima - cuvântul, pentru numirea lumii (a componentelor lumii) sau mai exact a cunoașterii (viziunii) noastre despre lume, cealaltă - enunțul, pentru comunicarea cunoașterii (și a atitudinii noastre față de ”obiectul” cunoașterii), interferează în funcționarea limbii într-un proces specific, definitoriu pentru identitatea fiecărei limbi, într-un proces de interdependență între structura internă a cuvântului și structura internă a enunțului, cu intervenția în diferite grade și moduri a dimensiunilor fonetică și prozodică (accent, intonație etc.). SISTEM GRAMATICAL - SISTEM LEXICALTC "SISTEM GRAMATICAL
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau relații sintactice sau numai asigură dezvoltarea relațiilor sintactice: prepoziția, conjuncția. Cel de-al doilea factor introduce diferențieri în interiorul primului grup de clase lexico-gramaticale. Verbul se impune ca element central în dezvoltarea funcțiilor sintactice și a enunțului; verbului îi sunt definitorii poziția de regent și funcția sintactică de predicat; este singura unitate lexico-gramaticală care poate realiza cele două componente semantice ale predicației: lexicală și gramaticală. Substantivul și pronumele se pot situa deopotrivă pe poziția de regent și pe poziția de determinant
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
balaur, fenomene: ploaie, ninsoare, însușiri, stări asimilate noțional obiectelor: frumusețe, neliniște - frumusețea Ioanei, neliniștea oamenilor sau noțiuni considerate în sine: frumos-urât (categorii estetice), bunătate, cinste, ticăloșie, nimicnicie (categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă cea de a doua trăsătură semantică definitorie, prin care substantivul se distinge de verb: substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în procesualitate: M-a prins o ploaie strașnică. vs M-a plouat strașnic. Perspectiva dinamică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M.Eminescu,I, p. 22), eventual, concretizare lexical-semantică, indirectă, a subiectului nerealizat sintactic, când verbul-predicat este la imperativ: „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta.” (M. Eminescu, I, p. 1) Din perspectivă sintactică, este definitorie pentru substantiv compatibilitatea cu toate pozițiile (regent, determinant, termen în relație de interdependență sau de apoziție cu alt termen) și cu toate funcțiile sintactice. În versul eminescian „Credința zugrăvește icoanele-n biserici.” (Ibidem, p. 69), substantivele realizează funcțiile, opuse semanticosintactic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență și în strânsă legătură cu diferitele raporturi extralingvistice dintre „obiectele” denumite de cele două substantive din structura grupului nominal (regent și determinant), sensul definitoriu de apartenență și mai multe sensuri derivate. În funcție de planul semantic-lexical al termenului regent, sensul general de apartenență dezvoltă mai multe valori semantice, cu nuanțări care depășesc planul semantic gramatical: • apartenența în general: „Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în codrul cu verdeață, /Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu, I, p. 54) Când ocupă, în structura sintagmei, poziția de determinant, substantivul realizează, cu foarte puține excepții, toate funcțiile sintactice care generează câmpul semantic al cazurilor, în desfășurarea componentei principale, definitorii, sau a altor componente semantice condiționate de recțiunea prepozițiilor implicate în construirea sau nuanțarea planului semantic al funcțiilor sintactice: • atribut (în toate cazurile: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău și alintat” (M.Eminescu, I, p. 108), „Am luat ceasul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e pleonastică, iar lădiță mare este marcată de incompatibilitate. Substantivul poate fi determinat numai de adjective exprimând diferite grade de realizare a altor proprietăți: greutate (lădiță grea/ușoară), culoare (lădiță verde/albastră/roșie) etc. Dacă însușirea se impune ca esențială, definitorie pentru obiect, adjectivul poate deveni substantiv: un om bătrân ® un bătrân/bătrânul. În sistemul lexical al limbii există cuvinte care se actualizează, în textul lingvistic, fie ca substantive, fie ca adjective: bătrân, tânăr, savant, înțelept, fruntaș, leneș, ipocrit etc. La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fundamental al nucleului propozițional: „De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot.” (M. Eminescu, I, p. 273) sau sintagme nominale de gradul II, în alcătuirea sintagmei verbale: „Neguri albe, strălucite/Naște luna argintie.” (M. Eminescu, I, p. 72) Este definitorie pentru adjectiv poziția sintactică de termen dependent în desfășurarea relațiilor de dependență: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă.” (M.Eminescu, I, p. 74) și a relațiilor de dublă dependență: „El vine trist și gânditor/Și palid e la față
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivel gramatical înscrierea adjectivelor în două mari clase semantice: • adjective calificative • adjective categoriale Adjectivele calificative exprimă însușiri care reprezintă grade de manifestare a unor proprietăți: mare-mic, tânăr-bătrân, ușor-greu etc. sau însușiri cantitative: dublu, înzecit etc. Adjectivele categoriale exprimă caracteristici definitorii pentru apartenența la o anumită clasă a obiectelor denumite de substantive: cultură citadină, cultură rurală (populară), literatură națională, literatură universală, viață studențească, viață păstorească, studentă elvețiană, păstor sicilian, triunghi dreptunghic, trapez isoscel etc. sau exprimă apartenența, sens specific substantivului în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
invariabile în funcție de număr mai multe categorii de adjective care au la singular dezinența -e, din tipurile III, VI, VII de flexiune: reacție instantanee/reacții instantanee, situație trecătoare/situații trecătoare, fetiță/fetițe bălaie, stângace, fetiță/fetițe precoce. Se impune ca marcă definitorie în mod absolut pentru genul feminin corelația dezinențială -ă (singular)/-e (plural) și dezinența -le de plural. În desfășurarea flexiunii, opoziția dezinențială de număr este însoțită și întărită de alternanțe fonetice (vocalice și consonantice), pe care le provoacă dezinențele de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru aceleași substantive, care nu pot, însă, ocupa pozițiile protagoniștilor actului lingvistic: „Străin la vorbă și la port,/Lucești fără de viață,/ Căci eu sunt vie, tu ești mort,/Și ochiul tău mă-ngheață.” (Ibidem, p. 171) În ambele situații, esențială, definitorie rămâne natura de reprezentant a pronumelui; pronumele este reprezentantul numelui în enunț, (a) ca unică expresie lingvistică a unei realități extralingvistice sau (b) ca substitut. Din statutul pronumelui de reprezentant al numelui rezultă o a doua trăsătură semantică definitorie: variabilitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
esențială, definitorie rămâne natura de reprezentant a pronumelui; pronumele este reprezentantul numelui în enunț, (a) ca unică expresie lingvistică a unei realități extralingvistice sau (b) ca substitut. Din statutul pronumelui de reprezentant al numelui rezultă o a doua trăsătură semantică definitorie: variabilitatea sensului concret în funcție de situația de comunicare, de factori sau coordonate ale enunțării sau de componente ale enunțului. Astfel, prin schimbarea poziției în desfășurarea dialogului, pronumele eu și tu, în același poem Luceafărul, intră în alte raporturi semantice; eu (mi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical sau numai cu unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de contextul sintactic, se caracterizează și printr-o componentă semantică abstractă, proprie, constantă - sensul lexico-gramatical ‘apropierea de locutor’:„Ceea ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-o primă parte a textului sau într-o parte care urmează: „...planeții toți îngheață și s-azvârl ’rebeli în spaț’,/Ei din frânele luminii și ai soarelui scăpați.” (Ibidem, p. 133) Constanta semantică a pronumelui este marcată în mod definitoriu de absolutizarea caracterului deictic al acestei subclase de pronume prin suprapunerea sensului lexical cu sensul gramatical de persoană. Suprapunerea este totală la pronumele eu, tu (noi, voi) și parțială la pronumele el, ea (ei, ele). Pronumele personal indică 1 pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantico-gramatical (sau un component de bază al acestui conținut semantic) al relației sintactice genitivale, indiferent de conținutul semantic-lexical al termenilor intrați în relație: cartea profesorului/cartea lui/pădurea țăranilor etc. Ideea de posesie reprezintă, în același timp, și conținutul semantic definitoriu al pronumelui posesiv, indiferent de cazul acestuia. Într-o frază precum: „Ia-ți înapoi ce e al tău dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul demonstrativ se deosebește de pronumele demonstrativ prin ieșirea din clasa substitutelor, dar păstrează legătura cu acesta prin trăsătura semantică definitorie, constantă, de natură deictică. Prin această trăsătură semantică, adjectivul demonstrativ se deosebește de adjectivul calificativ, care exprimă însușiri ale obiectelor în afara raportului cu situația de comunicare. În funcție de conținutul său semantic, adjectivul demonstrativ prezintă aceleași subclase ca și pronumele, pe care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tudor. șA doua ¬ mașina (barca, harta, pușca etc.) a doua ¬ ‘mașina’ (barca etc.) + ‘poziția 2’ț. Sub aspect deictic, pronumele ordinal, ca și pronumele de cuantificare, se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv, adjectiv), obiectului comunicării; rămânând indiferent la celelalte coordonate, definitorii, ale actului lingvistic, el depinde de textul în care se întrebuințează; sensul concret variază în funcție de text, de substantivele pe care le substituie, cel mai adesea anaforic. MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINALTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINAL" Sub aspect morfologic, pronumele ordinal se distinge de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care vine.” (T. Arghezi, I, p. 102), „O lume-ntreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care mai bizară.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32) Flexiunea pronumelor nehotărâte depinde de structura lor internă și de trăsăturile semantice definitorii; unele pronume rămân invariabile, iar altele își schimbă forma numai pentru exprimarea unor categorii gramaticale sau numai a unor opoziții categoriale. Sunt invariabile pronumele compuse în baza pronumelui ce; caracterizate, majoritatea, prin trăsătura semantică - uman: ceva, fiece, orice, altceva și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Adjectivul nehotărât ocupă de regulă poziția de determinant într-o relație adnominală realizând funcția de atribut: „Din orice clipă trecătoare/|st adevăr îl înțeleg:/ Că sprijină vecia-ntreagă/Și-nvârte universu-ntreg.” (Ibidem, p. 206) PRONUMELE RELATIVTC "PRONUMELE RELATIV" Trăsătura distinctivă, definitorie a clasei pronumelor relative este de natură sintactică; pronumele relative sunt mijloace de exprimare a relațiilor sintactice dintre propoziții; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale, din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă la dubla exprimare a negației în limba română, la nivelul verbului predicat și la nivelul constituenților sintagmei verbale: „N-a văzut pe nimeni.”, „N-a văzut nimic.”, „N-a mers
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului, prin infinitiv, este alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]