5,038 matches
-
Se-adună-n imnu-n care îl slăvim.“ („Partidului“, Luceafărul, 15 august 1987) „Demn patriot în spirit, în fapte și-n visare, cutezătoare minte și eminent savant, suflet în pieptul țării purtând în suflet țara, și dându i azi în lume sclipiri de diamant. Muncind, gândind, visând pentru partid și țară, Cu inima bătându-i adânc pentru popor, alături de Eroul ce-i este țării-n frunte, gândindu-i împreună un falnic viitor.“ („Flori de aleasă cinstire“, Femeia, ianuarie 1988) RUSU M.N. „Numai o profundă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
se întorceau vinerea de la piață încovoiate de niște coșuri din pai împletit; doamna Türbach și fetele Klein cărau și ele plase de sfoară cu mânere rotunde de lemn, adică țechere sau nețuri, dar uneori le mai atârnau de ghidonul bicicletelor Diamant; Pipoștante, profesoara de pian de la colț, abia târa un cărucior de fier în care vecinii îi puneau lemne, cartofi sau cărbuni și care zdroncănea pe pietrele de pe drum ca un tanc. Iar mătușile din Delani, Meziad și Pietroasa, unde mai
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
un lucru necesar și benefic. Educatorii, indiferent de treapta de învățământ în care își desfășoară activitatea, trebuie să fie animați de convingerea că au înalta menire de a modela suflete și conștiințe, de a le da strălucirea, acuratețea și transparența diamantelor, de a-i pregăti pe copii și adolescenți pentru muncă și pentru viață. Dintotdeauna am considerat munca învățătorilor ca fiind cea mai importantă, cea mai grea și de mai mare răspundere, pentru că în ciclul primar se pun bazele formării intelectuale
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
că astfel de momente de tensiune intelectuală, în care fluxul emoțional și spiritual circulă intens, în ambele sensuri (de la învățător la clasă și invers), reprezintă mirajul profesiei de învățător. Dascălii cu vocație - făuritori de personalități - construiesc, cu migala șlefuitorului de diamante, edificiile umane și, prin aceasta, rămân pentru totdeauna în memoria afectivă a învățăceilor. Se mai întâlnesc totuși persoane mature care, deși au beneficiat în copilărie de truda și priceperea unui învățător pentru a deveni știutori de carte, nu au înțeles
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
adevărată lecție de viață ceea ce spunea el. Televizorul Venus părea veșnic în casa părinților mei. Lam găsit acolo și mia însoțit copilăria și adolescența. Desigur, miaș fi dorit și eu un televizor color, unul cu circuite inte grate (Olt, Snagov, Diamant etc.), sau măcar unul marca Sport, din acela mic, la care vedea un unchi al meu meciurile, în bu cătărie... Colegul meu de bancă avea un Elcrom șimi poves tea ce fain se vedeau în culori picioarele tipelor la patinaj
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
găsească astfel curajul de a Înfrunta nepăsarea sfinxului. Fata Morgana e o vestală a nisipurilor care se retrage noaptea În aceste piramide goale unde mumiile au dispărut și au rămas să locuiască fantomele deșertului, În timp ce vîrful piramidei taie ca un diamant liniștea și moartea, rană prin care pătrunde frigul În vechile credințe. Acest punct e suspendat Între pămînt și cer. Nu mai aparține masei de piatră ce i-a dat naștere, dar nici nu devine aripă ca să zboare dincolo de amăgirea piramidei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Era primul lor sărut, un sărut mai mult furat și grăbit. Îi șopti la ureche un „te iubesc” și ridicându-și totodată o șuviță de păr parcă lăsată intenționat să cadă. Tăceau amândoi. El avea privirea tăioasă ca a unui diamant, iar tăcerea lor spunea foarte mult. Carlina simțea că obrajii îi iau foc. Își duse palmele amândouă pe față, se fâstâci, iar pofta de a vorbi părea să o fi părăsit. În locul unde se opriseră, cineva gătise un fel de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
galben deschis, aproape alb incandescent. Copacii erau înmuguriți, iar pământul se pregătea să explodeze cu toată forța lui într-un verde proaspăt. Vântul adia ușor peste pământul fără margini, iar apusul era de un roșu stins. Mirosul ghioceilor dispăruse demult. Diamantul o conduse acasă și stabilise o eventuală întâlnire. - Aș vrea să le spui alor tăi ce am stabilit. - Da. Sigur le voi spune. Stai fără grijă. - Vin ambii părinți. Ei sunt la aproape patruzeci de kilometri depărtare. Vreau să nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de acolo de undeva. În ultimul moment, Valentin îi aduse un bagaj cu haine și lucruri personale. I se păru că umerii lui erau atât de lați încât umplea salonul, iar privirea i-o găsi pătrunzătoare și tăioasă ca un diamant de sticlă. Ajunsă la locul destinat, la spitalul de chirurgie pentru copii, o luase în primire un doctor cu o prezență plăcută și o privire autoritară. Examină copilul, îi luă o analiză din ombilic și constată că RH-ul era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un leagăn al copilăriei, ca în brațele mamei. R. Schimbări neașteptate Îi tremurau picioarele de emoție iar respirația i se opri pentru o secundă. Se văzură într-un restaurant și după ce Valentin se aplecă și-i sărută mâna cu tandrețe, „diamantul” îi făcu semn să se așeze la masa ei. - Dacă cineva mi-ar fi ghicit că te voi revedea, nu aș fi crezut! - A trecut mult timp de când nu ne-am văzut. Destinul e plin de ciudățenii, zise Carlina. - Sunt
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Răzvan este „eminența cenușieș a filmului pur & dur made in Romania, omul care știe că e mai cool să creezi o modă decât s-o urmezi. Inteligența lui tăioasă și neliniștită strălucește pe schelăria sumbră a acestor filme ca un diamant mare cât hotelul Ritz, ascuns - din pudoare și eleganță - sub o husă jerpelită. Marfa, și nu banii (dialog cu Mihai Chirilov) „8. Nu se acceptă filmele de gen.ș Dogma ’95 Alex. Leo “erban : Am auzit recent o chestie nemaipomenită
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ei brumat și-l strînsese sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe broboadă și de pe umeri începuse să se topească, iar acum picăturile de apă reflectau razele luminii, lăsîndu-mi impresia unei pulberi de diamante. Ochii Tamarei, mari, cu albul imens, mă priveau fix, în timp ce buzele, deschizîndu-se încet, lăsînd în bătaia luminii dinții scînteietori, șopteau încet, aproape cu teamă: Bună seara, Mihai! Trebuia să-mi revin! Doamna Tamara, cu care discutasem pînă atunci de la distanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu, fără să mă pot abține la vederea cutiei. Țin în palmă o cutie de celofan transparent, în care stau așezate trei flori mari, cu petalele adunate spre vîrf, încă nedeschise, de o culoare roz aprinsă; trei flori ca trei diamante, iradiind culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o ușă, poftindu-mă să intru într-o încăpere înaltă, cu panouri mari din sticlă, de jur-împrejur și deasupra. În mijloc, e un copac de vreo trei metri înălțime, plin de flori încă nedeschise un adevărat tezaur, un munte de diamante. Rămîn pe loc, mă așez încet pe banca de lîngă ușă și privesc lung, umplîndu-mi ochii de imaginea bogăției de frumusețe. În viața mea am văzut flori de cîmp, flori de grădină, am admirat prin magazine florile de seră, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a cărei bogăție mi-a umplut acum sufletul, că-mi vine să desfac brațele să cuprind în ele lumea întreagă, asemeni florilor de magnolie văzute dimineață la seră, ale căror petale se desfăceau încet, să adune în cupa lor de diamant lumină și căldură, ca apoi să metamorfozeze aceste elemente primare în fericire, iar fericirea s-o reverse în sufletul oamenilor... PARTEA A DOUA " Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." Vorbele astea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obține o sumă de amintiri frumoase... Dar dacă "frumusețea" a fost de fapt minciună?! Atunci, se anulează totul. Nu, n-am dreptul să anulez un trecut frumos, ce-mi aparține! E comoara mea, purtată într-un colț al sufletului. Fiecare diamant de acolo m-a zgîriat ori m-a atins doar, și toate rănile la un loc au desenat în mine un trandafir, pe care vreau să-l ofer de fiecare dată unei mîini întinse cu gingășie și dorință, dar... "...ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina, apoi îmi face semn să-l urmez. Vreau să intru, dar mă opresc de îndată ce-mi arunc privirea înăuntru. Nu-mi vine să cred! Muntele de diamante de dimineață nu-i acum decît un biet copac, pe ramurile căruia mai scînteiază ici și colo cîte un boboc nedesfăcut ori cîte o floare roză, cu vîrful pătat deja, semn că începe să se ofilească. Sub crengile vînjoase, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
austerități financiare în care tră iau, o viață de alint, un cuib cald și o înțelegere care adu cea - cel puțin în ochii tatălui - cu o adevărată complicitate: Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu i-a dăruit Monicăi un inel cu un mic diamant pe când aceasta încă purta părul împletit în două codițe, i-a cerut fostului ei soț, recunoscut pentru sobrietatea lui vestimentară extremă, să pună bani împreună ca să-i cumpere Monicăi o haină de blană pe când copila avea doar 16 ani, o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale: nu știu ce amintire să ți trimet caldă ca o îmbrățișare, din vraful amintirilor noastre comune, de ziua ta... Ți aduci aminte când am venit să te iau de la Notre Dame, în ajunul zilei tale, și aveam în poșetă inelul cu diamantul mic? Teoriile tale asupra bijuteriilor? Și a doua zi dimineața, după ce-ți căutaseși darul sub perină, dezamăgirea ta, și bucuria apoi, când, ridicând farfurioara cu cremă de deasupra ceștii cu șocolată, ai găsit cutiuța bleu cu inelul?... Ce frumușică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de un verde ca jadul, pe care Maria mi-a dat-o pentru tine în contul lecțiilor. Dacă ți-o ajustează croitoreasa, poate că o s-o porți de Revelion. Am să încerc să-ți mai trimit un inel cu două diamante mari și cu o perlă, „Ana“. Depinde și de prețul care mi se va cere ca să transform doi cercei ai mumei într-un inel sau o broșă pentru tine. Am început să-ți scriu de dimineață, fiindcă vreau să știi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți închipui că ai fi bine primită?! Că ești așteptată cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Îmi întâlnește privirea și eu îmi iau un aer plin de compasiune. Aseară, mama ei a coborât la petrecere îmbrăcată cu o fustă tiroleză și cu un pulover de lână cu model, de care avea prinsă o broșă uriașă cu diamant. Cât despre mama lui Tarquin, ce să mai zic - ea era și mai și. Nu știu, sincer, de unde o fi reușit Suze să moștenească simțul ăsta al stilului pe care îl are. — Bex, crezi că poți tu să te duci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-mi sară din piept. Luke vrea să fiu soția lui. Cine știe de când a plănuit toată chestia asta. Fără să zică un cuvânt. Mă uit la inel și simt cum mi se încețoșează privirea. E un inel cu un diamant vechi, montat în aur, cu niște dințișori fini curbați. N-am văzut niciodată așa ceva, în viața mea. E perfect. — Îmi dai voie? — Da, șoptesc și mă uit cum mi-l strecoară pe deget. El mă privește din nou, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încercând să fac un pas finuț înapoi. Nuu... Arăt spre masă. — De ce nu? zice Robyn, de parcă aș fi făcut cea mai genială sugestie posibilă. Haidem. În clipa în care se așază, îi remarc broșa cu două verighete încrucișate, încrustată cu diamante. — Îți place? spune Robyn. Am primit-o de la Gilbrooks, după ce am organizat nunta fetei lor. Ce mai dramă! Bietei Bitty Gilbrook i s-a rupt unghia în ultima clipă și a trebuit să-i aducem manichiurista cu elicopterul... Se oprește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
geanta mea - uitându-se cu atenție la fusta mea - și înapoi la inel. E ca și cum Privirea Manhattan ar fi multiplicată în zeci de oglinzi. — Te măriți? spune în cele din urmă. Cu Luke? — Da. Îmi arunc în treacăt privirea la diamantul de pe mâna mea stângă, după care îi zâmbesc nevinovat. Hai că încep să mă relaxez. Începe să-mi placă chestia asta. (Evident, i-am aruncat și eu Aliciei Privirea Manhattan. Iar inelul meu e un pic mai mare ca al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]