3,587 matches
-
întregime intereselor ei. Din august 1789 editează ziarul "Prietenul poporului" în care erau exprimate revendicările maselor populare. Importantă libertății, zicea Marat, constă în aceea că: . În același timp, Marat consideră că poporul trebuie condus, că el are nevoie de un dictator care să-l îndrumeze. Marat a fost primul care a chemat la teroare. Jean - Paul Marat a fost născut în Boudry în Principatul prusac din Neuchâtel, acum o parte din Elveția, la 24 mai 1743 . El a fost al doilea
Jean-Paul Marat () [Corola-website/Science/310852_a_312181]
-
Italiei, sub influența Regatului Sardiniei; a existat până în 1946, când italienii au optat pentru o constituție republicană. Regatul a fost primul stat italian care a inclus întreaga Peninsulă Italică, de la căderea Imperiului Roman. În timpul regimului Partidului Național Fascist, sub conducerea dictatorului Benito Mussolini (1922-1943), regatul a fost deseori numit de naționaliști și fasciști „Noul Imperiu Roman” (italiană : "Nuovo Impero Romano", latină : "Novum Imperium Romanum"), dar această denumire nu a fost folosită la nivel oficial. Numele folosit de obicei de istorici pentru
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
considerat un adevărat erou de către majoritatea italienilor. În schimb, Mussolini și fasciștii au considerat eșecul expediției din 1928 o umilire națională. Nobile a primit ordinul să se prezinte la Roma pentru a-i da raportul lui Mussolini. Nobile a explicat dictatorului circumstanțele accidentului, dar Mussolini nu a încetat să-l considere vinovat pentru accident. Regimul fascist a declanșat o anchetă, al cărei rezultat îl dădea de asemenea vinovat pe Nobile pentru dezastru. Exploratorul a continuat să facă față șicanelor autorităților până în
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
acesta din urmă să nu se arate interesat de stabilirea unor relații prietenști. Mussolini se opunea politicii antisemite a lui Hitler, în condițiile în care în chiar rândurile Partidului Fascist erau o serie de politicieni de frunte evrei, inclusiv amanta dictatorului italian, Margherita Sarfatti, directoarea direcție fasciste a artei și propagandei. Mai mult chiar, în rândurile italienilor obișnuiți erau puține voci care să susțină antisemitismul. Mussolini s-a opus eforturilor germane de anexare a Austriei după asasinarea președintelui austriac profascist Engelbert
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Senatului, cu omul de afaceri foarte influent Marcus Licinius Crassus. Această înțelegere a căzut după moartea lui Crassus, când cei doi generali au pornit un război civil, în timpul căruia Pompei a fost omorât, iar Caesar s-a autoproclamat conducător și dictator. Al doilea Triumvirat a fost o guvernare formală între Octavian și Marc Antoniu, rivali pentru preluarea puterii, și un al treilea, Marcus Aemilius Lepidus. Acesta a fost înlăturat în scurt timp, Marc Antoniu a fost eliminat în timpul unui război civil
Primul Triumvirat () [Corola-website/Science/309741_a_311070]
-
a încheiat în anul 53 î.H. odată cu moartea lui Crassus. Crassus și Pompey au fost colegi (s-au urât din totdeauna) în consulat, de la începutul anului 70 i.Hr., când s-au ocupat de restaurarea completă a insituției tribunului poporului (dictatorul Lucius Cornelius Sulla, lăsase instituția fără aproape toate puterile sale, cu excepția ius auxiliandi, dreptul de a salva un plebeu din mâinile unui magistrat patrician). Totuși din acea perioadă cei doi și-au arătat antipatiile din ce în ce mai des, fiecare crezând despre celălalt
Primul Triumvirat () [Corola-website/Science/309741_a_311070]
-
că loialitatea de care trebuiau să dea dovadă Germania și Italia față de prevederile Pactului Tripartit impune intrarea în lupta comună împotriva SUA și Anglia, pentru „apărarea și prin aceasta pentru menținerea libertății și independenței națiunii și imperiilor lor”. În opinia dictatorului german, SUA și Anglia nu ezitaseră să folosească orice prilej pentru a pune la îndoială drepturile naturale de existență ale Germaniei, Italiei și Japoniei, ceea ce ar fi dus la o dominație toatală și dictatorială a americanilor și a aliaților lor
Pactul Tripartit () [Corola-website/Science/309739_a_311068]
-
convingerea diferiților comandanți de regimente să refuze depunerea jurământului de credință către Nicolae. Aceste eforturi aveau să culmineze cu evenimentele din 14 decembrie. Liderii societății, dintre care mulți făceau parte din aristocrația imperială, l-au ales pe Serghei Trubețkoi ca dictator interimar. În dimineața zilei de 14 decembrie, un grup de ofițeri, care comandau cam 3.000 de soldați, s-au adunat în Piața Senatului, unde și-au făcut public refuzul depunerii jurământului de credință față de noul țar, Nicolae I, subliniând
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Bucovina de Nord, Ținutul Herței și sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane. Între 1941 și 1944, mareșalul Ion Antonescu conduce țara ca dictator militar (Șeful Statului). Prin Dictatul de la Viena, România este nevoită în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanțiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, au fost cedate Bulgariei
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Ceaușescu a devenit președintele Partidului Comunist Român în 1965 și șef al Statului în 1967. Denunțarea de către acesta a invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 și o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei imagini pozitive a dictatorului, atât în vest, cât și acasă. Seduși de politica străină aparent „independentă” a lui Ceaușescu, liderii vestici au avut o poziție ambiguă față de un regim care a devenit la sfârșitul anilor 1970 din ce în ce mai despotic și imprevizibil. Creșterea economică rapidă antrenată
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Naționale a lui Franco, lucru pe care prințul l-a făcut. Juan Carlos l-a întâlnit și s-a consultat cu Franco de mai multe ori în timp ce a fost moștenitor aparent și, adesea, a luat parte la ceremoniile oficiale alături de dictator spre furia republicanilor și a liberalilor moderați care sperau că moartea lui Franco va aduce o nouă eră în reformă. Pe parcursul acestor ani, Juan Carlos a sprijinit public regimul lui Franco. Cu toate acestea, Juan Carlos a început întâlnirea cu
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
Carlos a fost uns rege într-o ceremonie numită "Liturghia Sfântului Duh", care a fost echivalentul unei încoronări. El a optat să nu se numească Juan al III-lea sau Carol al V-lea ci Juan Carlos I. După moartea dictatorului Franco, regele Juan Carlos I a instituit rapid reforme, spre marea nemulțumire a Falange și a elementelor conservatoare în special din armată care se aștepatu ca el să mențină statul autoritar. Regele l-a numit prim ministru al Spaniei pe
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
octombrie 1935 s-a căsătorit la Romă cu María Mercedes de Bourbon-Două Sicilii; fiul lor a fost botezat „Carlos” chiar în onoarea nasului de botez al lui Juan. În Spania între anii 1939 și 1975 puterea a fost în mâinile dictatorului Francisco Franco Bahamonde. În 1946 Juan de Borbon locuiește în Portugalia de unde militează pentru instaurarea monarhiei. Mai multe întrevederi cu dictatorul Franco îl conving că acesta nu-i va reda tronul. Dar accepta să-l trimită pe fiul său Juan
Juan de Bourbon () [Corola-website/Science/309118_a_310447]
-
onoarea nasului de botez al lui Juan. În Spania între anii 1939 și 1975 puterea a fost în mâinile dictatorului Francisco Franco Bahamonde. În 1946 Juan de Borbon locuiește în Portugalia de unde militează pentru instaurarea monarhiei. Mai multe întrevederi cu dictatorul Franco îl conving că acesta nu-i va reda tronul. Dar accepta să-l trimită pe fiul său Juan Carlos pentru a fi educat în Spania sub tutela dictatorului și cu promisiunea să fie numit de acestă succesor cu titlu
Juan de Bourbon () [Corola-website/Science/309118_a_310447]
-
în Portugalia de unde militează pentru instaurarea monarhiei. Mai multe întrevederi cu dictatorul Franco îl conving că acesta nu-i va reda tronul. Dar accepta să-l trimită pe fiul său Juan Carlos pentru a fi educat în Spania sub tutela dictatorului și cu promisiunea să fie numit de acestă succesor cu titlu de rege. În 1980 în New York a fost diagnosticat cu cancer de laringe, boala care i-a provocat moartea la 1 aprilie 1993. A fost îngropat în mănăstirea El
Juan de Bourbon () [Corola-website/Science/309118_a_310447]
-
mici și de cele mai multe ori izolate. Aceste grupulețe nu au reușit să mobilizeze o opoziție politică antihitleristă puternică, principala lor tactică fiind aceea a atragerii unor importanți lideri militari naziști în conspirații, care apoi să-l răstoarne prin forță pe dictator. Tentativa de asasinare din 1944 a fost gândită să declanșeze o lovitură de stat care să răstoarne regimul nazist și să scoată Germania din război. Rezistența germană a fost formată din câteva mișcări separate, care au reprezentat diferite segmente ale
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
un număr suficient de mare de germani a ajuns să accepte această abordare a problemei dictaturii. Numeroși clerici au crezut că Hitler poate fi convins să-și îndulcească regimul totalita, sau că se va ivi vreo ocazie de înlocuire a dictatorului cu o persoană moderată. Existau și mulți germani care credeau că Hitler nu poate fi făcut vinovat pentru excesele regimului, iar îndepărtarea unui persoanj precum Heinrich Himmler și reducerea puterii SS-ului va aduce țara pe făgașul normal. Printre cei
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
va aduce țara pe făgașul normal. Printre cei care se opuneau lui Hitler existau numeroși creștini practicanți care respingeau din principiu asasinatul ca armă politică. Numeroși ofițeri de armată evitau să ia atitudine împotriva lui Hitler, considerându-se legați de dictator prin jurământul de credință față de Führer, pe care îl depuseseră în 1934. Opoziția era divizată de lipsa de compromisuri în ceea ce privește obiectivele majore, altul decât îndepărtarea lui Hitler de la putere. Unii dintre opozanți erau liberali care se opuneau ideologiei regimului nazist
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
monarhiei în frunte cu dinastia Hohenzollern. Mulți alții erau de acord cu regimul totatitar, altul decât cel nazist. Printre cei care se opuneau lui Hitler se aflau persoane care aveau o atitudine cel puțin la fel de naționalistă și antisemită ca a dictatorului, dar nu erau de acord cu încercările Führerului de împingere a Germaniei într-un nou război mondial. Date fiind aceste condiții, opoziția nu a fost capabilă să formeze o mișcare unitară, ori să trasmită un mesaj coerent către aliații potențiali
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
nesăbuit, de vreme ce Germania nu ar fi fost capabilă să iasă învingătoare. Oster și Beck au trimis emisari la Londra și la Paris, sfătuind cele două guverne să reziste pretențiilor lui Hitler, ceea ce ar fi întărit tabăra ofițerilor care se opuneau dictatorului. Britanicii și francezii nu au știut cum să interpreteze aceste mesaje și au ales să le ignore. În august, la o întâlnire a generalilor armatei germane de la Berlin, Beck a vorbit deschis împotriva unui război cu puterile occidentale generat de
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Pentru a-și duce la începlinire planul, Tresckow a gândit trei scenarii: Tresckow l-a rugat pe colonelul Brandt, care făcea parte de obicei din grupul care îl însoțea pe Hitler și zbura de cele mai multe ori cu același avion cu dictatorul, să ia un pachet cu el, pachet pe care ar fi trebuit să-l transmită generalului Helmuth Stieff. Pachetul era de fapt o bombă, camuflată în două sticle de coniac, împachetate într-o cutie de lux. Un conspirator, locotenentul Fabian
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
în timpul prezentării noilor uniforme de iarnă, dar trenul cu susnumitele uniforme a fost distrus de un bombardament aliat, iar expoziția a fos amânată. O a doua prezentare programată în decembrie la Wolfsschanze a fost anulată de Hitler în ultima clipă, dictatorul hotărând să călătorească la Berchtesgaden. În ianuarie 1944, Bussche s-a oferit voluntar pentru un al doilea atentat, dar între timp el și-a pierdut un picior în luptele cu Armata Roșie. Pe 11 februarie, un alt ofițer tânăr, Ewald
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
opoziție creștine, atât catolice cât și protestante. Toți acești oameni se considerau posibili lideri ai unei conduceri posthitleriste, dar ei nu aveau o concepție clară asupra modalității prin care Führerul putea fi îndepărtat de la putere, (cu excepția celor care plănuiau asasinarea dictatorului, o soluție pe care mulți o respingeau pe motive de etică). Planurile lor nu au reușit niciodată să surmonteze problema uriașei popularități a lui Hitler în rândurile populație germane. Acești opozanți și-au ocupat timpul mai degrabă cu dezbateri filozofice
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
a încheiat cu înfrângerea din arcul de la Kursk. În iunie, aliatul italian a lui Hitler, Benito Mussolini a fost alungat de la putere. Conspiratorii civili și militari au devenit din ce în ce mai hotărâți să-l elimine pe Hitler, considerând că numai după moartea dictatorului se poate forma un guvern care să poată deschide discuții separate de pace cu puterile occidentale. O astfel de mișcare ar fi împiedicat de asemenea și ocuparea țării de către sovietici. Acest scenariu pleca de la o premiză falsă, și anume că
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Stauffenberg a privit cu entuziasm venirea la putere a naziștilor, el a fost rapid deziluzionat de guvernarea lor. Încă din 1942, el împărtășea părea altor ofițeri germani, conform căreia Germania este condusă spre dezastru de Hitler și că numai îndepărtarea dictatorului poate salva țara. Scrupulele sale moral-religioase l-au împiedicat o vreme să ia în considerație asasinarea Führerului. După dezastrul de la Stalingrad, el a ajuns la concluzia că asasinarea lui Hitler ar fi fost cel mai mic rău moral. Olbricht le-
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]