3,549 matches
-
locuitorii din toate țările s-au legat printr-o promisiune solemnă, de bunăvoie, să se expună pe ei înșiși la moarte, și nu numai omul simplu și-a închipuit că se punea astfel în slujba lui Dumnezeu, dar și regii, ducii, margrafii și alți principi ai acestor lumi au procedat la fel(...), însuși papa Eugen, în persoană, din motive pe care nu le înțeleg absolut deloc, sub influența insistențelor lui Bernard, abatele mânăstirii Clairvaux, s-a adresat întregului imperiu, regilor Franței
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
și Alexandra) moșia Cătămăreștilor. Această hotarnică se găsește în "fondul personal Iancu Flondor".. Toader Albotă-Flondor a fost căsătorit cu Maria (Măriuța) Gherman, fiica pârcălabului Grigore Gherman și a soției sale Kelsina (născută Tăutul), nepoată a marelui logofăt Solomon Bărlădeanul. Constantin Duca voievod , la 28 februarie 1694 întărește lui Toader Albotă moșiile moștenite de la socrul său, Grigorie Gherman pârcălab și de la soacra sa Kelsina, fata lui Gligorie Tăutu. Toader Albotă luă cel dintîi porecla de Flondor, rămasă ca nume în loc de Albotă. Pavel
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
pierde la sfârșitul secolului al XIX-lea." Cronicile Moldovei îl amintesc în cîteva rînduri pe Toader Albotă-Fliondor. Astfel, cronicarul Ion Neculce descrie în letopisețul său un episod din anul 1679 din timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca: trei boieri, George Bogdan vel jitnicer, Vasile Geuca vistiernic și Lupu stolnicul au încercat să adune trupe pentru a-l detrona pe Duca Vodă. Ion Neculce arată că, prinzîndu-i pe acești boieri, George Duca "„(...) mult i-au mustrat, și au
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
letopisețul său un episod din anul 1679 din timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca: trei boieri, George Bogdan vel jitnicer, Vasile Geuca vistiernic și Lupu stolnicul au încercat să adune trupe pentru a-l detrona pe Duca Vodă. Ion Neculce arată că, prinzîndu-i pe acești boieri, George Duca "„(...) mult i-au mustrat, și au orînduit pe Toader Fliondor, vel armaș, poruncindu-i de le-au tăiat capetele la tustrei, ziua amiază zi la fîntînă, înaintea porții curților
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
a treia domnii a lui Gheorghe Duca: trei boieri, George Bogdan vel jitnicer, Vasile Geuca vistiernic și Lupu stolnicul au încercat să adune trupe pentru a-l detrona pe Duca Vodă. Ion Neculce arată că, prinzîndu-i pe acești boieri, George Duca "„(...) mult i-au mustrat, și au orînduit pe Toader Fliondor, vel armaș, poruncindu-i de le-au tăiat capetele la tustrei, ziua amiază zi la fîntînă, înaintea porții curților domnești”.", citat în . Fiul lui Toader, vel medelnicerul Șerban Flondor (1683-1768
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
Louise de Lorraine-Vaudémont (n. 30 aprilie 1553 la Castelul Nomeny — d. 29 ianuarie 1601, Moulins) se trage din casa de Vaudémont, ramură mai tânără a casei de Lorraine și este verișoară cu familia ducilor de Guise. A fost regină a Franței din 1575 până în 1589, în urma căsătoriei sale cu Henric al III-lea al Franței, fiul Caterinei de Medici și al lui Henric al II-lea al Franței.Verișoară a ducelui Carol al III
Louise de Lorena () [Corola-website/Science/315487_a_316816]
-
Navara. După moartea tatălui ei, a devenit Ducesă de Bretania, Contesă de Nantes, Montfort și Richmont și Vicontesă de Limoges. Pe timpul acela, a fost cea mai bogată femeie din Europa. Anne s-a născut la 25 ianuarie 1477 în castelul ducilor de Bretania din Nantes. A fost cel mai mare copil al Ducelui Francisc al II-lea de Bretania și a celei de-a doua soții, Margaret de Foix, infantă de Navara. Patru ani mai târziu, părinții ei au mai avut
Anne de Bretania () [Corola-website/Science/317480_a_318809]
-
doar o mică escortă; oamenii Delfinului l-au ucis. Implicarea lui Carol a rămas discutabilă deși el a susținut că nu știa de intenția oamenilor săi. A urmat o dușmănie de moarte între familia lui Carol al VI-lea și Ducii de Burgundia. În anii adolescenței, Carol a fost remarcat pentru curaj și pentru stilul său de a conduce: după ce a devenit Delfin, a condus o armată împotriva Angliei, îmbrăcat în roșu, alb și albastru, culori ce reprezentau Franța. În 1421
Carol al VII-lea al Franței () [Corola-website/Science/317487_a_318816]
-
fost ridicat la rang de colonel al husarilor, a preluat oficial conducerea ducatului la 1 noiembrie. În timpul Primului Război Mondial ducele a fost promovat la rangul de general maior. La 8 noiembrie 1918 a fost obligat să abdice împreună cu ceilalți regi, mari duci, duci și prinți germani. În anul următor, ducatul britanic al tatălui său a fost suspendat în conformitate cu Legea privind privarea de titluri din 1917, ca urmare a serviciului ducelui în armata germană în timpul războiului, și Ernest Augustus și-a pierdut titlul
Ernest Augustus, Duce de Brunswick () [Corola-website/Science/321797_a_323126]
-
ridicat la rang de colonel al husarilor, a preluat oficial conducerea ducatului la 1 noiembrie. În timpul Primului Război Mondial ducele a fost promovat la rangul de general maior. La 8 noiembrie 1918 a fost obligat să abdice împreună cu ceilalți regi, mari duci, duci și prinți germani. În anul următor, ducatul britanic al tatălui său a fost suspendat în conformitate cu Legea privind privarea de titluri din 1917, ca urmare a serviciului ducelui în armata germană în timpul războiului, și Ernest Augustus și-a pierdut titlul de
Ernest Augustus, Duce de Brunswick () [Corola-website/Science/321797_a_323126]
-
feldmareșalul Hindenburg. În ultima fază a războiului mari dificultăți au afectat poporul german. Pentru Cecilie, care prin mama ei avea legături de familie strânse cu curtea rusă, revoluția rusă din martie 1917 a afectat-o foarte mult. Unchii ei, Marii Duci Serghei, Nicolae și George au fost toți uciși. Situația politică și economică în ultimul an de război a devenit și mai fără speranță. La 6 noiembrie 1918, noul cancelar german, Prințul Max de Baden, s-a întâlnit cu ministrul Wilhelm
Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/321791_a_323120]
-
din vara anului 1940. A realizat și o serie de de măști mortuare, care se păstrează în casa nepoatei lui. Becker a făcut mulaje după figurile unor marcante personalități ale vremii: Ion C. Brătianu, Take Ionescu, Octavian Goga, Ion Gheorghe Duca, Regina Maria, Patriarhul Miron Cristea, pe baza cărora a creat apoi măști mortuare. Din mâinile sale au ieșit și o serie de monumente funerare, adevărate opere de artă, între care "Capela Emil Lahovari" din cimitirul Bellu, clădită de arh. E.
Emil Wilhelm Becker () [Corola-website/Science/321816_a_323145]
-
cea mare a Țarului Nicolae I al Rusiei. Ulterior Maximilan a primit titlul de "Prinț Romanowski". Ca fiu al unei Marii Ducese a Rusiei și al unui prinț rus înnobilat, George și frații lui au fost întotdeauna tratați ca Mari Duci și Mari Ducese și dețineau titlul de "Înălțime Imperială". După decesul soțului ei în 1852, Marea Ducesă Maria a făcut o căsătorie morganatică cu Contele Grigori Stroganov doi ani mai târziu. Ca să țină în secret această căsătorie față de tatăl ei
George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg () [Corola-website/Science/321362_a_322691]
-
instituții culturale. Susținut de personalități marcante din Ploiești și de Nicolae Iorga, a pus bazele primului muzeu de istorie, primei biblioteci publice precum și primului muzeu de arte frumoase. În jurul lui 1914, ajutat de către Nicolae Iorga care a intervenit la Ion Duca, pe atunci ministru al instrucției, pentru salvarea de la distrugere a unei clădiri istorice datând din secolul al XVIII-lea și păstrată în forma sa originală : casa negustorului Hagi Prodan. În 1919, în timp ce ocupa funcția de arhitect-șef al orașului, a
Toma T. Socolescu () [Corola-website/Science/316317_a_317646]
-
și nevoiți să negocieze, cu greu, trecerea armatelor mai departe, acceptând riscul ca în spatele lor bazileul să trateze cu dușmanul. În dieta de la Bari, din 31 mai 1195, ideea de cruciadă a fost adoptată de exaltații feudali, gata oricând de ducă, apoi cu asentimentul unanim au fost aleși conducătorii în persoana cancelarului Conrad și a contelui Adolf de Holstein, un membru al casei imperiale. Împăratul, nu tocmai tânăr, suferind, considera mai înțeleot să rămână acasă și să amâne cucerirea Constantinopolului, fapt
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
Maria Luisa era însărcinată și a suferit un avort spontan; sănătatea soțului ei, mereu fragilă, s-a deteriorat și mai mult, și a avut frecvente crize de epilepsie. Palatul Pitti, reședința noilor regi ai Etruriei, a fost fosta casă a ducilor de Medici. Palatul a fost practic abandonat după moartea ultimului Medici iar Marele Duce Ferdinand când a plecat a luat cele mai multe dintre valorile sale cu el. Maria Luisa și Louis aveau bune intenții însă au fost primiți cu ostilitate de
Maria Louisa a Spaniei (1782-1824) () [Corola-website/Science/322336_a_323665]
-
a construit chilii încăpătoare în jurul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iași, în care s-a mutat mitropolitul Dosoftei Bărilă (1671-1674, 1675-1686), unul dintre cei mai mari cărturari români ai vremii. Încă din timpul ultimei domnii a lui domniei lui Gheorghe Duca (1665-1666; 1668-1672; 1678-1683), Doamna Anastasia a dispus dărâmarea Bisericii Albe, care era grav avariată, și a construit Biserica Stratenia ("Întâmpinarea Domnului") care a îndeplinit funcția de catedrală mitropolitană. În jurul anului 1693, ea a construit și case domnești la Mitropolie. Aici
Palatul Mitropolitan din Iași () [Corola-website/Science/322367_a_323696]
-
Păun (grec originar din Epir) ar fi ctitorit Mănăstirea Clatia în august 7180 (=1672) în codrii Iașilor, la Buciumi. Mănăstirea Clatia a fost închinată de către ctitor Mănăstirii Plumbuita, care era la rândul ei metoc al mănăstirii atonite Xiropotamu. Domnitorul Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683) a dăruit nou-înființatei mănăstiri mai multe moșii. După ce la 1 septembrie 1671 i-a donat întregul teren din jurul satului Dancu, la sud de Iași, printr-un act din 8 aprilie 1672 i-a mai dăruit întregul teritoriu
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Păun () [Corola-website/Science/316893_a_318222]
-
condiția consultării întregului comitet moldo-ortodox al orașului. Biserica a scăpat și de această dată, dar nu pentru multă vreme. În 1825, clădirea era întrebuințată ca magazie de cereale de către o unitate militară încartiruită în zonă. La 27 mai 1825, Panaite Duca solicita întabularea bisericii pe numele orășenilor ortodocși, dar Judecătoria Suceava a respins la 13 iulie 1825 această cerere, motivând unele vicii de procedură. Cu ocazia Războiului Crimeei, comandantul militar al Sucevei a închiriat biserica pentru o perioadă de cinci ani
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
Prut. De aici și dilema în care se afla I.C. Brătianu, primul ministrul al României din acel timp. Atunci orice politică bazată pe sentiment și nu pe rațiune era total exclusă. Iată ce notă mai târziu în memoriile sale I.G. Duca în acea vreme tânăr ministru în guvernul liberal: Dacă Brătianu ar fi avut convingerea că războiul mondial se va sfârși cu victoria germană, ar fi legat soarta noastră de a Puterilor Centrale. El nu concepea să sacrifice România pe altarul
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
formei tratatului de alianță, Ion I.C. Bratianu a semnat actul de la 17 august 1916. Prin acest document României i s-a garantat dreptul de a-și alipi teritoriile locuite de o populație majoritară românească din Austro-Ungaria. Iată cum descria I.G. Duca starea de spirit a lui Ionel Brătianu din momentul semnării convenției de alianța: „Am renunțat la Basarabia, am comis o adevărata nelegiuire”. O clipă nu a trecut prin mintea nici unuia dintre noi că de-acum încolo lăsăm elementul românesc de peste
Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia () [Corola-website/Science/328854_a_330183]
-
mai mari părți a zonei. Fiul lui, Bolesław I, a avut controlul asupra unei bune părți a acestora. Tot el a înființat o episcopie în Kołobrzeg în 1000-1005/07, mai înainte ca să piardă din nou controlul asupra zonei. În ciuda încercărilor ducilor polonezi să recâștige controlul asupra Pomeraniei, doar Bolesław al III-lea a reușit ca, pe parcursul a mai multor campanii din 1116 - 1121, să atingă parțial obiectivul recuceririi regiunii. În ciuda misiunilor creștine din 1124 -1128, la moartea lui Bolesław în 1138
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
în cadrul Regatului Poloniei. Această stare de lucruri avea să înceteze doar după Împărțirea Poloniei din 1772 și 1793, când regiunea Danzigului a trecut sub controlul Regatului Prusiei. O mică regiune a Pomereliei de vest, Lauenburg și Bütow a fost oferită ducilor Pomeraniei, deși a rămas un fief polonez până la Prima împărțire a Poloniei. (O bună parte a Pomereliei a format așa-numitul Coridor Polonez în perioada interbelică, astfel nefiind inclusă în Teritoriile Recuperate). Teritoriul medieval al Lubuszului de pe ambele maluri ale
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
doilea război mondial, părțile din Provincia Posen și Prusia Apuseană care nu au fost retrocedate celei de-a doua Republici Poloneze au fost administrate ca „Grenzmark Posen-Westpreußen” a Republicii de la Weimar până în 1938. Silezia a continuat să fie domnită de ducii Piasti de-a lungul secolului al XII-lea, în perioada fragmentării Poloniei. Reprezentanții casei Piastilor au continuat să păstreze controlul asupra regiunii sau a celei mai mari părți a sa până în secolul al XVII-lea, când ultimul duce de Legnica
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
lor. pare să fi inclus și partea estică a [[Thuringia|Thuringiei]]. Marca sorabă a fost consemnată uneori sub numele de "Marca thuringiană". Termenul de "Marca sorabă" apare în doar patru rânduri în "[[Annales Fuldenses]]" și sunt menționați doar trei conducători: ducii [[Poppo de Thuringia|Poppo]], [[Thachulf de Thuringia|Thachulf]] și [[Radulf al II-lea de Thuringia|Radulf al II-lea]] de [[Ducatul de Thuringia|Thuringia]]. Comandanții Mărcii sorabe purtau titlul de "dux Sorabici (limitis)" în "Annales", dar și ca conți ("comites
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]