3,560 matches
-
-i strig de la înălțimea calului pe care ședeam! Știam însă că limba o să mi se lege din nou când am să pun piciorul pe pământ, când o să trebuiască să dau înapoi calul și mătăsurile, când n-am să mai fiu efemerul erou al Marii Recitări. ANUL STRATAGEMEI 908 de la hegira (7 iulie 1502 25 iunie 1503) — Zeruali n-a fost niciodată păstor sărman așa cum pretinde. Și nici n-a descoperit niciodată vreo comoară. Adevărul este că vreme de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ANUL NOROCULUI 915 de la hegira (21 aprilie 1509 9 aprilie 1510) Fatima mi-a dăruit o fiică în ultimele zile ale verii; am numit-o Sarwat, adică Bogăție, căci anul acela a marcat începutul prosperității mele. Deși aceasta a fost efemeră, nu m-aș putea plânge, deoarece mi-a fost luată așa cum mi-a fost dată, din voia absolută a Celui-de-Sus; contribuția mea n-a fost decât în ignoranță, aroganță și patimă a aventurii. Înainte de a o porni pe calea negoțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putea fi suplinit nici măcar de copleșitoarea personalitate a lui Alexandru. Regele Înțelesese că legenda ascendenței sale divine (de care Încerca să-l convingă cu perseverență mama sa, Olympiada) și coborârea din stirpea zeiască a lui Amon erau argumente fragile și efemere, bune, eventual, pentru Înflăcărarea soldaților pe câmpul de bătaie, dar neconvingătoare à la long. Iar Înlăuntrul lui Alexandru Își făcuse loc o himeră care Îl orbea cu strălucirea sa ademenitoare: să lase În urmă un imperiu pentru eternitate. Din calcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
arestat la Lisabona, condamnat la 6 luni închisoare și deportat pe un vas de război. Oamenii lui zadarnic îl așteaptă în munții Nordului. Vor fi încolțiți, executați sau închiși în temnițele care gem de naționaliști, monarhiști și sidoniști laolaltă. Șefii efemerei monarhii din Nord, în frunte cu Paiva Couceiro izbutesc să treacă frontiera spaniolă. Dar ceilalți, zecile de mii de tineri care crezuseră în Sidonio Paes sau în Don Manuel, sunt arestați. La 4 martie 1919 iau ființă, printr-un decret
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
liberă, pe care o aveau toate clădirile venerabile din Coimbra. În toate acestea se regăsea pe sine și regăsea totodată, idealul pe care și-l propusese în viață: reculegerea în fața lucrurilor care durează: Biserica, Neamul, opera gândului - dezinteresarea de lucrurile efemere și frivole, detașarea de pasiunile personale, legate de o mână de pământ, întărîtate de nimicuri, alimentate de iluzii. Salazar găsea în Coimbra o icoană însuflețită și cuprinzătoare a lucrurilor care n-au moarte; el înțelesese încă din seminarul din Vizeu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în oglindă. Pentru că românul percepe locul său de muncă nu ca pe un spațiu în prelungirea spațiilor sale existențiale - pat, dormitor, bucătărie, sufragerie, odaie de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un drum al batjocoririlor îndurate chiar de la primul ins cu care te afli, oarecum, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pătrunzând în mine (sau eu în ea?), într-o abandonare neputincioasă, fără rezistență. Una din obișnuitele atingeri în înghesuiala din transportul în comun. Agasantă și scârboasă, uneori. Excitantă și învăluitoare, alteori. Oricum, prilejuri de apropiere dintre necunoscuți, anoste, animalice și efemere. Nu astfel de apropieri, de atingeri mă fascinau la ea. Cât misterul unor coincidențe din acestea. Începusem să fac din aparițiile ei un fel de semne prevestitoare ale celor ce urmau să mi se întâmple în ziua respectivă. Un joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când viața mi se scurge asemenea acestor grăunțe de nisip despre care scriu, cu banale metafore, când zilele mele le simt, într-adevăr, frunze zburătăcite, când îmi dau seama că nu am nici o putere spre a opri, fie și pentru efemera scriere a unui cuvânt, timpul din dusul lui, când toate par că se ordonează de la sine înaintea Morții care vine, descopăr că, înfrângându-mă, Biblioteca mi-a lăsat totuși aura învingătorului. Sunt învinsul care se împărtășește din trufia învingătorului. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hărți, în alte și alte semne de timp. Ești, între toate acestea, un semn doar, o literă, o virgulă, un bob de nisip. Ești însă liber, dâra ta de viață știi că se încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Există cu siguranță un cer al înfrângerilor, universala înghițire a infinitului resentiment redus cu fiecare victimă la jalnicele motivații omenești, și astfel jupuit de forța care nu pretinde consolarea, ci renașterea furioasă a unei provocări și mai insolente, și mai efemere. În acest cer al înfrângerilor pățești cea mai cumplită uluire care pândește un înfrânt: toate cele pierdute ți se întorc înzecit, dar însemnate cu fierul roșu al resemnării. * Privești la nevoile oamenilor cu aceeași indiferență cu care te uiți la
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
creștin în anul 325“ (La résistance au christianisme, 1993). * Când adevărul începe să ți se deschidă în viață, realizezi cât de fără poveste este acest adevăr; și că viața e o poveste a neadevărului, nonșalant, neglijent și fermecător cum numai efemerul, trecătorul, poate naște o poveste de iubire devoratoare. * ...de priveghi la căpătâiul numenului, copii ai lui Kant, șomeri ai sufletului, singuri știind ce înseamnă să fii mort. Ratații. * Scriind toate câte le scriu, nu fac de fapt altceva decât să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
noi. Nu doar gastronomia, care este o istorie la feminin, ci și întreaga avuție și moștenire subalternă a femeilor fac parte din viața noastră cotidiană. Matrimoniul este astfel aluvionar și sedimentar, tăcut și continuu sub apele învolburate ale istoriei, este efemerul care dăinuie ; patrimoniul este eroic și autoritar, irupînd periodic pe valurile acestor ape, este orgoliul dăinuirii supuse distrugerii. Dacă patrimoniul este cel cu care ne mîndrim și pentru care putem muri, matri moniul este cel cu care trăim. Poate că
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Și nici dacă vrem să ajungem undeva. Și totuși care e scopul vieții? Adică pentru ca să ce? Nu știm dacă oamenii de geniu sunt soli ai viitorului, ori relicve ale trecutului. Polemica deține secretul condimentării iubirii. Și totuși cum să logodești efemerul cu absolutul într-o singură viață? Luciditatea pură este a științei. Arta o combină cu febra. Cine ar putea să spuna câtă singurătate a înghițit o capodoperă? Excesul de informații poate duce la coclirea curiozității. Contradicțiile ne-au dilatat orizontul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai puternic decât al banului. S-au dus de mult faraonii, fie-le piramidele ușoare. Faraonii nu se puteau apăra de profanatorii de morminte decât prin blesteme. Mass-media aprovizionează piața cu mituri... de carton. Miturile actuale nu pot fi decât efemere. Miturile au armuri greu de sfărâmat. Dacă am urla ca Prometeu, am fi poate ceva mai relaxați. Ori ne-am împrieteni chiar cu durerea. Primii zei s-au născut la gura sobelor din peșteri. Morala poate fi un pilon al
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fără confirmare de primire. Speranțele noastre continuă să fie pilonii de susținere a cerului. Din nefericire, egoismul pare cea mai răspândită religie. Pe dealul Golgota nu s-a instalat teleferic decât pentru turiști. Nu toate ideologiile sunt sortite prin definiție efemerului. Cunoaștem pe Unul care s-a născut în iesle și a edificat o ideologie pentru milenii. Cei mai mulți sfinți au crescut din tortură. Religiile sunt râuri care se varsă în aceeași mare. Dragostea și credința sunt curenți cosmici care pârjolesc omul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate fi un mare ticălos. Întemeietorii de religii au oferit căi de mântuire, nu de îmbogățire. Ateii nu au mai multe satisfacții. Dar le rămân foarte puține speranțe. Ateii sunt frustrați de voluptatea mântuirii. Cândva, oamenii se străduiau să împingă efemerul spre sacru. Până și agresivitatea unor religii a fost împinsă tot sub umbrela lui Dumnezeu. Nici deasupra nu prea avem liniște. Deși ne învecinăm cu Dumnezeu. Suntem creați de Dumnezeu, dar și-a băgat puțin coada și opoziția. Important e
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
absența. Tot mai mulți oameni sunt tentați de scurtătura vicleană spre podium. Oamenii de geniu ni se par ciudați pentru că vedem lumi diferite. Marii creatori își vântură visurile pe claviatura eternității. Cerșim favorurile capricioasei eternități, deși suntem fascinați de farmecul efemerului. De obicei, bustul înmugurește în om sub formă de cucuie. Suntem egali la poarta cimitirului, nu și la ușa posterității. Celebre nu sunt textele din manualele școlare de literatură, ci acelea fredonate prin cârciumi. În soclul unei statui este îngrămădită
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cosmică. Setea de absolut este o nobilă angajare într-o încleștare febrilă pe care știi dinainte că o vei pierde. Orice scriitor își dorește o Rosinantă care să-l ducă spre nemurire. Râvnim eternitatea, dar ne ospătăm copios din bucatele efemerului. Eternitatea este curtată insistent și de conchistadorii clipei. Dinamica spiritului vascularizează apetitul gloriei. Intră în eternitate îndeosebi viețile cu justificare estetică. Groaza de efemer impulsionează creația. Geniile au îngemănat amurgurile cu zorii. Geniul se luptă cu morile de vânt, dar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o Rosinantă care să-l ducă spre nemurire. Râvnim eternitatea, dar ne ospătăm copios din bucatele efemerului. Eternitatea este curtată insistent și de conchistadorii clipei. Dinamica spiritului vascularizează apetitul gloriei. Intră în eternitate îndeosebi viețile cu justificare estetică. Groaza de efemer impulsionează creația. Geniile au îngemănat amurgurile cu zorii. Geniul se luptă cu morile de vânt, dar și cu clepsidrele. Geniile au în priviri fâlfâiri de vultur. Geniile sunt tulburătoare și prin zonele lor de fragilitate. Salutăm la statui chinul de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
piscuri. Golgota și Olimpul sunt alternative ale gloriei. Geniile nu beneficiază de imunitate nici după moarte. Posteritatea reține apele ușor mâzgălite cu sublim. La venirea pe lume, unele genii greșesc secolul. Sau chiar mileniul. Eternitatea își adună polenul din florile efemerului. Talent au caligrafii. Geniile scriu aproape indescifrabil. Iluzia gloriei a stors mai multă transpirație decât transformarea munților în piramide. Furtuna este starea meteorologică normală a geniului. Fără picătura de nebunie, geniul rămâne în scutecele talentului. Oricât s-ar strădui, geniul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
posterității să - i foarfece, nu să - i uite. În artă, se lucrează, de regulă, la temperatura iadului. Arta nu trebuie să învingă anatemele epocii. Poezia se bazează pe erezia emoțională a cuvintelor. Unei cugetări nu - i este permis să fie efemeră, precum unui imperiu. Fără artă, rămâneam în afara marilor tâlcuri existențiale. La origine, orice creație artistică este magmă. Arta ar putea recicla chiar și instinctele. Cărțile valoroase sunt adevărate coloane fără sfârșit. Imperiul cărții se restrânge, dar nu poate dispărea. Arta
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în pantaloni pentru a deruta șovinismul masculin. Sportul este religia trupului. Încruntă - te, dacă nu - ți convine ! Dar nu da cep urii. Nu e serios poporul care nu - și poate potoli hoții și leneșii. Tragediile generează solidaritate. Dar mult prea efemeră. Schimbarea poate fi snobism. Dar și mister. Evaluare optimistă : putea să fie și mai rău. Hotărăște - te ! Lupți pentru aplauze ori pentru adevăr ? Dacă aveți febră mare, chemați pompierii, nu salvarea ! Ca orice balanță, și cea a justiției are o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai are posibilitatea să încingă atâtea ruguri. Femeile se îmbracă în pantaloni pentru a salva șovinismul masculin. Sportul este religia trupului. Nu e serios poporul care nu-și poate potoli hoții și leneșii. Tragediile generează solidaritate. Dar una mult prea efemeră. Schimbarea poate fi snobism, dar și mister. Evaluare optimistă: putea să fie și mai rău. Hotărăște-te! Lupți pentru aplauze ori pentru adevăr.? Dacă aveți febră mare, chemați pompierii, nu salvarea! Fără sublimă jertfă a florilor, relațiile umane ar fi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
totalitară, metempsihoza (transmigrarea sufletelor), predestinarea, așteptarea unui eveniment decisiv mereu amânat, sensul fatalității iminente, schimbul continuu între realitate și aparență, înstrăinarea în care personajele/ generațiile își (re)trăiesc viața, aspirația obsesivă către ceva ce rămâne mereu invizibil, relația eros thanatos, efemer etern, misterul omului conectat la fluxul cosmic, rolul decisiv al mentorului, mitul Apocalipsei, călătoria în timp și spațiu, compromisul tragic cu ideile, amintirea, arivismul, copilăria, despărțirea, omniprezența spiritului primar agresiv, frica, dorința, vidul interior, singurătatea etc. A uita fără a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai frumoși ani din viața unui om. Pentru o mai bună edificare, va lua ca exemplu chiar pe cei din viața lui personală. Anii copilăriei: simpli, într-adevăr, aparent frumoși, poate chiar fericiți, dar au dispărut precum visul unei ființe efemere; prea naivi și prea lipsiți de conținut. Au zburat mult prea repede, au trecut pe lângă el ca o vijelie de vară, lăsând doar amintiri vagi estompate de timp, care cu vremea s-au evaporat, precum fulgii de zăpadă căzuți pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]