3,447 matches
-
merite: opoziția atît față de Hitler, cît și față de Stalin, inițierea (alături de Jawaharlal Nehru și Gamal Abdel Nasser) a mișcării de nealiniere, introducerea în țara sa a programului de autoconducere și autogestiune, elaborat împreună cu Edvard Kardelj etc. Ce imens contrast între elogiile de acum și imaginea pe care i-o confecționaseră după 1948 propaganda sovietică și cea românească. Printre primele afișe politice văzute de mine (aveam nouă sau zece ani), unul, lipit pe gardul primăriei din sat, îl înfățișa pe Tito în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e și situația mea. Deși am citit cîteva studii despre Aetiu Hristicus, Dionisie Exiguu sau Ioan Cassian, și sînt în curent cu argumentele protocroniștilor, nu cred că e de ajuns. În timp ce fac corectură, spicuiesc din numărul viitor (151) cîteva din „elogiile” unor șefi de instituții: „O cuvîntare care consfințește” (Raluca Mocanu, rectorul Institutului), „Magistrala expunere este un tezaur de idei-forță” (Mihai Holman). „Magistrală” e și pentru Petre Filioreanu, redactorul-șef al ziarului. Ea „poartă amprenta gîndirii creatoare a celui mai revoluționar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și pe fiică, bașca pe alții, cu datoriile pe care le am”. Interesant, o temere similară mi-au comunicat și alții. Eu însumi am același gen de neliniști, poate chiar mai mari. *Adrian Păunescu, care de la o vreme oscilează între elogiu și satiră, elogiu și palinodie, a dat drumul recent, într-un spectacol al cenaclului „Flacăra”, la încă una din afirmațiile sale piramidale: „Căci pînă la urmă, calul (apropo de cîntecul lui Mircea Vintilă, „Desșeuatule”) e cel mai important om din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
bașca pe alții, cu datoriile pe care le am”. Interesant, o temere similară mi-au comunicat și alții. Eu însumi am același gen de neliniști, poate chiar mai mari. *Adrian Păunescu, care de la o vreme oscilează între elogiu și satiră, elogiu și palinodie, a dat drumul recent, într-un spectacol al cenaclului „Flacăra”, la încă una din afirmațiile sale piramidale: „Căci pînă la urmă, calul (apropo de cîntecul lui Mircea Vintilă, „Desșeuatule”) e cel mai important om din univers”! Emul al
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sale) rapide” sînt „subversive”, pline de „versuri tari” și de „cuvinte-mină” (aluzive). „De astea cu «fitile», «înșurubate» sînt chiar mai multe”, declara el. Dar - dovadă de slăbiciune - nici nu s-a încheiat anul și a revenit pe piață cu noi „elogii”, în confecționarea cărora, ca orice meșter de talent, a pus și o oarecare artă. Să fie inconstanța o fatalitate pentru scriitorul român contemporan? *A intrat țopăind în birou și s-a oprit la mijlocul lui sub lumina neonului. „Auziți ce frumos
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Sartre, Jacques Audiberti a spus: „les camions de Sartre campent partout”. La noi, o asemenea vorbă i s-ar potrivi lui Păunescu. *În presa literară se întîlnesc destule false probleme, „teoreole” și „confruntări” care, adesea, nu-s decît întreceri în elogii. *Sînt zile în care mă simt „la pămînt”, cu resursele fizice și psihice epuizate. Vlăguit, stors, amețit, alunec în apatie și scepticism. În asemenea momente mi se pare că toți mi au luat-o înainte, iar eu nu mai găsesc
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
caute alt loc de muncă; valea! Asta e linia de sus!” Sergiu a încercat să-i amintească, scuzîndu se în felul unui Moș Ion Roată, că el n-a trimis în tipografie versurile lui Radu Felecan, atît de slabe, încît elogiul devine, involuntar, caricatură. Bineînțeles, G. le trimisese. Iritat și de asta, dar și că a fost împiedicat să treacă la celălalt subiect pe care și-l pregătise, l-a pus la punct în modul cel mai autoritar, zicîndu-i: „Acuma dialog
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu trebuie să-l repeți de prea multe ori ca să-ți lase o amintire penibilă. Pe de altă parte, mă gîndesc cu oarecare neliniște că vor fi fost și ocazii de natură inversă, în care m-am abținut să folosesc elogiul, deși autorul sau lucrarea ar fi meritat. Cert - cine nu știe? -, viitorul (mai ales el) nu iartă nici laudele în exces, nici laudele mediocre. Șansa unuia ca mine de a-l îmbuna nu poate fi deci decît exactitatea. O axiologie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ea căuta ce n a avut; se „răzbuna” subtil!) „Nu i se poate descrie mîna, cînd o punea pe mine: nu numai că era suavă și fierbinte, dar mă umplea de o energie ce-mi iradia și ultima moleculă”. După elogiul mîinii „Ei”, a schimbat registrul și s-a lamentat de „talentul” pe care îl are „de a intra în situații complicate”. Nu s-a rezumat la vorbe, ci chiar a plîns de-a binelea. În fine, ca o explicație a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aprofundare a democrației”. *Scenă neverosimilă: Eugen Simion și Nicolae Manolescu îmbrățișîndu-se amical cu Petru Anghel, „(con)fratele inamic” de la Consiliul Culturii, care, ce-i drept, e mai onest decît alții din acea instituție. Și tot în categoria neverosimilului aș plasa elogiul fabulos, rapsodic, ținut de Eugen Simion la adresa primarului Vasile Săndulache. Ce efecte curioase au uneori o masă îmbelșugată și un vin ales! Plus unele facilități la aprovizionare, inaccesibile pentru intelectualii locului. Sau, poate, E.S. ne crede și pe noi privilegiați
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Primul care s-a înscris la cuvînt, pentru a-l lăuda, a fost Sergiu: „îl cunosc de peste 20 de ani, e un tovarăș devotat partidului, un bun coleg etc.”. L-a secondat Sporici, mai puțin banal, dar tot de pe creasta elogiului, amintind vag spre final că „i se pot face și unele recomandări”. Al treilea s-a ridicat Calistrat Costin, care a început sentențios: „Un om se judecă după roadele sale, iar redactorul nostru șef are roade!” Apoi, în același ton
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unul deja plecat pe lumea cealaltă, Sp. a încercat să taie discuția, pomenindu-l nu tocmai de bine pe cel dispărut, deși habar n-avea cine a fost: „Ăsta a dat de mîncat și de băut la atîția, de aici elogiile”. Nu știu dacă are dreptate, dar oricum lipsa măsurii e indiscutabilă. Nu poți să nu observi deșănțarea „nomenclaturiștilor” noștri. Ei vor „locuri în față” și în cimitir (adică în partea dinspre stradă), fac piramide din jerbe și coroane și praznice
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu declarații ale unora din corpul de gropari și, nu în ultimul rînd, ale unor foști deținuți. M-au mișcat multe lucruri, dar cel mai adînc, spre sfîrșit, un fragment dintr-o scrisoare al cărei autor făcea (soției și fiicei) elogiul iubirii, al dragostei de oameni și se întreba cum anume vor trăi în libertate. *O „ruptură” veche, care iese la iveală din ce în ce mai clar acum: „în prezent - scria Robert Musil, în Omul fără însușiri, capodopera sa - fiecare individ poartă în sine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Lorca, era eroul său, și despre Calea regală, volumul pe care tocmai Îl tradusese. Cu sau fără legătură cu sceneta din tren, discuția lunecase spre erotism... Deosebea, pe bună dreptate, erotismul de sexualitate și Îi Închina, pe loc, un ardent elogiu. Nu, nu despre stricta „funcționalitate” era vorba, ci despre pulsația interioară profundă, misterioasă, sfidând vârstele și vulnerabilitățile. Imaginea din tren a dactilografei nu prea atrăgătoare stăruia, completând, acum, altfel ceea ce auzeam. MRP a plecat apoi În străinătate. La Înapoiere, spusese
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cei ce vin după noi”. Un „dur bonapartist al creației”?!... Mai ales această expresie exasperase, se pare, artistul. Radu Petrescu ar fi avut, după spusele unor intimi aflați În preajmă, o reacție „fără măsură”. Era imposibil să i se recitească elogiul, să fie convins că este un elogiu. Degeaba Îi reaminteau prietenii paragrafele elogioase din cartea de care nu mai vroia să audă. Nici măcar o frază care, luând În considerare „condițiile În care s-a produs”, proclama volumul lui Radu Petrescu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
bonapartist al creației”?!... Mai ales această expresie exasperase, se pare, artistul. Radu Petrescu ar fi avut, după spusele unor intimi aflați În preajmă, o reacție „fără măsură”. Era imposibil să i se recitească elogiul, să fie convins că este un elogiu. Degeaba Îi reaminteau prietenii paragrafele elogioase din cartea de care nu mai vroia să audă. Nici măcar o frază care, luând În considerare „condițiile În care s-a produs”, proclama volumul lui Radu Petrescu o „Cartă a drepturilor scriitorului” nu avusese
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și mămăligă, ceapă, măsline, fasole bătută cu usturoi, conserve de carne RDG, țuică și vin franțuzesc. „L-ați definit extraordinar În Anii de ucenicie... A avut o reacție fără măsură. Imposibil să-l potolesc, să-i demonstrez că era un elogiu, să-i recitesc măcar fraza. Câte n-a spus... nu se poate repeta. De altfel, În ultima perioadă, vorbea ca un birjar. Radu! La care toate frazele erau polizate, ceremonioase. Senzațional! Am fost uluit când, În parcul Ioanid, a spus
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
meu, stăpâni uimirea față de uimirea sa. „EPISTOLAR? Asta citești dumneata, aici?” Da, tocmai Îmi adusese cineva volumul de la București, eram curios, mă apucasem imediat să-l citesc, stimulat nu doar de numele celor care contribuiseră la el, ci și de elogiile care Întâmpinaseră această apariție editorială, atât de stranie pentru perioada de compactă beznă și bicisnicie prin care trecea România. Dar tot de la București Îmi venea, iată, acum, o cu totul altă percepție, formulată prompt și firesc. „O carte comică, domnule
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
contur de Norman Manea (Edit. Cartea Românească, 1984). Culegerea de texte este inaugurată și, respectiv, Încheiată, cu câte două scrieri - În plan cultural - programatice. Cuvântul elogiază limba română, cu trimiteri la Eminescu și Caragiale. Cartea, criticul, cititorii lărgește aria altui elogiu introductiv, adresat de astă dată lui Călinescu, prin observații critice (de pildă, la adresa televiziunii), până la ampla enumerare de autori și cărți. Pacea omului schițează ceea ce, În perspectiva anului 2000, ar putea să Însemne „pacea pentru om”. Impulsuri și ideal argumentează
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Matveevic (volumul de Eseuri editat de Univers), Giorgio Bassani, Șalom Alechem, Franz Kafka (Scrisori către Felice), Thomas Mann, Gabriel García Márquez și Ernesto Sábato (cu referiri suplimentare la Llosa, Borges, Cortázar și alți latinoamericani celebri). Rapsodia română prilejuiește un cald elogiu lui George Enescu („Emblema luminoasă” a României, p. 163). E celebrat Emil Palade, laureat al Premiului Nobel. O bucureșteană Seară cu violoncel schițează profilul violoncelistei sovietice Natalia Gutman. Filmele lui Wajda, Tarkovski, Kurosawa declanșează alte gânduri etc. Aria de cuprindere
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din punctul meu de vedere, un dezastru. Nu prin ostilitatea audienței pe care atentele pregătiri ale lui Liviu o preîntâmpinase, probabil, cât putea de bine, ci printr-un soi de inversiune caricaturală. M-am trezit primit cu multe și solemne elogii de către prietenul meu. Nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că nu mai sunt deloc obișnuit cu acest gen de festivități și că nu sunt, de fapt, pregătit nici pentru această alternativă, flagrant opusă injuriilor și suspiciunii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
militante. Diavolul cu limba ascuțită se alinta În tabieturi și siestă și lentori, Întârzia În sinuozități și delicii boierești. Setea de absolut se ondula domestic, se pacifica, o clipă, prin farmec și senzualitate și umor. Pe mine mă numea Nordman, elogiu Bucovinei, dar și săgeată la Pactul Nord-Atlantic, de care, mai În glumă, Îmi asocia „liberalismul englez”. Pe Cella o numea Simoneta (după Simonetta Vespucci, evocată În Cartea Fiului). Poreclele noastre s-au schimbat drastic, presupun, și nu În bine, după
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
smerenia imnică sau docta exegeză manieristă sau mimetismul vanitos și ezoteric și-a sporit, treptat, cotizanții. Bijuteria literară care este Craii de Curtea Veche Își mărește, În succesive ediții, dintre care unele de mare tiraj, publicul. Deși a beneficiat de elogii competente și suscită azi un tot mai accentuat interes din partea criticii, Întâmplări În irealitatea imediată parcurge un drum mai anevoios. Poate și pentru că este demersul spiritual al cunoașterii prin cuvânt, scrisul asumat, cum spune Ov.S. Crohmălniceanu, „nu ca Îndeletnicire artistică
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Raymond Radiquet nu ne-au transmis tinerețea lor pierdută Într-un mai sfâșietor mesaj. Deocamdată moartea lui a trecut neobservată și sunt ziare care n-au găsit pentru această veste nici cele două rânduri necesare pentru o simplă informație, fără elogii și fără regrete. E o moarte care n-a cântărit nici cât un fapt divers”. * Nici presa evreiască, Încă activă În epocă, nu a fost sensibilă la această pierdere. Atenția este captată, mai curând, la mai toate popoarele, de declarațiile
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
studiu asupra spiritului științific. În semestrul de iarnă 1904/1905 și În semestrul de vară 1906 a locuit Într-o cameră de student, În imobilul 106, de pe Kluckstraße. În martie 1905, Încheia prima sa carte: Rătăcirile elevului Törless, salutată cu elogii de presa literară și socotită de Alfred Kerr, În Tag, drept „o carte care va rămâne”. Curând după acest fericit debut, Berlinul prilejuiește alt eveniment care va marca viața și opera sa. În semestrul de iarnă 1906/1907, studentul În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]