24,599 matches
-
Muneharu se aplecă respectuos spre document, dar nu-l ridică. Îi răspunse lui Kanbei: Acestea sunt cuvinte cu adevărat exagerate, iar documentul de față îmi acordă o răsplată nemeritată. Nu am idee ce să spun sau care ar putea fi eticheta cuvenită. Stipendiul pe care l-am primit de la clanul Mori nu depășește șapte mii de banițe și, cum se vede, nu sunt mai mult decât un samurai de țară care se apropie de bătrânețe. Nu pomenise nimic despre vreun acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ikeda, armata număra acum mai mult de douăzeci de mii de oameni. La prima consfătuire de război, Sebei și Ukon începură, pe neașteptate, să se certe, nici unul nedorind să cedeze teren. — Din cele mai vechi timpuri, e o chestiune de etichetă a samurailor ca seniorul castelului care e cel mai apropiat de inamic să conducă avangarda, spuse Ukon. Deci, nu există absolut nici un motiv ca trupele mele să le urmeze pe ale lui Sebei. Sebei refuza și el să se dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patrulă. Soldații mergeau adunați în jurul unui singur om, pe care-l aduceau la Hideyoshi. — Un țăran din Ogurusu, Chobei spune că a găsit capul Seniorului Mitsuhide. Datina cerea ca inspectarea capului unui general inamic să se desfășoare cu gravitate și etichetă, iar Hideyoshi ordonă să i se instaleze scaunul de campanie în fața templului principal. Nu peste mult, se așeză împreună cu ceilalți generali și privi, în tăcere, capul lui Mitsuhide. După aceea, capul fu expus pe ruinele Templului Honno. Nu trecuse decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui și i se prosternă la picioare. — Ți-am făcut atâtea necazuri, Mamă. Te rog, iartă-mă, fură singurele lui cuvinte. Bătrâna se retrase câțiva pași, în genunchi, apoi își repetă salutul, prosternându-se, la rându-i, în fața fiului ei. Eticheta acelei ocazii cerea ca salutul să fie adresat către seniorul clanului, la întoarcerea sa triumfală; era tradiția clasei războinice, nu o simplă întâlnire între părinte și copil. Dar, de îndată ce Hideyoshi își văzu mama sănătoasă și în putere, nu mai putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în seamă pe purtătoare, soldații priviră cum șase mâneci elegante trecură pe-alături, umezite de ceață. Sora cea mai mare o ținea de mână pe cea mijlocie, care, la rândul ei, avea grijă de mezină. Mergeau tiptil pe drumul pietruit. Eticheta cuvenită pentru fugari cerea să umble încălțați foarte sumar pentru a-și proteja picioarele, iar micile prințese nu făceau excepție, păind pe pământ doar cu niște șosete de mătase grea. Cea mai mică se opri din mers și spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai voiau să spună lumii întregi că tratativele de pace ale lui Nobuo nu erau cu acordul clanului Tokugawa. — Vrei te rog să intervii pentru noi? Ești un bătrân respectat. — Nu se poate, așa ceva ar fi o încălcare gravă a etichetei, răspunse Tadatsugu. Honda, însă, insistă: — Oamenii ăștia nu și-au dezlegat armurile și sunt gata să plece pe câmpul de luptă. Într-o asemenea situație, eticheta de fiecare zi nu se aplică. — N-avem timp de așa ceva, adăugă și Ii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ești un bătrân respectat. — Nu se poate, așa ceva ar fi o încălcare gravă a etichetei, răspunse Tadatsugu. Honda, însă, insistă: — Oamenii ăștia nu și-au dezlegat armurile și sunt gata să plece pe câmpul de luptă. Într-o asemenea situație, eticheta de fiecare zi nu se aplică. — N-avem timp de așa ceva, adăugă și Ii. Ne ucide teama că s-ar putea să se întâmple ceva înainte de a vorbi cu noi. Dacă tu nu vrei să ne fii intermediar, atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pentru cheltuielile... la moarte... într-altu chip n-am putut face”. --Aș avea o întrebare, prietene. --Dacă n-ai s-o pui, nu primești răspunsul așteptat. --Ceva nu e la locul lui... --Dacă îmi spui și ce, atunci scapi de eticheta ce ți se potrivește... --Care, mă rog frumos? --Aceea care spune că unii umblă cu capul în nori. --Oi fi umblând eu cu scăfârlia prin nouri, dar judecă și tu... --Tot în dodii vorbești, amice. Ce să judec? --Cum se
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Efrem Sirul, din secolul al XVIII-lea. În muzeu se păstrează o fotografie realizată la 10 aprilie 1924. Profesorii participanți la simpozionului internațional de bizantinologie au vizitat Mănăstirea Cetățuia. Dintre ei i-am recunoscut pe Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu. Eticheta care explică fotografia este semnată de către Pimen Georgescu, Mitropolitul Moldovei. Din cele prezentate până aici ne dăm seama de valoarea tezaurului spiritual al colecției de la Cetățuia. „Broderiile liturgice, icoanele, obiectele din metal sau sculptate în lemn, manuscrisele și tipăriturile din
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
pe chipul ei perfect. Arăta atât de bine, Încât prin comparație eu păream complet ștearsă. Am aruncat bluza mov și am scanat camera În căutare de altceva. Singura opțiune ar fi fost rochița gri, care zăcea aruncată pe jos cu eticheta pe ea. Am apucat-o În grabă și m-am uitat În oglindă. Nu arăta grozav, dar era drăguță. Și, la o adică, nici măcar nu-mi păsa dacă nu străluceam la fel de tare ca Maria. Adi era iubitul ei, deci ea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
întrerupt implorându-mă să mă pun pe treabă și să îndepărtez orice detalii identificabile. Nu pot să cred că mi se întâmplă așa ceva, mă gândeam în timp ce, cu palmele asudate, rupeam eticheta de pe sticlă. Mă simțeam ca un criminal. Am aruncat eticheta în toaletă și apoi, cu o scurtă, dar sfâșietoare strângere de inimă, am lăsat să cadă înăuntru cascada de pastile albe. Când am tras apa, am fost nevoită să întorc capul. După ce pastilele și eticheta au dispărut, m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca un criminal. Am aruncat eticheta în toaletă și apoi, cu o scurtă, dar sfâșietoare strângere de inimă, am lăsat să cadă înăuntru cascada de pastile albe. Când am tras apa, am fost nevoită să întorc capul. După ce pastilele și eticheta au dispărut, m-am simțit goală și vulnerabilă, dar nu puteam să stau să-mi analizez sentimentele. Aveam alte probleme pe cap. Ce mă făceam cu sticla aia maro în care avusesem pastilele? Nu puteam s-o las acolo. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Eram înnebunită după gropița pe care-o făcea într-o parte! Ce mi-ar fi plăcut și mie să am vreo două! Luke s-a întors cu containerul gigantic în care-mi țineam analgezicele super-forte. —Dihidracodeină? a citit el de pe etichetă. Marfă țeapănă! Nu le poți lua decât cu rețetă. —Așa e. Nu era nevoie să-i spun că eu îmi cumpărasem rețeta de la Digby, doctorul drogat. —OK, a zis el citind încet de pe rețetă. Două acum și nici una în următoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
reușit. E înfricoșător, nu-i așa? Josephine mi-a zâmbit, apoi m-a pus să fac biletul să circule prin toată camera. La ședința de grup de după-amiază, am făcut o ultimă și disperată încercare de a mă scutura de eticheta de dependentă de droguri. Nu mi s-a întâmplat nimic rău, nimic care să mă transforme într-o dependentă de droguri, am spus eu plină de speranță. —Una dintre marile greșeli pe care le fac dependenții de droguri și alcoolicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
crescut într-un orășel neînsemnat din Kansas, orășel care, de fiecare dată când o întrebi, se situează din ce în ce mai aproape de Chicago) a petrecut patru ani de zile pisând-o pe mama (care provine din Boston Brahmin) cu întrebări punctuale referitoare la etichetă, stil, rafinament. Presupun că mama a considerat ascensiunea socială agresivă a lui Lucille ca pe ceva inofensiv, ba chiar cumva amuzant - nu i-a păsat îndeajuns de lumea în care s-a născut, ca să fie posesivă sau ca să obiecteze față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
frumosul și minunatul meu prieten... știam că era ceva la care multe femei visau, dar eu tot mi-aș fi dorit ca Randall să-și exprime afecțiunea fără să-și devalizeze cardul. — Are loc în week-end-ul ăsta vreun eveniment cu etichetă de care eu n-am știut? l-am întrebat. — A, am plănuit, pentru mâine seară, o cină cu câțiva dintre prietenii părinților mei. M-am gândit că ți-ar plăcea să ai ceva deosebit de îmbrăcat, așa că azi, la prânz, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nicholas Kaldor î1908-1986), economist britanic. . Steatopigie - acumularea unei cantități masive de grăsime în zona fesieră. Este o stare fizică normală în cazul unor grupuri de populație ce trăiesc în zonele deșertice din sudul Africii. . în original male chauvinist pig îMCP)- etichetă acuzatoare aplicată bărbaților de feministele radicale. . „Copulez, deci exist“ - parafrază parodică a faimoasei expresii carteziene Cogito ergo sum. . Coral Island, roman de R.M. Ballantyne, publicat în 1857, la care face referire de mai multe ori - direct sau indirect - textul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
prapadita, intunecoasa. Excentricul vilegiaturist așteaptă, picior peste picior. Haina cadrilată, larg deschisă. Fular de mătase bordo, scos din gulerul cămășii negre. Uriașe lentile negre de soare. Pe scaun, alături, jacheta de antilopă, umbrela. Lângă scaun, valiza mică, de piele, cu etichete colorate... Prima oră a scurtei vacanțe la munte, prima cafea cu lapte. O cafea cu lapte, dom’le! Nu e așa o grozăvie, la munte sunt vaci, lapte, unt, smântână, ar trebui să se poată obține o cafea cu lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se întâmplă, însă, nimic, erau prea obosiți. Năbădăiosul nu se lăsa, continua bombănelile. Agresiv, arogant, să-l iei la palme, nu alta... Un picior pe scară, pardesiul larg deschis, valize în fiecare mână, valize spectaculoase, piele adevărată, groasă, zeci de etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal, transparentă. Goală, sub rochia transparentă. Aștepta, cu tava întinsă. Sticle colorate, pahare colorate, etichete colorate. Dreaptă, goală. Bucle blonde, mâini lungi, albe, chip suav, de băiat. Cearcăne de fard vânăt. Un trup lung, de efeb. Domnul cel cărunt, turistul, zâmbi androginului. Buzele sale ritmau cuvinte cuvinte cuvinte, dar fără sunet, nici un sunet. Chipul roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a ridicat penelul de jos. O zi ca asta, ieri a fost. Scăpasem penelul, împăratul s-a aplecat să-l ridice. Împăratul! Cea mai înaltă putere lumească. S-a recunoscut trecător, în fața lui Tiziano. — Da, nu-i puțin. La curte, eticheta era la mare preț. — Nu eram savantul Leonardo. Nici fermecătorul Rafael, nici granitul Michelangelo. Neglijam regulile compoziției, prezentam pânze neterminate, așa se spunea. Dar culoarea! Ei, culoarea... restabilea unitatea. Intensitatea, asta e, intensitatea. Pe Pesaro l-ai cunoscut? Ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zis el lăsând privirile în jos, în bancă, și roșind până când obrajii au ajuns să îi arate ca o mașină de pompieri proaspăt vopsită. Pârțurile nu trebuie niciodată recunoscute în public. Este legea nescrisă, protocolul cel mai rigid din întreaga etichetă americană. Pârțurile vin de nicăieri și de la nimeni; sunt emanații anonime care aparțin grupului în întregul lui și, chiar și când toată lumea din încăpere l-ar putea arăta cu degetul pe vinovat, singura acțiune normală este negarea. Tontul de Dudley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pământ. L-am oprit, l-am băgat în buzunar și i l-am înmânat îmbujoratei mele fiice când am intrat în casă. Nu m-aș mira ca ticălosul să funcționeze și astăzi. După ce-am aruncat povestirea în cutia cu eticheta Ghinioane, am ras și a doua jumătate a sticlei și m-am băgat în pat. Adevărul este (și cum aș putea scrie cartea aceasta, dacă nu spun adevărul?) că am adormit masturbându-mă. Încercând din răsputeri să-mi închipui cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ți se văd iar rădăcinile și lui îi stă pe vârful limbii discursul cu „Nu e vina ta, e vina mea“. Desi e vina mea. Cel puțin în ochii lor. Și brusc sunt din nou disponibilă. Ca o marfă fără eticheta cu prețul. Dar sunt încântată să vă aduc la cunoștință că de aproape trei ani sunt singură. Ei bine, singură dacă nu luăm în considerare faptul că se presupune că sunt cu Tim. Sunt fericită și sănătoasă. Și deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la Sak’s, pe Fifth Avenue și mă îndrept spre casa de marcat cu un braț de haine de firmă. Trântesc toate hainele la casă și sunt atât de bogată încât nici nu m-am deranjat să mă uit la etichetele cu prețul. Vânzătoarea se uită la mine ciudat, pentru că fața mea i se pare cunoscută, dar nu e sută la sută sigură. Îi dau cartea de credit, și ea se uită neliniștită la numele de pe ea. Apoi mă recunoaște, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]