5,557 matches
-
ocrotească. Mai mult, trebuie cunoscut și recunoscut faptul că În cadrul echilibrului natural există o varietate de situații prin care viața se manifestă. În acest context normalul ar Însemna tot ceea ce corespunde la cei 60-70% din curba de distribuție gausiană, iar extremele ca abateri de la normal ar reprezenta atât supradotații cât și deficienții, din această ultimă categorie făcând parte dizabilitățile locomotorii, somatice, senzoriale, psihointelectuale și dizabilitățile complexe. În concluzie indiferent cum sunt etichetați, dizabilii fac parte dintr-o realitate pe care omul
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
federal în anumite sectoare ale vieții sociale (vezi, de ex., USA PATRIOT ACT), fie că e vorba de negarea legitimității guvernului în principiu, are o lungă tradiție politică pe teritoriul american. Formele de anti-statism nu sunt neapărat specifice mișcărilor de extremă stânga în America: libertarienii, de extremă dreapta, inspirați de liberalismul clasic, consideră libertatea individului ca principiu suprem. Ei se manifestă pentru reducerea puterii statului, minarhismul (minarchism) fiind o filozofie libertariană, de orientare clasic liberală, ce susține că rolul fundamental al
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
sociale (vezi, de ex., USA PATRIOT ACT), fie că e vorba de negarea legitimității guvernului în principiu, are o lungă tradiție politică pe teritoriul american. Formele de anti-statism nu sunt neapărat specifice mișcărilor de extremă stânga în America: libertarienii, de extremă dreapta, inspirați de liberalismul clasic, consideră libertatea individului ca principiu suprem. Ei se manifestă pentru reducerea puterii statului, minarhismul (minarchism) fiind o filozofie libertariană, de orientare clasic liberală, ce susține că rolul fundamental al autorității este acela de a proteja
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
militează pentru reducerea rolului și puterii statului și sprijină masiv candidaturile unor politicieni precum Ron Paul, mentorul orientării conservatoare The Tea Party Movement (vezi TEA PARTY MOVEMENT) din Partidul Republican. Organizația atrage atenția asupra faptului că nu se plasează la extrema dreaptă a spectrului politic, conservatorismul ei bazându-se pe faptul că optează pentru valorile fundamentale tradiționale ale sistemului politic american, în esență republican (republica fiind domnia legii), și nu democrat (democrația însemnând că o majoritate de jumătate plus unu poate
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
ficțională a fostului student la fizică. Unul dintre aspectele cele mai vizibile în V. și Strigarea [la licitație a] lotului 49 (The Crying of Lot 49) este reificarea elementului viu, în special cel uman, și antropomorfizarea celui anorganic, cele două extreme apropiindu-se astfel de sumbra egalizare entropică (un lucru asemănător se va întâmpla și în romanul lui Kurt Vonnegut, Abatorul 5). Primul roman, V., ca mai toate creațiile lui Pynchon, are o structură complicată, labirintică. Robert Nadeau comentează semnificația literei
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
creat un nou mijloc lexical pentru a descrie scandaluri la nivel înalt. Se ia un cuvânt de bază, se adaugă GATE, rezultă mare scandal. Exemplu: IRANGATE (vezi). WEATHER UNDERGROUND Organizația Weather Underground a apărut în 1969 ca o aripă de extremă stângă a SDS-ului (Students for a Democratic Society). Scopul său era destul de ... underground: răsturnarea prin forță a guvernului american. "Nu ai nevoie de un meteorolog (weatherman) ca să vezi din ce parte bate vântul", spunea textul cântecului lui Bob Dylan
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
corporații, aceasta interacționează atât cu cultura țării de origine, cât și cu aceea a țării (țărilor)-gazdă. Nu există o echivalență strict necesară între cultura corporației și cultura națională a țării de origine. Sigur, există interdependențe, și în unele cazuri extreme culturile se confundă (McDonald’s este identificat cu cultura americană, pe care criticii acesteia o numesc subcultură), dar, spre exemplu, o corporație suedeză nu reproduce valorile statului suedez al bunăstării. Ca urmare, fie că ne referim la cultura țării de
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
sectoare ale economiei. Cuvântul-cheie aici este schimbarea. El dovedește, o dată în plus, că politicile privind filialele corporațiilor transnaționale fac parte dintr-un proces dinamic, fluctuând între două curente extreme: discriminare pozitivă - discriminare negativă. Dezvăluirea a ceea ce se află între aceste extreme cade în sarcina paradigmei eclectice. 5.5. Paradigma eclecticătc "5.5. Paradigma eclectică" Paradigma eclectică își trage seva dintr-o varietate de tradiții teoretice. Ea recunoaște presupunerea neoclasicilor conform căreia imperfecțiunile pieței sunt speculate de CTN-uri, dar respinge în
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
pentru a deveni unul dintre militanții lor cei mai pasionați, la diversele mișcări de avangardă ce se succed, aproape fără pauza unei respirații, în deceniul al treilea al secolului nostru. Dar, deși de o neobișnuită „plasticitate”, sensibilitatea sa oscilând între extrema entuziasmului deschis spre universul întreg și stările cele mai adânc depresive, păstrează - dincolo de tonalitatea mai înaltă sau mai scăzută a vocii ce o exprimă - acel substrat permanent de neliniște, de necontenită insatisfacție, de incomoditate și incertitudine a ființei vulnerabile, care
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
formule, dar nu e cu putință) la început contrare convenției, mai târziu însăși hrana ei”. Împreună cu toți promotorii avangardei, Voronca trăiește, așadar, acea teroare a convenționalizării limbajelor, despre care vorbeam mai sus. El exprimă însăși aporia avangardei prinsă între două extreme: aceea a negației totale, absolute, a unui trecut creator, cu logica, gramatica și dicționarul lui, transmise și „ratificate” de la o generație la alta, și un alt absolut, al radicalei inovații, al construcției mereu precare, mereu puse sub semnul întrebării, - pe
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pândit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere într-un echilibru de azur pur ar trebui să nu scrii” - notează poetul, marcând (pe urmele lui Mallarmé, dar într-un sens evident diferit) o extremă a atitudinii avangardiste anticonvenționale; căci orice scris riscă să se pietrifice într-o „atitudine” sau într-o „formulă”: „Va fi iarăși un cult, o altă foaie matricolă, va fi iar un catalog”. Mai mult decât opera (cristalizare supremă a experienței
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
miezul entuziasmelor sale se insinuează un sâmbure elegiac: un „idealist” a cărui exaltare romantică e subminată în adânc de un soi de scepticism ultim, ce pune sub un tremurător semn de întrebare până și cele mai înalte certitudini. Balansând între extreme și excese, el se știe mereu vulnerabil, retorica sa disimulează cele mai adeseori o sensibilitate rănită sau fără apărare. El nu are ascuțișul ironiei reci a unui Stephan Roll, decizia și fermitatea violențelor de limbaj ale lui Geo Bogza chiar
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
propune o suită de relee iradiante care-și propagă la nesfârșit undele, asigurând perpetua mișcare a imaginarului și conferind textului o dinamică aparte. „Obiectul” se pulverizează astfel spre toate orizonturile, își descoperă înrudiri insolite și ecouri în tot ce există: extremă a unei atitudini romantice, afirmare și - mai mult decât atât - provocare a universalei analogii, cu o fervoare ce nu mai e a retoricii exterioare, ci a însuși procesului combinatoriu, al genezei textului liric. Eliberarea de „formulă” e garantată aici tocmai
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
susținut cu o tensiune egală pe parcursul celor cinci secvențe ale poemului: text deschis, putând fi continuat la nesfârșit, și a cărui încheiere apare oarecum arbitrară, - o întrerupere ce putea avea loc în orice alt punct al itinerariului imnic (împinsă spre extreme, această experiență își va găsi manifestarea cea mai semnificativă în Incantații, volumul tipărit în 1931). E un mod de a sugera, indirect, acea disponibilitate a spiritului neîngrădită de nici o convenție, amendabilă - și nu în mică măsură - doar din unghiul de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca să spunem așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu Petrescu are dreptate că postmodernismul generației 80 nu este un fenomen de imitație, deci de simplă sincronizare cu cel anglo-saxon, ci o dezvoltare organică, pe teren național, atunci trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
puterii și ideologiilor de tip political correctness, încât a produs o serie de "teleintelectuali" ideologi ai unei false globalizări, fără sentiment național, acesta fiind lăsat în seama unor "iconoclaști", violenți în vorbe și scatologi, ca Mihail Gălățanu sau, la cealaltă extremă, un Corneliu Vadim Tudor acesta din urmă vulnerabil prin acuza de poet al național-comunismului ceaușist. Corneliu Vadim Tudor a fost timp de 15 ani (și încă mai este) focarul demonizării naționalismului. Nu știu dacă temutul pamfletar de la România Mare a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eliade! Rorty e de acord cu observațiile critice ale lui Habermas la adresa lui Foucault, Deleuze și Lyotard că postmodernismul lor "nu oferă nici un motiv <<teoretic>> pentru a acționa într-o anumită direcție socială și nu în alta"192. Deși pare la extrema comunismului clasic zice Habermas -, Michel Foucault e mai degrabă înlocuitorul lui Marx și Freud, substituind modelul represiv cu pluralitatea de formațiuni putere/discurs, într-o ariditate care oglindește lipsa de identificare cu orice control social, cu orice comunicare. Lyotard și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
noi, care să-i deschidă calea spre zonele de transparență ale lumii ca lumen, căci recuperarea luminii din opacitatea lumii și a culturii înseamnă cunoaștere a lui Dumnezeu, în ultimă instanță. Fără voia lui, transmodernismul părintelui Fanella pare a fi extrema transmodernismului lui John Zerzan, căci unul recuza total Cuvântul, pe când celălalt îl repune pe calea regală a cunoașterii. În ce mă privește, am încercat să pun temeliile unei hermeneutici noi, pornind de la distincția capitală dintre "complexele de cultură" (care au
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Unului, ci totdeauna repetiție cu diferență. Din păcate, filosofiile postmoderniste ale diferenței (care se revendică din simulacrele lui Platon și din măștile nietzscheene) pierd onticitatea lumii, înlocuind omogenul (cosmosul) cu o eterogenitate nestăvilită ca haosmos. Autonomizate, ambele direcții alunecă spre extreme. Or, trionticitatea lupasciană depășește în chip remarcabil orice formă de metafizică autarhică, reapropiindu-se de spiritul Treimii creștine. În ontologia lupasciană, atât monismul, cât și dualismul sunt abolite în favoarea unui triunghi ontologic, al celor trei materii: macrofizică, a mineralului și a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care, după cum vedem azi în lume, produce nu armonie globală, ci, dimpotrivă, necurmate nenorociri, semnificând eminescianul eșec al antitezelor, sursa generatoare de rău în istorie. Orice asemenea eșec non-contradicțional înseamnă cădere din logica contradicțională a stării T în una dintre extremele omogenizante ale celorlalte două materii, în contra rostului firii. În plan etic, cele trei materii au corespondent trei lumi: a lui Satan, cu actualizare nemărginită spre moarte, a lui anti-Satan, lumea diversităților agresive (dominantă în istorie) și lumea lui Dumnezeu, simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eminescu și postmodernism, cu valide argumente. Cu toate acestea, în ochii postmoderniștilor "pur sânge", Eminescu rămâne un "tradiționalist", cel mult bun de parodiat sau de intertextualizat (o astfel de "actualitate" a poetului apare într-o carte de Ioana Bot). La extrema postmodernistă, Eminescu este spulberat în cele patru vânturi dinspre ideologia noii stângi americane, îmbrățișată fervent și pe malurile Dâmboviței. Cum a reacționat Svetlana Paleologu-Matta în fața valului contestatar? Domnia sa a încercat să găsească o explicație. "Demitizarea" s-a produs tocmai fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
problema libertății și a toleranței în sistemele totalitare, cum îi era pe atunci patria, dar drama istorică a primăverii de la Praga, care i-a silit pe intelectualii cehi să emigreze, a adus descoperirea că și postmodernismul occidental trăia în aceleași extreme monstruoase ale ființei. Primăvara de la Praga, cu deschiderile reformatoare ale lui Dubcek, se declanșează în luminișul mitului oedipian. E o afirmație cu totul surprinzătoare, dar ea atestă că în lume mișcările sunt arhetipale, sub semnul destinului, al eternei reîntoarceri a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
creștinismul cu teologia scolastică occidentală, necunoscând profunzimile teologiei patristice. Sabina poate să culpabilizeze teologia cu aceleași păcate ale kitsch-ului pe care le atribuie ideologiei comuniste. Asemenea confuzie s-a făcut și se face încă dinspre postmodernitate. Sabina știe că extremele duc inevitabil la kitsch, dar nu pare suficient de avertizată că și "teologia căcatului" poate aluneca în extremă. Din dogma acordului absolut cu ființa s-a născut kitsch-ul comunist deopotrivă cu cel postmodernist. Curiozitatea cea mare e că tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
kitsch-ului pe care le atribuie ideologiei comuniste. Asemenea confuzie s-a făcut și se face încă dinspre postmodernitate. Sabina știe că extremele duc inevitabil la kitsch, dar nu pare suficient de avertizată că și "teologia căcatului" poate aluneca în extremă. Din dogma acordului absolut cu ființa s-a născut kitsch-ul comunist deopotrivă cu cel postmodernist. Curiozitatea cea mare e că tocmai criticii radicali ai metafizicii și teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
radicali ai metafizicii și teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch-ul mai este văzut ca dictatura inimii asupra rațiunii. Dar el poate fi la fel de bine drept dictatura rațiunii asupra inimii. Acestea și sunt extremele. De aceea a insistat Eminescu atât de mult asupra echilibrării antitezelor, arta fiind, în concepția lui, "împăcarea" minții cu inima. Dacă kitsch-ul tradițional a dat naștere simulacrelor ideale, cel postmodernist a ajuns să se confunde cu dezacordul absolut cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]