9,442 matches
-
de cultura orientală veche, pe care o propune cititorului european în intenția de a-i atrage atenția asupra surselor unei posibile resurecții spirituale a Occidentului. În 1968 predă istoria religiilor orientale la Universitatea Teologică „Marianum” din Roma. Ultimul text de ficțiune scris în limba română este romanul Omul suspect, din care în 1971 publică fragmente în „Revista scriitorilor români” de la München. E un roman autobiografic, axat pe dificultățile de opțiune ale omului și scriitorului cu dublă ascendență etnică și lingvistică. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
punctaj mediu sensibil mai mare decât fetele la testul de competențe matematice. Se confirmă deci că fetele sunt mai interesate de lectură, iar băieții de matematică. E drept că și interesele de lectură sunt specifice: fetele citesc mult mai multă ficțiune, în timp ce băieții sunt interesați de lecturi nonficționale, de ziare și de benzi desenate. Raportul PISA (OECD, 2004) identifică deosebiri și în ceea ce privește modalitatea de învățare: a) băieții sunt mai încrezători în propriile forțe, iar fetele mai silitoare; b) fetele sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
FLC, 1976, 49; Liviu Petrescu, Sub zodia racului, TR, 1976, 51; Const. Ciopraga, Romane-meditație, RL, 1977, 20; Ștefănescu, Preludiu, 182-190; Ungureanu, Proză, 157-165; Georgescu, Volume, 32-37; Georgeta Horodincă, Studii literare, București, 1978, 160-227; Regman, Explorări, 20-28, 192-200; Mioara Apolzan, Casa ficțiunii, Cluj-Napoca, 1979, 154-184; Florin Mugur, Profesiunea de scriitor, București, 1979, 154-175; Ion Vitner, Alexandru Ivasiuc. Înfruntarea contrariilor, București, 1980; Alexandru Ivasiuc interpretat de..., îngr. și pref. Constantin Preda, București, 1980; Steinhardt, Incertitudini, 144-149; Voicu Bugariu, Analogon, București, 1981, 108-116; Crohmălniceanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
din eposul homeric. Este apoi analizat cazul deschizătorului seriei eroilor din vârstă istorică: Alexandru Macedon. Acesta inclusese, printre membrii expediției sale, istorici și scriitori, înțelegând că numai textul scris poate conferi nemurire numelui său. „Fabricanții de ecouri” sunt autorii de ficțiuni și din perspectiva lor se construiește partea a doua a eseului. R. este preocupat îndeosebi de cazurile în care un program estetic sau motive retorice și teme poetice se transformă în program existențial, toate actele vieții cotidiene fiind astfel ordonate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289119_a_290448]
-
convențiile literare, punerea în râma epica a dezbaterilor pe teme de estetică și, în particular, de poetica a românului. R. lansează un concept care ar ilustra cel mai bine cazul eroului lui Cervantes, „kriptomnezia”: simptomul celor pentru care memoria culturală, ficțiunile literaturii devin substanță trăită, proprie experiență. „Kriptomnezia” ar fi o modalitate sugestiva de a defini și mentalitatea așa-zis postmodernă. Studiul Gherasim Luca (2003), apărut în colecția „Leș Roumains de Paris”, coordonată la Editură Oxus de Basarab Nicolescu, îl prezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289119_a_290448]
-
intuitive, dar care au o mare valoare și importanță. Chiar dacă este ceva nedefinit, credința e reală, este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. Ea se bazează pe cunoștințe, dar și pe intuiții, elaborări spirituale, meditații, sentimente, emoții, ficțiune. Esențial este că se adaugă la cele cunoscute, dimensiuni și valori care nu pot fi regăsite în procesele menționate. Omul nu poate cunoaște în întregime, el face evaluări, emite ipoteze, oferă soluții, făurește idealuri, construiește ficțiuni, toate acestea pe bază
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
spirituale, meditații, sentimente, emoții, ficțiune. Esențial este că se adaugă la cele cunoscute, dimensiuni și valori care nu pot fi regăsite în procesele menționate. Omul nu poate cunoaște în întregime, el face evaluări, emite ipoteze, oferă soluții, făurește idealuri, construiește ficțiuni, toate acestea pe bază de presupuneri. Credințele apar ca o sedimentare a acestor incertitudini în anumite certitudini care, ca o reacție, blochează insuficiența de informație și argumentare, conferind un plus de valoare și siguranță unor ipoteze care devin convingeri. In
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
Cluj-Napoca, 1980; Poziția ființei, București, 1982; Piatra soarelui, București, 1987; Libertate de noapte, Cluj-Napoca, 1995; Focul irevocabil, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Starea prozei, RL, 1981, 5; Ioan Holban, Un prezent irepetabil, CRC, 1981, 12; Laurențiu Ulici, Pe marginea ficțiunii, RL, 1981, 22; Piru, Debuturi, 239; Alex. Ștefănescu, Bibliografia unei generații, SLAST, 1982, 60; Mircea Muthu, Ironie și tandrețe, TR, 1983, 5; Cleopatra Lorințiu, Amintiri din adolescență, SLAST, 1986, 10; Gheorghe Glodeanu, Maieutica personajului, TR, 1988, 22; Alexandru Țion, Filtrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288496_a_289825]
-
Bibliografia unei generații, SLAST, 1982, 60; Mircea Muthu, Ironie și tandrețe, TR, 1983, 5; Cleopatra Lorințiu, Amintiri din adolescență, SLAST, 1986, 10; Gheorghe Glodeanu, Maieutica personajului, TR, 1988, 22; Alexandru Țion, Filtrul conștiinței, AST, 1989, 3; Anton Cosma, Eseu prin ficțiune, VTRA, 1989, 4-5; Mihai Dragolea, „Piatra soarelui”, ST, 1989, 5; Sorina Gabriela Costea, Acest suflet prea firav, LCF, 1995, 37; Călin Teutișan, „Libertate de noapte”, TR, 1995, 48-49; Viorel Mureșan, „Libertate de noapte”, PSS, 1995, 12; Tanco, Dicț. lit. Bistrița
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288496_a_289825]
-
liturgicul operei, București, 1997; Iulian Boldea, Fața și reversul textului (I.L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale), Târgu Mureș, 1998; Dicț. analitic, I, 235-239, III, 263-265, IV, 28-31; Glodeanu, Poetica, 323-337; Durnea, Orizonturi, 170-185; Sorescu, Lumea, 30-86; Dicț. esențial, 141-146; Simion, Ficțiunea, III, 74-78; Vârgolici, Portrete, 255-276; Ion Iovan, Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, București, 2002; Ion Vartic, Clanul Caragiale, Cluj-Napoca, 2002; Matei Călinescu, Mateiu I. Caragiale. Recitiri, Cluj-Napoca, 2003; Gheorghe Glodeanu, Poetica misterului în opera lui Mateiu Caragiale, Cluj-Napoca, 2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
iar gloria pe pământul puțin locuit este mărginită și îndeamnă omul superior să năzuie la gloria veșnică. Trupul e muritor, dar sufletul este zeu și, cultivând, în cetate, virtutea se înalță, în cele din urmă, la cer, sălaș al nemuririi. Ficțiunea lui Cicero este dependentă, evident, de imaginarul lui Platon. Filosoful grec, în lucrarea sa De re publica, pune pe Socrate să relateze istorioara lui Er despre pedepsele și recompensele din viața de dincolo bazate pe viciile și virtuțile din lumea
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
erau decât din ăștia: copii ai unor părinți declasați, morți în închisoare, executați pentru a nu pângări imaginea țării. Copiii își inventau drept părinți exploratori la Polul Nord înghițiți de ghețuri, piloți de război dispăruți. Cuvântul-scuipat îl privează pe veci de ficțiunea asta acceptată printr-un acord tacit. Femeia și-a întrerupt lectura. Probabil a simțit că nu e atent. Se ridică, se duce la dulap, scoate un umeraș. Adolescentul își drege glasul, pregătindu-și o voce aspră, care va pune întrebări
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
în calitate de cititori, sîntem transformați, cîștigăm o nouă dimensiune de experiență ca lectori: "Înțelegerea noastră este exersată și extinsă. Sîntem conduși treptat către o metodă narativă și către o viziune asupra omului (acestea două fiind inseparabile) diferite de cele prezente în ficțiunea anterioară"15. Majoritatea romanelor și poveștilor se situează undeva între aceste inovații semnificative și maniera narativă mai convențională a celor mai multe romane populare, adică se află undeva în intervalul pe care l-am sugerat. Nu este neobișnuit să găsești o diminuare
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unei structuri narative la care se referă aceasta pot deveni vizibili doar cu ajutorul operațiilor teoretice. Spre deosebire de structura de profunzime, "structura de suprafață" a unei situații de transmitere narativă este vizibilă în mod direct pentru cititor. Teza fundamentală a lui Hamburger Ficțiunea narativă este singurul loc din epistemologie în care eu-originaritatea (sau subiectivitatea) unei a treia persoane poate fi reprezentată în forma persoanei a treia 48 este o declarație legată de structura de profunzime și e valabilă ca atare pentru întregul gen
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi. Prin această teză discuția trece de la stratul structurii de profunzime la acela al structurii de suprafață. Conceptul de funcție narativă aparține sferei structurii de profunzime, acelei sfere în relație cu care trebuie clarificată, printre altele, problema legată de realizarea ficțiunii, în general, de modul în care geneza unui text ficțional narativ diferă de aceea a unei relatări nonficționale; conceptul de "narator la persoana întîi", așa cum este înțeles acesta de Hamburger 51, aparține, pe de altă parte, repertoriului descriptiv al structurii
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care vă va impresiona mai mult decît oricare altul este dispariția autorului ( = a naratorului)"54. Niciuna dintre aceste afirmații nu are vreo legătură cu teza lui Hamburger privind structura de profunzime, potrivit căreia nu există nici un narator personalizat în genul ficțiunii în proză 55. Acest lucru trebuie subliniat aici, întrucît s-ar putea să nu fi devenit destul de limpede în discuția detaliată referitoare la Logica lui Hamburger. Încă din vremea lui Spielhagen, s-a pus problema, în cadrul unor discuții vehemente, dacă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Eliot; și în primul rînd cartea lui Wayne C. Booth, Retorica romanului. Toți acești critici au adus aproximativ aceleași argumente: un roman este o narațiune, precum și un obiect, ceea ce înseamnă că e o poveste care a fost spusă; pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva 60. Trecînd peste faptul că această controversă este privită ca o problemă internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
privită ca o problemă internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul său, subliniază intermedierea oricărei forme de narațiune. Totuși, atunci cînd continuă afirmînd că "pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva", acesta trece, în raționamentul său, de la nivelul structurii de suprafață la cel al structurii de profunzime, al concepției și al actului prin care ia naștere opera. Încă o dată putem
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trebuie, totuși, așa cum s-a afirmat anterior, să fie diferențiate de procesul de transmitere, de "o poveste care a fost spusă" (structura de suprafață). Nu este legitim să tratăm aceste două enunțuri: "o poveste care a fost spusă" și "[o] ficțiune [care ] a fost scrisă de cineva", ca și cum ar fi paralele, așa cum a făcut Bergonzi cea dintîi referindu-se la narator, iar cea de-a doua la ceea ce Hamburger numește funcție narativă. Strategiile narative ale structurii de suprafață sînt, desigur, legate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narațiunii. E de la sine înțeles că procesul formal al narațiunii care este analizat aici se înrădăcinează, împreună cu persoana autorului, într-un context istoric, politic și social care, la rîndul său, influențează transmiterea, precum și diferite etape ale procesului de concepție a ficțiunii 65. Astfel, sînt de acord cu pretenția lui Robert Weimann ca discuția să fie extinsă la "totalitatea acelor atitudini ale autorului care au fost concretizate în operă"66. Totuși, studiul de față nu poate satisface cerințele lui Weimann într-o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
neglijat aproape complet rezumatul în sensul acestuia de mijloc de revelare a acelor componente ale procesului narativ care determină forma specifică a intermedierii într-un roman sau într-o povestire 71. Desigur, este "lipsit de sens rezumatul unui text de ficțiune", dacă este vorba despre "miezul lucrurilor" unei povestiri, după cum este de părere și Anderegg 72; semnificația unui roman poate fi determinată întotdeauna numai prin examinarea interacțiunii conținutului și a procesului narativ în sensul de "formă văzută ca exteriorizare relativizantă a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
modern, Romancierul la răscruce de drumuri, pentru a rezuma conținutul "romanului neficțional" al lui Julian Mitchell intitulat The Undiscovered Country. Lodge explică folosirea timpului trecut în felul următor: Dacă aș fi folosit timpul prezent la care este rezumată de regulă ficțiunea ar fi însemnat să demasc întregul joc"82, făcînd referire la baza contradictorie a romanului "neficțional", la faptul că "ficțiunea se deghizează într-o măsură cît mai mare în forma factualului". Lodge vrea să spună, desigur, că un rezumat la
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Lodge explică folosirea timpului trecut în felul următor: Dacă aș fi folosit timpul prezent la care este rezumată de regulă ficțiunea ar fi însemnat să demasc întregul joc"82, făcînd referire la baza contradictorie a romanului "neficțional", la faptul că "ficțiunea se deghizează într-o măsură cît mai mare în forma factualului". Lodge vrea să spună, desigur, că un rezumat la timpul prezent ar fi catalogat de la bun început romanul "neficțional" rezumat drept "ficțiune". De fapt, numai în rezumatul operelor ficționale
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
contradictorie a romanului "neficțional", la faptul că "ficțiunea se deghizează într-o măsură cît mai mare în forma factualului". Lodge vrea să spună, desigur, că un rezumat la timpul prezent ar fi catalogat de la bun început romanul "neficțional" rezumat drept "ficțiune". De fapt, numai în rezumatul operelor ficționale timpul prezent intră în opoziție cu cel trecut; numai acolo folosirea sa trimite la caracterul ficțional, chiar dacă unul care implică un grad zero al intermedierii. Prezentul rezumativ (în contrast față de timpul trecut) este
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cel din narațiunea la persoana a treia 174. Aceste raporturi fluctuează ele însele într-o mare măsură, după cum voi arăta în cele ce urmează. Această fluctuație, totuși, nu este cauzată în primul rînd de situația narativă sau de diferența dintre ficțiunea epică și narațiunea la persoana întîi în sensul lui Hamburger. Romanul nu este un gen omogen, ci un amestec de componente diegetic-narative și mimetico-dramatice. În părțile narative, totuși, poate fi observată o evoluție graduală de la elementul pronunțat diegetic-narativ la cel
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]