5,094 matches
-
de ele. Totuși, repetăm că acestea sunt doar deducții logice, întrucât dovezile fizice oferă foarte puține informații. Desigur, numele vehiculate în studiile de până acum constituie doar partea vizibilă a aisbergului, nicidecum numele cele mai importante. Așa cum directorii de închisori, gardienii și deținuții din jurul lui Eugen Țurcanu au doar o parte limitată de responsabilitate pentru aplicarea sistemului, 'comitetul' care s-a ocupat de implementarea directivelor în închisori a fost, într-un fel, și el un simplu instrument. Traversând de sus în
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
la Târgu Ocna) au fost informați pe parcurs cu privire la rolul lor. Implicați cu sau fără voia lor au fost apoi directorii penitenciarelor, mai ales Alexandru Dumitrescu și Constantin Gheorghiu (la Gherla), primul participând activ la bătăi în decembrie 1949, precum și gardienii din acele secții de la Pitești și Gherla în care se tortura. Un exemplu care poate fi reprezentativ pentru membrii administrației este cel al lui Alexandru Dumitrescu, prins fără voia sa în vârtejul evenimentelor, conform mărturiei lui Nicolae Itul. Dumitrescu l-
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
condițiile pentru noi? Avem forța de a răspunde la o întrebare așa simplă prin da sau nu? Dorința pură ne încurajează la un răspuns afirmativ, dar ne trage în jos existența materială, condiționările multiple (familie, școală, societate, naționalitate, religie...), practic, gardianul care nu ne lasă liberi, colivia aurită în care ne complacem și care ne frânge zborul. Libertatea este atât de aproape de noi, atât de accesibilă încât, în orbirea noastră, nu vedem dincolo de gratiile coliviei când, o singură și fugară ocheadă
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
aia de oameni. Și Medicina era complet infiltrată. Domnule, n-a raportat nimeni, n-a avut băiatul Ăla niciun fel de necaz. Asta era starea de spirit generală, că regimul se duce dracului. II. Revoluție sau lovitură de stat ? PĂrinții, gardienii copiilor • Iașul la Revoluție • Unde au dis‑ părut disidenții • Iliescu apare/ soarele răsare • A fost sau n-a fost... sau ce-a fost ? • Unde fugim de-acasă • Masa rotundă care n-a avut loc • Opinia studențească, cotidianul Revoluției • Televiziunea încearcă
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
un pericol real pentru regim, dar au dispărut. Pe studenți regimul nu i-a reprimat, ci i-a chemat pe părinții studenților și i-a atenționat : „Data viitoare îi dăm afară !“. Și părinții au devenit paznicii propriilor copii. V.A. : Gardienii copiilor lor. Formidabil ! A.M.P. : Exact ! Așa a funcționat regimul. În rest, n-a fost absolut nimeni sau aproape nimeni reprimat. Cred că numai o singură persoană a avut de suferit : liderul. Știau ei bine să izoleze liderii și să
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să-și ia viața. Mulți au înnebunit, s-au smintit cu totul. În cartea lui Costin Merișca sînt, ca într-un catalog al ororii, nominalizate astfel de cazuri, locurile unde s-a aplicat "reeducarea", cine și cui, perioadele, cine dintre gardieni și comandanți au participat sau asistat în direct la aplicarea acestor nesfîrșite torturi etc. Se aflau, după spusele sale, într-un imperiu al suspiciunii, al delatorilor, al urii. De remarcat evoluția fenomenului prin rafinarea mijloacelor de tortură motivată de amplificarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Versiune aberantă, pe care nici cei care au instrumentat-o n-au susținut-o pînă la capăt. Cert este că o parte dintre deținuții torționari, în frunte cu Eugen Țurcanu, au fost condamnați la moarte și executați; ofițerii de securitate, gardienii, comandanții de închisori implicați n-au avut de suferit mare lucru; la scurt timp au fost eliberați. Adevărații vinovați n-au fost nici atunci, nici după Revoluție judecați și condamnați. Vinovații reali de cele întîmplate la Pitești, cum precizează Virgil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
beciurile Securității, nu vor duce lipsă de asistență oameni beți, îmbrăcați în cojoace noi, care scandau aproape convinși: "Moarte lor! Moarte lor!" Condamnat la 12 ani, va face 14. Trimis la Jilava, la intrare, condamnații treceau printr-un culoar de gardieni cu bîte, care îi băteau, la fel, la ieșire. În celule, unde intrau douăzeci și cinci-treizeci de oameni, erau înghesuiți circa trei sute: "Era o singură fereastră. Dormeam pe jos, pe ciment. Hîrdăul și tineta (la Jilava tinetele erau numite "tunuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mîncau cu gura direct din gamelă. Alți doi stăteau mereu cu mîinile-n sus, "în poziție". Unul, Nedelcu, înnebunise. Am văzut cum l-au bătut zilnic. Mă mir și astăzi cum a putut un om să suporte atîta bătaie". În timpul bătăilor, gardienii nu interveneau. Cînd veneau inspecții, cei cu vînătăi erau băgați sub pat. L-a văzut și pe Nicolski (comandantul Securității) care, după Revoluție, declara la televizor că n-a călcat prin închisori. În 1953, după moartea lui Stalin, încetează reeducarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și profesor, bun cunoscător de latină și greacă, trimis în judecată pentru a fi redactat ordinul de zi "Vă ordon, treceți Prutul" (...) Doi dintre deținuți, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puțin probabil. La repezeală dar cu acea iscusință preoțească unde iuțeala nu stînjenește dicția deslușită părintele Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Gherla era la fel, o hrubă în interior și o mașinărie de încercat rezistențele umane. Paul Goma ne povestește cum a fost bătut. Autorul prezintă suferința celui surghiunit de la urlet la tăcerea finală, în paralel cu satisfacția de schingiuitor a gardianului, cu degustarea chinului celui torturat. Tehnica torturării a fost practicată la Gherla cu performanțele Piteștiului. Iadul însemna aici, pe lîngă frig, foame, lipsire de drepturi, și bătaie zilnică, intrată în porție ca și arpacașul". Generalul Constantin Cernat, eroul de la Mărășești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ciment și în umezeala de la Jilava și din alte închisori pe unde a fost, avea probabil un reumatism foarte accentuat și nu a putut să se ridice, nu a putut să meargă prea repede. Și atunci, unul dintre cei trei gardieni care l-au scos din celulă l-a îmbrîncit: mișcă-te mai repede, și tatăl meu a căzut jos și atunci l-au luat la înjurături și la izbituri cu picioarele în cap, în stomac și l-au izbit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
destinația Baia Sprie. Unul dintre foștii deținuți, arh. Nicolae Goga, își amintește în episodul Noaptea de înviere în minele de plumb: "Subteranul reprezenta infernul, nu este exagerat. Dar, în acest infern, am avut și satisfacții. Prima era că personalul MAI: gardieni, ofițeri, nu intrau în subteran. În subteran nu intrau decît deținuții, iar acolo îi așteptau maiștrii civili recrutați din comuniștii verificați, care s-au angajat să facă această treabă". În 1951, noaptea de Paște a fost sărbătorită de către toți deținuții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nu generalizez pripit, cum zic ipocriții. Chiar dacă s-o fi rătăcit vreun inocent pe acolo, ceea ce este greu de crezut, toate aceste creații monstruoase ale regimului de democrație populară au fost în întregime criminale". Norma unui bandit, cum îi gratulau gardienii pe deținuții politici, era de 3,2 mc pe zi de pămînt folosit la ridicarea digului care în final va înconjura Balta Mare a Brăilei, fiind astfel redate agriculturii mii de hectare de pămînt: "Peste trei metri cubi de pămînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o nevastă cârtitoare care te urmărește o viață ca o umbră - necesară și imposibilă În același timp! -, slujitor, martor și judecător, confesor grav, dar și complice al unor giumbușlucuri vesele și care, unele, nici nu se pot povesti!, nu rareori gardian al unei ciudate temnițe În care te „Închid” contemporanii, alteori te Închizi tu singur și arunci, ca În filmele de prost gust, cheia pe fereastră. Odată cu apariția acestui „prim eu”, am devenit cumva conștient-inconștient că mă aflu În zona Posibilului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
viața parlamentară, de incapacitatea sa de redresare. Pe Corneliu Coposu l-am cunoscut sub dictatură, În casa prietenului meu Alexandru Ivasiuc. Coposu ne-a povestit o seară Întreagă despre „pușcăriile” sale, eroicele sale stratageme de a Învinge singurătatea celulară, barbaria gardienilor etc. În acei ani i-am cunoscut și pe cei doi ardeleni care i s-au alipit imediat după revoluție ajutându-l să refacă partidul lui Maniu - Iftenie Pop și Liviu Petrina, ambii secretari, sub dictatură, la Ministerul de Externe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de a merge costumat ca un faimos jucător de baseball din cauza zvonurilor recente că acesta ar fi homosexual, iar părinții lui, Mitchell și Nadine, ni se alăturară împreună cu fiica lor mai mică, Zoe, care mergea la colindat cu Sarah și gardianul lor din seara asta, Marta. (Zoe era Hermione Granger și, da, Sarah era Posh Spice, cu un tricou pe care se putea citi Prietenul meu crede că-mi fac lecțiile.) Cei doi băieți urmau să aștepte pe trotuar și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nu-mi rămânea altceva de făcut decât să le zâmbesc tuturor lugubru. În final, la recepția din biblioteca școlii, după patru pahare de chardonnay acru, a trebuit să mă scuz și să plec. Afară am dat din cap în direcția gardianului înarmat care patrula aleea pietruită ce ducea spre bibliotecă și l-am întrebat dacă nu cumva avea o țigară. Mi-a spus doar „Nu“ și că fumatul nu era permis în perimetrul școlii. Am încercat să fac o glumă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
smulse de tot. Stăteam acolo, răsuflând și eu cu greu, neștiind unde să mă duc. Mă forțam să procesez cumva toate informațiile. Apoi: o întrerupere. - E totul în ordine jos acolo? strigă o voce de sus. Mi-am ridicat privirea. Gardianul înarmat căruia îi cerusem o țigară stătea în dreptul unei balustrade, uitându-se în curte, înainte de a îndrepta fasciculul de lumină al unei lanterne spre fața mea. Acoperindu-mi ochii cu mâna, am zis: „Da, da, suntem bine,“ cât de curtenitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îndrepta fasciculul de lumină al unei lanterne spre fața mea. Acoperindu-mi ochii cu mâna, am zis: „Da, da, suntem bine,“ cât de curtenitor. Din unghiul în care mă aflam, capul masiv al grifonului plutea direct sub el. - Doamnă? întrebă gardianul, îndreptând lanterna spre ea. Nadine se aranjă, suflându-și nasul. Își drese vocea și privi printre pleoape spre gardian, răspunzându-i, zâmbitoare, cu o voce reținută, fals-voioasă: - Suntem bine, suntem bine, mersi mult de tot. Lumina păru absorbită de masca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
suntem bine,“ cât de curtenitor. Din unghiul în care mă aflam, capul masiv al grifonului plutea direct sub el. - Doamnă? întrebă gardianul, îndreptând lanterna spre ea. Nadine se aranjă, suflându-și nasul. Își drese vocea și privi printre pleoape spre gardian, răspunzându-i, zâmbitoare, cu o voce reținută, fals-voioasă: - Suntem bine, suntem bine, mersi mult de tot. Lumina păru absorbită de masca Nadinei înainte ca gardianul să plece, aruncându-ne o privire neîncrezătoare. Întreruperea provocată de gardian imprimase un aer de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ea. Nadine se aranjă, suflându-și nasul. Își drese vocea și privi printre pleoape spre gardian, răspunzându-i, zâmbitoare, cu o voce reținută, fals-voioasă: - Suntem bine, suntem bine, mersi mult de tot. Lumina păru absorbită de masca Nadinei înainte ca gardianul să plece, aruncându-ne o privire neîncrezătoare. Întreruperea provocată de gardian imprimase un aer de realitate confruntării noastre și o făcu pe Nadine să se ridice în picioare și, fără să se uite la mine, să se îndrepte rapid spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
privi printre pleoape spre gardian, răspunzându-i, zâmbitoare, cu o voce reținută, fals-voioasă: - Suntem bine, suntem bine, mersi mult de tot. Lumina păru absorbită de masca Nadinei înainte ca gardianul să plece, aruncându-ne o privire neîncrezătoare. Întreruperea provocată de gardian imprimase un aer de realitate confruntării noastre și o făcu pe Nadine să se ridice în picioare și, fără să se uite la mine, să se îndrepte rapid spre scări de parcă i-ar fi fost rușine acum de ceea ce recunoscu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mă deplasam pe holul care ducea spre garaj. Afară, vântul continua să-și modifice direcția. Pe autostradă l-am văzut pe tata stând nemișcat pe trotuarul unui viaduct. După ce am deschis geamul și i-am prezentat cartea de identitate unui gardian, am tras într-o bandă în urma unui șir de mașini care așteptau în parcarea din fața bibliotecii. Corolele fioroase ale pinilor care se înălțau în jurul nostru planau asupra școlii. Am aruncat o privire cicatricei din palmă. Asta va constitui fie finalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casă de schimb valutar, dar nu putem schimba valută fără pașapoarte, pe care le-am predat la recepția hotelului, probabil pentru înregistrări multiple și temeinice. Ezităm puțin la ușă, nu plecăm imediat după ce am fost refuzați, și suntem acostați de gardianul casei de schimb. Ne întreabă câți dolari vrem să schimbăm și ne spune că ne poate ajuta el, că treaba se face și fără „document” „pentru niște băieți buni”, a adăugat, privindu-mă cu subînțeles. Paznicul este beat și înarmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]