3,543 matches
-
In guvernare asta, e permisă!), mai ceva ca Aristotel, Platon și Socrates la un loc. Numai privind la infailibila sa șmecherie chiorâșă, o șmecherie presupus absolut necesară la Alba-neagra politicii, mai ales când este însoțită și de un joc de glezne adecvat, pentru inducerea în eroarea a adversarului, nu se poate să nu recunoști imediat pe marele panglicar național, marele jongler cu vorbele, Bădica Traian, care ne-a încălecat mai an și cică se va da dus de abia peste cinci
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cravată mov, pantofi maro. Curată potriveală! Stoica Valeriu, sau cum îi mai zic unii Valeriu Stoica, e cu cravata în multe-multe dungulițe. Atât, încolo nimic de semnalat. Udrea e în alb complet cu pantof mic de numai 1546 euro, lăsând glezna să respire. Undeva prin preajmă, se află și pisica încălțată, madam Boagiu care a venit în cizme și-n ceva dungulițe alb-negru. Ca de obicei prin preajmă se ițește și micuța EBA Băse, cu buzele sale de 15.456 euro
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
albi, celălalt credea că i se cuvine numai lui. Și toată păruiala asta sfântă, se petrece unde alt undeva decât în Țara Sfântă, pe pământ sfânt, cu lovituri și cotonogeli, mai puțin sfințite, dar bine țintite pe sub masă la sfintele glezne ale mai marilor bisericii. Și aici, ca peste tot în treburile sfinte nu se putea ca să se iște vreo păruială, atât de sfântă, fără să fie la mijloc vorba de eternul ochi al dracului, banul. Așa cum pe timpuri, cică toate
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
asta? Să-mi sară ochii dacă nu e d’aia bună, care ține căldura! În fața lui, un puradel de jumătate de metru ținea în mâini un cataroi cărămiziu. Cosmin privi încordat pe sub gene: la dreapta lui, în parpalace lungi până la glezne, fumau apatici doi țigani în ușa chioșcului unde se decodau telefoanele furate. Fumul le țâșnea de sub mustățile fioroase fără ca ei să miște buzele. La stânga, un alt țigan, gras, în maieu vișiniu, vindea casete cu manele pe o tarabă de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dintre gândurile tale. Ai timp să te apuci din nou să compui sânii mari ai uneia dintre fetele din autobuz cu buzele cărnoase și roșii fără a fi vopsite ale celeilalte, ochii albaștri ai celei dintâi cu picioarele lungi și gleznele fine ale celei de a doua. Păru surprins că luminița străfulgeră din nou, mult mai aproape de data asta și apoi se opri, adică aproape că se lovi de poartă de fier forjat, probabil poarta morii sau a industriei locale. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
despre / măreția nemișcării, despre plânsul / în țărâna aripilor, / despre respirația zero. Între anluminurile care înnobilează volumul, încărcate de suavitate sunt cele în care este ipostaziată femeia, fie ca Dalilă, căreia bărbatul i se oferă benevol victimă (în somn înfășurat în gleznele ei. / punându-mi părul pe butuc), fie ca „pământ” râvnit (un bărbat se ascunde într-o femeie. / prin gesturi de început. în străvechi icoane), însă femeia-mamă este sinteza în care se regăsesc toate: nu mai puteam să ies din zăpadă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cât și observatorului. În ritualul dragostei desfășurat în poezia lui Emilian Marcu, este reliefată, totodată, o retorică a așteptării (comoara așteptată fiind uneori pecetluită cu ceară: Mari lacăte de ceară par ultimul păcat...) și alta a intimității (Sărutul meu pe gleznă-ți tulbură imperii / Cu teama de surpare în tainicul ecou, / Tăceri imperiale la începutul serii / Vor răscoli al umbrei necunoscut halou): Privesc tăcut...; cât de aproape sunt de tâmpla ta...; atât de-aproape ești...; Tot așteptând, zăpada-n creuzete / E
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și viața mea o calcă în picioare; făcutu-ma să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri” (Psalmul 142) O, lanțuri cu butuci grei, ferecați cu nituri arse-n foc! O, cătușe cu zimți de oțel care ați împodobit gleznele și mâinile mele! Vă fericesc, limbi grăitoare care vor glăsui veșnic cu dangăt de clopot și tunet de foc în acest secol sângeros - infern diavolesc - cu inimi mutilate, cu trupuri strivite, răpuse de grele morți!... Cu ochii duși dincolo de clipa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
scump și chiar Fiona părea să fi reușit să se adapteze mai bine atomosferei: purta o jachetă fără guler din stofă spicată peste un tricou negru de bumbac și pantaloni de pânză crem, scurtați puțin pentru a i se vedea gleznele. Speram că nu observase porțiunile roase de pe blugii mei sau petele de ciocolată intrate în țesătura puloverului de cine știe când. — Vreau să spun că eu nu sunt genul de mironosiță care vine fuguța la cabinet ori de câte ori îi curge nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cap. Spuse: — O clipă... domnișoară. Thomas auzi o mișcare în spatele lui. Kenneth coborî repede oglinda. Shirley se întoarse spre el și spuse: — Ești un dulce. Termină de tras furoul peste cap și începu să-și desfacă sutienul. Thomas își simți gleznele brusc înșfăcate de o pereche de mâini puternice. Își pierdu răsuflarea și era să cadă de pe scară, apoi se uită în jos. Văzu în fața ochilor chipul bombănitor al lui Sid James, care-i adresă un zâmbet amenințător și șopti: — Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și glasurile puternice, de oamenii care-l băteau pe spate și îl sileau să bea cafea, dar nu și-a revenit cu totul în simțiri până ce nu s-a pomenit șezând pe closet, cu capul în mâini și pantalonii la glezne; în aer plutea gros duhoarea diareei lui și în cămăruța fără geam era tăcere. Doar el intona ca un robot un singur cuvânt fără nici o expresie, mecanic. Joan. Joan. Joan. Graham câștigase respectul lui Mark Winshaw. Acesta a venit sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aproape patru metri. Pic. Pic. Sursa picăturilor era ușor de identificat. Primul semn pe care-l văzu Michael a fost umbra mărită fantastic, care dansa șovăielnic în lumina lumânării de pe podea. Era umbra unui corp uman, spânzurat și legat de glezne de un cârlig de carne înșurubat într-o grindă. O mică incizie fusese făcută în gât și din el se prelingea sângele, peste față, prin părul încleiat și în găleata grea de fier care era acum aproape plină. Pic. Pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pledul, că altul n-avea, și-acum cu ce avea să se acopere, mă rog? Ca să nu mai vorbim că ieșind din ungherul ei dintre scânduri, albă cu pete cenușii, cu ochii roșii de mânie, cățeaua îl înșfăcase zdravăn de gleznă, găurindu-i pielea. Bietul Ilie lăsase pătura pe jos și de-abia scăpase, urlând. Cățelușa nu fugise după el, dar lui i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
colo mai lasă de la ea, cât să mai încapă și un trup rotunjor de femeie, și încă unul, fi-su de opt ani, și cu și mai mare bunăvoință, poftim, un al treilea trup, uscat, bărbătesc, într-o manta până la glezne, cu pălărie cadrilată și două urechi de nuanța sfeclei proaspăt fierte. Iliuță se uită țintă la pantalonii lui Costache Popa și pare să-și aducă aminte ceva. Deasupra capului lui oamenii spun ceva, dar el nu poate înțelege vorbele, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
copii. Căruțele trase de catâri se opinteau pe malul abrupt dinspre pod, și soldații dădeau o mână de-ajutor, trăgând de spițele roților. Camioanele urcau podul și plecau, iar țăranii se chinuiau să meargă prin praful care le ajungea la glezne. Doar bătrânul stătea, pur și simplu, acolo. Era prea obosit ca să meargă mai departe. Misiunea mea era să trec podul, să cercetez celălalt capăt al său și să văd până unde Înaintase inamicul. După ce am făcut toate astea m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
plimbăm. Liz Își luă haina din cuier și ieșiră. Jim Își ținea brațu-n jurul ei și se opreau la fiecare doi pași, se lipeau unul de celălalt și Jim o săruta. Nu se vedea luna și umblau prin praful până la glezne, printre copaci, spre doc, spre depozitul din golf. Apa clipocea printre piloni și promontoriul se-ntindea Întunecat peste golf. Era frig, dar Liz era Înfierbântată pentru că era cu Jim. Se așezară la adăpost, În depozit, și Jim o trase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În timp ce soarele Începea să se ridice peste roua care acoperea totul, eu Îl ajutam să-și scoată cizmele, apoi Își lua o pereche de teniși și toate bluzele alea și Îi dădeam drumu’. — Hai, puștiule, Îmi zicea În timp ce Își Încălzea gleznele În fața vestiarului jocheilor, hai să-i dăm drumu’. Apoi făceam poate un tur de stadion, cu el În frunte, alergând lejer, și apoi ieșeam pe poartă și o luam pe șoselele mărginite de copaci care pleacă din San Siro. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
depărtare, și apoi Începu să coboare dealul pe partea care se Îndepărta de șosea. Terenul era bun pentru mers. După ce coborî două sute de metri, trecu de linia până la care se-ntinsese focul. După linia aia treceai printre ferigi mari până la gleznă și pâlcuri de pini. Un ținut ondulat, cu dâmburi dese, pământ nisipos, În fine, un ținut viu. Nick se orienta după soare. Știa În ce loc vrea să iasă la râu, așa că o ținu Înainte pe câmpie, urcând dâmburi mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
faci Înainte să-nceapă războiul? Practicai vreun sport? — Da, fotbal. — Foarte bine. O să joci din nou fotbal, mai bine decât ai jucat vreodată. Nu-mi mai puteam Îndoi genunchiul, așa că piciorul meu arăta ca și cum ar cădea drept de la genunchi la gleznă, fără să se mai vadă gamba, și rostul aparatului era să Îndoaie genunchiul și să-l facă să se miște ca și cum aș fi mers pe bicicletă. Dar nu reușea, mai degrabă se clătina el, aparatul, când ajungea la partea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
acum avea spatele rupt, iar când avea să se Însănătoșească destul cât să iasă din spital urma să-nvețe să lucreze-n piele și să tapițeze scaune. Mai era un dulgher care căzuse de pe o platformă și-și rupsese ambele glezne și amândouă Încheieturile de la mâini. Căzuse ca o pisică, dar fără să aibă elasticitatea unei pisici. Puteau să-l facă bine cât să mai poată munci din nou, dar avea să dureze. Mai era un băiat de vreo șaișpe ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ghemui la loc și văzu cum quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu gluga trasă pe cap îi întinse lui Antonius o pernă pe care se afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna dreaptă. Se scurseră astfel câteva minute. Deodată, o lovitură puternică îi șfichiui umărul. Furios, se întoarse spre bărbatul mascat din spatele lui. Încercă să-l atace, dar își dădu seama că gleznele îi erau prinse cu lanțuri, astfel încât nu putea merge decât înainte, spre altar. Simți că-i fuge pământul de sub picioare; se prăbuși, lovindu-se la cap. I se păru că lumea se prăbușește odată cu el. Pe când se zvârcolea, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu din nou simbolurile pictate pe peretele templului... Câinele și felina erau singurii care nu atacau ochiul albastru... săreau spre el... Nici bărbatul mascat care îl lovise nu era un agresor, ci încerca să-l împingă înainte. Privi lanțurile de la glezne și înțelese că homarul, șarpele și racul erau pământul de care era legat și pe care se putea mișca într-o singură direcție. Corbul, tridentul și gladius-ul... Ce-i spuneau ele? Ce reprezentau? Dintr-odată își redobândi puterile și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți se opreau o clipă să-l privească pe Valerius Galul, a cărui pricepere era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]