5,812 matches
-
toate localurile pe care le frecventează femeia pariziana va avea toalete diferite, precum și o înfățișare diferită. De modă este strâns legată și dinamica imitației 390. Pariziana abandonează imediat ceea ce vede că e preluat de alții. Dacă modă aristocratelor este de imitat pentru alte clase, la rândul lor aceste clase pot deveni obiect de imitație (cum ar fi costumele eroinelor de teatru sau costumele de carnaval) cu condiția să scoată în evidență anumite avantaje ale siluetei, care au rămas în urmă până
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
explică grijă și uneori sacrificiile Parizienei. Elementele vestimentare duc la căutarea de sine în mijlocul unei mulțimi eterogene. Femeia pariziana este marea afacere a economiei franceze, care simbolizează artă consumului. Emma Bovary este una din primele victime ale societății de consum; imitând modă pariziana, ea cade în nevroza consumului. Renée din La Curée va fi o altă victimă a gusturilor sale pretențioase, care se va ruină plătind cheltuielile 404: "Ensuite éclataient leș gros règlements, au milieu de ce gâchis de l'argent de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o povestire bine structurată, simbolic supradeterminată, de inspirație metafizica, care reia sintagma unuia sau a mai multor texte fondatoare" [Siganos, p.32, subn. n.]. 49 Omul modern suporta ceea ce Eliade numește "influență unei mitologii difuze", care oferă numeroase modele de imitat ale eroilor reali și imaginari: personaje de român, eroi de război, staruri de cinema etc. "Imitația arhetipurilor trădează un anume dezgust de propria istorie personală și tendința obscură de a transcende momentul istoric local, provincial" [1991, p.135]. 50 "la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
177 În perioada Imperiului sunt organizate trei expoziții naționale: în 1801, 1802, 1806; trei în perioada Restaurației, în 1819, 1823, 1827; trei în perioada monarhiei din Iulie, în 1834, 1839, 1844; una în perioada Republicii a Doua, în 1849. Apoi, imitând Anglia, care organizase în 1851 o expoziție internațională, Franța imperiala organizează expoziții universale în 1855, 1867, 1878, 1888, 1889, 1900, 1936. Fiecare a lăsat o urmă vizibilă, cum ar fi Palatul Industriei, Trocaderoul, turnul Eiffel. Fantasmagoria culturii capitaliste atinge apogeul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
indiferent: "Au bureau, le président avait pris une nouvelle poignée de papiers. Îl donna, sans cesser de lire, un regard à la belle Clorinde Balbi, dont l'arrivée soulevait un chuchotement dans la salle" [ibidem, p.31]. 305 Femeia modernă imită "în tot felul focurile bengale" [Baudelaire 1971, p. 218]. "Mlle Dufour (...) était une belle fille de dix-huit à vingt ans; une de ces femmes dont la rencontre dans la rue vous fouette d'un désir subit, et vous laisse jusqu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
limitarea mai strictă creată de cadrul de viață și de moravuri, au îngăduit variații mult mai mici decât elementele portului masculin. Abia către sfârșitul secolului al XVIII-lea costumul feminin începe să "joace"" [Huizinga, p.287]. 390 Doamnele din Niort imită modă pariziana: "leș dames, dont on voyait leș épaules nues passer dans l'entrebâillement des rideaux, balançaient leurs chignons, frisés à la mode de Paris" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.316]. Uneori de la modă până la caricatură nu-i decât
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
recitește-i și pe Homer, pe Dante, pe Ariosto.43 O reacție justificată la felul în care un public mediu, cu veleități literare, utiliza, banaliza, înjosea versurile poetului, transformându-le în oglindă propriilor trăiri meschine. Comentariile corozive la adresa celor care imitau în scrieri de calitate îndoielnică opera și gândirea poetului sunt, pe de o parte, rodul observării tendințelor din literatura epocii, pe de altă parte, fructul unei analize atente a operei recanatezului căreia, chiar nerecunoscându-i meritele în totalitate, i-a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rafinamentul și armonia condeiului leopardian, pentru unele cuvinte vagi, pentru inserțiile de limbaj aulic în contexte de limbă comună și pentru folosirea termenilor rafinați, arhaizanți, eleganți; nu în ultimul rând pentru contemplarea lumilor primitive, intacte.103 Cardarelli a ales să imite Micile opere morale în Basmele genezei. Cât privește activitatea sa de critic, în ciuda faptului că interpretările propuse sunt uneori incorecte, afirmă Sergio Solmi, ele ne-au oferit cea mai fascinantă imagine novecentescă a lui Leopardi. Criticul ermetic atrăgea atenția asupra
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
care ai fi putut să o faci ai fost prins cu lucrul dar, slavă Domnului, si cu familia. Dar ai făcut ce ai putut.141 Într-adevăr, în vreme ce unii îl vedeau că imitator, alții, citind și apreciind versurile sale, îl imitau. Sicilianul îi disprețuia în egală măsură și pe primii și pe cei din urmă. Circumspecția cu care a fost întâmpinat încă de la primele volume a fixat termenii conflictuali pe care se va baza întotdeauna relația lui cu exponenții tradiției literare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
originar, dar care, în opinia altora, era binevenit.466 Numărându-se printre cei din a doua categorie Luciano Anceschi consideră că anticii stau înaintea noastră nu pentru că noi să îi copiem sau să îi preluăm servil, ci pentru emulație.467 Imitându-i, iar nu copiindu-i, Leopardi și Quasimodo și-au arătat admirația față de operă lor. Mare parte din dificultatea de a traduce texte străvechi, afirmă scriitorul romantic, constă în diferența fundamentală dintre stilurile antic și modern. Cel din urmă este
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și numai încărcătură atât de personală a traducerilor lui Quasimodo ar putea trimite cu gândul la tehnică leopardiană a imitației: cu atat mai mult cu cât această metodă este enunțata de literatul sicilian în introducerea amintitului volum de traduceri: Să imiți (este un verb leopardian) înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul original; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă.473 Între opinia lui Salvatore Quasimdo despre traducere și cea leopardiană prezentată în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
imitației: cu atat mai mult cu cât această metodă este enunțata de literatul sicilian în introducerea amintitului volum de traduceri: Să imiți (este un verb leopardian) înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul original; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă.473 Între opinia lui Salvatore Quasimdo despre traducere și cea leopardiană prezentată în Zibaldone există o afinitate de netăgăduit. Apropierea demonstrează nu numai modernitatea concepțiilor romanticului, ci și ecoul puternic pe care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
depășit modelul, a trecut dincolo de mesajul poeziei inițiale adăugându-i o componentă de vag, indefinit, ușor, mai putin pregnanta în textul de pornire. Vădind opinii identice cu cele ale antecesorului, autorul ermetic afirmă în introducerea unuia dintre volumele sale: Să imiți înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul originar; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă. Prin aceste cuvinte, în înșiruirea cărora se remarcă verbul leopardian a imita, Quasimodo a reluat elementul-cheie al
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ușor, mai putin pregnanta în textul de pornire. Vădind opinii identice cu cele ale antecesorului, autorul ermetic afirmă în introducerea unuia dintre volumele sale: Să imiți înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul originar; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă. Prin aceste cuvinte, în înșiruirea cărora se remarcă verbul leopardian a imita, Quasimodo a reluat elementul-cheie al concepției amintite despre traducere, dovedind deopotrivă actualitatea opiniilor antecesorului și propria afinitate cu acestea. În
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unuia dintre volumele sale: Să imiți înseamnă aici să înfăptuiești aceeași muncă pe care a făcut-o poetul originar; să imiți înseamnă să refaci acel echilibru în propria limbă. Prin aceste cuvinte, în înșiruirea cărora se remarcă verbul leopardian a imita, Quasimodo a reluat elementul-cheie al concepției amintite despre traducere, dovedind deopotrivă actualitatea opiniilor antecesorului și propria afinitate cu acestea. În materie de traductologie sicilianul, îndrumat de maestru, s-a apropiat de teoriile non-literalității și a preferat naturalețea unui text tradus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
scrierea imitativă (denumire generalizatoare pentru rezultatul practicii intertextuale): pastișa, parodia și colajul și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
practicii intertextuale): pastișa, parodia și colajul și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și artă, Eminescu vorbește referindu-se la inefabilul mitului, surprinzând apăsarea încifrării hieroglifei: "mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă, care nu e de ajuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s-o imiți în zugrăveala pe hârtie ci aceasta trebuie citită și înțeleasă". Este anevoios să mergi până la capăt în citirea hieroglifei "pentru că mitul nu este niciodată o notație pe care să o traduci sau să o descifrezi, el este prezență semantică (s.n.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
creație, poezia pare a se subordona unei alte realități (Melancu: 1999, 102). După cum accentuează Mircea Eliade cu fiecare prilej, fără trăire, nu se poate vorbi de mit. Teoretizarea nu înseamnă decât că ai văzut, ții minte forma și poți să imiți hieroglifa ("Ei văd icoana înțelesul nu"). Cât despre Eminescu și vârstele mitologice ale spiritualității umane, trebuie supus atenției criticului și teatrul ("Obscur, necunoscut, o literă/Ce necitită-a fost rămas de toți"). Registrul dramatic ar deschide subiectul relației intertextuale dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
invocate de Dionis-Dan)"9. Principiul participației se aplică și prin dinamismul ludic, atât în mit (ludus sacer), cât și în intertext: "Acțiunea înfățișează un eveniment cosmic, dar nu numai ca prezentare, ci ca identificare...Funcția lui nu este numai să imite (vezi repetiția intertextuală), ci să confere sau să aibă o participare (s.n.)"10. În Sărmanul Dionis, există o coincidență deloc întâmplătoare în privința personajelor feminine, care apar în realitate sau în tablouri. Poate că Maria ascunde principiul participației, la care critica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a intuit "potențialul de modernitate" al autoreferențialității (Lăcrămioara Petrescu). Are loc un efect asemănător celui înregistrat în dialogul din [Archaeus]: ""Ce dracul! Îi nebun moșneagul iesta, gândeam eu." Ce dracul! Îi nebun moșneagul iesta, zise el clipind din ochi și imitându-mi glasul întocmai" (Eminescu: 2011, II, 205) [glasul gândului]. Scriitorul vorbește cu gândurile cititorului, îi intuiește așteptările nevoia de verosimil și apelează la mijloace în consecință. O situație asemănătoare întâlnim și în deschiderea nuvelei Sărmanul Dionis, cu diferența că aici
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este, în sine, o formă indirectă de critică a tradiției. Din perspectiva modernității, artistul este cu sau fără voia sa rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiția nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de imitat sau direcții de urmat. Îi rămîne artistului posibilitatea de a-și inventa un trecut personal și esențialmente modificabil. Principala lui sursă de inspirație și creativitate este conștiința prezentului asumat în nemijlocirea și în irezistibila sa efemeritate..."80. Legătura cu tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rând generează, pentru scriitori și critici, laolaltă, în general, un interes extraordinar pentru ceea ce s-a numit poezie conceptuală. Și, astfel, s-a încetățenit o formulă, care a devenit, în curând, prolifică, poate tocmai din cauza prezenței vizibile, clare, ușor de imitat, a mecanismului de proiectare speculativ metafizică și mitic simbolică"38. Pendulând, între coerență și fragmentarism, între rațiune și emoție, părând să-i acorde o atenție particulară acesteia din urmă39, poezia Anei Blandiana constituie un amestec, între un neomodernism autentic, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
negativitate refulată care ar căuta să intre. Așadar; nu există decît ceea ce imaginația, care a înălțat palatul, a făurit 181." Imaginația constituantă este capacitatea de a crea fără model. Cornelius Castoriadis 182 vorbește despre imaginar instituant. Imaginației secunde (care reproduce, imită și combină imaginile) el îi opune imaginația primă cea care ne interesează de altfel pe care o consideră radicală. Creînd ex nihilo imagini, dar mai ales forme (în special noi forme de gîndire) imaginația radicală este "cea care face posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
află o statuie a Fecioarei negre, în amintirea faptului că suveranul pontif a consacrat țara independentă (din 1962) lui Hristos, iar episcopul local a dorit să consacre Nilul Fecioarei. Ca orice pensionat, și acesta își construiește treptat un microcosmos sufocant, imitînd în mic, dar la fel de discriminator, "lumea de jos", aplicînd astfel cota etnică și limitînd numărul elevelor tutsi la 10%, tinere care ajung rapid să cunoască spinii unui exil interior între zidurile unei comunități teoretic destinată protecției lor. Fetele au parte
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]