5,195 matches
-
timp și omul care făcuse popas sub dud. Îi intrase în sânge, îl umpluse pe dinăuntru, iar acum vedea cu ochii lui. Și acesta a fost un moment pe care l-a ținut minte. A deschis ochii și l-a izbit miracolul. Nimic din ceea ce văzuse înainte nu mai era așa. Lumea se deschisese într-o mie de culori. Fiecare părticică a ei i se deslușea acum: iarba măruntă, bătută deasupra pământului, cărarea îngustă care ducea în sat, pădurea din zare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o forță neștiută. Ghighina fugea cu sufletul la gură și repede, i se păruse lui Zogru, așa că din câțiva pași ajunsese în poarta mănăstirii. Acum bătea nebunește, iar Zogru o vedea de departe, ca pe o siluetă mică și agitată, izbind cu pumnii poarta mănăstirii, țipând și trăgând din când în când de șnurul gros al tălăngii. De jur-împrejurul lacului se ridicau înfrunziți copacii, iar printre coroanele lor se vedea cerul cețos al dimineții. Pe mal, la piciorul podului, între doi stejari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se nășteau dezastre, dar, cum se întâmplă adeseori, nimeni nu observase în mod clar de unde vin acestea. La câteva luni după sosirea lui în mănăstire, călugărimea s-a trezit în miez de noapte din cauza zgomotelor pe care le făcea poarta izbită de toc. Dionisie uitase s-o închidă, iar un vânt răsărit din inima lacului voia s-o smulgă din țâțâni, cu Zogru cu tot. Nimeni nu s-a gândit însă la Dionisie, ci la Vlad Dracul, pe care un călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
el ca o adiere răcoroasă. Într-una dintre zilele acestor încercări s-a întâlnit cu Dionisie și brusc a simțit nevoia să intre în sângele lui, așa cum îți vine să faci o vizită. Dar Dionisie era inaccesibil. Zogru s-a izbit de gâtul lui ca de un zid și, în loc să se întristeze, s-a bucurat că viața e atât de variată. Acum știa că există trupuri care nu-l ascultă, altele în care nu poate să intre și mai târziu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
semn să se așeze în scaunul din fața biroului și deschisese dosarul, curios, gândindu-se la câți bani cheltuise Josh ca să fac rost de documentație, dând în stânga și în dreapta pliculețul cu dolari pentru fiecare funcționar și paznic de arhive. Apoi se izbise de fotografia casei ca de un val de apă rece: era casa din Calea Victoriei, în care îl cunoscuse pe Achile Vintilescu. - Ești nepotul lui Achile Vintilescu? - Da, domnule. Zogru îl privea ca pe o minune, trecându-i fulgerător prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vedeau cerul și câmpurile verzi. Eroul era acum un puști blond, ca un șoarece beat, care se lovea de zidul nevăzut, luându-l la rând, metru cu metru, convins că trebuie să fie o breșă. Imaginea se repetă, personajul este izbit, o dată și încă o dată, apoi din ce în ce mai repede, derulată cu viteză, ca-n filmele mute. Dintr-odată e liniște. Omul are o revelație și își ridică ochii spre cer. Își ia avânt și insistența lui este răsplătită: zidul explodează, eroul ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai vezi Numai stropii de-adineauri Îi mai auzi clipocind. Te întorci? Iubire, ne-ai părăsit pe noi, Pe cei ce-s fără de credință. Ai plecat pe meleaguri noi, Ca să cauți pocăință. Te-ai lăsat dusă de valuri, Te-ai izbit și te-ai lovit De tot felul de persoane, Care doar te-au amăgit. Te-ai lăsat scufundată în lacrimi, Ai uitat să mai zâmbești. Ai uitat cum răsărea soarele Pe moșiile lumești. Ai uitat de noi, păgânii, Ce săream
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
voalul tău? Mă strigă pe nume parcă umbra neființei tale și-n sufletul meu, dezbrăcat ca și mine, încă mai cred în mistere, încă mai cred în iluzii și bine. În goana-i disperată, privirea mi se frânge și se izbește de locul unde dorm păpușile ascunse sub pat. Acele păpuși ai celor 13 ani ai mei, ascunse luni în șir până când... până acum. Înșirate frumos ca niște mărgele colorate la gâtul copilăriei mele, ne privim sfioase în ochi. Doamne, ce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Școala Gimnazială Nr. 24 Timișoara profesor coordonator Pleș Lucia Scântei nemuritoare În urma acelor cuvinte rămase ca o dâră palidă, cenușiu-gălbuie, din care nu mai distingea ce spusese ea, ce spusese el, ce fusese aievea. Apoi un val de idei au izbit-o în minte; nu putea crede că i se întâmplă așa ceva! Un vârtej amețitor de cuvinte, imagini, sunete se roteau în jurul ei, iar în lumina palidă a înserării, vorbele și imaginile aveau culori țipătoare, care o oboseau, o înconjurau ca
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
scânteia instabilă din spatele acestui secret cunoscut doar de zeii primari ai Universului. Mascat de simplitate și de originea fixă pe care o are în pământ, nu oferă niciodată indiciul că ar sălășlui viață acolo, înlăuntrul său, lăsând talazurile ploii să izbească înțeleapta tăcere a necuvântătoarelor și luna să strivească unduioasa mișcare a pendulului ce stă cu capul în jos, foșnind ca uitat de pedeapsa timpului. Și-a pierdut demult ultima fărâmă de atenție căpătată vreodată de la ochii strămoșilor săi de sus
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
josnica piele de om. Sacrificat pentru a fi neînțeles, el este armonia din natură, căci există armonie în natură, precum sufletul poetului se leagănă după vântul molcom care apleacă umilul fir de iarbă, în timp ce toți ceilalți ar vrea să-l izbească până ce stă cu capul plecat; precum omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa debitează din nou durere în bazinul de neant din rațiunea sufletului; precum și cel mai iubit poet a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru a privi în spate. A fost șocat să vadă o creatură hidoasă c ochii roșii, fața arsă și buzele cusute îl privea atent. În locul degetelor, aceasta avea gheare lungi și ascuțite. A dat să fugă, dar fiara l-a izbit cu o lovitură puternică de picior. Într-unul dintre pereții vechi și cojiți ai casei. Imediat ce și-a revenit după impact, a privit spre intrarea în cabană. Fiara dispăruse, însă în urma loviturii bărbatul nu-și mai putea mișca piciorul stâng
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să-i spun, Szabi sărise deja, când mi-am deschis ochii, tocmai am văzut că-și luase un asemenea avânt încât ar fi putut să sară peste șanț, dar săritura nu i-a ieșit destul de lungă, iar Szabi s-a izbit cu umărul de peretele celălalt al șanțului, apoi a căzut în șanț, pe conducta de beton, a scos un urlet, s-a apucat de gleznă cu ambele mâini și a rămas acolo, zăcând întors pe-o rână, lângă conductă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fim atenți la ele, pentru că trebuia să alergăm și să sărim și să plonjăm. Cele mai grele erau exercițiile cu mingea, alea în care trebuia să plonjăm după minge cu ochii legați, ca să-nvățăm să simțim direcția, odată m-am izbit de bara porții, iar nea Gică mi-a tras o minge-n burtă, de mi-a venit să vomit, iar Janika plonja mereu în direcția falsă, așa că eu am câștigat concursul la plonjări, Janika era deja alb ca varul, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lumea. La a patra minge, lui Janika îi curgea din nou sânge din nas, eu n-am vrut să șutez prea tare, însă n-am avut încotro, trebuia să atac mingea din patru pași, și de fiecare dată mingile se izbeau cu putere, la urmă Janika nici nu-și mai ridica mâinile, se arunca doar înaintea mingii, prăbușindu-se cu minge cu tot, un petic de iarbă se umpluse cu sânge, de-abia se mai putea ridica, se vedea că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
stomacul lui Janika, acesta s-a chircit, iar când mingea a ricoșat, nea Gică a vrut să mai dea o dată cu genunchiu-n ea, dar în loc de minge a nimerit fața lui Janika, și atunci am auzit cum trosnește ceva, în timp ce Janika se izbea de cuier, alunecând apoi, încet, pe jos, și atunci nea Gică s-a aplecat, a ridicat mingea, iar când s-a uitat la mine, am văzut că era stacojiu la față iar fața-i era umedă și lucioasă, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o să aperi tu, glasul îi era strident, abia am înțeles ce zice, și brusc a dat un șut mingii, drept spre obrazul meu, iar eu am sărit în picioare, am întins mâinile și am prins-o, mingea mi s-a izbit de palme, pielea mă ustura, iar când am plonjat, am strâns instinctiv mingea la piept, așa cum mă învățase nea Gică, ca să nu las nici o șansă atacanților, și l-am văzut pe Janika cum zace pe jos, lângă banca din vestiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dacă vede că nu știu, Prodan n-o să mă creadă că nu știu, o să creadă că dinadins o fac pe prostu’, pentru că nu vreau să-l învăț, și atunci o să-mi tragă o mamă de bătaie, cu boxul o să mă izbească, între timp mi-am dat seama că Prodan așteaptă să-i zic ceva, dar mi s-a pus un nod în gât, mă uitam în continuare la acordeon, la pliurile negre ale burdufului, apoi, într-un târziu, am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Elevii de serviciu, la începutul fiecărei ore, trebuiau să aștepte profesorul în fața catedrei ca să-i spună absenții, și cum stăteam noi doi acolo, după ce-a sunat de ora a doua, așteptând să vină profu’ de mate, deodată m-a izbit un miros dulceag, ca de floare, dar nu chiar, la început nu mi-am dat seama de unde vine, dar apoi, uitându-mă la Iza, am văzut că tocmai își aranjează fusta, vârându-și cămașa albă de pionier pe sub cordon, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
răgușită de femeie, cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc aminte textul, numai cum făcea cântăreața să-i vibreze vocea, era ca atunci când vântul se izbește de crengile veștede ale copacilor, câinii și-au ridicat capetele și s-au pornit să schelălăie în ritmul melodiei, și atunci caporalul a început să danseze, acolo printre boarfe și pantofăraie, cântând în același timp, nu era un cântec propriu-zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
noi că ce pizdamamiinoastre facem acolo, stătea în spatele nostru, sprijinit în cârje, ne-am întors cu toții și ne-am ridicat în picioare, iar caporalul ne-a mai întrebat o dată că ce facem acolo, când și-a deschis gura, m-a izbit o duhoare de spirt, de mi s-a întors stomacul pe dos și n-am mai putut să zic nimic, dar Zsolt i-a zis că ce, nu se vede, strângem aur, și că știm noi bine că de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am închis, Lupu își pregătea punga, rotind-o în aer, știam că urmează lovitura, i-am văzut mutra printre brațele mele încrucișate, rânjea larg, dar deodată s-a auzit un răcnet, și am văzut cum o sticlă de bere îl izbea în cap pe Lupu. Totul se derula cu încetinitorul parcă, sticla maronie l-a nimerit pe Lupu în dreapta capului, chiar deasupra urechii, Lupu s-a descumpănit, a scăpat punga din mână, amețise probabil, dacă Marius nu l-ar fi prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
le dăm apă, bietele de ele precis sunt moarte de sete, s-a dus apoi la ușă, a deschis-o, și atunci deodată s-a auzit un ciripit asurzitor de păsări, am intrat în urma lui Csákány și când m-a izbit căldura dinăuntru, ciripitul care-mi spărgea timpanele și mirosul de pene opărite, m-a apucat durerea de cap, Csákány mi-a spus să închid ușa repede, că iese căldura și mai răcesc bietele de ele, uitându-mă în jur, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fiecare se mișca ceva, apropiindu-mă am văzut că sunt păsări, nenumărate specii de păsări, o mulțime pe care nu le recunoșteam de loc și, desigur, mierle, ciocârlii, presuri, toate țopăiau agitate și nervoase pe după gratii, multe s-au și izbit de plasele de sârmă sau nylon când m-au văzut. Erau enorm de multe păsări acolo, cam vreo patru sute, poate cinci, pereții erau în întregime acoperiți de gratii, arătând spre ele, Csákány mi-a spus că astea sunt copilițele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iar noi am urcat treptele, printre bărbați în haine închise la culoare și femei în taioare negre, și am intrat pe ușă. Am crezut că va fi întuneric sau cel puțin semiântuneric, ca-n biserici, dar în loc de asta ne-a izbit o lumină atât de puternică, aproape orbitoare, încât m-a luat cu amețeală, într-un candelabru de oțel ardeau trei rânduri de becuri, așezate în cercuri suprapuse, erau vreo două sute, înaintam, ținând-o pe mama de mână, era o sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]