3,923 matches
-
gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-am adus nepotu!” Un zbucium lăuntric, necunoscut, care vroia parcă să-i sfâșie pieptul, să-l strângă de gât... ceva nedeslușit îl împingea, în ziua aceea, spre casa bunicii lui din Zahorna. Avea inima grea și căuta liniștea sufletului său, precum câinele cată umbra pe timp
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
îl străbătu din creier, prin măduvă, până în vârful mădularelor. Începu să tremure, prins ca de un ger năpraznic. Dinții abia îi stăpânea să nu-i clănțăne. Parcă îl întoarseră frigurile copilăriei. Tremurăturile încetară și simți că începu să ardă... Arsura lăuntrică era dulce și bună, ca o mângâiere de sobă caldă când intri iarna în casă. Dezgustat de gânduri rele, s-a întors în sinea lui, hotorât s-o rupă cu toate din afară, și să se cufunde într-o meditație
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pumni, se căznea să-i găsească înțelesul, să-l dezlege. - Moartea... ce este moartea?!... se întrebă el si gândul îl duse la Avicena ... ”- Nuu, nu, moartea nu există, ea este o abstracție pentru cel în cauză... îi sopti o voce lăuntrică. Nimeni n-a putut defini ce este moartea... Există numai teama de moarte, moartea dizolvându-se în această teamă!... Există numai spaima morții... Sfârsitul este o simplă necunoscută...”. Noapte... O noapte fără sfârsit... Încearcă să doarmă... Scrisoarea din urmă... 2013
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mai târziu. Știa să trăiască clipă cu clipă. Iorgu era un bărbat blând, politicos, răbdător și de o sensibilitate aparte. Totdeauna, suferea mai puțin pentru dânsul, și mai mult pentru alții. Tot așa era și Vasilica... Incă de copil, lupte lăuntrice închideau în sine zbuciumul nepotolit al acelui trup plăpând, delicat și frământat. Vasilica, uneori, cădea într-o stare nostalgică, amintindu-și clipele de fericire petrcute în copilărie la casa de pe Deal. Iși petrcea, cât era ziulica de mare, scotocind prin
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vântul purtând în voia lui frunzele ruginite... de a-și asculta sufletul și pașii într-un ceas de spargere a noptii... Asculta toamna din el... De-a lungul acestei îndelungate nopti a sufletului, neluminată decât de tăișul unei necurmate interogări lăuntrice, simti cum alunecă într-un somn lung... lung, cu vise... Se făcea, că era într-un loc necunoscut, cu un peisaj abrupt cu multă verdeață... o apă mare, învolburată, cobora din munți vijelioasă printre stânci. Iorgu trebuia să treacă de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
interioare, care, urlând ca un siamez rupt cu forța din carnea fratelui său, se chinuia să se nască din fiecare dintre ei. Zăceau pe paturi ca niște gravide, inconștienți ca pupele care se schimbă-n fluturi, zămislindu-și fiecare femeia lăuntrică, hipnotizați de masca ei, de atitudinea ei hieratică, de cruzimea din ochii ei. Ea nu avea nimic de-a face cu femeile reale, ci se-nfiripa din molozul de pe fundul neuronilor care se limpezeau la acea vârstă de sus în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
șofer ieșit din banda de frecvență. Mai răi mi se par taximetriștii care accelerează abrupt și frânează imediat după aceea, fiind evident pentru toată lumea că nu au pe unde să se strecoare. Probabil că-și verifică motorul mașinii sau circulația lăuntrică. Sunt atât de absorbiți de condusul lor în doi timpi, repede înainte-brusc pe loc, încât n-au vreme să vadă că omul de lângă ei e alb ca varul și se gândește cu duioșie la transportul în comun. O secvență terifiantă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
botezat de preoteasă. Slujba se termina cu ungerea frunților cu mir și înfruptarea cu nafură ori agheasmă. Prejudecata lor oarbă în Dumnezeu le întărea speranța unei răsplăți divine, uitând că de la pământ la stele drumul nu e neted. Raportarea lor lăuntrică la Dumnezeu prin Hristos pornea pe drumul crucii și al pocăinței, crezând că la timpul potrivit vor fi luate de stăpânul ceresc pentru înfrumusețarea prealuminoaselor și prea-liniștitelor sale lăcașuri. Până la cinci ani am avut o dezvoltare somatică normală, dar un
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
sau de către sine însuși a structurii sale sufletești. El nu se modifică în sine, ci își modifică doar cunoașterea de sine.”<footnote Dana Dumitriu, op. cit., p.23 footnote> Filosofia lui Henri Bergson contribuie la formarea unei noi concepții asupra vieții lăuntrice, asupra eului fundamental, asupra modurilor de abordare a realității de către individul uman. Studiul Essai sur les données immédiates de la conscience unde faptele psihologice cunoșteau o interpretare originală are un extraordinar ecou printre scriitori. „Concepând intuiția ca o capacitate de a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
acestea atrag totuși în chip deosebit atenția. Partea I-a. După o introducere lentă, urmează o mișcare vioaie, allegro con brio, scrisă în formă de sonată. Viorile prime expun în piano tema I. Ea e zburdalnică, dar conține germenii clocotului lăuntric Beethovenian. Tema II, mozartiană prin grația ei, este cântată la început în imitații de către oboi și flaut, fiind acompaniată de coarde. După un joc de accente ce alternează între suflători și coarde, urmează un moment culminant, în care orchestra își
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
este redat prin mijloace expresive care au transformat cu desăvârșire profilul geniului. Partea I-a ( allegro con brio ) începe fără obișnuita introducere lentă. După două acorduri puternice, violoncelele expun tema I, simplă dar plină de bărbăție, de o încordată forță lăuntrică. Viorile prime intervin după scurt timp cu o zvâcnire ce pulsează o clipă, topindu-se apoi în căldura învăluitoare și totuși eroică a liniei melodice cu care continuă tema principală. Tema răsună apoi la corn ca o chemare și e
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Către sfârșit, într-o mișcare ceva mai animată, pe acompaniamentul coardelor, fagotul aduce ecouri nostalgice ale temei de la început, după care urmează încheierea. Partea III (allegro) este un scherzo. Prima temă, expusă de violoncele și contrabași, este expresia unui elan lăuntric. A doua secțiune a ei, care o completează, este ca o ezitare, ca o îndoială. Deodată motivul neînduplecat al destinului ( din partea I ) își face apariția la corn, trâmbițând. Caută să supună întreaga orchestră, dar viorile, cărora violoncelele le întrețin verva
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Dacă te-ai plictisit, du-te și te leagănă! Într-altă zi, Felix găsi pe Titi așezat pe o bancă, cu o mână în dreptul inimii și aplecat cu bustul peste pântece, ca și când ar fi fost chinuit de o mare durere lăuntrică. Fața îi era tânguitoare, iar Aglae și Aurica ședeau îngrijorate în juru-i, îmbărbătîndu-l: - Dar n-ai nimic, omul lui Dumnezeu, de unde ți-a maivenit și asta? - Așa spui dumneata, se căina Titi, dar eu știu că sufăr de inimă. Uite
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dovedească la tot pasul că știe să conserve sănătatea odraslei. Fiul, la rîndu-i, în schimbul unei îngrijiri permanente din partea mamei, nu trebuia să iasă de sub tutela ei. În fond, Aglae nu era supărată că Titi s-a însurat (în conștiința ei lăuntrică era chiar satisfăcută), ci fiindcă i se răpise prilejul de a-i oferi ea o soție lui Titi sau măcar consimță-mîntul. Ana se dovedi plină de tact. Adusă la braț de Stănică, sărută mâna Aglaei, pe aceea a lui Simion
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se ridică în picioare și, mergând la scaunul Otiliei, îngenunche și o cuprinse în brațe cu scaun cu tot, punîndu-și obrazul lângă genunchii fetei. Otilia râse amuzată, nu însă atât încît să nu lase a i se vedea o emoție lăuntrică. - Otilia, zise Felix, aprins, ești întîia fată pe care o cu-nosc și pe care o iubesc. - Sunt întîia cucerire, comentă Otilia. Pe când a doua? - Nu râde, Otilia, ești întîia și cea din urmă. Nu-mi maiplace nici o fată, sunt la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aruncă. Stănică îl prinse din zbor. - Am sufletul ușurat, încheie el, ieșind pe ușă. Azi amfăcut o faptă bună! În acea seară, Georgeta pretinse ca Felix să rămână la ea. Rămase, dar satisfacția bărbătească îi fu alterată de un sentiment lăuntric că a devenit o secătură. În pat, Georgeta îl stimulă mereu să vorbească despre el. Voia să știe intențiile lui, planurile de viitor. Aceste întrebări, cam asemănătoare cu acele ale Otiliei, îi aduse aminte că trădează o imagine scumpă. Încercă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de o conjurație a favorii. Otilia îi păstra un gând de departe și el avea voluptatea de a o iubi, Georgeta îi dădea cu mari gingășii ceea ce era în puterea ei. Era însă nemulțumit de el însuși, de această luptă lăuntrică între impulsurile momentane și nevoia congenitală de a-și face un program în viață. Dacă se va duce mereu la Georgeta, va fi un profitor, lipsit de orice capacitate de asceză în numele unei iubiri mai pure, dacă nu se va
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din cap, agasată: - Așteaptă birjarul, pentru numele lui Dumnezeu, o să măcoste o groază de parale! Weissmann o examină pe furiș și se putea ghici uimirea lui față de o astfel de nesimțire. Prudent și politicos din fire, nu-și trădă sentimentul lăuntric și medită repede asupra mijloacelor oportune pentru a scoate pe bătrân din casă. - Domnule profesor, zise el foarte ceremonios, doamnele au glumit, fără îndoială, sau e la mijloc o eroare. Eu nu sunt doctor și n-am venit să vă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
realitate fusese, precum știa și Felix, altfel). Astea sunt intelectuale! Rușine! Nu-i vorbă, intelectuală este și Otilia, dar ce fată, ce G. Călinescu gingășie! Eu, când tot glumesc că o iei pe Otilia, în fond îmi trădez o dorință lăuntrică: s-o iei odată cu adevărat. Da, domnule, dumneata ești tânărul curat la suflet, și ea e un crin. Luați-vă și fiți fericiți! Felix scăpă cu greu de Stănică. Acesta trecu și la Aglae, și denatură lucrurile după metoda lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
este greu de spus, întrucît lui Stănică îi lipsea expresia mai analitică a sentimentelor. Din purtările lui nu se puteau desprinde decât emoții și o concepție. De bună seamă că atunci când se căsătorise cu Olimpia fusese emoționat. Încercase în mândria lăuntrică de-a face un gest necugetat, romantic, în dauna intereselor lui. Nu mersese până la căsătorie, fiindcă, își zisese că, după atâta sacrificiu, se cădea să judece matur și să apere existența "fiului său și a mamei fiului său". A urmat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dar, neîntîlnind nici un fir de păr, respiră ușurat, ca și când ar fi fost scăpat de moarte. Stănică nu stătu mult pe poziția de esprit fort și trecu la extrema opusă, când fu singur cu bătrânul. Era limpede că, inconștient, trădîndu-și preocupări lăuntrice, ori intenționat căuta să-i vorbească bătrânului numai de moarte. - Iubite moșule, are și religia rostul ei, că doar n-ar fi luptatpentru ea atâția oameni superiori. Deunăzi am vorbit și eu așa, ca să-i fac sânge rău soacră-mei, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiindcă sufletul meu e vacant, fiindcă n-am iubit pe nimeni". Teoria dragostei făcută de Aglae Tulea este a unei ariviste: "Dragoste! Fleacuri! Pe vremea noastră nu mai era asta. După nuntă vine și dragostea". Aceasta explică și împietrirea sa lăuntrică. Aurica este obsedată de problema dragostei, ca fiind singurul mijloc de a se realiza. Ea n-are o profesie, un rol social, vegetează și exprimă soarta tragică a fetei bătrâne într-o situație precară. Dacă n-ai noroc, degeaba. Poți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ești încă barbar, percepi vorbele acestui salut, dar îți lipsește încă anatomia lui interioară, înclinația spiritului ca gest de încuviințare a acestui salut. Îi saluți și tu pe ceilalți, că doar ești în cetatea lor, dar nu ai încă îndemânarea lăuntrică prin care să simți că ești interior încuviințat la împlinirea acestui gest. Ai început să cunoști regulile, dar nu ai încă obișnuința fizică de a le integra în mod firesc mișcărilor tale zilnice. Pentru că ești încă un barbar, un străin
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
scenei pe care aceste fapte se petrec; atunci, aceste fapte, altfel „imposibile“, devin obiectiv posibile și contrazic prin realitatea lor „fizică“ fizica redusă a realității lor istorice obișnuite. Atunci istoria pare să aibă „duh“, să fie animată de un spirit lăuntric, imanent ei, dar de altă natură cu ea. Așa a fost un timp în Grecia miraculoasă, sau în Italia inspirată, amândouă vibrând o clipă sub puterea unei lumini mai vii decât fizica luminii. Unul din punctele nevralgice, chiar sursă de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
isihasmului, mult mai adânc și mai presus decât isihasmul declarat sau practicat ca atare. Spus altfel: nu cuvintele rugăciunii interioare sunt definitorii pentru acest tip de spiritualitate, ci spiritul de înduplecare pe care îl conțin, întruparea cuvintelor într-o voce lăuntrică, îmblânzirea pornirilor și blândețea pronunției, acest mănunchi de înfăptuiri atestă calitatea puterii spiritului de a se face trup și de a locui în acesta. Tot așa, farmecul și fascinația slujbelor ortodoxe nu stau în exotismul limbajului, nici în solemnitatea actului
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]