14,092 matches
-
cum ai lua-o. La cincisprezece ani mă simțeam mare și nerăbdător, și gata să-mi folosesc aptitudinile. Dimineața devreme ridicam lăzile împreună cu Fat Vince. Toată ziua duceam mesaje la Wallace & Eliot. Seara îl ajutam pe Fat Paul să golească localul, pe Shakespeare, de bețivani. Nu... nu prea văd de ce îți împui capul cu toate poveștile astea. Momentele unei călătorii nu au nici o importanță când călătoria nu are nici o destinație, ci doar un sfârșit. Femeile merg pe stradă - își croiesc drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
faptul că gura tuturor femeilor a jucat într-un anume fel rolul de gazdă pentru a bărbatului... Toate. Fără nici o excepție. Chiar și scumpele noastre bătrânele, sanctificatele bunicuțe, până și fosilele chircite, ghemuite ca papagalii aflați prin colțurile sălilor din localuri - toate au făcut-o. Fir-ar al dracului să fie. Toate au făcut-o, sau o vor face cât de curând... în zece, douăzeci de ani, o vor fi făcut-o toate, tot ce se cheamă femeie în viață. Surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bancar italian sau despre nașterea corporațiilor americane. Nu știu de ce. Jucăm șah. Întotdeauna câștig. Sunt bun: șahul e singurul domeniu în care m-am realizat. Pe vremea tinereții mele jucam la repezeală pentru cinci lire prin cafenelele din Hampstead și localurile din Baywater... Îmi termin vinul. Ea golește scrumiera și închide ușa terasei. Totul e așa de civilizat. Apoi mergem la culcare, dar despre asta mai târziu. Mai întâi îl iau pe Shadow la o plimbare sub clar de lună. Aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ocupat. Și în timp ce zăceam mototolit la bar, scotocind după ultimii bani, așa cum fac bețivanii de obicei, am auzit ceva ce n-am crezut niciodată că mi-ar face vreo plăcere, mi-am auzit propriul nume - John Self - rostit pe pagerul localului. M-am dus la telefonul roz. Ea e, mi-am spus eu. — Da. — Sfârșitul. Totul s-a terminat. Vocea oloagă. Râsul olog. — Tu, am spus eu. O, te rog, vino, hai s-o facem. Acum. Sunt pregătit. Perfect. Ascultă. Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a spus, dregându-și vocea: — Mergem să și mâncăm ceva? Am intrat în restaurant, care era primitor, fără să fie de modă veche: fețe de masă galbene, șervețele portocalii, rame din lemn de cireș cu imitații colorate după Gauguin. Urăsc localurile minimaliste cu pereții albi și goi, cu mese din fier cu trei picioare și scaune care au găuri acolo unde te aștepți mai puțin; poate că porțiile sunt mai mari acum, la cererea clienților, dar atmosfera te împiedică să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sub troianul anilor adunați în spațiul bine definit dintre Universitate și Cișmigiu. Aș putea extinde zona până la Operă, dar densitatea „mea“ se risipește dincolo de intersecția Bulevardului cu Schitu Măgureanu. Poate în Piața Kogălniceanu am mai fost atât de dăruit locurilor (localurilor), însă este oricum în afara interesului meu de acum. Dimineți brumate pe Bulevard... Una dintre ele când, în urma unei nopți de chef la un fost coleg de studenție, J.J., am rătăcit drumul spre casă și m-am pomenit, în zori, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în cameră, la hotel. Nu apărea atunci chiar și două zile la rând în Bulevard... 3tc "3" Traversez. Urc cu inimă fremătândă cele trei trepte ale berăriei. În ușă mă opresc să-mi savurez victoria. Stomacul, KO, pare învins. Damfurile localului, atât de îmbietoare: acreala berii răsuflate, jegul pardoselii nespălate, râncezeala micilor, fumăraia de Carpați și Mărășești, amestecate, revărsate, ca dintr-un șip atunci desfăcut, cu sudoarea trupurilor ostenite de-atâta băut. Neabătuta beție din multilaterala noastră dezvoltată, tot ce ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o prin localuri), ține un unic discurs în franceză amestecată cu engleză și germană, le asigură pe vânzătoare că Mocofanul s-a oprit pe-aici, vinde ceva care încă nu se găsește, îl va prinde, va face ce trebuie să facă și „gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am înjurat cu tot năduful. Lia s-a oprit, m-a împins spre o vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă fereastră, un domn uscățiv, osos, cu o față de tuberculos, pământie, se juca cu un pahar cu băutură. Îl ținea între palme și-l învârtea ușor pe masă, de parcă ar fi vrut să-l încălzească. Peste mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în textul care se revarsă, absorbindu-mă. Nu-i poveste textul meu, după cum eu însumi, cu toate ale mele, încă nu sunt text. Pe Conți aveam să o reîntâlnesc câțiva ani mai târziu la „Havana“ în bar. Abia se deschisese localul, în semn de cinstire a tradiționalei prietenii româno-cubaneze. Fusese Fidel Castro nu cu mult timp în urmă în România și își exprimase nedumerirea că salahorii multilateralei dezvoltate nu au un loc anume unde să fumeze havane și să bea celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după ce, an de an, zeci de ani, brigăzi entuziaste de tineri făcuseră stagii de câte o lună sau chiar mai mult la tăiat trestie-de-zahăr în Cuba. Neuitatele zafra cu care lagărul socialist ținea Cuba la sân. Au amenajat atunci un local cu specific cubanez, pe Bulevard, în localul fostului C.E.C. pe care plănuiam să-l jefuiesc în reveriile mele din înserările de la „Colombo“ (era și o agenție de turism pe acolo). Restaurant fusese și mai înainte acolo, căci după ce mutaseră C.E.C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
brigăzi entuziaste de tineri făcuseră stagii de câte o lună sau chiar mai mult la tăiat trestie-de-zahăr în Cuba. Neuitatele zafra cu care lagărul socialist ținea Cuba la sân. Au amenajat atunci un local cu specific cubanez, pe Bulevard, în localul fostului C.E.C. pe care plănuiam să-l jefuiesc în reveriile mele din înserările de la „Colombo“ (era și o agenție de turism pe acolo). Restaurant fusese și mai înainte acolo, căci după ce mutaseră C.E.C.-ul (mă turnase careva că voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam spre casă, mă întâlneam acolo cu cineva de la Teatru sau de la Cinematografie și mă lăsam uitat în nepăsarea clipelor de taifas. Uneori chiar voiam să ajung mai devreme acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu știa cum să mă ocolească brașoveanca. Într-o dimineață eram cu aceea din Focșani pe Bulevard, prin dreptul cinematografelor. A vrut să-mi ofere o cafea la „Tic-Tac“. Nu aveam chef. Insista să trecem Bulevardul și să intrăm în local. Mă lăsam greu. M-a prins de mână și m-a tras după ea dincolo. În acel moment am avut sentimentul că vom fi amendați. Siguranța că vom fi sancționați. Unul din momentele acelea ciudate când parcă primești dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un viitor imediat semne a ceea ce urmează să se întâmple. Nu prevestire. Pur și simplu știi ce te așteaptă. Înciudat, i-am spus: „Dacă ne amendează, plătești tu“. A râs, am sărit pe trotuarul vecin și când să intrăm în local a apărut milițianul. „Scoate banii“, i-am spus, ridicând din umeri, ușor mulțumit că puteam fi necioplit. A plătit cei cinci lei. Adeseori, în golul clipelor de mai târziu, revedeam scena. Nu atât derularea ei mă fascina, cât uimirea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu atât derularea ei mă fascina, cât uimirea că parcă timpul încremenise în secvența aceea din urmă cu mulți ani, adolescentul de odinioară alergând, tot alergând, ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
imit și eu, prins de ritmul diabolic al pocniturilor lui. Limba nu mă asculta. Părea de vată, îmbibată de vin. Mă miram că totuși mai puteam s-o mișc, articulând cuvintele. M-am resemnat să urmăresc cum, în hărmălaia din local, talentul lui Matvei se risipea în gol. Nimănui nu-i păsa, spre marea mea nedumerire. Nuni sforăia ușor, cu ceafa rezemată de stinghiile barului. Dinică plecase de mult. Apostu ridicase un turn din câteva sticle, farfurii, pahare, deasupra căruia așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În cârciumă i-am dat trei cepe. Le-a așezat tacticos în servieta sa diplomat, potrivindu-le una peste alta lângă o ediție din Poezia lui Croce, aceea cu coperte maronii. Am petrecut câteva ceasuri bune cu Bumbu, până la închiderea localului. Până ne-au dat afară, de fapt, căci profesorul nu mai voia să plece acasă. Uitase ce căuta în cârciuma aceea, uitase de mine, uitase de sticla de votcă pe care o goliserăm. Ospătarul, ca să scape de desele drumuri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să nu cazi în ridicol tocmai când ești în plină desfășurare de talente. Fără alte ezitări, m-am hotărât să intru. Aveam bani, știam ce urmăream, puteam pregăti în aproape toate detaliile întâlnirea proiectată. Nu mai intrasem niciodată în acel local. Știam că era un restaurant select. Urmăream, uneori, din stație, așteptând troleibuzul, cele ce se petreceau dincolo de perdelele grele, de pluș, vișinii. De obicei erau trase. Uneori, totuși, mai rămânea câte o crăpătură între ele, nu mai mare de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câteva mese, undeva în centrul sălii, ringul de dans și platforma orchestrei. Cântau formații destul de bune. În acea vreme, când plănuiam cina cu Ester, se producea acolo Aurelian Andreescu. Nu-mi plăcea cântărețul. Dar nu pentru el intram acum în local și nu de dragul lui aveam să vin cu Ester. Am intrat. Nu voi povesti în amănunt cele ce au urmat. Nu-mi exersez mâna pe astfel de descrieri destul de lejere. O sală la început goală, apoi animându-se, cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lor. Toți îmi dădeau să beau. Nici unul nu mă întreba dacă mi-e foame.“ Nu-mi plăcuse nici o astfel de mărturisire. Mă familiarizasem cu chelnerul. Îi spusesem că aștept pe cineva. Să nu-mi aducă pe altcineva la masă. Când localul se umpluse de-acum și distracția era în toi, a apărut, da, așa se întâmplă și în viață, nu numai în romane, Ester. Era cu profesorul Fălcuțanu, de la Pediatrie. Îl cunoscusem prin anul trei sau patru de facultate, când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu“, la foarte mulți ani după acea întâmplare cu Ester. Se schimbase lumea, Bulevardul se transforma, restaurantul de odinioară devenise un fel de cârciumă de mahala, cu profil incert, cu program aiurit, cu localul mai mult gol, cu chelnerițe mai mult dezbrăcate. Ceva între speluncă și salonul de așteptare al unui bordel. Poate chiar și masca un bordel noua înfățișare a restaurantului. Am intrat aici, într-o sâmbătă dimineața, împreună cu Samsarul. Vândusem singurele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
invitasem acasă, rușinat de sărăcia în care trăiam. Am stat pe o bancă, ne-am tocmit câteva clipe, apoi mi-a oferit prețul pe care îl cerusem. Erau banii de care aveam nevoie. Mi-a propus să mergem la un local să bem cuvenitul aldămaș. Spunea că el așa face întotdeauna. O superstiție, poate, dar credea că-l ajută să-i meargă bine afacerile. Să nu-l blesteme cel ce vinde, „că mai sunt și din aceștia, care aduc ghinion cumpărătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am întrebat dacă-i spune ceva numele de Pu. A râs. — Bineînțeles. A fost ca și fiica noastră. Cred că acum știu și eu de unde să vă iau. Ne-am cunoscut, demult, în trenul acela de la Brăila. Am intrat în localul gol la acea oră a dimineții. Am băut cuvenitul aldămaș. I-am povestit de mine. Mi-a povestit de Pu. Îl ascultam fără interes, ușor uimit doar de întâmplare. Credeam că viața le potrivește astfel spre a-și bate joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plastic, holbându-se vrăjită la rățușca măcăind într-un lighean. Cobor iar pe Bulevard. E ajun de sărbătoare, una dintre multele sărbători cinstind zile noi din calendarul pomenirilor și pomenilor noastre. Tricolorul flutură pretutindeni. Până și Sexy Club-ul din localul fostului cinematograf profilat odinioară pe filme rusești și-a arborat două falnice drapele tricolore. Pe cel albastru cu multe stele încă nu îl au probabil în dotare. Probabil peștii se simt și mai plini de misiunea lor, mai patriotică decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]