3,495 matches
-
și hegemonia viziunii economiste actuale. Reluată și reinstru mentată de Axel Honeth, revăzută de Paul Ricœur, această viziune a pătruns recent în științele sociale, alimentînd o paradigmă alternativă. În ultimă instanță, ea nu afirmă nimic altceva decît că ceea ce îl mînă în luptă pe Om, motivația sa elementară, este o nevoie funciară de recunoaștere - afectivă, juridică și/sau socială - din partea Celuilalt. Nimic spectaculos, în aparență. Dar nici paradigma dominantă, care a intrat în viața noastră cotidiană fără să știm, nu afirmă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
prin economia capitalistă de piață, ci aceasta a creat un nou model uman pe măsură - și care funcționează cît se poate de... profitabil. In interest we trust !... Dacă am ajuns să credem cu toții că omul, oricare ar fi el, este mînat să acționeze „profi tabil”, și nu „onorabil”, tinzînd totodată să-și maximizeze rațional acest „profit” (nu neapărat și nu doar material !), asta presupune și că o anumită prezumție principială de vinovăție se strecoară în locul prezumției onorabile de nevinovăție : societatea trebuie
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mai inteligent lucru pe lumea asta ? La noi, la tot acest complicat proces se adaugă un aspect ușor comic. Principalii susținători ai acestei strategii evident neoliberale sînt intelectuali umaniști care se declară, la fel de evident, mari adepți ai dreptei. Ceea ce îi mînă pe ei în luptă este de fapt dorința absolut legitimă de a înlătura astfel incompetența comunistă și moștenirile sale multiple. De aceea se și declară, deopotrivă, păzitori ai moralei civice de pericolele unei stîngi insidioase. Pe de altă parte, miza
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
virtuți publice. În orice caz, am putea spune că economia se naște în momentul în care Adam Smith preia această contradicție și o definește ca mecanism al „bunăstării națiunilor”. Măcelarii sau brutarii săi nu vor decît să „sprijine producția domestică”, mînați de interese private și egoiste, dar, procedînd astfel, ei produc și asigură bunul public, necesar tuturor - și o fac într-un mod mult mai sigur și eficient decît dacă și-ar fi propus-o din rațiuni morale. Prin intermediul „mîinii invizibile
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ruginesc în timp. Să transformăm strigătul în soluție. Arta națională trebuie să edifice imaginea unei spiritualități nesupusă eroziunii timpului. Și totuși omul ar putea fi măduva timpului. Rezistăm încă pentru că nu am renunțat la idealurile inaccesibile. Spre coarnele condeiului ne mână o suferință, un pariu, o obsesie. Cu timpul, unele idealuri ajung ca brânza uitată la soare. Marile spirite știu să grădinărească și în deșertul apocalipsei. Ordinea nu trebuie să deregleze armonia. Complicitatea unui ideal se câștigă prin transpirație. Nici vorbă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
reumatism. Tinere, în literatură nu se mai vine. Acum se pleacă. Dintr-o doză mică nu pot ieși capodopere. Atât comunismul cât și fascismul au apărut pe lume ca speranțe. Stresul crește proporțional cu împuținarea iluziilor. Spre coarnele condeiului ne mână o suferință, un pariu, o obsesie. Ne-a ars casa, e adevărat. Dar ce foc sublim! Sublimul e un pisc în care nu ai cum să te odihnești. De la Demostene încoace, niciodată nu știm ce au oratorii în gură. Uimirea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ce băga groaza în tot ce era viu, străbătu câmpia de la un cap la altul, în timp ce ceata de vânători cu sulițele ridicate în aer striga într-un singur glas, din toți rărunchii: "bida-ruuu!", "bida-ruuu!" Auzind răgetul de moarte al fiarei, mânați de foame și de bucuria victoriei, cei rămași în peșteră au ieșit la același îndemn, pentru a veni în ajutorul bărbaților. Precum sar broaștele de pe mal în apa unui lac stătut, la apariția unui intrus, așa și vânătorii din ceată
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Bidaru. Știi vorba cântecului acela: "Pușca și cureaua lată/ Ce bărbat am fost odată!" Ce bărbați am fost odată! Noi chiar am fost bărbați, nu glumă. Întreab-o pe Fancica mea. Doar ea m-a ales. Hai să lăsăm trecutul! Ne mână Sfântul Neculai din urmă! Petrecere frumoasă și la mulți ani! După despărțirea de soții Fănica și Dumitru Ploscaru, printre altele, îi veni în minte una din bravurile lor, săvârșite cu mult timp în urmă, la care, probabil, se referise fostul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
-l va întâlni. La marginea lizierii urmele se amestecară, cu altele și se afundară în inima pădurii. „Cred c-o fost o haită de 5-6 lupchi, după urme, lupchi mari, de prin stepele Ucrainei..!“, își zise el în gând. Și, mânat de o presimțire rea, se întoarse acasă în fugă... la căpătâiul Axiniei. Chipul femeii căpătă o concentrare ciudată. - Cum te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un văl i se lăsă de pe ochi... Și, cu iuțeala gândului se întoarse în ziua aceea de Sf. Ioan Botezătorul, când, pe un ger de crăpau pietrele se întorcea acasă de la Fălciu cu sania. Era pe înserat. Ion, bărbatul Domnicăi, mâna caii; doi armăsari negri ca păcatul și focoși de parcă erau ținuți numai cu jăratec. Deodată, un ăuit valurit pe pale de vânt, răsuna de undeva din depărtare, semn că lupii urlau în fugă. Cei doi, Anton și Ion, vânători încercați
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ce, stângându-i parcă, din toate părțile. Când Anton întoarse capul, o haită de lupi mari și suri ca argintul, apăru de după cotul potecii, într-o goană nebună. Anton, încruntat, se aplecă la urechea cumnatului său, spunându-i cu glasul schimbat: - Mână Ioane... mână, cât poți de tare! apoi, continuă încet, doar pentru sine. „Ar fi păcat să-i împușc... cât îs de frumoși!“ Sania își luă vânt și alunecă abia atingând omătul. Dar nu dură mai mult de cât ai aprinde
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
auzea decât foșnetul frunzelor; noaptea căzu repede. Un vânt rece se mișcă, dinspre miazănoapte. Deodată, se făcu răcoare și începu să bată vântul și să aducă niște nouri de la răsărit, să-i întindă, la dreapta și la stânga, și să-i mâne spre apus... Noi, cu ochii ațintiți la vânzoleala de pe cer, am uitat de fortărețe și de turci. De departe, ca din adâncurile pământului, se auzea din când în când, câte un tunet molcom, cu ecouri în depărtări care se pierdeau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Cețoasă chiar. Totuși auzul nu-l înșela: Titlul cărții, cărții, cărții, cărții, d-le Gerard - auzea Gerard ecoul cuvintelor. Auzindu-și numele, prinse încredere: Cornul de...-rosti din nou ca absent nemaiamintindu-și în întregime titlul preferat. Din nou râsete mânate de răutatea omului care se observă superior celuilalt. Corn de vânătoare - reuși novicele să spună. Era bine dacă ai fi știut de la început ce vrei - se auzi din nou vocea caldă, deosebit de feminină-te-am fi invitat în toate încăperile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
oblojim vechile nostalgii, ca pe niște obiecte de mare preț.” Pe 21 mai ’77, despre martie același an: “Gerard invitat de Valy în fosa Casei de Cultură, la o cafea, pe la orele cinci după-amiază, se hotărî să meargă, dar nicidecum mânat de curiozitatea surprizei pe care i-ar pregăti-o, chipurile, colegul de serviciu (Oricum, știa că cu Iozefina n-avea cum să se mai vadă. Simțea asta, așa ca odinioară, între ei interpunându-se nu numai cutremurul, mai ales că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sticlă, liniile desenate de gheață și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
întorc la ele. 5. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură? 6. I-am dat ca locuință pustiul, și pămîntul sărac ca locaș. 7. El rîde de zarva cetăților, și n-aude strigătele stăpînului, care-l mînă. 8. Străbate munții ca să-și găsească hrana și umblă după tot ce este verde. 9. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Și stă el noaptea la ieslea ta? 10. Îl poți lega tu cu o funie, ca să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
oprea decât în deal... Până când dangătul clopotului mănăstirii care anunța ceasul prânzului a ajuns la mine, am reușit să citesc ceea ce mi-am pus în gând. Cu desaga plină de cărți, am luat-o apostolește spre chilie, fiindcă foamea mă mâna din urmă. Vorba ceea: goliciunea mai înconjură, dar foamea dă de-a dreptul. Când am ajuns în portița grădinii din fața chiliilor, ușa chiliei mele era întredeschisă abia vizibil. Nici nu știu când am urcat în cerdac. Am pus mâna pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
o încurajez? Pe mine, însă... Pe mine cine mă va încuraja? Am amânat treaba pentru a doua zi, cu gând că voi avea timp berechet să-i scriu. Am adormit cu greu. Frânturi de vise treceau ca fulgii de omăt mânați de vânt... M-au trezit bătăile în ușă. Am tresărit și, într-un târziu, am întrebat: ― Cine-i? ― Eu îs, conașule. Eu, Savastița. Pot sî intru? După ce m-am învelit bine, am răspuns: ― Intră, Sevastițo. Purtând în mână ulcica cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Apoi, se și încheie, dar, prezentatorul anunță că totul se reia, după o scurtă pauză. Unii participanți părăseau sala; alții le luau locul. În municipiu se răspândise vestea. și, foarte mulți dintre cei care treceau pragul sălii de spectacol, veneau, mânați de un sentiment înalt uman, de a da un cât de cât ajutor, cuiva, căruia acesta îi este deosebit de necesar. Mulți ajungeau în fața intrării, întârziau, citeau anunțul din paner, depuneau în el cât îi lăsa inima și de cât dispuneau
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
consumam cărți ca și cum ar fi fost lemne de întețit un foc prea violent. Acum înțeleg că atunci când o carte este bună, e și mai bună a doua oară sau chiar a treia oară. Nu mai caut surpriza, nu mă mai mână curiozitatea și pot să cuget adânc la ce a vrut să spună autorul. Într-o carte, sunt mult mai multe lucruri decât cele care se descoperă de obicei la o primă lectură. Mult mai multe... repetă el ca pentru sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
luminați care au călătorit în China și au studiat Zenul sub îndrumarea vechilor maeștri chinezi. Tekisui n-a călătorit în China pentru a învăța Zenul. El era un student sârguincios în artă și istorie, și s-a dus în China mânat de aceste interese. Se spune că a petrecut mulți ani studiind caligrafia chineză din vremurile străvechi înainte să devină elevul lui Hui-Yuan, care a fost unul dintre cei mai mari învățători Zen ai vremii. Înainte să se întoarcă în Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
porni mai departe. Avea sentimentul că În aerul pur al acestei zile, de o desăvîrșită frumusețe, plutea ceva amenințător. Printre platanii ce străjuiau grădina cu comori, zări deodată un crîmpei din partea bombardată a scuarului: era ca și cum Providența l-ar fi mînat anume În acest loc, pentru a-i arăta deosebirea dintre „atunci“ și „acum“. Oamenii pe lîngă care trecea puteau foarte bine să fie niște actori tocmiți să joace un rol Într-un spectacol moralizator destinat numai lui. N-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
răi erau stăpîniți de această nevoie de dominație. Curajul poate fi folosit la distrugerea unei catedrale, răbdarea poate duce la Înfometarea unui oraș, mila poate ucide... Virtuțile noastre ne Întind capcane și ne trădează. Poate că ucigașul lui Cost fusese mînat de intențiile cele mai bine, și poate că domnul Rennit, abandonîndu-și clientul, se purta, pentru prima oară În viață, ca un adevărat cetățean. Între timp, un inspector de poliție care Încerca zadarnic să se ascundă după un ziar se postase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
băiete... — Trebuie să plec! Țin-te bine! Am să mă țin, băiete! Am trecut și prin situații mai grele. Bine-ar fi, totuși, să mai rămîi. — O să mă Întorc. Digby nu știa, Însă, cum o să se poată ține de cuvînt. MÎnat de o milă puternică, se simțea În stare să comită și-o crimă pentru a-l scăpa de chinuri pe nenorocitul acela. Îl vedea bălăcindu-se În apa mîloasă a iazului, cu ochii lui albaștri senini, cu mustața-i țepoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
apoi, alergînd ca un copil speriat spre grădina de zarzavaturi; vedea pretutindeni numai trădare. La urma urmei, nu fusese chiar atît de nebun! Fură nevoiți să treacă peste cadavrul doctorului Forester, Întins chiar la capătul scării. Doctorul căzuse În cursă: mînat nu de dragostea de patrie, ci de iubirea aproapelui, docilul Johns Își sfărîmase idolul. Doctorul fusese prea sigur pe Johns: nu-și dădea seama că pe docilitate te poți bizui mai puțin decît pe teamă; un om preferă adesea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]