3,801 matches
-
Trebuie s-o dirijăm spre un sas. Cum facem asta? Ripley îi privi pe fiecare în parte. ― Cred că este timpul ca departamentul științific să ne împărtășească ultimele descoperiri privitoare la musafirul nostru. N-ai nici o idee, Ash? Ofițerul științific medită câteva secunde. ― Mai întâi, pare că s-a adaptat bine unei atmosfere bogate în oxigen. Aceasta s-ar putea să aibă o legătură cu surprinzătoarea creștere de care a dat dovadă în acest stadiu. ― Acest stadiu? se interesă Lambert, îndoindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cum va dori de întregul creier al lui Nostromo. Așezându-se în fața pupitrului principal acționă toate panourile, împinse cu insistență o tastă de pe tabloul de identificare. Ecranele se aprinseră. Până în prezent, fusese un joc de copil. Acum începea treaba serioasă. Medită un minut, programă pe tabulator un cod de cinci cifre care, gândi ea, îi va furniza răspunsurile pe care le căuta. Ecranele rămaseră goale, așteptând o cerere mai potrivită. Încercă o nouă combinație, puțin utitată, cu același rezultat. Blestemă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
care sînt străin. Iată-l pe Oedip față În față cu sfinxul Într-un tablou de Ingres. Cățărat pe stînci, sfinxul abia se detașează dintre ele; În schimb, eroul lui Sofocle domină Întreaga scenă. Între cei care Își trec viața meditînd asupra ei și cei care și-o trăiesc efectiv, Oedip e, deocamdată, de partea celor din urmă. E calm, sigur de sine, convins că sfinxul poate fi răpus prin Încrederea cu care va pronunța cuvintele. Dar Încă nu știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ea. CÎnd sînt treaz, toată noaptea numai la asta mă gîndesc.) Înaintînd melancolic prin deșert, Belerofon știe că acesta e, de fapt, trecutul său. Și dacă nu l-ar obseda ideea că ispășește o pedeapsă pentru moartea Himerei, ar putea medita la faptele lui ca la ceva străin. Însă gîndul că a fost strălucitor și orb nu-i da pace. S-a deschis În el un proces pe care nu-l mai poate stăpîni și opri. Unde-l va duce? TÎnăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
toate acestea?) e chiar mai importantă decît a sfinxului. Iason Centaurul Chiron i-a dat lui Iason pe muntele Pelion aceeași educație virilă pe care i-o dăduse lui Ahile. Nemurind În plină glorie, căpetenia argonauților a avut vreme să mediteze asupra unor lucruri la care, spun poeții, Ahile s-a gîndit abia În Infern. Într-o astfel de zi, cu nori impreciși, deschisă tuturor posibilităților, se va fi Întors Iason la Iolcus, douăzeci de ani după ce unchiul său Pelias uzurpase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
personală... de la parterul amintitului imobil ar exista un câine... sau niște câini... și o pisică... sau niște pisici. Ei, ce zici? Lungit pe fotoliu, cu picioarele suite americănește pe scaun, capul în tavan, ochii închiși, Tolea nu părea că aude. Medita, calcula, rememora? Alunga, ca pe niște sâcâitoare insecte de sezon, veștile alarmante. — Poftim! Auzi, pretexte... Câinii și pisicile urmând a trăi, unde, în pădure, în pustiu? Ce zici, nu-i bine scris? Auzi, auzi, exclusiv în păduri, în vârfuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a profesorului, tabloul de bord cu cheile camerelor de păcătuire spre care acesta se întorcea, din când în când, ca și cum n-ar fi văzut spectaculosul obiect de pe masă. Tare ar mai fi vrut să ghicească dacă pezevenghiul pierdut în reverie meditează, de fapt, la mesajul din importantul plic decorat cu atâtea mărci și ștampile sau nici nu are habar de ceea ce, imprudent, a lăsat la vedere, în calea oricui. Reverie, strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lirică, O mamă... a fost așternută pe hârtie d'un seul trait în forma definitivă, cu puține modificări, nesemnificative în logica internă a ideii poetice, și anume, cea a eternității morții vegheată protector de mișcări ale "sfintei naturi". Aici Natura meditează melancolic părând împăcată cu propria ei eroare, perisabilitatea. Un dicteu fulgurant a fost și poezia de mare densitate metafizică, Peste vârfuri. Exemplu extrem de transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea. Lumea a fost încercarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea. Lumea a fost încercarea sa de a-și vindeca rana unicității. Dar în mod fatal, multiplul creat, fragmentarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unui puzzle haotic, neinteligibil, simulând subtilitatea, profunzimea. Evadând în spații false, pur lingvistice, simple aventuri ale cuvintelor oarbe, poezia nu mai vorbește despre imposibil, ci tinde să devină ea însăși imposibilă. Poezie și transposibil Precum am arătat în publicații anterioare, meditând, la anii adolescenței, asupra libertății metafizice radicale am ajuns la conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător, nimic cuprins. Nu era moarte, nemurire nu Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o să mai discutăm pe marginea subiectului, deocamdată bine că putem conversa și regăsi de câte ori avem ceva de spus. Acum alerg cu textul la Internet (Dumnezeu să-i dea sănătate inventatorului). Al tău pentru tot restul vieții, 28 noiembrie 2005 * Mai meditez asupra celor scrise lui Clisu , mă tem să nu se supere și astăzi mai revin cu alte explicații atenuante: Mesaj către Constantin Clisu, Canada M-am mai gândit la ce ți-am scris, dar eu tratam cartea din punct de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
repartizați la Turda, Reșița, Petroșani sau Botoșani; acum, disperarea lor provine din faptul că nu-s repartizați nicăieri... Blestemată chemare! Regretata Lena Boiangiu spunea că prefera Nasul lui Dabija, Faustului lui Purcărete, deoarece „reacționez suspicios la grandios”. Interesantă opinie! De meditat... Lucrez Într-un teatru care, de o lună, a devenit teatru de proiect. Adică, nu are nici un actor angajat! Și histrionii sunt plătiți repetiții, apoi per spectacol. Dacă joacă de 4 ori pe săptămînă, e bine - cîștigă mai mult decît
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
se impune de la sine”. Ce ne facem Însă cu actorii care lucrează, frenetic, fanatic, sub baghete celebre, adulate de majoritatea criticii de teatru ( ținute-n mînă de Afrim, Zholdak, Hausvater) , care nu țin cont de măsură & armonie, nici o clipă...De meditat. Tot așa, nu Împărtășesc ideea că studențiiactori din anul Întîi nu trebuie să apară pe scenă , nefiind pregătiți : pe criteriul acesta, nici Mihăilescu-Brăila, Silvia Ghelan , Vasilica Tastaman, Larisa Stase Mureșan ș.a. nu ar fi avut dreptul să joace, ei neabsolvind
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Împotriva amenințătoarelor devastări și parcelări a livezilor de vișini, a bibliotecilor, a iluziilor, a paradisurilor, fie ele chiar și artificiale” p.111 (aici parcă simțim influența lui George Banu din Livada de vișini, teatrul nostru ); și mai e interesant de meditat, așa cum ni se și propune În lucrare, dacă bietul Charles, soțul Emmei, nu a fost abandonat de ea și pentru că era un...prost actor . Actor de viață, nu de scenă (de altfel, teza admite că toți bărbații din viața eroinei
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cocoșlui. - Nu mai dondăni atâta, că te-aude Sorin! E cu ai lui în bucătăria aia. - S-audă! Ce, a ținut-o Goncea ăla pe Marinela la școală oare de dragu lu tac’su? Ori că-i plăcea cum îl medita să termine și el șapte clase? Avea el nevoie de meditație? N-o ținea de focoasă ce era? Crezi că nu mi-a spus mama? Da de la Jugorică, ăla piticu de la cooperația regională, de se dădea de țafandache, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
inspecțiilor de pe când își dădea definitivatul. Se întorsese în primăvară din Sudica, unde se stabilise demult, după ce făcuse aici vreo nouă-zece ani de învățământ. Cei de la primărie se gândiseră să-l onoreze acum. La insistențele ei, mai ales. Magda îl meditase cândva pe primar, să-și termine liceul, pe când îl promovaseră secretar de partid la depozitul de tutun și acela nu uitase. Masa de prânz, la restaurantul‚ „Mexicana Kăntri“, ținut de Ohaia Micigana, se prelungise mult în după-amaiază. Se transformase aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-a contopit pânè la perfecțiune, Da, surâde, cred cè ar trebui sè fiu fericitè! nostalgie?! amèrèciune?! tristețe?! în glasul ei care-și proclamè trebuința fericirii?! Și tu, Matei?! eu îndeletnicindu-mè cu aprinderea unei țigèri, un moment prielnic pentru a medita la rèspunsul care, Eu nu cred cè ar trebui sè fiu fericit! Ce rèspuns e èsta, Matei? ea nedumeritè, Ce rèspuns a fost rèspunsul tèu, Corina? Ne privim lung, eu cu țigara aprinsè între degete, nu mè mai iubește, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întîmplă ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne-nturnată. S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
fost pentru că, prin ele, îmi exprim gândurile, stările, care pot fi metamorfoze, introspecții, retrospecții, așteptări, rătăciri, vise, tablouri pentru toate anotimpurile, zâmbete de așteptare, atitudini etc, și, doresc, ca prin mesajele pe care le decriptați din aceste poeme, să puteți medita alături de mine... Întotdeauna mi-a plăcut să scriu simplu și profund, fără înflorituri, tocmai, ca mesajele să ajungă la sufletul cititorului dar nu am evitat metafora (chiar și numai una) care să susțină imaginile din versuri, așa cum îi stă bine
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
e pe fază și merge în bucătărie să-l umple din nou. Nu știu, strigă ea la mine, mi se pare că îi place să vorbească despre trăirile lui, dar asta nu înseamnă că e sincer în privința lor. —Hmm. Poate. Meditez câteva clipe la această idee. —A! Nu ți-am spus despre chestia absolut ciudată pe care a făcut-o după aia. Am urcat în mașină și eu credeam că mergem direct la Londra. Dar el conducea pe niște străduțe nenorocite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Univers. Așteptând ca noi să ne trezim, să știm cine suntem, deja infinitul se dilată. E înspăimântător de puternic. Și atunci ce face? Așteaptă. Așa se menține echilibrul și infinitul nu dă pe afară ca șampania. Închis între pereții veșniciei, meditează. Și eu am înțeles atunci, Mitică, bunele intenții ale mamei. Grija raportării ei mă ținea și pe mine liberă în închisoarea mea, putând să mă scufund sau să mă ridic relativitatea sensului e acceptată având în vedere mulțimile din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin care și acum eram dirijați: gest, mimică, stare, gând, că aveam cu toții aceste fire, iar cei care ne mânuiau aveau grijă de noi pe parcursul spectacolului în care îmi jucam rolul de elev sau de vagabond între gândurile vieții. Așa meditam când m-am urcat cu scrisoarea în tren. Pe care și acum o citesc, așteptând să fiu iar chemat, să mă întâlnesc cu toți ceilalți, marionete-vii sau marionete-moarte, privindu-ne filmul existenței proiectat de Magiștri. Care au scos măștile, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să scoată vreun sunet. Se părea că nu era momentul potrivit. Și apoi... cine să vorbească? Velail? El stătea atât de liniștit în scaunul său... ochii închiși, mâinile împreunate ca într-o rugăciune cu coatele pe masă... părea că visează... meditează. El și așa nu vorbea prea mult. Perir? El mulțumea cerului că era încă în școală. Pardon, colegiu. Avea o privire pierdută, de parcă ar fi încercat să prevadă cum se va sfârși toată "aventura" asta. Cei care au rămas după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]