15,064 matches
-
prea bine... Despina îl privea foarte atentă, pe sub gene. Vă spun aceste lucruri - continuă Iovănuț - pentru că... vedeți dumneavoastră... poate părea o prostie, dar felul cum ați apucat adineauri ciosvârta... mi-a adus-o în minte pe mama... era o femeie minunată... știți, atunci, cu tătarii... în sfârșit, ce să mai vorbim... nu vreau să vă mai plictisesc... în sănătatea dumneavoastră! Episodul 91 îN CARE, CONSIDERÂND CĂ DISCUȚIA DINTRE IOVĂNUȚ ȘI DESPINA DEVINE PREVIZIBILĂ, NE VOM MUTA ATENȚIA ASUPRA CELOR VORBITE DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iată, dragii mei, de multe ori vedem zburdând pe mănoasele noastre dealuri turme peste turme de mioare, culegând pașnice cu botișorul lor mișcător răzlețe fire de iarbă. Pe margini, păzind turma să n-o ia nici prea-prea nici foarte-foarte, stau minunații noștri dulăi ciobănești, câini atenți, ce-au văzut atâtea la viața lor. Dar cine stă în mijlocul oilor, mai înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o numeroasă turmă slabă o minunată turmă mică în stare să pască și-n locurile pe unde au trecut tătarii, cazacii, leșii și cine mai trece în general, pe la noi. Am zis bine? Tot mai bine, tot mai bine! - răspunseră boierii. Mulțumit, Sima-Vodă bău cu înghițituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nemăsurata sa lucrare, mai obosește și-atunci de sub mâna sa tremurătoare ies făpturi de care te-ai speria oarecum dacă Dânsul nu s-ar trezi brusc din visare și văzând ce ciudată alcătuire a scos, nu le-ar da o minunată înfățișare a chipului și a trupului. Mamele fetei mele erau două gemene de-aici, de la noi, atât de gemene că nu puteau umbla una fără alta, fiind lipite uite-aici - și hangiul își arătă regiunea șoldului, pe o bună porțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de înaintare, Broanteș și Barzovie-Vodă se puseră cam pe la mijloc, spătarul Vulture în spate, iar vajnicul Covaliov împinse barca de la mal și, sprinten ca un bizam, sări înăuntru, așezându-se la rame. Ieșiră în largul ghiolului. Priveliștea era într-adevăr minunată. Sub pânza moale, argintie a apei, mii de viețuitoare, într-un deplin consens cu legile naturii, se înfulecau unele pe altele. Știuci cinice, flexibile, numite în popor și „sanitarii bălților”, căutau din priviri indivizii mai slab pregătiți și-i înșfăcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu pământul de-acolo, ducând cu voioșie spre un loc anume găleți cu nisip, cu mortar, bârne, cărămidă; spre pâlcurile de îngerele care coseau la gherghef sau mânuiau pașnicul război sau pliveau ceapa sau pur și simplu stăteau într-o minunată pauză; spre corurile de arhangheli care făceau vocalize; spre sfinții mai tineri care învățau să zboare sărind dintr-un turn. O, dar câte nu erau de văzut și mai ales câte nu erau de spus! Episodul 165 VISUL LUI IOVĂNUȚ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că de fapt slujeam Domnului. — Simțeați probabil instinctiv că, precum a spus învățătorul, cei din urmă vor fi cei dintâi - zise cardinalul Damiani. — Probabil, da, să fi fost și asta - răspunse Grigorie al XV-lea - deși nu cred că aceste minunate vorbe să le fi avut în minte atunci. Nu, cu siguranță că nu înduram tot felul de înjosiri cu gândul de a ajunge cândva ceea ce sunt. Era la mijloc altceva; intuiam un lucru pe care, - îndrăznesc să spun - puțini îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
LA TURCI — De multe ori m-am gândit - zise Metodiu, văzând că turcul are chef de vorbă - cât de diferită trebuie să fie educația ce se dă copilașilor otomani față de educația îndeobște europeană și-n sinea mea am legat întotdeauna minunatele cuceriri pe care le-ați făcut într-un timp relativ scurt, de felul cum înțelegeți dumneavoastră să vă creșteți odraslele. — Asta așa e - răspunse turcul - deși drept să-ți spun, bre, nu știu cum, om bătrân, dacă să mă bucur că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câți ani are, cine i-a făcut semnul ăla pe gât etc. La miezul nopții urăm sultanului viață lungă, începem să bem masiv și cam peste două ceasuri, să nu zic mai mult, vine bujbeiul și le dă femeilor același minunat rând de veșminte verzi, le-mbracă din cap până-n picioare să nu mai știm care a cui este, și-ncepe jocul. — Ce joc? - făcu Metodiu numai ochi și urechi. — Jocul cu iataganul! - făcu turcul mirat. Nu-l ști ? — Mărturisesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gluguța lui de argint, mică și delicată, se plimbă, învârtindu-se, peste tot. El, primul vestitor, mic și plăpând, a scos căpșorul de sub plapuma de nea. Fluturașii cei zglobii stau la rând pentru a fi pictați în culori deosebite de minunata primăvară. Urșii cei morocănoși, vulpițele șmechere și celelalte animale ale bătrânei păduri s-au trezit la viață. Îmi azvârl ochii peste grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori de colț
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
ale bătrânei păduri s-au trezit la viață. Îmi azvârl ochii peste grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori de colț - pufoasele steluțe ale naturii, se plimbă peste întregul oraș minunat. Ridic ochii, zăresc șiraguri de râuri repezi și cristaline ce se ondulează printre zidurile falnice de munți care străpung cerul, luminate de călduroasele raze ale soarelui. Păsărelele ciripesc, ridicându-se în înaltul cerului, jucându-se „de-a prinselea” prin aer
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
puteau să ofere erau doar un puț amărât, câteva straturi de zarzavat, trei palmieri și o duzină de capre și cămile. Sărăcia poate fi mult mai dezolantă când o compari cu bogăția; în seara aceea, văzând cum francezii scoteau din minunatul lor automobil cutii peste cutii cu produse exotice, admirând luxul hainelor și încălțărilor lor și minunându-se în fața risipei pe care o făceau, ajunse la concluzia că viața lor era într-adevăr sărăcăcioasă. Dar ce putea să facă? Unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dușmani. Nu sunt de acord cu felul în care se procedează, dar asta nu afectează lealitatea mea față de cei care mi-au fost colegi atâta timp. Și nu toți sunt ca Alex Fawcett. Yves Clos, de pildă, este un tip minunat. — Și de ce nu face nimic? — Ce-ai vrea să facă? veni răspunsul acru. Să-l sechestreze pe Marc Milosevic și să i-l dea tuaregului ca să-l biciuiască și să-i taie o mână? Pentru Dumnezeu!... Partea proastă a acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fie ceea ce în mod just ar fi trebuit să fie, ci să devină o creație a destinului, care se distrează schimbând totul cu inconștiența unui copil care se distrează smulgând penele unui canar. Bruno Serafian era sortit să devină un minunat bijutier, capabil să creeze strălucitoare giuvaieruri ce i-ar fi adus admirație, bogăție, femei frumoase și respect, dar soarta a vrut să se oprească chiar în pragul acestui tentant viitor. Acum era deja prea târziu ca s-o apuce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și ea acolo neînțelegîndu-și greșeala și așteptînd Încă aplauzele măcar un zîmbet de politețe o apreciere cît de mică pentru vorba ei de duh ...doar e bărbat, ce pizda mă-sii! o fi gîndit ea acum În sinea ei) — E minunată, doamnă Oprișan, să trăiești! Și-ți mulțumim. Mă bucur că vă place. Eh, pe mine să mă iertați dacă v-am supărat cu ceva, am plecat. — Te-ai purtat oribil, ai jignit-o Îngrozitor. Ea ți-a Întins mîna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iar m-am compromis, mă compromit cu bună știință și În paginile acestea pe care vi le Încredințez vouă miilor de cititori ca să-mi pedepsesc lașitatea. Iată, nu-mi mai amintesc cine anume din cei patru scriitori a scris un minunat poem În proză despre un tînăr care a renunțat la tot pentru a urma pas cu pas destinul tragic al lui Cristos, iar cînd și-a dat ultima suflare În pulberea uliții a răcnit blestemîndu-l - „Dar eu de ce nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Grădina Zoologică a devenit ultima stație a cele mai lungi linii de tramvai. Chiar și atunci, din nostalgie, el ținea la animalele de curte din vremurile de restriște. Le îngrijea, le hrănea și asta i-a adus dintr-odată roade minunate. Veneau străini, grupuri de vizitatori ca să vadă și să pună mâna pe cea mai bătrână vacă din țară. Laboratorul nostru, ca să zic așa, era o minunăție. Mamiferele ocupau un coridor întreg. Cele mai mici, în vitrine albe, cele mari, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
multă lume cu o călugăriță și un copil. Și, de altfel, de sus aveți o priveliște mai bună. Informați-vă cât vă place. Eu voi ascunde scara cu Decăderea Domniei Lebedelor. Se potrivește. De sus aveam într-adevăr o priveliște minunată. Peste drum, monumentul eroilor era încă în picioare. Doar nu urmează o oră de muzică? am întrebat eu și, în chip de răspuns, Adél aproape că m-a pălmuit. Dar până la urmă n-a mai făcut-o. Nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fiecare număr era cel puțin un articol care se ocupa de „catastrofa deosebit de norocoasă“, scoțând la iveală tot felul de amănunte, unul mai palpitant decât altul. Stațiunea și, în general, întreaga redacție de la Vremuri fericite își bazau existența pe acea minunată toamnă ploioasă. Revista era ilustrată cu niște poze bine făcute, toate, fără excepție, ale lui Engelhard, în care am văzut eu prima oară ceasul de flori, pavilioanele din parc, sanatoriul și viața socială din Piața Moartă. Însă astea erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ce era de prisos. O înșală pe Gizike și i-o spune pe șleau, dar Gizike îi râde în nas: „Și eu pe tine, îngerașule“. E sigur că va ajunge la marginea prăpastiei și în curând scriitor. „25 decembrie. Despre minunatele neajunsuri ale vieții pământești. Mi-am început romanul.“ Primăvara. Se apucă de altceva în loc de scris. „Sunt tare nenorocit, nu-i așa?“ notează el în carnet. Visează prima oară în ziua de Paști. Un înger își scoate etalonul, îl măsoară după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el. A treia zi a trimis după mine. — Dumneata ai niște concepții greșite despre viața de societate - mi-a spus el. Crezi că lucrurile la care doar te gândești nu există. Nu cred. Tocmai că nu vreau să mă gândesc. — Minunat. Îți doresc mult succes. Îți doresc să fii primul om care reușește. La voi, comoara mea, asta e o belea familială, adică să nu vorbiți de lucrurile care nu sunt în regulă. De ce n-ai fost în stare să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lutul și cenușa aceea. Tanti Mae s-a supărat totuși pentru că ei îi plăcea grătarul acela și a zis că putea să stea și să-și imagineze că sunt trandafiri pe el, chiar dacă nu erau. Trenulețul meu era un lucru minunat, totuși. A plouat prin toată camera. Mai întâi a ajuns pe sub tunel, apoi peste o cutie veche de pantofi pe care am acoperit-o cu hârtie creponată ca s-o fac să arate ca un deal verde, apoi a coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de Bobbie Lee ca numele lui Rachel Carter să fie pe listele celor convertiți. De cincisprezece ani îmi doresc să vin și să depun mărturie, însă nimeni nu mi-a dat puterea asta până acum, când a apărut acest tânăr minunat. Bobbie Lee a ajutat-o să-și reia locul. — Mulțumesc, doamnă Carter, că v-ați deschis sufletul în fața noastră și că ne-ați arătat ce înseamnă să ai lumina în tine. Vedeți voi, prieteni, ea nu trebuie să se teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și cu ce câștiga ea, nu mai văzuse niciodată atâția bani în viața ei, dar era îngrijorată de ce zisese Bobbie Lee. Următoarea scrisoare către fiul ei trebuia să conțină ceva despre Bobbie Lee, zicea ea, fiindcă e așa un om minunat, unul dintre aleșii lui Dumnezeu, iar fiul ei ar trebui să știe ce a zis el despre băieții de peste mări, să nu facă greșeli, fiindcă i-a zis lui tanti Mae că nu vrea nici un chinezoi de nepot la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]