KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui Pericle, dacă deasupra mea atârnă eminamente pești din Dunăre. în plus aceste mici viețuitoare provenind din paie îmi dau mâncărimi pe care nu le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
șopti Cosette. Am cunoscut, de-a lungul nu prea liniștitei mele vieți, tot soiul de gângănii, care de care mai demne de luat în seamă: pureci vienezi, de Schonbrun, cu spatele verzui închis, care ies din cutele hainelor numai la mirosul parfumului de trandafiri, pureci de stepă, tătărăști, care se pot ține o vreme pe urma unui cal în galop, păduchi turcești viețuind mofluzi prin haremuri și murind imediat ce-i scoți la nord de Stambul, țânțari roșii de Arabia ce provoacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
somnul nu le da ghes, apoi, fiecare în parte și cu toții în general, avură un cumplit, ucigător sentiment de jenă. „Căci oare ce mă ține pe mine treaz - gândi Barzovie-Vodă, punând degetul pe rană - dacă nu apropierea acestei june cu miros de palimpsest? Se cade oare ca un Domn să coboare din augusta lui seninătate până acolo unde mici simțuri tulburi, hărăzite îndeobște omului de rând, îl împiedică a vedea clar și-a citi corect în Cartea ăstei lumi? Nu, jună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
întinse o ditamai cheie. Dragii mei, veți sta aici - le spuse ea. Peste o jumătate de oră puteți coborî la cină, jos, în sala mare. Și plecă. Iovănuț luă cheia, o vârî în broască, deschise ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Iovănuț luă cheia, o vârî în broască, deschise ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu era frumoasă, dar avea ceva măreț într-însa. Metodiu observă că era părul. Avea un păr negru nespus de bogat, negru, căzând aproape de talie. Fără piaptăn sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mulțumită, fericită chiar că este martoră, ba uneori și părtașă la sfatul unor asemenea oameni, fețe simandicoase, boierești, rang mare. Și totuși, cine ar fi zăbovit mai mult cu privirea asupra făpturii sale dinspre care venea în răstimpuri un interesant miros de gutuie coaptă, ar fi băgat de seamă că tânăra femeie nu-i tocmai în apele ei. Din când în când, zgâria cu unghia arătătorului de la plinuța mână dreaptă tăblia mesei, își freca ușor genunchii rotunzi unul de altul sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
găsea cana cu cea mai limpede și rece apă de izvor, teancul cu jalbe frumos aranjat și netezit pe noptieră, iar proțapurile orânduite pe lângă perete. în picioare, la căpătâiul patului, îmbrăcată în catrință și ie din care inevitabil, rimând, ieșea miros de iasomie, Măriuca îl privea cu ochii ei mari, negri și-l întreba șoptit dacă mai are nevoie de ceva. Sigur că avea, fiind singur și burlac, dar de fiecare dată, suind la timp din adâncurile ființei lui, conștiința de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
da’ care acum sunt verzi. De schepsis le-am lăsat așa, să aibă și ei ce confisca; restul mărfii l-am dat pe bani buni la Beci. Ce știu ăștia? Oameni de trei lulele, au un imperiu, da’ n-au miros. Pentru un nas fin trebuie milenii, bre, milenii de cultură, nu niște secole, acolo, amărâte, și alea pline de fum și sânge... Episodul 221 CĂPITANUL GEORGIOS Pe vasul grecului, numit „Lesbos”, bunul nostru Metodiu primi cabina secundului, care la Beci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
tineri veseli cumpără buchet după buchet. Pe alei se aud strigătele prelungi ale celor care printr-o salutară inițiativă ajută gospodinele să se debaraseze, economisind timp, de sticlele și borcanele goale prisosind prin debarale. Din bucătăria naratorilor vine un indescriptibil miros de cartofi prăjiți cu salam de primăvară. Secolul al XVII-lea e departe, secolul al XXI-lea e aproape. Pe noptiera naratorilor, ispititoare, te-mbie să le citești două volume nou nouțe: unul de Sadoveanu, altul de Kundera. Totul respiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

fi altceva decât un dușman. — Așa am spus. — Păi, sunt sigur că astăzi am văzut vulturi, hiene și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că îi atrage mirosul stârvurilor. Ce fel de stârvuri? Bănuiesc că cele ale cadavrelor ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
paladini și căpetenii de oști ale adevăratului lor domn și stăpân, negrul, ale cărui armate își fluturau deja stindardele în zare. Milioane de țânțari se înălțau dintr-o foarte veche salină ce se profila spre nord-est și veneau atrași de mirosul sângelui ce plutea de trei zile ca o mantie invizibilă deasupra bătrânilor munți. Niciodată, în mii de ani, nu avusese loc un asemenea fenomen în capătul acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să strănuți de frică să nu pulverizezi totul Într-un nor de praf. Mă uit la salcîmii chirciți ca jnepenii, la iasomia pipernicită care nu dă miros nici după ploaie, la frunza de nalbă, lată cît palma crăpată cu porii astupați de o acnee malignă pe care o absoarbe cu lăcomia Înecatului după aer. Îmi imaginez canalele secrete ale plantelor, nările, gurile lor și le ghicesc suferința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
pline de vechituri pe care le ocolești de atîta vreme pentru că, odată pătruns acolo, nu știi de ce să le apuci mai Întîi, că nu e nici o rînduială și te Împresoară de-a valma din toate părțile baloturi de boarfe și mirosuri și urme de mîini. Spuneam că el face parte din altă familie. PÎnă și felul În care se gîndește la moarte cu toată gravitatea trupului, ca un copil mut, Îl apropie de ceea ce credem noi, În momentele noastre de revelație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
sînt ca tăierea porcului. Grohăie mirii, grohăie domnișoarele de onoare, grohăie mașinile și garoafele. Sărbătorile astea au devenit agresive. Ce statut privilegiat mi-ar oferi acum o Încăpere cu obloanele trase. Zi de lucru. Lumina mahmură moțăie prin tramvaie În mirosul Sună la ușă. Trebuie să fie el. Iar și-a uitat medicamentele. Nu-mi place că În ultima vreme se Întoarce mereu din drum. — A, doamna Oprișan, dumneavoastră erați. Poftim Înăuntru. Nu vă mai scoateți pantofii că tot n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Oprișan, dumneavoastră erați. Poftim Înăuntru. Nu vă mai scoateți pantofii că tot n-am măturat azi. Dă vecină repede două cești să nu să răcească. Venii cu ibricul. Mi-a adus nepoată-mea niște cafea din Austria. Ce zici, ce miros, ne mai aducem și noi aminte de tinerețele noastre. Auziși ce-a făcut golanii aseară la complex? Daravelă mare. Sparseră vitrina și goliră toată băutura. Zice că i-a prins milițienii cu cîinii. Niște prăpădiți de puțoi cu cașu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de perete dinăuntru vine o lumină slabă cîteva lumînări pîlpîie mărunt cineva plînge acolo Încet Înfundat celelalte uși de la parter sînt toate Închise oamenii dorm Încă Îmi fac curaj și intru scoarțe decolorate de prea mult spălat pe pereți ștergare miros de levănțică și ceară topită pe pat e Întins nea Dumitru În haine negre de ginere „s-a dus doamnă s-a stins azi noapte ca un pui de găină cine o să-mi mai poarte de grijă?“) — M-oi plăti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
scrîșnetul sfîșietor al pereților care se dărîmă scot la lumină secretele cărnii, o vulvă deschisă, sîngerîndă ca după un viol. Fața lui la lumina lumînării e parcă Îmbrăcată În celofan. Cuptorul aragazului arde. Din amintire sau din reflex vine un miros de cozonac. Copilul chinuit, terorizat de frică În așteptarea moșului care vine cu o sanie trasă de reni din ținuturi polare. Primul rol, prima apariție pe scenă. Să nu uit poezia, să nu mă fac de rîs! Orgoliul lui funcționează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
literari, purta discuții mondene, cunoștea intimitățile figurilor proeminente ale urbei, cînd vorbea despre ele le spunea familiar pe numele mic, scria și versuri, publica În fiecare an cîte o carte. Scrumiera s-a umplut. O deșert la gunoi. Nu suport mirosul chiștoacelor. Și cînd te gîndești că fumez de la șaisprezece ani. De ce n-am putut să pătrund În lumea bună? Pe mine nu m-au curtat niciodată bărbații cu situație, În schimb aveam mare trecere În rîndurile Lumpenproletariatului. Flăcăii oacheși de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de cîte ori te așezi pe ea, sticlele de vodcă În jurul șemineului, nefolosit de ani de zile, de pe cînd trăia profesorul, storurile care nu se ridică niciodată, obrazul jovial și rotofei a lui Niki Bârsan. Îi aude rîsul lătrat, simte mirosul stătut de odaie În care au rămas peste noapte atîtea fete venite din provincie să dea examen la teatru. Apoi iar glasul doamnei E.: gluma-i glumă, dar asta-i prea... nu, Încă nu m-am sclerozat... știu, știu, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
mă exasperează cu atențiile. Are ceva de ventuză, vrea să mă absoarbă cu totul, făcînd din mine un fel de secreție a ei. Mă cutremur de scîrbă la gîndul că aș putea deveni - poate că și sînt - o parte din mirosul, din obrăznicia, din limbajul, din osînza ei. Îmi vine s-o strîng de gît și În același timp Îi zîmbesc recunoscătoare. Voi lăsa cu limbă de moarte să mi se scrie pe piatra funerară cuvintele: „Par delicatesse j’ai perdu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
bucată cu bucată. Pietrele mute le sorb tulburatele limfe, În filtrele ierburilor se separă substanțele lor de extaz și durere. Și iată-i dimineața umezind frunzele și suind apoi În particule fine de aer, pătrunzînd fără formă, fără gust, fără miros, În nările calde ale vietăților mici care se iubesc prin cimitire. CÎnd rostești numele unui mort, imaginea chipului său Îți apare mereu În aceeași ipostază, de parcă din toate fotografiile cu el nu mai găsești decît una singură. Daniel, un copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
rîsul amfiteatrului cînd am intrat În pufoaică și cu cizmele de cauciuc murdare de var nopțile mele În blocul Încă nerecepționat de la Liric cineva trebuia să păzească arzătoarele imperiul meu tăcut nelocuit un tron din saci de ciment cald cald mirosul parchetului crud sticla de rom la cap și calma senina companie a lui Platon un vopsitor necalificat reminiscențele cum se insinuează ele ca acești pași abia perceptibili care nu se opresc și totuși nu mă ajung te abrutizezi Între scursorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]