5,723 matches
-
fapt, orice păcat își scrie singur pedeapsa (care poate însemna: tulburarea sufletului, împătimirea trupului, moartea). Părinții greci au putut afirma, astfel, că orice păcat este îndreptat „împotriva firii”. Biserica nu poate fi, din acest punct de vedere, decât acel Trup mistic în care mădularele sănătoase le compătimesc pe cele bolnave. Într-un mediu caracterizat de legile inseparabilității, așa cum este Biserica, se cere o precizie „cuantică” în oricare intervenție „chirurgicală”. În fine, „ontologia socială” a Bisericii depinde de o descripție teologică fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din care progresul este cu desăvârșire exclus. Detaliile privitoare la acest stadiu sunt neclare sau absente, mulți ani și numeroase evenimente fiind percepute în bloc. Etapei de mijloc, adică celei a căutării active și a tranziției, i se atribuie semnificații mistice și este descrisă cu lux de amănunte, în detalii colorate. Etapa de față, cea a actualizării care urmează convertirii, este descrisă ca fiind una de ascensiune masivă și satisfacție maximă. Diferențele dintre etape se manifestă nu doar în conținut, ci
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
am văzut un anunț pe un stâlp pe strada King George, prin care publicul larg era invitat să participe la o conferință despre evoluția Cabalei 9. Nici nu știam despre ce e vorba, în afară de faptul că era un oarecare sistem mistic în iudaism, așa că m-am dus. Subiectul m-a fascinat. N-am știut, nu puteam să cred că iudaismul aborda asemenea subiecte spirituale cum ar fi stafiile, demonii, astrologia - pur și simplu m-a uluit. Așa că am început să aprofundez
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
însă nu este în stare să-și amintească dacă acesta i-a proorocit ceva și nici măcar dacă era îmbrăcat „în razele alea bune sau alea de purtare”. Este aproape de prisos să mai precizăm că parodia vizează aici „o întreagă poezie mistică, atentă la semnele, misterele și eresurile populare”390. Sunt apoi numeroase secvențele în care întâlnim imaginea copilăriei fericite, lipsite de griji, răsturnată carnavalesc, într-o mișcare parodică de proporții. În Micul lord, de exemplu, avem de-a face cu o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Volovici, a urmărit Într-un interesant studiu (Apariția scriitorului În cultura românească, Ed. Junimea, 1976) evoluția acestor noțiuni și a altora legate de ideea de a scrie. Din exemplele date de el și din altele se vede limpede ce Încredere mistică În puterea poeziei au cărturarii noștri la Începutul secolului trecut. Distanța Între indiferența lui Alecu Văcărescu, care Își risipea versurile prin condicele gospodărești, și poetul de la 1830 care se compară deja cu Orfeu Tracul este enormă. Pentru cel dintîi poezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai sus-pomenitele Observații sau băgări de seama asupra regulelor gramaticii românești, terminate, se pare, Încă din 1780. Deschiderea Începe, dar, la primul dintre Văcărești prin Încercarea de a pune ordine În albia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se simte Într-o clipă binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe aeriene (blîndul serafim), vorbește de o mistică nuntă și „de a sa nălțare de pe pămînt la ceruri”. Această nuntă mistică pe care o cunoaște natura sub puterea luminii cerești se prelungește printr-un zbor spre Înălțimi, acolo unde, după platonicizantul dascăl de la „Sfîntul Sava”, se află tiparele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe aeriene (blîndul serafim), vorbește de o mistică nuntă și „de a sa nălțare de pe pămînt la ceruri”. Această nuntă mistică pe care o cunoaște natura sub puterea luminii cerești se prelungește printr-un zbor spre Înălțimi, acolo unde, după platonicizantul dascăl de la „Sfîntul Sava”, se află tiparele eterne, arhetipurile. Tema zborului nu constituie, În fapt, decît anticamera unei alte teme
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revine, prin aceste măsuri, la armonia (liniștea) inițială. O nuntă extraordinară Începe, la Îndemnul divinității, și din fecundarea elementelor cerești apare Mater Terra cu munți acoperiți de cedri, cu dumbrăvi ebenine, arbori fructidori, care și aceștia se pregătesc de nuntă mistică, Într-o armonie de arome și de acorduri sublime. Heliade Înfățișează, după Cartea Genezei, nașterea universului material care, În esență, este un univers de obiecte transparente, imponderabile. Poetul le zice, În limbaj filozofic, principi, și Într-un loc scoate din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O, mater, sacră Terră! Ia-l tu-n brațele tale, să-i ții tu locul meu; Deschide-ți al tău pîntece și poartă-l tinerelă, Precum l-am purtat Însumi, pînă să-l naști d-a doua Spre o viață mistică și fără chin, durere, În sînul tău, o mater, depui pe al meu filiu!” Invocarea aerului, focului divin, a vieții mistice sugerează În planul imaginarului o nostalgie de armoniile cerești, un dor de ascensiune pe care Heliade, printr-un transfer
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și poartă-l tinerelă, Precum l-am purtat Însumi, pînă să-l naști d-a doua Spre o viață mistică și fără chin, durere, În sînul tău, o mater, depui pe al meu filiu!” Invocarea aerului, focului divin, a vieții mistice sugerează În planul imaginarului o nostalgie de armoniile cerești, un dor de ascensiune pe care Heliade, printr-un transfer ușor de priceput, le pune la temeliile creației poetice. A scrie Înseamnă a urca spre starea adamiană a limbii, a face
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mamă ce Întinde sînul cu ardoare lacomului său prunc sub supravegherea unui seraf caritabil, Însă „objectul adorabil al ardorilor materne” (și, fatal, paterne) Îl găsim, În toată plinătatea, În Anatolida. El se naște din imponderabilele unui târziu necunoscut, cunoaște momentul mistic al nuntirii și apoi piere misterios, totul desfășurîndu-se Într-un regim de purități aeriene. Cerul, vegetația, rîurile care veghează idila biblică constituie o sinteză de virtuți virginale. Iarba e mlădioasă și „Îndamascată” cu flori, din fîntîni curge apă limpede și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru-n firmament.” Tendința de a sfinți femeia vine din poezia evului mediu. Heliade cutează s-o identifice cu „misticul trianglu”, spiritualizînd complet ideea de feminitate pînă ce amorul devine un „extaz angelic”. Să reținem, după ocolul făcut În mitologie, și această spaimă ipocrită, văcăresciană, exprimată Într-o limbă barbară: „A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă, De voluptate peplu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În scena sacră, pruncul, În timp ce de sus, dintr-un triunghi, privește ochiul ocrotitor al Părintelui. Heliade se abandonează acestei reverii a voluptății conjugale cu sentimentul că participă la recuperarea, unei plenitudini pierdute. O datorie care se transformă Într-o bucurie mistică. Recapitulînd, putem spune că Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna Într-un poem mai multe teme (de la cosmologie la ideologie), În discursul său fiind mereu mai multe discursuri, inabil anvelopate. Latura morală este cea mai puternică. De oriunde ar porni, Heliade
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a văzut, de la cer. Frumusețea pămînteană are un corespondent În lumea prototipurilor, prin femeie vorbește un Înger: spiritualism medieval trecut prin poezia galantă a secolului al XVIII-lea. În reprezentările iubirii, Alexandrescu trece, fără dificultate, de la suspinul văcărescian la extazul mistic al romanticilor. Filozofia lui este rezumată de versul: „femeia este un Înger, viața-i un suspin”, În marginea ei, stilul confesiunii variază: cînd solemn mitologic, cînd cordial, blînd mustrător. Limbajul cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bătaia muzicală a valurilor: „Valurile de roze, mărgăritare, RÎuri de aur și de briliant Ziua revarsă fără-ncetare Din cornu-i vesel de amarant...” Corespondentele lor florale sînt amarantul, roza și crinul. Roza este floarea preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă efortul de a da o anumită substanță și coerență acestei geografii sacre. Imaginația revine pe pămînt și, pe cît este posibil
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Plugurile, Sămănătorii, Rodica, Secerișul, Cositul). Sentimentul de natură lucrată, Însuflețită se Întărește prin aceste scene cîmpenești. Lirismul devine idilic și etnografic. Totuși idilismul, reproșat poetului În diverse chipuri, nu distonează cu atmosfera generală a Pastelurilor, pregătirea pentru sărbătorile naturii, unirea mistică dintre soare și pămînt, procesul fecundității, integrarea elementului uman (Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește, Într-un loc, de caracterul divin al dragostei, În sensul spiritualismului medieval, zicînd că „tot ce-nalță și preface pe om În Dumnezeu” vine de la dragoste. Ninița deschide cu o zîmbire cerurile („mie ceriul li-au deschis”). Este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îl va relua În alte poeme: „dragostea (de) moșie”, „erou plin de lumină”, un soare splendid ce sparge negurile istoriei, „ființă - Într-un cuvînt - de-o natură gigantică, divină”. Este portretul moral și fizic al eroului romantic, scăldat În lumini mistice. Discursul lui este, iarăși, un model de retorică solemnă. Toate miturile istoriei sînt puse În mișcare, toate imaginile tăriei și ale rezistenței sînt convocate: „pardoși de la Lipneț”, „vultani din Războieni”, „zimbri fioroși din codrii Racovii”, „aprigi zmei din Soci, din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bazată, În esență, pe gruparea tuturor situațiilor, formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o viziune intuitivă, Întrucît văd În dragoste și o amiciție spirituală, agape. „Prieteșugul” este, pentru ei, o chezășie a amorului. Heliade are, dintre toți, sentimentul iubirii ca energie cosmică. Trăiește frenetic sub semnul caroului. El cîntă nașterea universului și nunta mistică a elementelor. Erosul este forța care mișcă, Într-adevăr, astrele și provoacă delirul creațiunii. Asachi, Înaintea lui Heliade, avea intuiția amorului cosmic În niște versuri triste și noduroase: „Acea rază nemurindă, pentru glorie creată, Ce lucit-au peste mine Încă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată, pe turturică și privighetoare. „Filomela” devine un simbol romantic curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar dintre arbori alege fagul („copaciul mare”), sub crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ales, o poziție privilegiată În lume. În ierarhia afectivă, iubirea trece pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a căderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex œdipian În lumea arhanghelilor și imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetățeană, muza astrală și muza buclucașă. VII. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]