5,657 matches
-
care ne reamintește că sîntem tot timpul răspunzători de supraviețuirea culturii noastre și refuză să pună pe seama unor țapi ispășitori mediul, puterea, exploatarea ceea ce ține de natura noastră. Precum Edmund din Regele Lear, supraeul ne interzice să facem "răspunzători de nenorocirile noastre Soarele, Luna și stelele; ca și cum am fi nelegiuiți de nevoie, imbecili în urma mișcărilor cerului, ticăloși, hoți și trădători în urma reașezării sferelor, bețivi, mincinoși și adulteri din cauza supunerii nesmintite față de influența planetelor și vinovați de toate ca urmare a cruzimii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
2. Nu sudui și nici nu arunca vorbe de batjocură, fie că sunt În glumă sau În serios; nu lua pe nimeni În zeflemea, chiar dacă Îți oferă ocazia. 3. Nu glumi atunci când nu e loc de șagă; nu râde de nenorocirea altuia, chiar dacă ți se pare meritată. 4. Nu te asocia decât cu oameni buni dacă vrei să fii și tu privit la fel; e mai bine să fii singur decât cu oameni nepotriviți. 5. Nu fi ranchiunos, nu Înjura și
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
respectarea principiilor legii entropiei; eficiență maximă, pierderi minime, organizarea superioară, punerea în valoare a resursei umane: inovare, talent, îndemânare, tradiție, învățarea pe tot ciclul de viață etc. Trimiterea la tradiție nu înseamnă numai lucruri bune; există în tradiție și, din nenorocire, și în vocația națională (sau, mai precis, regională) comportamente, atitudini incompatibile cu climatul concurențial global, cu evoluțiile tehnologiilor, cu calitatea produselor, cu atragerea investitorilor. Vectorul timp, care susține graful realizării strategiei, trebuie să includă: - ciclul de viață al unui produs
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
comportament (catalogat de noi ca fiind corect) impus, străin, pe care nu-l poate înțelege și chiar accepta. Opinam că ar fi mai eficientă abordarea mai elastică a problemei „greșelii” fără a continua să o mai considerăm o „pacoste” , o nenorocire, ba din contra, „un cadou” care trebuie primit cu înțelepciune pentru al dărui, la rândul nostru, în forma reală, corectă și educativă tânărului. Nu trebuie să evităm nici o greșeală, să le exploatăm pe cele care apar și să le convertim
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
Les émotions”, în P. Fraisse și J. Piaget (ed.), Traité de psychologie expérimentale, PUF, Paris, 1965. Mormède, P., „Les hormones des émotions”, Les Emotions, Science et Vie, nr. 168, ediție specială, 1989, pp. 43-49. 87. Este adevărat că o mare nenorocire vă poate îmbolnăvi? Stresul: sistemul de urgență Cuvântul stres a fost propus de canadianul Hans Selye pentru a desemna reacțiile de adaptare a organismului în fața unor evenimente neplăcute. Aceste reacții produc modificări nervoase și hormonale foarte intense, care culminează, printre
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut fericit este așteptarea, după el reapare soarta geloasă („jaluză d-al meu bine făcu nenorocirea un semn și te pierdu...”). În acest limitat timp de „delir”, de fericire la care participă și puterile cerești, Îndrăgostitul trăiește o clipă de intimitate și Îndrăznește să-și apropie „obiectul de iubit”. O apropiere prin intermediul privirii: „Văzui pieptul tău
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să fie auzul și obiceiul după care se vorbește” (s.n.) Se va vedea din versurile citate mai jos că auzul nu Înșală pe stihuitor, dar obiceiul limbii s-a schimbat Între timp. Rămîne simțirea (patima) nediminuată, neintimidată de potopul de nenorociri căzute pe capul ei. Ea inventează mereu poezia, Întemeiază ființa, provoacă scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel puțin așa spune) pentru „pricini străine”. N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspin, se arătă Încrezător și idilic cînd vorbește În general despre muncile lui Eros. Coșmarul acestei idile se termină cînd iubirea este adusă pe un plan subiectiv. Poetul schimbă atunci foaia și pruncul cu arc devine simbolul unei mari, iremediabile nenorociri. Într-un poem meditativ ( CÎnd mă mîniesăm pe Amori) numele lui Amor este nălucire, ademenire, privirea lui e otrăvită, plăcerea ce o provoacă este pentru ticălosul om o suferință lungă și grea. Conachi dezvoltă ideea, desigur comună În poezia Renașterii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
El se adresează, atunci, omenirii avertizind-o asupra marelui rău ce-o amenință: „Deșteaptă-te, omenire, din visui ce te orbește Și, cunoscînd ce-i amoriul și pe cît te osîndește, Izgonește-l din sîmțîre Și spune spre pomenire Vacurilor depărtate Nenorocirile toate Ce vin dintr-o nălucire”. Este imaginea unui rău abstract, incontrolabil, de origine divină, acționînd ca o lege aspră Într-o lume pregătită s-o primească. Nici o idee mai profundă nu putem afla la acest prim nivel al poeziei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
goală, Numai prietenul cu unire Este o zare de fericire Ce are omul drept alinare La orișice feli de Întîmplare. O, prieteșug, rai de plăcere, Ce te Începi numai din vedere Și ești păstrat și după orbire Și ispitit În nenorocire, Spune-mi unde lăcuiești anume, Ca să te caut În toată lume, Să dau prin foc, prin apă, prin pară Ca să mă lipăsc de-a ta aripioară. Și petrecînd Într-a tale brață, Voi răbda și scurtare de viață Și mă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumea Împărătește, Inimi, suflete robește, Aducînd Într-o unire A raiului fericire. CÎnd să trezesc doi din somn, Îngeru-i om pentru om, Iată dragostea ce este. Adevăru-i nu-i poveste.” Ingenioase rotiri de propoziții, slobodă limbă, mai mare detașare de nenorocirile dragostei! Conachi este În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă de regulă) capătă, aici, o notă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
termenii ce se repetă În poezia lui Conachi. Ei definesc iubirea ca pasiune, mai precis: o pasiune nefericită. Nefericirea este, fără paradox, condiția de existență și fericire a Îndrăgostitului. Toți interpreții lui Conachi vorbesc de puterea poetului de a inventa nenorociri, cu alte cuvinte: puterea lui de a se preface, neobosita lui impostură. Faptul este de ordinul evidenței. Insă cine trăiește mult timp În impostură are toate șansele să fie luat drept ceea ce vrea să fie. În cazul lui Conachi: un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit imaginea finală este aceea a unei existențe copleșite de o mare pasiune. O pasiune devastatoare care atinge toate compartimentele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slabă, perspectiva dispariției. Jaloba mea În cepe cu un vers ce nu lasă nici o speranță: „Lume, astăzi să desparte de tine un muritor”... iar Scrisoarea se deschide spre un orizont și mai Întunecat: „Din toți muritorii lumii cel mai În nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult În osîndire Este omul care-ți scrie [... ] ........................................................................... Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspinului la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năcaz. Tu pre mine mă omori, În vreme ce Încă-s viu...” În chiar versurile citate mai este indicat un mărunt demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită Într-un loc milanhonie). Amorul produce mîhnăciune mare. Din aceeași sferă de nenorociri indeterminate face parte năcazul, citat de mai multe ori pînă acum. Iată-l acum intr-o formă paroxistică: năcaz mare. „Năcazul meu este mare Este rău, este cumplit Și să-l vindec nu am stare...” O categorie specială În patologia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
figura clasică a catastrofei sentimentale e că poetul român trăiește permanent Într-o stare de criză violentă, se află mereu la capătul puterilor. Tot Barthes definește admirabil acest regim al Îndrăgostitului: acela al unei „răbdări a nerăbdării”: a hrăni o nenorocire ce nu se uzează niciodată, a constata insuportabilul și, prin chiar această descoperire, a instala În eu (eul omului Îndrăgostit) „teatrul marțial al Deciziei, Acțiunii, al Ieșirii”... Decizia lui Conachi este de a nu lua nici o decizie. Acțiunea lui este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viață... Scenariul erotic nu mai prevede, va să zică, una din clauze: moartea. Poetul s-a decis să trăiască. Să trăiască, dar cum? Motoarele retoricii amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea ibovnicei Îndărătnice... Biblica retragere În pustiu se termină cu o nouă sămăluire... Retragere, Încă o dată, strategică sau, cum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
au uneltit - după toate aparențele - cu inamicii poetului. Un fragment dintr-o scrisoare lasă să se Înțeleagă că Alecu e bine informat În această direcție: „cei mai apropiați mie s-au ridicat de departe și s-au grăbit, și din nenorocire se grăbesc În a cere cu menzil sufletul meu“... Scrisorile lui Alecu dezvăluie o dramă de renaștere Într-un mediu oriental. Omul este, realmente, Înspăimîntat, umilit, fără mari speranțe de a fi salvat. Scrie prietenului și protectorului său fără să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la ceremonialul adresării. În disperarea cea mai neagră, el caută comparații de preț și găsește cu ușurință un stil flatant. Ca lebăda, zice el, care cîntă cu plăcere Înainte de moarte, el, sărmanul, exilatul, cîntă și scrie cu mare poftă despre nenorocirile sale. Iată (În traducerea lui N.C.) un fragment din această smerită Închinare: „Fiind Însetat și Îndemnat și dorind, domnul meu, să vă scriu cu nesăturare și să Înregistrez precum În inima mea, la fel și pe hîrtie, sau pe orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau pe orice alt obiect, pe care se poate scrie, numele dumneavoastră cel prea dulce și venerabil anume și zic aceasta, deoarece vă iubesc mult din obligație, și fiindcă mă Înfricoșez ca nu cumva moartea, atît de dorită, fiind salvarea nenorocirii mele, mi se va părea greu de suferit și mă va priva astăzi de această singură a mea fericire pe pămînt, adică să vă scriu, și să mă gîndesc, și să pronunț numele dumneavoastră cel dulce. Și precum lebăda cînta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pildă, să nu-i iert nimic lui Richelieu și să-i înfierez metodele. Tremină cu mutra asta, știu totul, nu sunt imbecil. Felul lui de a proceda îmi e și mie prielnic, expertul în intrigi m-a scutit de multe nenorociri. Poate că tu știi că uneori, pentru a fi cu adevărat puternic, trebuie să și pătimești. Maestate, dvs. cunoașteți Cetatea soarelui 6, am discutat despre ea de-atâtea ori. Nu sub umbrela moralei am scris acea lucrare, ci pentru a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
smoală. Oferea cele două scaune desfundate ce le ținea sprijinite de zid, saluta printr-un muget și continua să vadă de pantofii tociți aduși la reparat. Discuția cel mai adesea se referea la recoltă, dar venea vorba neapărat și de nenorocirile consătenilor, nu fiindcă ar fi avut loc cine știe ce schimbări, ci fiindcă micul teatru al comunității, reprezentat în acel moment de prietenii mai vârstnici, participa în acel fel la devălmășia vieții. Primele schimburi de vorbe erau întotdeauna despre capriciile timpului, despre
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
comunității, reprezentat în acel moment de prietenii mai vârstnici, participa în acel fel la devălmășia vieții. Primele schimburi de vorbe erau întotdeauna despre capriciile timpului, despre poziția norilor și a soarelui, despre vânturi și ploaie. Apoi firește urma șiragul de nenorociri: măgari mușcați de vipere la pășune, capre sau viței căzuți în prăpăstii, prăbușiri de adăposturi din paie, livezi lovite de secetă și uscate, alunecări de teren, boli. În privința bolilor Geronimo îi întrerupea brusc și mânios. Așa că bătrânii se opreau câteva
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în timp ce limbile li se zbăteau și, dinții se înfigeau în solzii trupurilor. Tommaso se dădu înapoi, zicându-le alor săi să facă același lucru. Dacă târâtoarele se mușcă între ele înseamnă că urmează să se-ntâmple o minune sau o nenorocire. Să plecăm de-aici. Câțiva râseră de cuvintele temătoare și precaute ale lui Tommaso, reproșându-i că-i un fricos și jumătate. Mulți însă îl urmară pe cărare, primejdia era mare, de mușcături de vipere muriseră mai mulți la Stilo
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]