KorAP: Find »[drukola/base=oaspete & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...308 >

7,693 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

în clasa I. La Putna Sacă, casă bună, mâncare "boierească", servitori, contact cu "lumea bună" - în sfârșit mi se părea o viață elegantă, din romane - cum mi s-ar părea acuma viața pe care aș duce-o dacă aș fi oaspetele vreunui milionar englez. Ce mult e de atunci. E din altă lume, din altă epocă istorică - ar putea fi de-atunci sute de ani! Dar încă de la casa noastră din Roman, când aveam 4 ani, știam genul substantivelor, vedeam Ceahlăul

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542

tipic americană: „Iată un copil deștept“. Într-o perioadă sau alta, din cele pe care s-ar putea să le evoc aici - sau, mai curând, într-un an sau altul - toți copiii din familia noastră au fost angajați, săptămânal, ca „oaspeți“ ai emisiunii „Iată un copil deștept“. Seymour și cu mine am fost primii care au apărut în spectacol, încă din 1927, la vârstele de, respectiv, zece și opt ani, la vremea când programul „emana“ dintr-una din sălile de conferință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
de planuri sau nu. Dacă reacția celor din imediata mea vecinătate poate fi luată drept criteriu, oferta a fost privită ca un fel de beau geste. Trebuie spus, însă, că mașinile puteau fi folosite numai după ce un formidabil pluton de oaspeți - denumiți „rudele directe“ ale miresei - se vor fi urcat în mijloacele de transport necesare. Și, după o oarecum misterioasă întârziere și gâtuire de trafic (în timpul căreia eu am rămas pironit locului), „rudele directe“ și-au început într-adevăr exodul, înghesuindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
de invective cu care i-am gratificat. Primul detaliu exterior de care am devenit conștient a fost zgomotul universal familiar de țevi care ghiorăie. Venea din celălalt capăt al apartamentului. M-am uitat de jur împrejurul camerei, printre, prin și dincolo de fețele oaspeților mei. Unde-i domnul bătrân? Bătrânelul? am întrebat. Nici usturoi nu mâncasem, nici gura nu-mi mirosea. În chip ciudat, răspunsul a venit de la locotenent și nu de la doamna de onoare. — Cred că-i la baie. Afirmația a fost făcută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
unul pe celălalt. Să se înalțe, să se ajute, să se învețe, să se întărească unul pe celălalt, dar mai presus de orice să se slujească. Să-și crească copiii în cinste, cu iubire și detașare. Un copil e un oaspete în casă, trebuie să fie iubit și respectat - dar niciodată posedat, din moment ce el îi aparține lui Dumnezeu. Cât de minunat, cât de lucid, cât de frumos, de greu și, prin urmare, adevărat! Pentru prima dată în viața mea cunosc bucuria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
un anumit sens, nu numai în Kafka și în Kierkegaard, dar în toți cei patru morți, cei patru felurit notorii Bolnavi sau celibatari subadaptați (probabil, dintre cei patru, numai Van Gogh va trebui să fie scuzat pentru neapariția lui ca oaspete în aceste pagini) la care apelez foarte des - uneori la mare nevoie - când doresc unele informații perfect credibile în legătură cu procesele de creație moderne. Ca să vorbesc în general, am reprodus cele două pasaje pentru a sugera clar poziția mea față de ansamblul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

Dacă ar fi umezeală sau mucegai, ar fi mai bine?“, răspundea În glumă Mașa, Îndreptându-se spre mușcata Înflorită În fereastră, ale cărei frunze se făcuseră maronii de atâta praf. Mizeria n-o deranja pe Mașa, dar acum, având un oaspete străin În casă, Îi trecu prin minte că poate ar fi trebuit să spele toate farfuriile murdare din dulap, toate lingurile, În mare parte nefolosite de pe vremea mamei sale, ce se odihnește acum Întru Domnul, acoperite de-o mâzgă cenușiu-cafenie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
deretică dimineața, nu seara sau noaptea, și apoi eu sunt obișnuit cu praful cosmic. Pe lângă acela, ăsta-i un fleac. Un mizilic. O cantitate cu totul și cu totul neglijabilă, pe care nu merită să-o bagi În seamă, bolborosi oaspetele. Închipuie-ți că-ți iese-n cale o nebuloasă, ce te faci atunci? Te apuci de măturat? Lasă, te rog, prafu-n plata Domnului, nu te obosi cu dereticatul. Nu sunt mofturos... Mașa nu spuse nimic, de rușine nici măcar nu privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
aproape, prevesti bătrâna. Curând Anticristul va fi printre noi...“ Amintindu-și de această prorocire a babulei, Mașa tresări pentru o clipă străfulgerată de un gând: „Nu cumva ființa ce se afla În fața sa e Anticristul?“ Înfățișarea umilă, ușor decrepită a oaspetelui ce se afla În casa ei o făcu să se rușineze de gândurile ce-i frământau conștiința. În fond, suspiciunea sa nu se baza pe ceva concret, ci era doar rodul fanteziei prea bogate, al nopților petrecute În singurătate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
se perpelească mult și bine În flăcările Gheenei, dar uite că nu trecuseră nici șapte ani de când crăpase fierea În el și Dumnezeul Îl izbăvise de chin. De ce În locul său se scălămbăia În blestemata de cutie proțăpită În camera de oaspeți a surorii ei rădăuțene Mihailo Panidelnic, un om care nu făcuse nimănui vreun rău, ba pe deasupra reparase pe cheltuiala sa și acoperișul bisericii Uspenia, pentru ca În cele din urmă să fie răpus de un fulger ce se iscase din senin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de mult obștescul sfârșit) veneau s-o apere de necazuri. - Ce fel de spirite? repetă ea Întrebarea. - Tot felul de spirite, răspunse enigmatic Extraterestrul. Spiritelor le place praful. Și mai ales dezordinea... - Necurățenia adică!? - Nu chiar necurățenia, surâse din nou oaspetele, foindu-se pe scaun, multe entități nu suportă excesul de ordine. Și asta, Într-un fel, e de Înțeles. Uneori ordinea e la fel de nocivă ca și dezordinea. Ți se acrește de ea... Începi să te intoxici. Te acoperi de bube

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
fracțiune de secundă. Cât ai clipi din ochi sau ai bate din... aripi. - Ptfu, pufni Mașa. Deci cu asta vă ocupați, ajutați cocostârcii să se Împerecheze!? Credeam că faceți lucruri mult mai... - Și aceste lucruri trebuiesc făcute de cineva, replică oaspetele. Poate pentru tine par neserioase, pentru noi Însă, care nu avem posibilitatea să pipăim lucrurile cu ajutorul propriilor noastre simțuri, astfel de experiențe sunt absolut necesare... - Absolut necesare, murmură În sinea ei Mașa. Mai bine v-ați ocupa de treburi serioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
deosebeai vecernia de utrenie și prohodul de cununie. La drept vorbind, În afară de Tatăl nostru, nimeni nu mai știa să spună de la cap la coadă vreo altă rugăciune. - Vom face noi ordine și cu oamenii, n-avea grijă, murmură cu oareșicare Întârziere oaspetele. Îi vom face să se Înmulțească ca Înainte de potop... Desigur, Mașa nu știa cum și cât se Înmulțise lumea Înainte de potop, pe semne, Își zicea, că trebuia să se fi Înmulțit cum se Înmulțiseră ciorile Înainte de colectivizare, că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
o bătrânică să stea la taifas sau să ceară un pumn de mălai - Mașa se obișnuise să lase lucrurile alandala. Canapeaua rămânea nefăcută săptămâni Întregi, farfuriile nespălate și casa nedereticată luni de zile. Dacă se Întâmpla să-i pice vreun oaspete neașteptat, femeia strângea lucrurile aruncate claie-grămadă, iar peste canapea arunca o carpețică cumpărată de la moldoveni. Această delăsare n-o Împovăra, n-o deprima, ci o făcea să se simtă În largul ei... „Ai grijă, Îi arunca din prag răposata ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
adusă cu atâta grijă de la Rădăuți, vizitatorul o examină cu atenție, după care, spre ușurarea Mașei, spuse: - S-au rupt două arcuri și al treilea e gata-gata să pocnească... Mașei parcă i se luase o piatră de pe inimă. Credea că oaspetele va pomeni de bani. Se pare Însă că pe vizitator banii nu-l prea interesau. - Ce s-a Întâmplat? făcu Extraterestrul, privind de data aceasta portretul agățat În perete, portret care Îi reprezenta pe Mașa În chip de mireasă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-și vânt cu palma peste fața-i asudată. - Deci ăsta-i fostu’, nu? - Fostu’, se grăbi să-l Îngâne Mașa. - Aha, exclamă Extraterestrul, În timp ce Mașa Își lăsă neputincioasă mâinile În poală și ridică din umeri. - Și viitorul? Își Încruntă sprâncenele oaspetele. - Viitorul e mort, nu există nici un viitor, răspunse Mașa. - Nu există aici, dar dincolo există, surâse Extraterestrul, Întinzându-și degetul arătător În direcția peretelui vecin. - Unde dincolo? - Pe celălalt perete, răspunse Extraterestrul. Mașa privi peretele opus și scoase un strigăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de ajuns unul, mă pricopsesc acum și cu un altul, care s-ar putea să fie la fel de breaz. Vorba aceea: «Scapi de dracu și dai de taică-său»...“ - Ei, gata-gata, liniștește-te, femeie, Înțelege: am glumit, căută s-o Îmbuneze oaspetele. Gazda rămăsese Însă la fel de Îmbufnată. Stătea frământându-și mâinile În poală și privind În gol. Se pare că tabloul o neliniștea din cale-afară, căci, din când În când, Întorcând spre el privirea, Mașa clătina din cap. - M-am lămurit, făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
În aer. Vizitatorul o apucă tandru pe Mașa pe după umeri și o trase către el. La atingerea palmelor sale, femeia tresări din nou. - Ei, acum te-ai liniștit? o Întrebă el. Mașa ar fi vrut să se ghemuiască la pieptul oaspetelui, simțea nevoia unei apropieri, dar de acolo venea un val de umezeală, ca dintr-un mormânt. Așa că, reprimându-și la timp pornirea, făcu un pas Înapoi. Hăul continua totuși s-o atragă. Mașa ar fi dat orice să afle ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
acolo vine și frigul...“. Cum te-ai fi putut apropia de cineva care În loc de suflet posedă un hău? Trupul Mașei fu scuturat din nou de fiori reci ca gheața și pielea i se Înfioră de teamă. Mașa Îl cercetă pe oaspete cu suspiciune. Părea un om obișnuit, oarecum modest, trecut prin multe Încercări. Nici Îmbrăcămintea, nici Înfățișarea sa nu trădau nimic demonic. Extraterestrul stătea cu bărbia sprijinită În pumn și o privea cu atenție. Asemănarea cu răposatul Onisei probabil că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
unul nu mă interesează astfel de intimități, dar ar fi bine să luați În considerație sfatul meu... - Am să-l chem pe frizer să mi-o repare și poate vă veți potoli. - Dar ce, pe aici frizerii repară canapele? zâmbi oaspetele. - Da, spuse Mașa, la noi frizerul e un om priceput În toate, el știe să dreagă și o ușă care a ieșit din balama, știe să repare și reșoul electric, știe să pune și ventuze și lipitori pe tâmple sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
făcu Extraterestrul, știe să pună și lipitori? - Le ține Într-un borcănel la Întuneric și, când e nevoie, le scoate de acolo c-o pensetă și le pune la locul potrivit. - Cred că o să am nevoie de serviciile lui, murmură oaspetele. Sângele-mi miroase a mâl stătut, va trebui să-l reîmprospătez. - Dacă aveți nevoie de lipitori, nu aveți decât să vă duceți seara pe malul iazului, sunt acolo câte vreți... Numai că trebuie să aveți grijă să nu adormiți, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și a adormit. Iar lipitorile i-au supt și ultima picătură de sânge din organism. - Nu uita, dragă Mașa, că eu sunt extraterestru, nu mitropolit. Și nu mi-e frică nici de păianjeni, nici de lipitori. De ce oare Îi amintise oaspetele Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
mi-e frică nici de păianjeni, nici de lipitori. De ce oare Îi amintise oaspetele Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un crucifix negru pe spate. - Ceea ce curge prin venele mele nu e chiar sânge, o informă oaspetele. - Dar ce e? - Un fel de fum... Mașa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un crucifix negru pe spate. - Ceea ce curge prin venele mele nu e chiar sânge, o informă oaspetele. - Dar ce e? - Un fel de fum... Mașa se sperie de-a binelea. Cu un oaspete care vede prin tine ca prin sită nu e de glumit. În plus, el Îi vorbise despre nu știu ce cochilii. Ea mai degrabă și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un crucifix negru pe spate. - Ceea ce curge prin venele mele nu e chiar sânge, o informă oaspetele. - Dar ce e? - Un fel de fum... Mașa se sperie de-a binelea. Cu un oaspete care vede prin tine ca prin sită nu e de glumit. În plus, el Îi vorbise despre nu știu ce cochilii. Ea mai degrabă și-l Închipuia ca pe-un păianjen ce-și avea sălaș Într-o gaură neagră a vreunei galaxii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]