142,832 matches
-
ce le păstrează aura singurătății. "Aici", mi-a destăinuit George Țipoia, "picturile sunt fericite, chiar dacă nu le vede nimeni". Am privit din nou cochilia albă a spațiului în care ne aflam, curățenia spirituală a labirinticei chilii, apoi mi-am îndreptat ochii spre "fericitele" tablouri. Lucrările lui Alexandru Țipoia, puține la număr, cuprinzând trei portrete ale bunicii, câteva peisaje citadine, ulei și grafică (din București, Assisi și Roma), două picturi abstracte (Galaxie și Mișcare ondulatorie) și o natură statică (Bizantină) erau așezate
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
e chemată să participe nu atât la metamorfozarea formelor, cât la descifrarea energizantă a aceleiași imagini. Cu alte cuvinte, depinde de noi dacă prin lectura tablourilor ne lăsăm răstigniți sau salvați. Culorile sunt dispuse alchimic ca niște trepte pe care ochiul urcă de la întuneric la lumină, de la verdele primordial al teluricului la aurul esențial al spiritului. Vizitarea acestei expoziții în spațiul privilegiat al Palatului Mogoșoaia este în același timp prilej de contemplare introspectivă. în viziune picturală modernă, artistul George Țipoia prelucrează
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
minte exemplul rușilor în emigrație care rămîn legați de o Rusie mitică pe care o propovăduiesc copiilor, chiar și nepoților. Rusia conferă emigraților ei o diferență specifică puternică, o neputință de a se asimila, care-i singularizează avantajos în propriii ochi, și se convertește într-un adevărat complex de superioritate. Și acest sentiment de superioritate e în armonie cu buna părere a occidentalului despre ruși, "popor mare", datorită, în bună parte, literaturii ruse. Mi-ar place și mie să rămîn româncă
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
vreme de plâns cu sughițuri. Chiar de primul ceas al zorilor îmbătat Arunc de pe spinare gândul vieții Așa cum mi-a fost dată, Și într-o altă viață, limpede, cum se zice, Ca lumina zilei, îmi car Inima, ficatul, rinichii, sexul, ochii, Numai spiritul nu vrea să mă urmeze, Se zbate în carcasa părăsită. Am stat cu mâna pe sfârșitul meu, El respira, iar eu tăcusem. Tot ceea ce era vânt și frunză Părea o banalitate în plus. Nu mai avea nici o importanță
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
Așa începe vidul, șchiopătând, Dar plin de memorie. Dinainte-mi viața se reașează De-a îndărătelea și altfel aș vrea să o trăiesc. Chiar dacă orice cuvânt s-a făcut nimic. Alunec, deci visez, mai am picioare, Mâinile cine știe unde au plecat. Ochii se pregătesc în spațiu să doboare Puținul de viață încă lor nedat. Vai, să nu uit, sunt fericit Că din lumina lămpii Ies poemele și frumusețea ta Cu viața în care au murit, Dar nimeni nu e pentru a le
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
îl poartă un străin, iar alteori cineva încearcă să mi-l fure, ca și cum " crede hoțul " ar putea să mă lase despuiat. Dar eu știu de mult povestea cu hainele împăratului. Final Pe mal, bate un pian de inimi, secondat de ochii ce apasă clapele. Amurgul violet stilizează natura, un pictor bâjbâie culorile, până când penelul lui prinde să cânte contururi. Iată o ceață, o minune care ne acoperă pe toți. Pisica Metafora este o pisică, pe care, uneori, trebuie să o silești
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/12755_a_14080]
-
fruntea înaltă, sub părul ușor ondulat, creierul... Ei bine, nu-și putea imagina creierul lui decât ca pe un sex. Un sex bărbătesc, uneori; femeiesc, alteori. Un afemeiat, un obsedat, de cum vedea o muiere se schimba la față, îi sticleau ochii în cap. Ca amant, m-da, priceput, că trecuse pe la multe. Dar tocmai asta o scârbise. Doamna Marinescu își scoase halatul de baie, îl aruncă pe spătarul scaunului și se privi o clipă în oglinda garderobului. Fusese o proastă, desigur
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
ora 11, la Izvorul Nou. Sicriul e depus la capelă. Iar după ceremonie, să ne însoțiți la masa de pomenire. Știți, el nu mai are pe nimeni în familie. Vor veni doar câteva cunoștințe... Puse receptorul jos și rămase cu ochii în gol. Nu spusese nici da, nici nu. Și, într-adevăr, nu știa dacă... Deschise pumnul în care ținuse "inimioara" și-o privi cu un sentiment nedefinit, un fel de duioșie amestecată cu silă. Acesta fusese bărbatul ei, cu el
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
adineauri. - Hai să bem ceva! Ea ezita. - în cinstea... revederii... - adăugă el îl privi lung, din creștet până la pantofii lui galbeni, perforați, cu vârf ascuțit. Pietrișul aleii scrâșni subțire. Până să vină friptura ea își bău coniacul. Sorbea încet, cu ochii închiși. - îți amintești de seara aceea când ne-am plimbat cu barca? Să-și amintească...? Totuși, dădu din cap. - Vâsleai numai pe lângă mal, pe sub sălcii. îți amintești, nu-i așa? - Cum erai îmbrăcată? - Cu o rochiță bleu. Aceeași rochiță cu
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
albă care se deschidea mereu. - O poșetă albă?! Parcă... Și tu spuneai c-o să-mi pierd banii. Da' de fapt, știai că n-am decât rujul, pudra și-o batistă. Dădu paharul pe gât, înveselit. Ea continua să vorbească, cu ochii pe jumătate închiși, cu fața îmbujorată. Friptura era cam tare. I-a tăiat-o el, în bucățele mici, ca la copii. Au mâncat în tăcere. Băură încă un pahar. - Poate c-ar fi fost mai bine... - Ce-ar fi fost
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
spațiu, dar, mai ales, așa era "în logica" rastelului și, în plus, era mai frumos. Când intrai în bucătărie și le vedeai, strălucitor de albe și în poziție de drepți, ca niște marinari în uniformă de vară, ți se bucura ochiul. Nu ca atunci când erau trântite una peste alta, pe orizontală, ca un teanc de clătite... Da, era o ambiție perfecționistă în această nevoie de logic și de frumos! Ura asemenea cuvinte fiindcă de la ele se trăgea neputința lui de a
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
și care mă domina cu autoritate, învățîndu-mă prostii. Vara, a dat examene particulare ca să absolve încă o clasă, iar eu am plîns o noapte întreagă: îmi pierdeam cel mai bun prieten. Un băiat nespus de cuminte și de simpatic, cu ochi umezi de codană, era Vasiliu Vasile. Venea uneori pe la mine acasă, să-i Ťarătť" la franceză. într-un rînd, zăcînd eu vreo trei zile de gripă, n-a omis să-mi facă o vizită și să-mi spună ce se
Bunul coleg by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12674_a_13999]
-
poeziei: "Acum pictez un tablou mare:/ vreau să-mi fac un autoportret./ Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici, creierul - un aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/ n-are nici un sens să omit ochii - două semne de întrebare,/ aici în colț o să-mi pictez gândurile - / o claie informă de rufe murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat -/ va lăsa să se vadă interiorul/ (cu totul neinteresant, în definitiv),/ sus, sprâncenele își vor schița zborul
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
foarte dur, "cura cadaverică", ce consta într-o nemișcare totală, permanentă. A durat trei luni. Apoi încă un an de stat în pat, lejer, cu mișcări, puțin citit. Dar ce este "cura cadaverică"? Stai întins pe spate, perfect relaxat, cu ochii închiși, nu faci absolut nici o mișcare, oricît de mică, punînd astfel plămînul la efort minim, la o respirație abia perceptibilă. Nu vorbești, nu rîzi. Un fel de fachirism, numai că nu pe cuie. Ce gîndeam? Făceam lungi întîmplări, mai ales
A declarat că ea este iubita lui Eminescu by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12808_a_14133]
-
a cerut să-i predau lui textul. S-a apucat să-l citească și, la capătul lecturii, pe un ton și în cuvinte batjocoritoare, m-a trimis la plimbare, nu înainte de a arunca manuscrisul la coș. Am evitat să dau ochii cu Stancu și nu i-am relatat ce pățisem. Luat de evenimente care au dus pînă la urmă la suspendarea revistei, autorul inimoasei inițiative nu a mai fost în măsură să-i confere actualitate. Ce am povestit în legătură cu el poate
Nașul meu literar, Virgil Iernuca by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/12629_a_13954]
-
Treci pe lîngă nave urcate în aer Pe suporturi de metal Zorelele păstrează-albastrul zorilor Cît ține ziua Reminiscența altui timp interior Stăruie-n zare " delicata Și fina funingine cenușie a mării Salivă pe un dinte de metal Rozeta albă de ochiul boului Mă-ntoarce-n curtea casei părintești Arde un foc cu flăcări țepoase în interiorul begoniei Lamele papurii răsfoiesc Cartea secretă a vieții Precum gasteria verrucosa în vitrinele farmaciilor Un budozer mi-a îngropat Toate amintirile de anul trecut Gîște tăcute
Drum în necunoscut by Dumitru Mureșan () [Corola-journal/Imaginative/12718_a_14043]
-
mi-o jupuiau; carnea sîngerîndă se freca, sub hainele mincinoase, se măcina... urma să-mi ascund scheletul de neliniștea celorlalți, să viețuiesc pudic, aparent vioi, în mijlocul urbei împodobite cu sărbători...Urechile îmi erau înfundate, căptușite cu cîlți de ceară mov, ochii extenuați lăcrimau vernil, nările se lărgiseră păros, gura rătăcea, buimacă, știrbă, pe-o față bolborosită,cu buzele mototol... Ridurile își dezarmonizau rafinamentul vechimii austere sau, hm!, destrăbălate... se întretăiau aiurea, nemaisemnificînd decît debandadă și delir.Și-atunci? Căzneam întruna, nu
Trebuia să transcriu... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12734_a_14059]
-
somn când sloiuri deschid o silabă de argint jertfindu-se timpului aș scrie o carte cerneala ei albă pieirii m-ar smulge Punct Mă văd uneori în deșert numai nisip numai pietre decapitate departe de mine țipătul apei și totuși ochiul surprinde culoarea și arbori ființe și ierburi cuprinse în lacrima mea știutoare dilatată mereu ilizibilă pentru cei ce nu se silesc să mă ajungă din urmă Rotații Când nopțile somnul mi-l fură pe o petală a ferestrei deslușesc același
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
să pot îndura preaplinul zilei de vară latura-i întunecată orbindu-mă Moment Refuzatele spume înfricoșându-mă dau glas unei prelungi tânguiri ca tot atâtea gânduri sinucigașe lovindu-mi auzul de unde marea începe cu creste golașe creneluri vizibile sufocă secunda ochiul tragic al păsării mă țintește din zbor Identitate în acest ceas al zilei nu-mi pasă de falnice maluri ele stăvilesc încredere nimb strălucire nu-mi pasă că valul la ură îndeamnă în spasme pierzându-se o mărturie e pasărea
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
în singurătate când cad de pe mine cuvintele când mă simt fericită un val mă absoarbe dintre muritorii de rând mă învață a apune Tăcerea semnului Prea multă rostire vorbe sălbatice culori la care nu ajung nici văzul nici timpanele șubrede ochii adulmecă alte înțelesuri vocale pun o peliculă peste lucruri și taine adulmecă miezul ființei dar nu îl ating o, nu îl ating niciodată luminos ca zăpada doar semnul tăcerii Dincolo Ce sunt acești nori păguboși ce-mi leagănă gândul până
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
știe cât sunt de bogată * în pomul de la fereastra mea deseori păsările fac ouă una pentru cealaltă una în cuibul ceileilalte eu îmi las uneori drăgălașe dessous-uri în alte case * bărbatul pe care o femeie-l îmbăiază devine un ou ochii bărbaților sunt ochi de găină când se uită la sânii mei clocesc scot puii fantasmelor * dulce-a mai fost aseară vinul de orez astăzi nici nu-ndrăznesc să deschid gura de teamă ca o boare murdară din cuvinte rostite neatent
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
atât de departe de-acasă uneori când se uită la mine știu că-și aduce aminte * nu am nici o trebuință de satul pe care eu l-am cucerit pentru stăpânul meu casa cea mare din mijlocul târgului mă privește cu ochii unei fete * când o să fiu ucis camarazii mei ostași îmi vor găsi poeziile sub șa or să râdă vor spune toată vremea asta am crezut că el e ca noi * am ucis un băiat care purta stindardul dușmanului meu mă
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
Orbecăiesc ușor prin iarba nouă. Pe urmă nu mai știu ce îi cășună, Că fața ei e jilavă de rouă, Cum umblă/ cu picioarele-amândouă Desculțe/ printre foi de mătrăgună. în jurul nostru licărește maiul, Din mădălin ne rupem o smicea, Dar ochii ei lucesc ca jărăgaiul Și, semn că s-a făcut nespus de rea, îmi spune-amenințînd cu evantaiul Că o să merg în rai dar fără ea. 4 Tu-mi spui că-mi zice lumea fluturaș, Zburătăcind mereu din floare-n floare
Cartea sonetelor by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/12735_a_14060]
-
lumea fluturaș, Zburătăcind mereu din floare-n floare, Asemenea femeilor ușoare, Iar glasul tău e rău și cârcotaș, Scornind câte în lună și în soare Și te prefaci în stih, bărbat trufaș, Că ești momit de boiul mei gingaș Și ochii mei adânci de vrăjitoare, Când te afunzi cu hoții prin tractire Și spui că pătimești și arzi de viu, Dar tu ești ușuraticul din fire, Căci, chiar de-aș fi un fluture zglobiu, Eu pot să te ucid cu o
Cartea sonetelor by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/12735_a_14060]
-
dulău flămând de un ciolan, Căci doar prin cârciumi, nu în altă parte, Te simți ferice, diavol pehlivan, Iar dragostea la tine-i un chiolhan Posomorât, sfârșit cu oale sparte, Făcându-mă defel să nu mă mir că îmi cauți ochii ca un drac sadea, Uitându-te în ei ca-ntr-o butilcă în care spirturi crunte fac mărgea, Iar, după ce îi bei ca pe-o poșircă, îmi spui că-s neagră și că-s moartea ta. 7 Prieten, Doamnă Brună
Cartea sonetelor by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/12735_a_14060]