KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...126 127 128 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

exasperat Felix, dând să intre încasă la el, lasă-mă în pace! - Iar te-ai supărat? se miră nevinovat Stănică. Vezi cum ești, nu știe omul cum să te ia. Felix trânti ușa și se urcă repede la el în odaie. Stănică stătu puțin pe gânduri în fața ușii, ezită, apoi o luă în vârful picioarelor, deschise binișor ușa gotică și intră prin față la moș Costache. Felix îl zărise însă de pe fereastra geamlâcului. Își luă atunci pălăria și, dîndu-se jos tiptil

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-i vorbă. Moș Costache, ascultă-mă pe mine, că-s avocat, pentru o femeie se fac crime, se strâng de gât frații între ei, se fac războaie. Femeia, asta-i discordia lumii. Moș Costache se plimbă sumbru și cocoșat prin odaie, sugând cu îndărătnicie un muc de țigară și privind, din când în când, cu neîncredere și dispreț pe Stănică. Nu credea o iotă din ce-i spunea. - Ce-aveți cu băiatul ăsta, zise el în sfârșit, de nu-l lăsațiîn

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-i îndemnăm să se ia, să-i felicităm. Pascalopol te pupă când aude că-i lauzi pe Otilia, și lui moș Costache îi pare și lui bine de combinația asta. Stănică se plimbă de câteva ori în lungul și latul odăii, apoi fu trăsnit de o idee: - Știi ce? Am o idee admirabilă. Avem adresa Otiliei la Paris. Îi scriem colea o carte poștală ca și când nimic n-ar fi, spunîndu-i și de moș Costache că e bolnav. Fata e sensibilă. - Scrieți

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
și se porni pe confesiuni fără nici o umbră de rușine: - Trăiesc ca un câine, ca un desperat. Am pe capul meu trei surori mici și o mătușă bătrână, pe care trebuie să le întrețin eu, și stăm cu toții într-o odaie mizerabilă, un fel de cameră de vizitii, deasupra unui grajd, unde ne suim pe o scară de lemn mobilă. Eu trebuie să plătesc chirie, eu trebuie să găsesc de mâncare. - Și cum faci? - Cum fac? Fac ce pot. Asist pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
asta, parcă ce pierzi? Când ai să te decizi, ai să teduci și-o să-ți pară bine! - Să-mi aduci pe Weininger! îi strigă de departe Felix, făcîndu-i un semn amical cu mâna. Ajuns acasă, intră de-a dreptul în odaia Otiliei și căută poeziile lui Samain. Le răsfoi, se lăsă pe un scaun cu ele în mână, apoi se-ntinse pe sofa. Atmosfera aceea vaporoasă, mătăsoasă îl umplea de înfiorări noi. Nu-i plăcea în fond poezia, o găsea prea

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
respirând în întuneric umiditatea. O fată care citea astfel de fluidități nu putea fi o ființă diabolică, ci contemplativă, victimă a oricărei mișcări pasionale prea tari, dependentă de cel care ar fi fascinat-o. Urî pe Samain. Se duse în odaia lui și luă o carte medicală în care se vorbea tocmai de conformația femeii și autorul sublinia, cu oarecare patetism, destinul ei de pasivitate. Felix îl căută în zilele următoare pe Weissman și nu-l lăsă până nu căpătă pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cucerească experimental o altă fată, inaccesibilă. Însă examenele îl absorbiră cu totul și câtăva vreme uită și de Otilia, și de Georgeta. Pe când citea un curs, străduindu-se să memoreze pagină cu pagină, moș Costache, după ce dădu câteva târcoale prin fața odăii lui, crăpă ușa și își vîrî înăuntru capul lui ca o bilă. - Nu-nu-nu te-te duci nicăieri azi? întrebă el. - Nu. Am de învățat. Dar de ce? Ai vreo trebuință de ceva? - Nu. Am zis că e frumos afară, e soare

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
întuneric aici! - Îți mulțumesc, zise Felix. Am să ies mâine. Azi vreau săcitesc cursul. G. Călinescu Moș Costache scoase capul din întredeschizătura ușii și dădu să plece. Ezită însă, și după câteva tărcoale îl vîrî din nou. - Nu-nu-nu ieși din odaie, nu-i așa? Pe jos e urât, fa-facniște reparații. - Nu ies! răspunse Felix. - Bi-bine faci! se bâlbâi moș Costache, vesel. Deși întrebările bătrânului erau cam fără rost, Felix nu le luă în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă. Moș Costache apăru deodată în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în toate părțile, uitând să arunce ochii în sus, apoi se întoarse

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
și ascuțit în intuiții, ca pe un adevărat artist. Stănică era pretutindeni, întreba de toate, dădea sfaturi în toate direcțiile, era frate, părinte, consilier pentru oricine, înduioșîndu-se de propriile lui improvizații sentimentale. Felix îl surprindea adesea privind pe fereastră în odaia lui moș Costache sau cotrobăind prin casă. Totdeauna întorcea astfel vorba, încît indiscreția lui părea un lucru firesc și neînsemnat. Felix îl găsi într-o zi chiar în odaia lui. Îl văzuse bine cum scotocește prin cameră, dar, când intră

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lui improvizații sentimentale. Felix îl surprindea adesea privind pe fereastră în odaia lui moș Costache sau cotrobăind prin casă. Totdeauna întorcea astfel vorba, încît indiscreția lui părea un lucru firesc și neînsemnat. Felix îl găsi într-o zi chiar în odaia lui. Îl văzuse bine cum scotocește prin cameră, dar, când intră, Stănică ședea pe un scaun lângă masă și contempla atent o pagină dintr-un tratat. - E foarte interesantă chestia asta, zise el, bătând cudegetele în carte, ca și când era limpede

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
aruncă ochii rătăcit pe fereastră și privi caii costelivi, înfrumusețați de birjar cu câte o floare la ureche. - Au aripi? întrebă el. - Cum să n-aibă, domnule Tulea? Au câte douăsprezece aripi fiecare. Simion se plimbă din nou nedumerit prin odaie, în așteptarea anxioasă a celorlalți, apoi se încăpățînă iarăși: - Nu merg! Îngerii trebuie să vină aici să mă ridice de-adreapta tatălui. Nu mă înșelați dumneavoastră pe mine. Diavolul e șiret, ia felurite chipuri. Weissmann se scărpină la ceafă, contrariat. Se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pipăi la buzunarul din spate al pantalonilor, unde avea o cutie "Record", cu seringă și fiole de morfină, apoi luă la o parte pe Stănică și-i șopti ceva la ureche, în vreme ce Simion îi observa foarte alarmat. Trecură amândoi în odaia învecinată, de unde se întoarseră peste câteva minute. Weissmann ținea în mână seringa cu morfină, iar Stănică o bucată de vată îmbibată cu alcool, al cărui miros se răspândi în odaie. - Domnule Tulea, maestre, zise dulceag studentul, știu eu un mijloc

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ureche, în vreme ce Simion îi observa foarte alarmat. Trecură amândoi în odaia învecinată, de unde se întoarseră peste câteva minute. Weissmann ținea în mână seringa cu morfină, iar Stănică o bucată de vată îmbibată cu alcool, al cărui miros se răspândi în odaie. - Domnule Tulea, maestre, zise dulceag studentul, știu eu un mijloc ca îngerii să vină mai curând. Îți facem o mică înțepătură în braț, neînsemnată, cu asta, și numaidecât ai să simți lucruri minunate. Simion se dădu înapoi, cu oroare. Din

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
afară toate lucrurile din camera lui Simion. Strânse patul și-l aruncă într-o magazie, aruncă pe foc toate hârtiile pe care le găsi, resturile de îmbrăcăminte le zvârli la gunoi, curăță pereții și dușumelele, apoi făcu un fel de odaie de primit. - Uite, aici să stați voi când veniți pe aici, zise eaOlimpiei. Am mai limpezit casa, că se făcuse grajd. Din ziua aceea, Aglae nu mai aminti niciodată numele lui Simion și nici nu dete vreodată semn că regretă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
oamenii în același chip: prin căsătorie. Vorbele lui Weissmann i se părură calambururi din Furnica. Felix avea în sufletul lui un fond de gravitate. Se despărți sub un pretext oarecare de Weissmann și se întoarse acasă, unde se închise în odaie. Discuția îi redeșteptase amintirea Otiliei. Singura întrebare era dacă Otilia îl iubește sau nu, lucru de care se îndoia din ce în ce mai mult, dar că el iubea pe Otilia și că era drept s-o iubească, orice s-ar fi întîmplat, după

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
s-ar fi întîmplat, după zece-douăzeci de ani în virtutea degenerării caracterului feminin, n-avea nici o îndoială. De aceea, ca să-și ateste sieși solemnitatea sentimentului, luă tocul și scrise în caietul lui: "Iubesc pe Otilia." Apoi începu să se plimbe prin odaie. Aruncîndu-și ochii pe fereastra care dădea în curtea vecină, văzu o scenă care-l intrigă. Aglae, îmbrăcată, ieși pe ușă cu multă discreție și se îndreptă spre poartă. Puțin după ieșirea ei din casă, Aurica, tot îmbrăcată, crăpă ușa și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
poartă și se pierdu după case, Aurica alergă repede înspre poartă, unde așteptă câtva. Apoi, în același chip, porni și ea pe stradă. Felix deduse că Aurica urmărea pe Aglae. De la Stănică, venit a doua zi cu aere misterioase în odaia lui, Felix află sensul urmăririi. Stănică închisese ușa cu precauție și vorbea lui Felix ca și când ar fi fost vorba de vreo problemă importantă pentru G. Călinescu toată lumea. Iată despre ce era vorba: Aglae avea unele bijuterii, brățări de aur îndeosebi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
avea unele bijuterii, brățări de aur îndeosebi, cam demodate, dar, în orice caz, de o valoare materială indiscutabilă. Aurica le socotea, întotdeauna, ca destinate ei. De la o vreme, Aglae găsea că în casă sunt o mulțime de "boarfe" care încurcă odăile. Vându unele mobile, o mășină de cusut și era pe cale să scape și de altele. Aurica ținea la toate lucrurile din casă ca fiind, virtual, zestrea ei. Împuținarea lor o umplu de spaimă. Se simți părăsită, trădată, și plânse ceasuri

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
nici o slăbiciune. Nu se ține angajamentul, o redau pe Olimpia căminului părintesc. Felix, neștiind ce atitudine să ia față de aceste ieșiri, pentru el indiferente, întrebă ca să se afle în vorbă: - Și acum ce faci? Stănică se uită în toate colțurile odăii, deși era de prisos, apoi șopti la urechea lui Felix: - Vreau s-o înduplec pe soacră-mea să-mi dea, cu titlu de împrumut, niște bani. Am învățat-o pe Olimpia s-o atace, sub cuvânt că trebuie să facă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
învățat-o pe Olimpia s-o atace, sub cuvânt că trebuie să facă imediat avort. Banii împrumutați între rude sunt bani aruncați. Mai repar puțin din pierdere. În cele din urmă, Felix scăpă de Stănică. Cum acesta fumase tot timpul, odaia era plină ca o pădure, în care ceața a căzut pe sol. Deschise geamul, și fumul ieși în suluri, consistent. Mucurile de țigări strivite în farfuria călimării împuțeau hârtiile. Felix le aruncă în sobă. Ca să respire puțin și să-și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
geamul, și fumul ieși în suluri, consistent. Mucurile de țigări strivite în farfuria călimării împuțeau hârtiile. Felix le aruncă în sobă. Ca să respire puțin și să-și odihnească spiritul, se dădu jos. În loc să iasă afară, fu ispitit să intre în odaia cu pianul. Toate erau cum le lăsase Otilia. Notele risipite pe dușumea, pe capacul instrumentului și chiar pe pupitru erau acoperite cu o bură de praf. Niște flori uscate erau aruncate pe pian, de câteva luni. Felix ridică capacul de pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
spună despre el o vorbă care să-i displacă. Pentru a înăbuși orice prostie a acestuia, Felix înfipse mâinile în clape și începu să descifreze o pagină din Folies d'Espagne de Arcangelo Corelli. Prins asupra faptului, Stănică ieși din odaia lui Costache și plecă, după ce făcu muțește, cu mâinile, un semn de reproș către Felix că i-a stricat combinația. Felix continuă să cânte bucata lăsată deschisă, înainte de plecare, chiar de Otilia. În odaia înaltă și aproape goală, pianul răsuna

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Prins asupra faptului, Stănică ieși din odaia lui Costache și plecă, după ce făcu muțește, cu mâinile, un semn de reproș către Felix că i-a stricat combinația. Felix continuă să cânte bucata lăsată deschisă, înainte de plecare, chiar de Otilia. În odaia înaltă și aproape goală, pianul răsuna, făcând ecouri prin unghere. Se însera. Felix și-o aminti pe Otilia stând cu un picior îndoit sub trup pe scaun, scuturând mereu părul blond peste urechi și aruncând furtunos degetele subțiri deasupra clapelor

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
puțin, ca scuturarea unui brad încărcat cu chiciură, apoi totul se isprăvi într-un chițcăit ușor, și Felix avu uimirea de a constata că din direcția pianului fugea mărunt un șoricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui", gândi el, și părăsi odaia. Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia, cu o vagă presimțire că ceva trebuia să se întîmple. Prin asociație își aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la aceasta i se păru acum cu desăvârșire

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]