3,306 matches
-
Senei”, difuzată și redifuzată la Radio România Muzical. Dan Iagnov a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor. Pe ultimul disc, scos în anul 2010 și intitulat „Dan Iagnov cântece de alcov (nostalgii pariziene)”, compozitorul își exprimă gândurile cele mai tainice care i-au ghidat întreaga activitate componistică: S-a născut la 6 februarie 1935 la București și a murit la 19 februarie 2012 în București. Numele lui adevărat este "Dan Ion Marcu". Tatăl
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
de data aceasta melodiile au fost compuse pentru actorul Florin Piersic. Într-un interviu dat revistei Felicia actorul spunea: Versurile sunt scrise de Andreea Andrei. Ultimul album de autor apărut în 2010 este intitulat “Dan Iagnov cântece de alcov (nostalgii pariziene)”. Despre acest album compozitorul declară în “Credo” (din album): Textele celor mai multe melodii sunt scrise de talentata și rafinata Andreea Andrei cu care Dan Iagnov a avut o colaborare aproape magică. TVR1 - "Când vine seara - Dan Iagnov cu invitații săi", realizator
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
amintite mai sus. Criticul muzical, doamna Daniela Caraman Fotea, într-un articol, ne dă imaginea cea mai complexa despre compozitorul Dan Iagnov: O mărturisire de credință a compozitorului, o găsim pe ultimul lui disc: “Dan Iagnov, muzică de alcov (nostalgii pariziene)”, in Credo: Dan Iagnov a părăsit această lume în dimineața zilei de 19 februarie 2012. Este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, București, cimitir unde-și doarme somnul de veci și compozitorul Florin Bogardo, un alt mare romantic al muzicii ușoare
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
care îi cântă cele mai multe melodii, a elogiat memoria acestui romantic compozitor. Fundalul muzical, ce a însoțit alocuțiunea Sandei Ladoși a fost melodia „Mon amour chou-chou”, melodie care se găsește pe ultimul CD al autorului „Dan Iagnov Cântece de alcov, (Nostalgii pariziene)”. Sanda Ladoși a cântat „O noapte cu tine” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei iar Florin Piersic a cântat „O poveste de o zi” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei. Cu această ocazie Ovidiu Komornyik i-a înmânat Sandei Ladoși
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
Casei de producție OVO MUSIC i-a realizat compozitorului Dan Iagnov trei din discurile de autor: „Best of Dan Iagnov” 2006, „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov” 2009 și „Dan Iagnov Cântece de alcov (Nostalgii pariziene)” 2010. In anul 2013 Dr. Brițchi Iulia Mirela editează un CD, intitulat „Și gândurile plâng...și lacrimile dor - Dan Iagnov”, la Casa de Discuri OVO MUSIC, condusă de Ovidiu Komornyik. Acest CD este un omagiu adus compozitorului Dan Iagnov de către
Dan Iagnov () [Corola-website/Science/326908_a_328237]
-
pe venit pe gospodărie constituia 18 127 €, care este mai mare decît media Nord-Pas-de-Calais (16001 €) și echivalent ce cea națională (18 355 €). Stațiunea balneara din Wimereux are un mare succes în perioada de vară. Această atrage numeroși francezi ( nordici și parizieni), deasemenea și britanici, belgieni și ruși. Multe magazine ( alimentație,îmbrăcăminte, magazine de suveniruri...), bănci, restaurante și baruri care sunt situate în centrul orașului și de-a lungul digului Wimereux. Orașul are 2 grădinițe și 3 școli private. Învățământul secundar și
Wimereux () [Corola-website/Science/326974_a_328303]
-
este inedită și nu a fost publicată. Cealaltă, intitulată « Cea de-a doua pată», a fost publicată în 1904 de Arthur Conan Doyle. Watson afirmă că această aventură implică familii de primă mână din Regatul Unit al Marii Britanii, precum și poliția pariziană, ceea ce corespunde povestirii publicată ulterior. Această povestire a servit ca sursă de inspirație pentru al 22-lea film cu Sherlock Holmes (filmat în 1922) din seria de filme mute cu Eille Norwood. Povestirea "Tratatul naval" a fost adaptată în 1968
Tratatul naval () [Corola-website/Science/323527_a_324856]
-
jurnalist, apoi romancier și povestitor ("Des couples", "Une femme", "Voici des ailes"). Trezește interesul lui Jules Renard și Alphonse Daudet, fără a beneficia însă de succes la public. În 1901, publică "L'enthousiasme", roman autobiografic. Frecventează marile nume ale literaturii pariziene: Stéphane Mallarmé sau Alphonse Allais. În 1905, Pierre Lafitte, directorul revistei lunare "Je sais tout", îi comandă o povestire pe modelul lui Raffles de Ernest William Hornung: "L'Arrestation d’Arsène Lupin". Doi ani mai târziu, este publicată prima carte
Maurice Leblanc () [Corola-website/Science/323212_a_324541]
-
inspectorul de poliție Ganimard face legătura cu Lupin și este solicitat ajutorul detectivului englez Herlock Sholmes pentru a-l învinge pe Lupin. Din întâmplare, Lupin și biograful său se întâlnesc cu Sholmes și cu asistentul său, Wilson, într-un restaurant parizian, și ei își prezintă punctele de vedere. În ciuda eforturilor lui Lupin, Sholmes reușește să afle identitatea femeii blonde, care este complicea lui Lupin în ambele infracțiuni. Lupin îl prinde în capcană pe Sholmes și îl trimite cu un vapor la
Arsène Lupin contra lui Herlock Sholmes () [Corola-website/Science/323339_a_324668]
-
revoluționară. Mare parte din istorici consideră această insurecție fi a doua revoluție. Pregătirea acestei zile, plină de consecințe pentru viitorul Franței și al revoluției, a fost organizată și pusă în aplicare de către Comuna insurecțională din Paris și de către secțiunile revoluționare pariziene; după mai multe asalturi, poporul a cucerit palatul Tuileries, centrul puterii executive. Dar a fost și prima oară, de la începutul Revoluției, când acțiunile revoluționare au fost îndreptate în egală măsură împotriva Adunării Naționale. Această zi revoluționară a consemnat prăbușirea monarhiei
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
XVI-lea și miniștrii săi girondini. Când regele a pus la cale formarea unui nou guvern cu Feuillanții, monarhiștii constituționali moderați, prăpastia dintre rege și mare parte din liderii Adunării s-a lărgit, ca și cea între rege și poporul parizian. La 20 iunie, mulțimea înarmată a invadat sala Adunării Legislative și apartamentele regale de la Tuileries, dar nu s-a îndreptat împotriva regelui. Eșecul insurecției a provocat o mișcare de simpatie față de rege. La Fayette a încercat să profite de ocazie
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
Marea personalitate a acestei noi revoluții a fost Danton, un avocat în vârstă de 32 de ani, care nu a fost membru al Adunării, dar a condus clubul Cordelierilor, una din multiplele grupări republicane, și care avea mare priză la parizieni. Danton, împreună cu prietenii și aliații lui — Maximilien de Robespierre, Camille Desmoulins, Fabre d'Églantine, Jean-Paul Marat, printre alții — au profitat în acțiunile lor și de teama de invazia străină. Voluntarii și federații soseau fără încetare în Paris și, în timp ce mulți
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
noaptea de 9-10 august. Totuși, plecarea lui Mandat și numeroasele decese afectaseră situația. Garda Națională dorea probabil (așa cum prevedea acordul cu Mignet) să respecte ordinele lui Mandat de a face uz de forță împotriva mulțimii formată din gărzi provinciale și parizieni, dar s-au găsit ei înșiși de partea nobililor și regaliștilor fără un comandament propriu și s-au răspândit sau au fraternizat cu insurgenții. Encyclopædia Britannica din 1911 afirmă că fără Garda Națională, diferența de forțe nu era atât de
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
Luxembourg, a fost transferat ca prizonier la Tour du Temple, de către comuna cu putere absolută, cu justificarea securității regelui. Sfârșitul monarhiei și înlocuirea Adunării legislative cu Convenția au fost urmate de șase săptămâni de instabilitate politică. În această perioadă, comuna pariziană insurgentă a concentrat o putere mai mare decât cea a Adunării. Ea a cerut și a primit în custodie familia regală și a obținut putere nelimitată de a efectua arestări. Ea nu s-a opus masacrelor din septembrie în timpul cărora
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
inferioară disponibilă pe timpul Războiului de Continuare - jatkosota. Scopul era să diminueze gustul vodcăi ieftine prin adăugarea unor ingrediente mai scumpe, deci implicit de o mai bună calitate. Mannerheim a povestit o experiență personală legată de Marskin ryyppy, dintr-un restaurant parizian, unde lua cina cu câțiva prieteni ruși. Ei ar fi comandat o sticlă de vodcă și clasicile pahare mici de shot, însă au fost refuzați, spunându-li-se că acest obicei barbar nu este compatibil cu bucătăria franțuzească și că
Băutura mareșalului () [Corola-website/Science/324316_a_325645]
-
intriga acestuia. Este de asemenea abandonat din aceleași motive. Mai puțin de o duzină de planșe au fost desenate în creion. Între 1967 și 1975, cu ocazia cocktailului de lansare a albumului "Vol 714 pour Sydney" în Franța, în localul parizian Qantas al companiei aeriene australiene, Jacques Bergier îi propune lui Hergé să reia subiectul. Într-o zi vom afla că Tournesol l-a înlocuit pe Einstein la Univestitatea din Princeton, și că are o catedră de semiologie, știința științelor, știința
Aventurile lui Tintin () [Corola-website/Science/324307_a_325636]
-
din Franța sau America au fost taxate în funcție de numărul de etaje sau în funcție de înălțimea lor (considerată până la cornișă). Așadar, mansardele erau excluse din restricții. Această ultimă explicație se apropie mai mult de adevăr: în 1783 era în vigoare o lege pariziană în care se impunea o limită de 20 de metri la inălțimea maximă a clădirilor. Fiind considerată acea înălțime până la cornișă, mansardele erau excluse din restricții. O revizuire din 1902 a acelei legi a făcut posibilă realizarea de trei (sau
Mansardă () [Corola-website/Science/326595_a_327924]
-
a ținut cronica muzicală la "L'Indépendance Roumaine", sub pseudonimul Flaminius. În clădirea ziarului "L'Indépendance Roumaine", care se afla în București, pe Calea Victoriei, peste drum de actualul Palat al Telefoanelor, la 27 mai 1896, la cinci luni după reprezentația pariziană, a avut loc prima reprezentație "high-life", cum numea presa, a cinematografului Lumière în România. [Clădirea se afla pe strada Clemenței 1 (azi C. A. Rosetti), cf. Anuarului Bucurescilor 1883, 1885] În perioada interbelică, "L’Indépendance Roumaine" avea un tiraj de
L’Indépendance Roumaine () [Corola-website/Science/326714_a_328043]
-
închis în fortăreața de la Metz de unde a evadat cu ajutorul unei călugărițe, , care organizase o rețea pentru a ajuta evadarea și refugierea în Franța a prizonierilor de război. Ajuns la Paris, Bruhman a recrutat luptători antifasciști organizând în martie 1942 grupul parizian FTP-MOI, prin fuziunea cu "Organizația Specială a Mâinii de lucru Imigrante" (Organisation Spéciale - OS-MOI) condusă de . Acest grup a desfășurat numeroase acțiuni împotriva ocupanților germani precum sabotaje și atacuri împotriva militarilor germani izolați sau în grupuri. Fiind în dezacord cu
Boris Holban () [Corola-website/Science/326886_a_328215]
-
și a anunțat în aprilie 1828 că, date fiind eșecurile negocierilor, Franța urma să trimită o forță expediționară de 13.000 de soldați în Moreea pentru alungarea forțelor otomano-egiptene din Peloponez. Inițiativa premierului a fost întâmpinată cu entuziasm de publicul parizian. Chiar în timpul în care francezii începuseă pregătirile de război în porturile mediteraneene, Ibrahim Pașa îi transmitea tatălui său că este sigur că poate respinge forța expediționară franceză. Numai că, după distrugerea flotei sale militare, pentru care cheltuise sume foarte mari
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
arestat, se îmbogățește începând să facă contrabandă cu țigări și cu băuturi alcoolice de proastă calitate. Între timp, dr. Rieux, vilegiaturistul Jean Tarrou și un funcționar civil pe nume Joseph Grand organizează un serviciu de voluntari pentru tratarea pacienților. Jurnalistul parizian Rambert îl informează pe Tarrou cu privire la planul său de evadare, dar când Tarrou îi spune că și alte persoane din oraș, inclusiv dr. Rieux, au persoane dragi în afara orașului și pe care nu li se permite să le vadă, se
Ciuma (roman) () [Corola-website/Science/325581_a_326910]
-
perioadă în care în București s-au construit o mulțime de palate cu stiluri diferite, în diverse stiluri istorice sau combinate. Aceste palate aveau ca proprietari persoane care aparțineau unei societăți rafinate, elegante, care trăia după modelul societății vieneze sau pariziene, care organizau dineuri sau baluri cu invitați în ținute de gală. În perioada comunistă, în clădire a funcționat o alimentară. În prezent Palatul Cesianu-Racovița este deținut de firma Comaliment, controlată de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. Începând din mai 2011
Palatul Cesianu-Racoviță () [Corola-website/Science/325709_a_327038]
-
sârbii, bulgarii. Insă opincile purtate de români erau unice prin modul cum se confecționau. Așa numita “opincă românească” era diferită. Doar pe partea exterioară a opincii prezintă îngurzire (încrețire). Din acest motiv opinca apare asimetrică. În vara anului 1908, agenția pariziană Touring Club de France a lansat o provocare inedită: cine parcurgea 100.000 de kilometri pe jos, ocolind Pământul cu mijloace materiale proprii, avea să primească 100.000 de franci (sumă ce astăzi ar echivala cu o jumătate de milion
Opincă () [Corola-website/Science/325742_a_327071]
-
Bel Ami (în ) este un film american din 1947 regizat de Albert Lewin și distribuit de United Artists. În acest film, George Sanders interpretează rolul unui ticălos care se folosește de femei pentru a ajunge în societatea pariziană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este bazat pe romanul "Bel Ami" al lui Guy de Maupassant. Acțiunea se petrece la Paris, în 1880. Filmul prezintă ascensiunea socială a tânărului seducător Georges Duroy (George Sanders), care nu ezită să se
Bel Ami (film din 1947) () [Corola-website/Science/325285_a_326614]
-
Bel Ami" al lui Guy de Maupassant. Acțiunea se petrece la Paris, în 1880. Filmul prezintă ascensiunea socială a tânărului seducător Georges Duroy (George Sanders), care nu ezită să se folosească de farmecul său pentru a ajunge în vârful societății pariziene. Sărac și fără perspective, Duroy se reîntâlnește cu un prieten, Charles Forestier (John Carradine), care lucra ca jurnalist politic la ziarul La Vie française. Ei iau masa împreună la editorul ziarului, domnul Walter. Acesta din urmă îl angajează pe Duroy
Bel Ami (film din 1947) () [Corola-website/Science/325285_a_326614]