3,841 matches
-
să meargă în tăcere. 45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându-i pe călugării care-i așteptau cu crucea, descălecară. Când zări Orașul, Pelerinul simți o mare consolare. După cum au mărturisit ceilalți, aceasta i-a cuprins pe toți, cu o bucurie ce nu părea firească. El însă avea să simtă mereu aceeași evlavie de-a lungul vizitelor la locurile sfinte. Hotărârea sa nestrămutată era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
îi răspunse că nu vedea cum s-ar putea face aceasta, deoarece în casă domnea o asemenea sărăcie încât abia îi putea hrăni pe călugări. Din această pricină hotărâse chiar să trimită pe câțiva dintre ei șînapoiț în Europa, cu pelerinii. șPelerinulț spuse că nu dorea nimic altceva de la mănăstire, decât să i se asculte spovada când ar veni să o facă. Străjerul îi răspunse atunci că în felul acesta ar fi cu putință, dar că trebuia să aștepte sosirea Provincialului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
o facă. Străjerul îi răspunse atunci că în felul acesta ar fi cu putință, dar că trebuia să aștepte sosirea Provincialului (era, cred, Superiorul Ordinului din acel ținut), care se afla atunci în Betleem. 46. Această făgăduință îl liniști pe Pelerin. El începu să trimită scrisori unor persoane spirituale din Barcelona. Scrisese deja una2 și era gata să o scrie și pe a doua în ajunul plecării pelerinilor, când îl chemară din partea Provincialului - care sosise - și a Părintelui Străjer. Provincialul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ținut), care se afla atunci în Betleem. 46. Această făgăduință îl liniști pe Pelerin. El începu să trimită scrisori unor persoane spirituale din Barcelona. Scrisese deja una2 și era gata să o scrie și pe a doua în ajunul plecării pelerinilor, când îl chemară din partea Provincialului - care sosise - și a Părintelui Străjer. Provincialul îi spuse cu vorba bună că aflase de gândul său bun de a rămâne în acele locuri sfinte, că se gândise bine, dar că din cele întâmplate cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
era cel mai bun lucru. Mulți, într-adevăr, avuseseră aceeași dorință, dar unii au murit, alții au fost arestați, iar Ordinul trebuia să-i răscumpere pe cei prinși. Prin urmare, trebuia să se pregătească să plece a doua zi cu pelerinii. El îi răspunse că hotărârea sa era neclintită și că nimic în lume nu-l putea împiedica s-o înfăptuiască. Îi spuse cinstit Provincialului că, deși era de altă părere, de teama nici unui lucru n-ar renunța la hotărârea luată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
el de cuviință, ca și pentru a-i afurisi pe cei neascultători, și că, în cazul de față, el socotea că nu trebuia să rămână etc. 47. Întrucât Provincialul voia să-i arate bulele în virtutea cărora putea să-l afurisească, Pelerinul răspunse că nu era nevoie să le vadă; el îl credea pe Sfinția sa și, din moment ce socotea astfel, datorită puterii pe care o primise, avea să-l asculte. Acestea fiind lămurite, pe când se întorcea, simți o dorință puternică de a vizita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe care el dorea să le mai vadă o dată. Astfel că, fără să spună nimic și fără să-și ia călăuză (întrucât cei care mergeau acolo fără un turc drept călăuză se puneau în mare primejdie), se descotorosi de ceilalți pelerini și plecă singur spre Muntele Măslinilor. Deoarece străjerii nu voiau să-l lase să intre, le dădu un cuțit dintre uneltele de scris pe care le avea totdeauna cu sine. După ce s-a rugat, fiind foarte consolat, fu cuprins de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Așadar, când cobora Muntele Măslinilor, văzu un „creștin cu cingătoare”3, aflat în slujba mănăstirii, care venea spre el cu o bâtă mare cu care-l amenința, dând semne de mânie. Acesta, ajungând la el, îl prinse furios de braț. Pelerinul se lăsă dus fără a se împotrivi, iar vajnicul bărbat nu-l slăbi o clipă. Făcând acest drum ținut astfel de „creștinul cu cingătoare”, el primi de la Domnul nostru o mare consolare, căci i se părea că-L vede mereu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de „creștinul cu cingătoare”, el primi de la Domnul nostru o mare consolare, căci i se părea că-L vede mereu deasupra lui pe Cristos, iar această consolare îmbelșugată dură până la mănăstire. Drumul de întoarcere (23 septembrie 1523 - ianuarie 1524) 49. Pelerinii plecară a doua zi și, după sosirea în Cipru, se împărțiră pe diferite corăbii. Erau în port trei sau patru corăbii pentru Veneția; una era turcească, alta era o corăbioară; cea de-a treia, bogată și strașnică, aparținea unui venețian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
doua zi și, după sosirea în Cipru, se împărțiră pe diferite corăbii. Erau în port trei sau patru corăbii pentru Veneția; una era turcească, alta era o corăbioară; cea de-a treia, bogată și strașnică, aparținea unui venețian bogat. Unii pelerini îi cerură stăpânului acesteia din urmă să-l ia și pe Pelerin la bord. Aflând că nu are bani, stăpânul nu-l primi, deși fusese rugat de multă lume care-l lăudase. El răspunse că, dacă era un sfânt, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Erau în port trei sau patru corăbii pentru Veneția; una era turcească, alta era o corăbioară; cea de-a treia, bogată și strașnică, aparținea unui venețian bogat. Unii pelerini îi cerură stăpânului acesteia din urmă să-l ia și pe Pelerin la bord. Aflând că nu are bani, stăpânul nu-l primi, deși fusese rugat de multă lume care-l lăudase. El răspunse că, dacă era un sfânt, n-avea decât să treacă marea ca Sfântul Iacob sau ceva asemănător. Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
oamenii scăpară; corabia turcească s-a pierdut cu tot cu oameni în furtună; cea mică avu mult de luptat, dar ajunse în cele din urmă la țărmurile din Puglia (Italia). Toate acestea se petreceau în toiul iernii: era foarte frig și ningea. Pelerinul nu purta alte veșminte decât niște nădragi de pânză groasă care-i ajungeau până la genunchi lăsându-i picioarele goale, ceva încălțări, un pieptar de stofă neagră ros de tot pe la umeri și o manta scurtă și jerpelită. 50. Ajunse în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
plecarea la Ierusalim îl întâlni și-i dădu de pomană cincisprezece sau șaisprezece giuli 1 și o bucată de stofă, pe care o împături de mai multe ori, punându-și-o deasupra stomacului, din cauza frigului puternic. O nouă direcție După ce Pelerinul înțelese că nu era voința lui Dumnezeu ca el să rămână în Ierusalim, cugetă în sine și se întrebă quid agendum 2. În cele din urmă, simți imboldul de a studia o vreme, pentru a putea ajuta sufletele, și astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
căpitan care, știau ei bine, îl va face să vorbească. Ceru să se îmbrace cupelerina, dar nu voiră să i-o dea și îl duseră, nelăsându-i decât nădragii și pieptarul, de care am pomenit mai sus. 52. Pe drum, Pelerinul văzu ceva ca o icoană a lui Cristos când era dus legat, fără a fi vorba de o viziune ca celelalte 2. L-au dus de-a lungul a trei străzi, dar nu era deloc trist, ci dimpotrivă, bucuros și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de unde era, și aflând că era din Guipuzcoa, îi spuse: „Și eu sunt de prin acele părți” - probabil era de prin Bayona - și adăugă imediat: „Luați-l, dați-i de mâncare și omeniți-l”. În timpul călătoriei de la Ferrara la Genova, Pelerinul avu și alte peripeții, dar, în cele din urmă, ajunse în Genova, unde fu recunoscut de un locuitor din Biscaya, Portundo, pe care îl cunoscuse cândva, pe când slujea la curtea regelui catolic. Acesta îl ajută să se îmbarce pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
își făcu cunoscut imboldul de a studia Isabelei Roser 2 și unui învățat, Ardévol3, care preda gramatica. Amândurora le păru ceva foarte bun: el se arătă gata să-l învețe fără bani, iar ea să se îngrijească de cele trebuincioase. Pelerinul cunoștea în Manresa un călugăr din Ordinul Sfântului Bernard, om duhovnicesc. Dorea să rămână pe lângă el pentru a învăța și pentru a se putea consacra cu mai multă ușurință celor duhovnicești și binelui sufletelor. De aceea răspunse că le primea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să râdă de el și să-i aducă ocări, cum se face de obicei cu cerșetorii aflați încă în putere. Mai marele noului spital din Antezana, care tocmai trecea pe acolo, arătându-se mișcat de ceea ce vedea, îl chemă pe Pelerin și-l duse la spital, unde-i dădu o odaie și toate cele de trebuință. 57. Pelerinul a studiat la Alcalá aproape un an și jumătate. După ce a ajuns în Barcelona în timpul Postului Mare din 1524 și a studiat acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
încă în putere. Mai marele noului spital din Antezana, care tocmai trecea pe acolo, arătându-se mișcat de ceea ce vedea, îl chemă pe Pelerin și-l duse la spital, unde-i dădu o odaie și toate cele de trebuință. 57. Pelerinul a studiat la Alcalá aproape un an și jumătate. După ce a ajuns în Barcelona în timpul Postului Mare din 1524 și a studiat acolo doi ani, în 1526 a sosit la Alcalá. Aici a studiat Logica lui Soto, Fizica lui Albert
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de Eguía1, ce locuia la fratele său, care avea o tiparniță în acel oraș, fiind și foarte bogat. Amândoi îi dădeau pomană pentru a-i ajuta pe săraci, iar fratele lui Don Diego îi găzdui pe cei trei tovarăși ai Pelerinului. Într-o zi, pe când acesta veni să-i ceară de pomană, Don Diego îi spuse că nu are bani, dar deschise o ladă unde erau diferite lucruri și îi dădu acoperăminte de pat de diferite culori, sfeșnice și altele asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Într-o zi, pe când acesta veni să-i ceară de pomană, Don Diego îi spuse că nu are bani, dar deschise o ladă unde erau diferite lucruri și îi dădu acoperăminte de pat de diferite culori, sfeșnice și altele asemenea. Pelerinul le înfășură într-un așternut, le puse pe umăr și se duse să-i ajute pe săraci. 58. După cum s-a spus mai sus, se vorbea mult în ținut despre ceea ce se întâmpla în Alcalá; unii ziceau una, alții ziceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-i ajute pe săraci. 58. După cum s-a spus mai sus, se vorbea mult în ținut despre ceea ce se întâmpla în Alcalá; unii ziceau una, alții ziceau alta. Acestea ajunseră până la Toledo, la urechile inchizitorilor 2. Gazda îl informă pe Pelerin că aceștia sosiseră în Alcalá, adăugând că îi numeau pe el și pe însoțitorii săi ensayalados 3 și, cred, iluminați 4 și că aveau de gând să-i supună caznelor. Inchizitorii începură imediat cu cercetarea și judecarea vieții lui. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ceea ce făceau, fără nici o piedică. Cu toate acestea, pentru că nu erau călugări, nu se cădea ca toți să poarte aceeași îmbrăcăminte. Prin urmare, le spuse că ar fi bine, dar le și porunci ca doi dintre ei - arătându-i pe Pelerin și pe Arteaga - să-și vopsească hainele în negru, alți doi, Calixto și Cáceres, în maro deschis, iar Juanico, un tânăr francez, putea rămâne așa. 59. Pelerinul spuse că se vor supune. - Nu știu, adăugă el, la ce slujesc aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fi bine, dar le și porunci ca doi dintre ei - arătându-i pe Pelerin și pe Arteaga - să-și vopsească hainele în negru, alți doi, Calixto și Cáceres, în maro deschis, iar Juanico, un tânăr francez, putea rămâne așa. 59. Pelerinul spuse că se vor supune. - Nu știu, adăugă el, la ce slujesc aceste cercetări. Zilele trecute un preot a refuzat să-l împărtășească pe unul dintre noi pentru că s-ar fi împărtășit la fiecare opt zile; și mie mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fi împărtășit la fiecare opt zile; și mie mi-a făcut greutăți. Am vrea să știm dacă au găsit la noi vreo erezie. - Nu, răspunse Figueroa, căci dacă ar găsi, v-ar arde. - Și pe dumneavoastră v-ar arde, spuse Pelerinul, dacă v-ar afla eretic. Își vopsiră veșmintele după cum li se poruncise. După vreo cincisprezece sau douăzeci de zile, Figueroa îi porunci Pelerinului să nu mai umble desculț, ci să poarte încălțări. El se supuse liniștit, așa cum făcea în toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Nu, răspunse Figueroa, căci dacă ar găsi, v-ar arde. - Și pe dumneavoastră v-ar arde, spuse Pelerinul, dacă v-ar afla eretic. Își vopsiră veșmintele după cum li se poruncise. După vreo cincisprezece sau douăzeci de zile, Figueroa îi porunci Pelerinului să nu mai umble desculț, ci să poarte încălțări. El se supuse liniștit, așa cum făcea în toate lucrurile de acest fel care îi erau poruncite. Patru luni mai târziu, Figueroa făcu o nouă cercetare asupra cazului lor1. O pricină, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]