3,245 matches
-
lucrurile aiurea ca și aceea de a precipita lucrurile spre sfârșit, pentru a putea să vezi dincolo de ele"575. Strategia distanțării și a refuzului explicit de a lua drept adevărate explicațiile obișnuite, situarea gândirii și a limbajului într-un agon perpetuu, negarea vreunui topos absolut sunt, prin urmare, câteva din tehnicile intelectuale frecvent utilizate de către autorul francez. De asemenea, o temă dragă lui Baudrillard schimbul simbolic pare a se fi inserat și în modalitățile sale de a scrie, care devin forme
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Literary Study, The University of Chicago Press, Chicago and London, 1990, pp. 50-65. BRETON, Philippe, L'Argumentation dans la communication, La Découverte, Paris, 2001. BRICMONT, Jean, SOKAL, Alan, "Que se passe-t-il", Libération, 18-19 octombrie 1997, p. 5. BRUCKNER, Pascal, Euforia perpetuă, trad. de Cristina și Costin Popescu, Editura Trei, București, 2000 BUCHBINDER, David, Contemporary Literary Theory and the Reading of the Poetry, MacMillan, Basingstore, 1991. Caiete critice, nr. 1-2 / 1986, număr tematic: "Postmodernismul". CARPOV, Maria, Introducere la semiologia literaturii, Editura Univers
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
te-am făcut să-ți dai seama îndeajuns că orice expresie a unei idei abstracte nu poate fi decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie de sensuri "primitive", "proprii", care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
86. 519 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 36 520 A se vedea Herman Parret, Sublimul cotidianului, cap. 2, 3. 521 Jean Baudrillard, De la séduction, p. 9. 522 Cf. Jean Baudrillard, De la séduction, pp.154-155. 523 Pascal Bruckner, Euforia perpetuă, trad. de Cristina și Costin Popescu, Editura Trei, București, 2000, p. 74. 524 Gilles Lipovetsky, L'ère du vide. Essais sur l'individualisme contemporain, Éditions Gallimard, Paris, 1993, p. 26. 525 Steven Connor, op. cit., p. 242. 526 David Lyon, op. cit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în registrul moral, „paranoia”, „ratarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
hârtie sunt considerate depășite din simplul motiv că au trecut deja prin Serviciul Poștal al Statelor Unite! În ziua de azi, oamenii care se ocupă de afaceri trebuie să accepte faptul că viața se va derula În viitor sub imperativul schimbării perpetue. Mai mult ca oricând, va fi necesar ca managerii de astăzi să Înțeleagă mecanismele schimbării și felul În care trebuie să-și conducă angajații printr-un câmp minat cu nesiguranță. A-i ajuta pe angajați să anticipe și să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
era de fapt cel mai dur exilium pe care poetul și l-ar fi putut imagina! În plus, relegatul își menținea dreptul la cetățenie, cum am văzut la Ovidiu și, mai ales, de la Traian încolo, și bunurile. Excepție face relegarea perpetuă. Dar excepția subliniată de Kleinfeller 126 este poate semnificativă pentru cazul lui Ovidiu, în sensul că a lui nu era o relegatio perpetua, ci una ad tempus și că expresia ovidiană perpetuo tellure trebuie avută în vedere ca hiperbolă poetică
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
testamentul lui Ienăchiță și am prins, mai ales, latura comică din Jalobele lui Conachi. Am recitat, ca atîția alții, Peneș Curcanul la serbările școlare, iar mai tîrziu, cînd spiritul meu a devenit mai exigent, aceste modele - deteriorate, printr-o laudă perpetuă și nediferențiată, de școală - nu mi-au mai spus mare lucru. Am simțit, acum, nevoia să mă Întorc cu altă stare de spirit și cu alte instrumente de analiză la acești poeți care, Într-o superbă dimineață a imaginației lor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de această subordonare, poezia ca atare nu face decît să nutrească (și să se nutrească din) această iluzie. Iluzia, Întîi, că omul ia act de existența lui prin revelația unei pasiuni (o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu fuge niciodată. Și răbdarea este, de obicei, răsplătită. Poezia română nu mai cunoaște un caz asemănător de tenacitate. Dublu record: În durată (Conachi nu Încetează să scrie versuri erotice nici la bătrînețe) și În intensitate: pasiunea trăiește intr-o perpetuă stare de delir. Curios, inima nu explodează niciodată. S-a obișnuit cu acest puls infernal. Menirea ei este să trăiască pe culmile durerii, așteptînd milostivirea. Anton Pann antrenează, Într-un irmos, toate părțile trupului În aventura sentimentală: ochii, limba, pieptul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
testamentul lui Ienăchiță și am prins, mai ales, latura comică din Jalobele lui Conachi. Am recitat, ca atîția alții, Peneș Curcanul la serbările școlare, iar mai tîrziu, cînd spiritul meu a devenit mai exigent, aceste modele - deteriorate, printr-o laudă perpetuă și nediferențiată, de școală nu mi-au mai spus mare lucru. Am simțit, acum, nevoia să mă Întorc cu altă stare de spirit și cu alte instrumente de analiză la acești poeți care, Într-o superbă dimineață a imaginației lor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vizează afirmarea conștiinței istorice și naționale, întărind totodată "sentimentul continuității psihologice" (de la o astfel de atitudine se revendică majoritatea curentelor tradiționaliste, și îndeosebi sămănătorismul adică literatura "moldovenească" prin excelență și, nu mai puțin, memorialistica); 3. refugiul în trecut prin "retrăirea perpetuă" a acelorași sentimente și deprinderea unor automatisme, cu precizarea că paseismul acesta nu e înțeles acum ca o expresie euforică a recuperării propriei identități și a solidarității cu sufletul colectiv (cazul memorialisticii), devenind în schimb o formă conștientă de dezindividualizare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aura mistică, cvasireligioasă din jurul mitului eminescian. În consecință, Lovinescu găsea perfect legitimă tentativa de a literaturiza existența omului de geniu, câtă vreme "genialitatea" în cauză nu mai era percepută ca un "miracol" și nu mai constituia un prilej de uimire perpetuă: Deși n-au trecut decât 50 de ani de la dispariția poetului și mai întâlnim și azi oameni care l-au cunoscut sau l-au văzut în situații mediocre constată criticul de la Sburătorul -, el ne pare totuși a nu fi trăit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
parțial, de realitate, pentru că doar "nemțoicuța", mai snoabă, se arată dezamăgită ("Adâncimea pe care o așteptasem, în care trebuia să privesc și față de care trebuia să mă înfior nu exista!"149), pe când "Bălăuca" trăiește parcă într-o stare de euforie perpetuă, cu uimirea că poetul i-a citit atât de bine în suflet, fără s-o fi cunoscut înainte. Cele două femei nu practică, prin urmare, același tip de lectură. Motivele invocate de Lovinescu sunt, în primul rând, rasiale: Mite ("năsoasa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
originar (exemplul tipic: tracomania în revista Noi Tracii se afirmă că noi, noi tracii suntem străbunii culturii europene și alte elucubrații), că izolarea și subdezvoltarea sunt, de fapt, calități, fiindcă ne prezervă autenticitatea și originalitatea. În plan politic intervine victimizarea perpetuă (de la cronicărescul în calea tuturor răutăților, până la denunțarea sferelor de influență de la Yalta și Malta), abandonarea occidentală, decepția profundă că nu vin americanii toată epoca noastră a trăit-o din plin, inclusiv în închisoare). Constantin Noica, vorbește, în același sens
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
italian, trece Alpii și îi bate pe elvețieni, aliați ai ducelui de Milano, la Marignan, la 13 septembrie, datorită puterii de foc a artileriei sale. În 1516, el semnează cu Leon al X-lea *concordatul de la Bologna și o pace perpetuă cu elvețienii. Astfel, la această dată, un echilibru pare să se stabilească în peninsula italică, cu francezii la Milano și spaniolii la Napoli. Francisc I și Carol Quintul. Trei ani mai tîrziu, în 1519, la moartea împăratului Maximilian, nepotul său
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Roman, membrii ordinului ecvestru care posedă o avere de cel puțin 400.000 de sesterți, înscriși de împărat în albumul ecvestru, listă a cavalerilor romani. Ei sînt exclusiv în serviciul administrației imperiale. Cens. În Evul Mediu, redevență anuală, fixă și perpetuă, în bani sau în natură, datorată pentru o concesionare proprietarului funciar. Plata censului este recunoașterea dreptului eminent al seniorului asupra pămîntului. În epoca contemporană censul este cuantumul minim al impozitelor directe care permite dreptul la vot. Cerșetori (ordine). Ordine religioase
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
și cu o dimensiune pedagogică subiacentă. A doua carte, Iacob Negruzzi sau Vocația comunicării (1999), la origine teză de doctorat, este o monografie care valorifică o investigație complexă (editorială, critică, istorico-literară). M. examinează echilibrat și pertinent viața și opera „secretarului perpetuu” al Junimii. Cunoscător până la detaliu al operei și personalității „conului Jacques”, îl evocă sub semnul „vocației comunicării”, pe care junimistul a avut-o în mod eminent. Cel mai tânăr dintre fondatorii Junimii este restituit printr-o imagine a rolului pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288076_a_289405]
-
critică G. Călinescu, RL, 1998, 37; Al. Săndulescu, Un istoric literar: Nicolae Mecu, ALA, 1999, 462; Alexandru Ruja, Managerul colectiv, O, 2000, 3; Liviu Grăsoiu, Subiect epuizat, LCF, 2000, 13; Cornelia Ștefănescu, Vocația comunicării, JL, 2000, 7-8; Z. Ornea, Secretarul perpetuu al Junimii, RL, 2000, 13; Al. Săndulescu, Un alt Iacob Negruzzi, ALA, 2000, 516; Alexandru Ruja, Între dragoste și senectute, O, 2000, 11; Florin Faifer, „Cuconul Jacques”, CRC, 2001, 7; Teodor Vârgolici, „Bietul Ioanide” în ediție critică, ALA, 2002, 616
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288076_a_289405]
-
să fie atât de importantă este incapacitatea sa de a produce un ornament nou.― (Loos 1907: 30, tr.n.) În această frază, Loos rezumă câteva aspecte esențiale privitoare la modul de a percepe ornamentul: o manifestare dinamică ce necesită o perpetuă corelare cu schimbările culturale pentru a supraviețui, dar limitată În capacitatea sa de a răspunde nevoilor acelui moment din evoluția societății. Loos considera că ornamentul s-a dovedit rigid În confruntarea cu o schimbare atât de dramatică a societății și
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
apropiat de timpul în care 25 martie coincide cu duminica pascală, a aflat că aceasta s-ar produce peste 38 de ani, adică în anul 279 al erei Dioclețian, ceea ce corespunde cu anul 563 d.Hr. Scăzând 532 - pascalia perpetuă -, Dionisie a stabilit că Hristos a înviat la 25 martie anul 31 d.H. și, deci, că S-a născut în anul 1 d.Hr. Fixarea datei nașterii Mântuitorului la anul 754 al Romei constituie o eroare a calculului dionisian de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie: „Să alergi printre meri/ cu moartea pe buze/ spune-mi iubito/ cine-o ar mai putea face?” (Orpheu). Prin această antinomie structurală - sete de viață, bucurie, senzualitate vitală, voință de creație și conștiința sfârșitului apropiat - lirismul lui P. își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
avut el oare o copil? rie că cea mai mare parte dintre noi? Poate c? această a fost impresia pe care ne? a dat? o el prin afirmă? iile ? i prin unele din ac? iunile sale, ca ale unui student perpetuu, chiar ? i atunci c�nd era mai �naintat �n v�rst?. �ncerca poate s? retr? iasc? ceva de care nu avusese niciodat? parte ? i c? ruia �i ducea dorul. Iorga nu a ie? it practic niciodat? din eternă lui studen? ie. �ntr
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
limitată, nefiind vorba doar despre unele retușuri sau completări ale comunicării adulților, cum s-ar putea crede la prima vedere, demersul fiind unul de prediagnoză de mare finețe, deintervenții bipolare, după caz, aditive sau reductive și, mai ales, de o perpetuă vigilență și precauție, în raport cu avantajele comunicative aparente ale educabililor adulți care nu se dovedesc întotdeauna reale și pe deplin funcționale, în sensul de plenar profitabile. Într-adevăr, nu de puține ori, ceea ce îndeobște se presupune (inclusiv de către formatori/instructori etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]