4,268 matches
-
albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își aranjă coiful de fabricație veche pe care, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care lăsau pe hainele adepților dungi de polen ca cele ale tigrilor, când treceau pe lângă ele, care-și mișcau antenele și-și fluturau staminele, care răspândeau în aer asemenea parfumuri că nimeni nu rezista să nu-și bage nasul între petalele aromate. Încet, dar cu o voce sigură, plăcută, domnișoara Jyotsna începu să cânte: „Se văd urme de pași intrând în casa mea, dar nu am musafiri, Se aude muzică prin copaci, dar vântul e liniștit. Se văd urme de degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
al zilei. Sampath se întinse amețit în patul lui de sfoară. Își ținea palmele în sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lungi și subțiri, pe care le putea vedea atârnând din gurile lor, cărăbuși pudrați fin, cu ochi conturați cu kohl și omizi cu figuri de clovni cu nasuri rotunde, bărbi false și picioare caraghioase; creaturi făcute din frunze și sepale, petale și praf de polen. Le privea parada nesfârșită, tremurînd, sărind, zburând, ieșind parcă din ceaunul bolborosind al vreunui magician, cu sclipitul și strălucirea de bijuteriii a... a cui? A esenței de vânt și de iarbă? A luminii soarelui și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nimic din toate astea nu era bun pentru el sau pentru maimuțe sau pentru livadă, pentru păsări și insecte... sau chiar pentru iarba care era atât de fără milă călcată în picioare. Sampath își frecă buza de jos cu o petală de mușcată, înroșind-o. Își frecă obrajii în sus și-n jos cu o floare, colorându-i ca să se asorteze cu buza. Scutură o păstaie de tamarin din cutia sa de tinichea și mâncă o sămânță. Mâncă și un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
puternic odată cu înserarea care se scurgea din pământ și din umbrele întunecate din jurul său. Ieșise din burțile negre ale tuberculilor de sub pământ, din ghiocurile ascunse de semințe și flori, din cărăbușii ca cerneala și din bambusul gol pe dinăuntru. Văzuse petalele albe ale florilor de noapte desfăcându-se, o spuză de stele lucitoare apărând deasupra sa; mirosise iasomia plantată de mama sa și laurul otrăvitor, privise fluturii de noapte traversând întunericul ca să plutească, nefericiți în dragoste, peste o floare de tutun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Vera Crăciun Din sublim de trandafir Și din petale de crin, Covor țes, Din alb... Firesc Și mă înalț până la nori, Să cer roua pentru flori. Vreau să intru, Dar mă tem, De plutire... De lin zbor, De purul înălțător . Prind curaj, Nici nu respir, Când, Prin valul de
Roua florilor. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_549]
-
Ochii în imaculat Să-i curăț Și să îi scald, Inima mea să primească Culoarea de cer Albastră. Roșul să îl las la nor, Să mă cheme când i-e dor, Iar în palme, Pentru floare, Să aduc roua cerească, Petala să nu-i ofilească.
Roua florilor. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_549]
-
și cer, Încununează iubirea lumii în tăcere. Și dacă iarna în alb de stea În drumul ei natura împodobește, E pentru că ușorul fulg de nea În gingășia lui, o inimă topește. Și dacă flori pe ramuri strălucesc În fire de petale cristaline, E pentru că și norii prețuiesc Lucirea lor în curgeri albe, line.
Şi dacă…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_547]
-
cu floarea. De ce ai aruncat-o, pizdă ce ești? El și-a văzut de drum, cu pași mult mai reținuți, cu umerii țepeni și căzuți. Ea a rămas în urmă și s-a aplecat să culeagă în poala rochiei risipitele petale uscate. Îmi făcusem socoteala că îmi mai rămăsese cam o jumătate de oră la dispoziție. Făcând-o de două ori la dreapta, am ajuns pe trotuarul lui Eighth Avenue un bulevard cu pretenții mai mici, dintr-un cartier cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
când m-am trezit, Doamne, (și să nu râzi - nu, nu râde), m-am simțit ca o floare: puțin ofilită, desigur, cu gâtul puțin căzut, și fără o viață adevărată, doar o viață artificială, viață de vază, care îi ușurează petalele și îi înalță capul pentru a se bucura de noua zi. — Să-l las liber? Ce părere ai? — Da, dă-i drumul, am spus eu. E liniștit. — Ar putea să fugă. Odată și-odată tot va trebui să încerci. Piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ne-am întâlnit într-o seară la Capacul și Butoiul. Crezi că am putea vorbi între patru ochi? — Mă tem că nu, mi-a spus, arătând către rapoartele companiei. Ecranul calculatorului se umplu de trandafiri roșii, larg deschiși, iar apoi petalele au început să le cadă în spațiul negru. — Sunt foarte ocupată acum. M-am proptit de birou, uitându-mă în jos spre ea. Trandafirii au fost apoi înlocuiți de narcise. Am evitat ecranul; mă distrăgea. — Este vorba despre Mowbray Steiner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
genunchii mei? Trenul era arhiplin și, ca o pedeapsă, Ester a stat mai tot timpul, până în București, în ușa compartimentului. Cojocul vișiniu, cu fulgi de zăpadă topiți, lipit de geamul compartimentului lățise picurii aceia de apă, dându-le contururi de petale sângerii. Ne-am privit doar în străfulgerarea clipei cât Ester a vârât capul pe ușă, căutând un loc liber. A spus doar „pardon“, cu o voce neutră, indiferentă, ca și cum se așteptase să nu găsească locul căutat. Iar pe mine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unei Parce din aburi călărea pe deasupra Barcelonei, o străfulgerare spectrală ce se zărea peste turnuri și acoperișuri, purtînd agățate de funiile ei negre sute de mici sicrie albe, care lăsau În urma lor o dîră de flori negre pe ale căror petale, scris cu sînge, se putea citi numele Nuriei Monfort. M-am trezit În niște zori cenușii, cu geamuri aburite. M-am Îmbrăcat pentru vreme rece și am Încălțat niște ciubote. Am ieșit tiptil pe culoar și am străbătut apartamentul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Gibraltar, să evanghelizeze maimuțele, de meschin și mizerabil ce era. Mai mulți trecători au aplaudat, iar florarul din piață i-a oferit lui Fermín o garoafă albă pe care acesta și-a etalat-o numaidecît la butonieră, păstrînd-o pînă cînd petalele i-au devenit de culoarea gulerului de la cămașă. Totul fiind gata și lipsind numai preotul, Fermín s-a deplasat la colegiul San Gabriel, unde s-a străduit să-l recruteze pentru slujbă pe părintele Fernando Ramos, care nu celebrase nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Iubiri... voi trecătoarelor iubiri Ca și Crizantemele-nfloriți Și-apoi vă ofiliți Și-apoi vă ofiliți Trec ani și parcă-n amintirea lor Mai rămân petale ce nu mor Rămân și-mi amintesc Că tot te mai iubesc. De aceea eu, voi spune-așa Că tot ce-a fost, nu pot uita, Și mi se frânge inima De-atâta dor ce port. Voi Crizantemelor să știți
Romanța Crizantemelor. In: 101 Romanțe emblematice ale genului și cîntece de dragoste intitulate: "Iubiri ce dor" by Denisa Goldbach () [Corola-publishinghouse/Imaginative/526_a_852]
-
mult, Încât exercițiul devenise un adevărat cult, astfel că, aproape fără să-și dea seama cînd și cum, oglinda de pe hol se transformase Într-un altar. Nu lipseau nici sfeșnicele cu trei brațe, nici bețișoarele parfumate, nici amforele pline de petale și de vin, În care Noimann Își Înmuia cu grijă buricul degetelor pentru a și le trece peste față. „Orice ritual inițiatic”, Îi spuse odată, nu se știe de ce, Bikinski, „presupune pătrunderea Într-o Încăpere tăinuită: un cavou, o peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noul Mesia sau poate doar un Însoțitor umil al Său. Toți vor fi asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe câmp. Asemenea păsărilor cerului de care are grijă Tatăl ceresc. Jumătate crini, jumătate păsări. Oamenii, dar și alte viețuitoare, vor da petale și vor zbura. Se vor hrăni cu aer și lumină. Și Își vor potoli setea cu roua și Înțelepciunea ce cad din cel de-al nouălea cer. Tot iadul, toată frământarea vor pieri În urmă. Oliver Își frământă mâinile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când a ajuns În sfârșit acasă, Noimann dădu de belele. Norocul său că, fiind prevăzător din fire, Își transportase o parte din garderobă la locașurile de veci, altfel cum ar fi apărut așa, fără nici un veșmânt asupra lui, plin de petale, de frișcă și confeti, În oraș, În plină zi? Dacă spre locul de veci puteai să mergi pe propriile tale picioare, având costumul lui Adam Întins pe piele (goi venim pe lumea asta, goi ne Întoarcem În pământ), la Întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu ochii trecea În revistă fețele călătorilor, inima lui Noimann savura fiecare vers, fiecare imagine, fiecare cuvânt, fiecare silabă. „Faclă, vin și lună plină” - ce frumos sună! Doctorul se și vedea Înaintând pe un câmp plin de trandafiri, ale căror petale pâlpâiau În Întunericul nopții ca niște candele pe jumătate stinse, iar deasupra lui plutea o lună imensă, palidă ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
am lucrat, lângă pui am adăstat Pregătindu-i de zburat Cuibul să și-l părăsească Departe să poposească. Prezentator: Soarele a obosit de atâta strălucit ; Fructele s-au pârguit, strugurii s-au înnegrit, florile își pier pe cale; Hainele lor de petale. Alina: Oare ce s-o fi întâmplat? Radu: Toamna chiar s-a instalat sus pe culmea dealului, în rochiță brumărie; Se așează pe câmpie. Prezentator: Iată, anul a trecut, iarna iarăși a sosit Când va fi iar primăvară, vom ieși
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
și să vin mai des s-o văd. Nici nu știu dacă autobuzul poate fi numit obiect pur și simplu. El Îndeplinește În lumea de azi atâtea funcții Încât poate fi luat și drept ființă (dragă și mult așteptată; rupi petale de margaretă și te Întrebi: vine, nu vine, mă iubește, nu mă iubește?) și drept instituție (ce dacă e pe patru roți? e destul să se pună În mișcare și-l și auzi pe șofer: „aici eu conduc!“) și drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Mai visez, mai visez violet, În amurguri petale de sânge E-un oraș și un mare poet Care-a plâns și acum, mereu plânge; Alb de puf și suav plumb coclit, Zări de neguri jilave și triste Am plecat ruginiu, am venit, Dar durerea n-a-ncetat să existe; Este
AMURG VIOLET by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83743_a_85068]
-
haideți să vă dau huța! Iar când îți vei fi învățat puișorii să zboare, să-i aduci și pe ei. Vrăbiuțele s-au așezat pe crenguță, ca o pereche de îndrăgostiți, ciripind voioase, iar crenguța își porni legănarea, scuturându-și petalele florilor de emoția revederii și de dragul vrăbiuței. Spre seară, vrăbiuțele plecară să îngrijească de cuibul lor, iar crenguța rămase să facă rod mănos din florile sale. Timp ce câteva săptămâni bune vrăbiuța nu s-a mai arătat iar când sosi
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]