5,205 matches
-
niciodată această clipă. Să nu uiți niciodată această clipă, Becky, pentru că acum viața ta e perfectă. Restul este un abur de plăcere și beție, plutind spre uitare. Singurul lucru pe care mi‑l amintesc este imaginea lui Luke sărutându‑mi pleoapele, urându‑mi somn ușor și spunându‑mi că mă iubește. Ăsta e ultimul lucru de care‑mi amintesc. Și apoi, ca un accident de mașină, se întâmplă. The Daily World, Vineri, 5 octombrie 2001 SÎNT CEEA CE PAR A FI? EXPERTA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
destinul, femeia pentru care, în viitorul apropiat, va încerca de două ori să-și pună capăt zilelor. Tang Nah e liberal. Un burghez tipic din Shanghai. Un bărbat cu înfățișare stilată, cu o înălțime peste medie, ochi cu o singură pleoapă, nas lung, drept, și gură senzuală. Are o bună educație, e expert în literatură occidentală. Printre romanele sale preferate se numără Amantul doamnei Chatterley. Bea ceai și vorbește englezește la petreceri de față cu femei frumoase. În seara premierei, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mai înalt. Are părul negru și des, mai lung decât al oricui altcineva din mulțime. E pieptănat în părți, cu cărare pe mijloc - un stil țărănesc tipic din Yenan, atins ușor de mâna unui artist modern. Are ochi migdalați cu pleoape duble, blânzi dar atenți. Gura îi e roșie de la natură, minunat de plină. Pielea netedă. Un bărbat de vârstă mijlocie, puternic și sigur pe el. Uniforma lui are multe buzunare. Atât la coate, cât și la genunchi, are cusute îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
față de ochiul publicului. În mâinile celui mai bun operator de imagine și ale celui mai bun editor de film, saliva lui Mao curge fără să se poată face nimic într-un documentar intitulat Întâmpinarea Imeldei Marcos. I s-au lasat pleoapele, bărbia îi atârnă, iar gura și maxilarul nu mai stau la locul lor. Optzeci și doi de ani. Soarele nu are cum să nu apună. Ceea ce mă nemulțumește este că el nu vrea să-și accepte soarta. Refuză să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cuie. Nao plânge în hohote lângă mama ei. Cerul meu s-a prăbușit. Jumătate de cer, Nah. Ba nu, tot cerul. Chiar că nu ești bună de nimic. Noul conducător al Chinei, Hua, seamănă la chip cu o șopârlă bătrână. Pleoapele i se închid doar pe jumătate peste pupile, dându-i o expresie somnoroasă. Costumul lui gri îl copiază pe cel al lui Mao. Stă țeapăn, cu un zâmbet înghețat pe față. Când Doamna Mao pune testamentul la îndoială, el scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
toate la fel, e o jumătate de secol de când n-am mai atins o compatrioată, dar ultima nebunie ar fi să te las să intri la mine În cameră! Fardul verde, gros, supărător de verde sub sprânceana smulsă nemilos pe pleoapa fanată, deasupra genelor Încleiate gros, supărător de negre, culorile, mereu, ele fac prima diferență Între lumea ta și lumea lor! Lângă hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În gura lacomă, larg deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Asvadur Avedian, fratele primei sale soții. ținea să cunoască și părerea acestuia. În timpul mesei o privise de câteva ori pe Mariam. Dar asta nu-i schimbase cu nimic prima impresie. Nu-i clintise sufletul. Doar atunci când îi prindea privirea și pleoapele ei cădeau repede, tremurarea aceea de gene i-o simțea în podul palmei, ca și cum ar fi pus mâna pe o pasăre gata-gata să zboare. Înainte de cafea îl întrebase din ochi pe Asvadur. Cumnatul său îi răspunsese cu un zâmbet încurajator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că mi-e îngăduit să te văd gol. Te rog, vrei să-ți scoți cămașa?” Se ridicase amuzat și contrariat de cererea ei. Își desfăcuse cămașa și o lăsase să alunece. Mariam își luase palmele de pe față, își ridicase încet pleoapele, apoi o văzuse trăgând mult aer în piept, ca și cum ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nume atât de romantic, zărit la reprezentația primadonei Nanone. Simți o mișcare undeva, prin zona plexului, un roi de albine cu aripi neliniștite. Abia aștepta să mângâie panglica de pe ochiul lui nevăzător și, ah, ce poftă avea să-i sărute pleoapa cu gene lungi a celui sănătos. Observase că el o ținea plecată atunci când vorbea cu cineva. ― Toinette, draga mea, cred că ți se cuvine cel puțin un portret. Îl voi căuta chiar astăzi pe tânăr. Se pare că se pricepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lui Napoleon. Se trezi vorbind. I se destăinui. Ca să se facă mai bine auzit, îi șopti toate acele mărturisiri la ureche, înfundându-și gura în părul ei și urmărind apoi efectul în adâncul ochilor negri, în sclipirea ascunsă sub fluturarea pleoapelor sidefate. ― Nicicând nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, mon général. Dar nici măcar nu mă mir, pentru că ești cel mai fermecător Napoleon dintre toți Napoleonii lumii. Nu își dădea seama dacă ea râdea sau nu. Preț de o clipă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ați dat seama de asta. ― Oh, fără nici o îndoială! Sper să-i pot trimite un mesaj cât de curând. Și poate că nu va fi chiar ultimul. Degeaba încercă D’Autrey să pătrundă dincolo de zâmbetul prințului. Acesta își lăsase deja pleoapele în jos. Așa încât se apucă temeinic să mănânce. Înghițea enorm. Își trecea, pur și simplu, mâncarea direct în stomac, fără să o mestece, lărgindu-și gâtlejul cu ușurința unui imens șarpe boa. ― Sunteți un om extrem de generos, Alteță! Prietenul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-i apară dinainte atunci când suferea de melanholie și se închidea în odaie. Apoi, când avea aproape cinci ani, Iancu îl descoperise dormind pe o masă mare, în mijlocul holului. Se temuse că iar suferea de acea boală și înțepenise privind fix pleoapele bunicului. Genele și păienjenișul ridurilor de pe frunte purtau urmele roz ale pudrei. Amănuntul îl uimise. Descoperirea îl dezamăgise. Bunicul era sau nu era un bărbat adevărat? Își amintea bine de acea zi toridă. În aer plutea un parfum grețos. Lumânările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
adevărul. În sfârșit, a realizat cât de vulnerabilă este poziția lui actuală. Bineînțeles, dacă îl vei întreba, nu va recunoaște asta. Afișează un calm desăvârșit. ― Și războiul? Listele morților sunt cutremurătoare. Ce naiba s-a întâmplat acolo? Cauraincourt își strânse deodată pleoapele, ca și cum ar fi vrut să se apere de o viziune de coșmar. ― Dezastru! Hecatombă de cadavre! țăranii ăia ruși, mujicii... Ah! Ignorau toate ordinele de retragere. Luptau cu încrâncenare, cu un fel de obidă neagră, cu o mare sete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
afar’ din pușcărie și n-ai apucat să afli de ce te-ai Închis comuniștii...» Se uită ăsta la mine - m-ar fi mâncat, dacă ar fi primit ajutor de la... dușmanul lui de moarte: Rusul... După ce a dat o vreme din pleoape și din buze, În gol, a zis: «Oricum, Bessarabia nu-i a voastră, mămăligarilor!» - așa ne zic... neamurile de peste Nistru, ei, marii mâncători de hrișcă-albă: mamalijniki... Și mai zice Ucraineanul cui mă are: «Bine-am făcut, În ’40, când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu-i pare rău de ce mi-a făcut, ba tot pe mine mă ceartă, mă ocărăște că umblu-n chelea goală prin Codru, cu toate că aș putea pretinde că n-aud: și de urechi m-au pișcat țânțarii, nu numai de pleoape, de nu mai pot deschide ochii să amiros Încotro a plecat Duda. ÎN REFUGIU Stau culcat pe cuvertură, aici, În poiană; poiana e un fel de acasă, cuvertura un fel de covor: mă poartă ca gândul, mă duce ca vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să vină tata - mâne, dacă nu azi; aștept să se-ntoarcă mama - ostenită, colbăită, cu pleoapele Înroșite, respirând numai pe gură și În lături și târând basmaua. Știu de unde vine, știu ce-a făcut, doar adineauri am venit și eu, peste grădini, dar mă prefac că sunt de-o viață-ntreagă, cuminte, În calidor. Știu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eu Îți dau niște ciuboțele roșii de tot, fiindc-ai șezut cu mine și, pe de-asupra, mănânc și, pe de-asupra, mama nu te bate pe tine că eu mor și nu te dă afară - deloc-deloc. Bălana bate din pleoape: inul s-a tulburat, nu Înțelege nimic - nici eu, dar nu eu trebuie să-nțeleg. Se gândește ce se gândește - apoi: - Așa-i obicei, la voi? Dacă șăd, ciuboțelele mi le dai? Că, dacă de cuvânt nu te ții, Dumnizieu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Iacob! Eu nu rosteam ca Mănenii - ca toți ceilalți Măneni: Mo-șâ-ia-cob, În patru silabe, ci ca mama, ca tata: Moș-iàcob! În două, „Iacob” fiind Înghesuit În una singură). Păstrez și acum, «aici, la inimă» (Basarabeanul, când spune: „inimă”, Își coboară pleoapele peste ochi și apasă, repetat, cu degetele mănunchi, pântecele, Între buric și lingurică), păstrez, deci și acum, În inimă consistența strigătului meu de dimineață, cu tot ce avea el de-pregătire, de-așteptare, de-promisiune. Apoi răspunsul lui: - Hă! Răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi bine pe la trup, În apă - zice, cu ochii mâțați, taman ca Tecla: - Varvarule! Măi varvarule ce ești tu la vrâsta ta...Așa zicea ea, de i-am zis În gândul meu: Varvara, Tecla nu-mi zicea așa, doar apropia pleoapele, mâțește. Da, bre; Îmi zicea Varvarule!, când, În apă, o făceam și eu, ca omul, pe la trup. Taman cum Îi zicea una lui unu, mai an, În vii - n-am văzut cine, ce: poate bărbat și femeie, poate ibomnici, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și mai Întunecos decât Înainte de venirea felinarului. Nu mai știu care-i susul, care-i josul, cred că n-aș ști nici care mi-e dreapta. O țin strâns-strâns de mână pe mama. Cu amândouă mâinile o țin. Mă ustură pleoapele, de cât mă holbez, ca să deslușesc ceva În jur. - De ce nu ne-a lăsat felinarul?, Întreb eu, tremurând. - Pe ulițele lor e foarte Întuneric și-i plin de balegi... Și trebuie să se Întoarcă repede acasă, unde e așteptat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
schimbă hainele, își pictă fața, așteptă momentul în care familia era distrasă de agitația pe care o presupunea baia zilnică a lui Sampath și evadă pe cărarea care pornea din spatele adăpostului. Își conturase ochii cu dâre negre groase, trasate pe pleoapa de sus și pe cea de jos și-și prinsese câte un buchet de flori îmbobocite, care avea să se deschidă cu o explozie, după fiecare ureche. Asemeni unei actrițe gata de spectacol, era pregătită. Cu buzele strânse și cerceii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
lipicios din arbuști, tăiase tulpini ca să curgă sava ca laptele și să se picteze cu albul ei pe picioare. Scuturase stamine încărcate cu polen ca să-și verse povara galbenă și bogată pe degetele sale și-și presărase această bogăție pe pleoape... Mintea îi reveni la evenimentele acelei după-amiezi. 20 Acesta era atmosfera încărcată ce-l întâmpinase la sosire pe noul Colector Districtual, când, în cele din urmă, expresul cel mult-așteptat de la Delhi sosi. Imediat ce coborî din tren, acesta se trezi zorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sărute pe frunte, așa cum făcea întotdeauna. Dar, de data asta, Julia și-a tras capul ca să evite sărutarea. —Copilul lui Deborah. E al tău? a repetat ea privindu-l cu cea mai mare atenție, analizând la sânge fiecare clipire de pleoape și fiecare zbatere de mușchi de pe fața bărbatului. — Ce naiba tot zici acolo? De cum James a închis gura, Julia și-a dat seama că bebelușul era al lui. Cu toate că vocea bărbatului rămăsese calmă, în ochi îi apăruse o scânteie de frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să-l urmeze. Hai! zise. Nu te teme... Nu sunt curist și nici n-am intenția să te fur. îi plăcu chipul acelui bărbat, obosit, marcat de ridurile unei vieți grele, aproape galben din cauza ceasurilor de muncă de noapte, cu pleoapele înroșite și o mustață căzută, pătată de nicotină. — Vino, insistă. Știu ce simți când ești singur într-un oraș ca ăsta. Eu am venit din Berberia acum cincisprezece ani cu mai puțin bagaj decât ai tu și o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca s-o atragă din nou; Malik Șah se Întinde cât e de lung, cuceritor cu respirația Întretăiată, gâfâind, supus, vrăjit, ea știe să-l ducă până la capătul plăcerii. Apoi, cu blândețe, degetele ei subțiri Încep să-i deseneze sprâncenele, pleoapele, buzele, lobii urechilor, liniile gâtului jilav; fiara e slăbită, toarce, se toropește, felină ghiftuită, surâde. Cuvintele lui Terken i se strecoară atunci În cutele sufletului, vorbește despre el, despre ea, despre copiii lor, Îi spune glume, Îi citează poeme, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]