5,084 matches
-
dar după ce o iubeam, în timp ce stăteam întins în pat mă simțeam dintr-odată în întunericul răcoros din cameră ca pe cărbuni aprinși. Făceam eforturi ca să fiu afectuos, să nu mă scol. Ca întotdeauna, ca să folosesc un cuvânt mai onorabil, mă plictiseam repede. Și abia așteptam să plec. Totuși influența ei a fost mare asupra mea. Marta mi-a dat ceva din calmul ei care o vreme m-a ajutat. Și tot datorită ei, m-am dus mai rar la mlaștină, unde
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aș fi putut face informatorul meu personal, cerîndu-i să strângă toate zvonurile auzite prin azil și avertizîndu-l că dacă le șoptea cuiva risca o pedeapsă drastică. Pe Dodo l-aș fi obligat să dea concerte după-amiaza când m-aș fi plictisit, iar pe Dominic l-aș fi putut lua cu mine în cătun, să stea la poarta Martei câtă vreme făceam dragoste cu ea. Toate acestea mi-au trecut prin minte ca niște descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dinu. Sclavii din ei nu pot trăi liberi. Cum, să nu se mai sperie de nimeni? Nu se poate. Așa ceva li se pare de neîndurat. A fi liber e, probabil, pentru ei un pericol, un risc. Află că mă cam plictisește povestea asta. Îmi închipui ce liniștiți ar fi unii, care nu mai au ochi pentru mine, să-l vadă acum pe Bătrânul ieșind din sala cu oglinzi cu biciul în mână, pleznindu-i pe rând peste obraz și apostrofîndu-i: "Ați crezut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a pus-o la loc și s-a întors spre mine. Părea că vroia să-mi comunice un anumit lucru și că-și cântărea cuvintele. În cele din urmă începu: "Sînt mulțumit, domnule sculptor. Chiar foarte mulțumit. Crede-mă, mă plictiseam să disec fluturi și broaște. Doream demult să disec și inima unui om. De aceea te-am invitat aici. Am fost poate crud transformîndu-te în cobai, dar țineam să studiez pe viu rezistența la ispitele bolii. Am bănuit totdeauna că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să încerci să afli cum se muncește în el, cum se iubește și cum se moare. În orășelul nostru, să fie un efect al climatului, toate acestea se fac laolaltă, cu același aer frenetic și absent. Adică oamenii aici se plictisesc și tot aici se străduiesc să-și formeze obișnuințe. Concetățenii noștri muncesc mult, dar totdeauna doar ca să se îmbogățească. Sunt interesați mai ales de comerț și, în primul rând, chiar după cum spun ei, să facă afaceri. Firește, au și slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
noștri reîncepeau să spere. Dar, în aceeași zi, cifrele erau încă prea proaspete în memoria fiecăruia. ― Fiindcă, spune Rambert pe neașteptate, ea și cu mine ne-am cunoscut de curând și ne înțelegem bine. Rieux nu spunea nimic. ― Dar vă plictisesc, reia Rambert. Voiam doar să vă întreb dacă nu puteți să-mi dați un certificat în care să se afirme că n-am boala asta afurisită. Cred că asta mi-ar putea folosi. Rieux aprobă din cap, prinse un băiețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fiind adolescentele de vârste mai mici. Sora soției sale a cumpărat-o pentru cea de-a douăsprezecea zi de naștere a Naimei, după o călătorie la New York. Fiica lui s-a jucat o vreme cu ea și apoi s-a plictisit. Jaafar a dat peste ea acum câteva luni, mai mult din greșeală, și i-a întrevăzut imediat potențialul. Acum, încercând să imite gusturile țipătoare ale unei adolescente, scoase o piatră roz, punând-o pe un șirag, pe care se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Uri. Dar mi-e teamă că unii oameni vor merge foarte departe dacă vor afla de existența acestei tăblițe. E chiar aici, murmură Maggie. Îți vei pune o întrebare evidentă. De unde știu că nu e un fals? Nu te voi plictisi cu detaliile tehnice - calitatea și originea lutului, stilul cuneiformelor, pecetea și limbajul, care corespund toate perioadei lui Avraam -, dar, îți jur, orice expert din domeniu ar fi aproape sigur că e autentică. Spun aproape. Ceea ce mă face pe mine sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în acea călătorie, Uri? Sper că îți amintești. Pot să-ți spun doar că această căutare începe în Geneva... Ce ai făcut în călătoria aia, Uri? Gândește-te. —Ți-am spus. Am fost în Creta. Am vorbit puțin. M-am plictisit. Îmi pare rău, Maggie. Nu-mi trece nimic prin minte. —Bine. Va trebui atunci să vedem dacă în Geneva e vreun muzeu grecesc sau ceva de genul ăsta. —Minoic. —Ce? —Creta e minoică. Maggie îi aruncă o privire lui Uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el, sperând să găsească acolo vreo licărire de umanitate. Dar ceea ce văzu îi dădu fiori. Căci ochii verzi ai acestui om trădau într-adevăr o emoție; iar emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mă socializez. — Scumpule, ca să-ți spun adevăru’, nu mai pot suporta s-ascult în seara asta istoria aia cu autobuzu’. Mi-ai spus-o deja de patru ori de când am intrat aici. Ignatius păru jignit. — Nu bănuiam deloc că te plictisesc. La urma urmei, călătoria aceea cu autobuzul a fost una dintre cele mai instructive experiențe din viața mea. Ca mamă, ar trebui să te intereseze traumele care mi-au format concepția despre lume. — Ce-i cu autobuzu’? întrebă blonda, mutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
când știu că există un psihopat în suferință? — Psihopat? Femeia asta e senilă. A trebuit să mă opresc la vreo treizeci de stații de benzină, în drumul spre casă, ca să se ducă la toaletă. În cele din urmă m-am plictisit să mă tot dau jos din mașină ca să-i arăt care este pentru bărbați și care pentru femei, așa că am lăsat-o să se orienteze singură. Am inventat un sistem. După legea probabilităților. Am pariat și rezultatul a fost cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pachetele la vechea oră, la două. Așa, fusese cât pe ce să fie arestat. Și totul pentru că le depozitase la biroul de bagaje, ca să nu le țină la el două ore, în fiecare zi. Unde poți păstra asemenea marfă? Te plictiseai s-o porți cu tine toată după-amiaza. Maică-sa era acasă tot timpul, deci acolo nu se putea duce cu ea. — Javră calică, mormăi George. Ridică pachetul mai sus sub braț și constată că mai purta și cartea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să depășească nenorocita de societate în care a trăit. Morala lui este, de asemenea, destul de rigidă. Eu îl respect pe Batman. — Uite-l din nou pe Timmy, spuse tânărul. Marinarul trecea pe Chartres Street în direcția opusă. Oare nu se plictisește niciodată să bată același drum arhicunoscut? Înainte și înapoi, înainte și înapoi. Uită-te la el. E iarnă și el tot mai poartă uniforma albă de vară. Desigur, nu-și dă seama că e o pradă ușoară pentru patrula de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-ul? Alții continuă să joace. Și de ce nu te mai duci să joci golf la Lakewood? Mai ia niște lecții de dans. Ia-o și pe domnișoara Trixie cu tine. — Să-ți spun drept, domnișoara Trixie a început să mă plictisească în ultimele zile. — Deci aceasta-i cauza pentru care cursul de întinerire a luat brusc sfârșit? — Am făcut tot ce s-a putut pentru femeia aceea. Susan și Sandra sunt mândre că am reușit să o mențin în activitate atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cap cu o cutie goală de bere. — O cauți cu lumânarea, spuse Frieda, ridicând unul dintre scaunele de bucătărie. — Acum ajunge! se răsti Dorian. Dacă nu știți să vă purtați, plecați de aici imediat. — Eu una, spuse Liz, m-am plictisit să stăm numai aici, în bucătărie. Da! strigă Betty. Apucă de un picior scaunul pe care Frieda îl ținea deasupra capului și începură să se lupte pentru el. De ce ne-ai pus să stăm aici? Lasă scaunul jos în clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
N-ar fi acuzat nici dacă l-am prinde buzunărind un asistent de laborator. — Așa că o lăsăm baltă? — Lumea-n care trăim nu e perfectă, spuse Charlie. Iar noi avem multe de făcut. Treci peste. Capitolul 11 Barry Sindler era plictisit. Femeia din fața lui trăncănea fără întrerupere. Era un tipar evident: puicuța bogată din est, îmbrăcată în pantaloni, o Katharine Hepburn cu tupeu, cu un fond fiduciar și accent nazal de Newport. Dar, în ciuda aerelor ei aristocratice, nu reușise decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cu dungulițe și o cămașă încheiată la toți nasturii, cu o cravată cu model în relief și niște pantofi stupizi, cu șireturi și mici perforații în dreptul degetelor. Nu era de mirare că toată lumea îi spunea Whitey Wilson. Wilson nu se plictisea niciodată să amintească tuturor că absolvise la Harvard ... ca și cum asta ar fi interesat pe cineva. Pe Barry Sindler în mod sigur nu-l interesa. Pentru că știa că Wilson era un gentleman. Ceea ce însemna, de fapt, că era un papă-lapte. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
el. Iar după incinerare, nu va mai exista nici o dovadă că s-a întâmplat ceva. Făcu semn cu capul spre Dave și adăugă: — De ce nu te duci să te joci cu el puțin? Îi va face plăcere compania. S-a plictisit de noi. Se jucară un fel de joc de dame improvizat, folosind jucării pe care le treceau unele peste celelalte, în timp ce stăteau amândoi pe podea. Henry observa detaliile: mâinile lui Dave, care erau de proporția celor umane, picioarele, cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cimpanzeu transgenic. Și apoi? Un circ media dincolo de orice imaginație. Reporteri îngrămădiți pe peluză, săptămâni întregi. Urmărindu-i oriunde s-ar fi dus. Filmându-i cu camere ascunse, zi și noapte. Distrugându-le viața. Iar când reporterii aveau să se plictisească, urmau să apară credincioșii și ecologiștii. Henry și familia lui aveau să fie numiți oameni fără Dumnezeu. Criminali. Periculoși și neamericani, o amenințare pentru biosferă. Îi văzu în minte pe comentatorii de la televizor, într-o babilonie de limbi, engleză, spaniolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
În vârful picioarelor pe sticlă pisată. Avea două ocupații favorite pe care le punea În practică de câte ori avea ocazia: să roadă cablurile electrice și să observe păsările și fluturii, prea leneș ca să le vâneze. De cea de-a doua se plictisea uneori, Însă de prima niciodată. Aproape fiecare cablu electric din casă fusese În repetate rânduri morfolit, sfâșiat cu ghearele, mușcat și stricat de el. Pașa al Treilea reușise să supraviețuiască până la o vârstă Înaintată având În vedere șocurile electrice prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Egiptului sau era pe undeva prin India...? Se Încruntă confuză. Oricum, Încă din adolescență Mustafa nutrea frica de a-și pierde stăpânirea de sine și forța de seducție față de femei. De aceea, interpretă gestul ca pe un semn că o plictisise pe Rose fiindcă nu găsise nimic interesant de spus și, pentru a Îndrepta greșeala, se grăbi să pună capăt conversației. — Mă bucur că te-am cunoscut, Rose, zise tărăgănând vocalele cu un accent ușor, dar evident. Însă trebuie să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
susținută. Totuși, când și când, cineva care venea pentru prima oară În acel loc sau care simțea nevoia să atragă atenția Înainta o altă teorie, iar pentru un scurt interval ceilalți Îi dădeau crezare, cochetând cu noua teorie până când se plictiseau și se scufundau din nou În mlaștinile lor mohorâte. Astăzi, când Caricaturistul Alcoolic a Început să cocheteze cu o nouă teorie privind numele cafenelei, toți prietenii săi - chiar și soția sa - s-au simțit obligați să-l asculte cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a displăcut. Vor plăti mai multe impozite, dar nu vor lăsa să pătrundă În viața lor acest nenorocit de substantiv. Vocabularul inventat de societate pentru a defini relațiile de dragoste este sub orice critică. Mai demult, Delphine spusese: „Cuplurile mă plictisesc, mai ales de Îndată ce nu-l mai poți vedea pe unul fără celălalt“. Fraza asta se regăsise În romanul pe care François Îl scria pe atunci. Cele două fiice le spuneau: „Ar trebui să vă căsătoriți. Am plăti mai puține impozite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
poate că ar fi băut la Seul un excelent sake sec, fără adaos de alcool și de zahăr. Dusese vreme de cîteva luni o viață de star rock - viața unui star rock de mîna a doua! -, dînd interviuri pe aeroporturi, plictisindu-se În apartamente de hotel de lux, unde comanda șampanie și somon afumat În plină noapte spre a se consola că era singur. La cinci dimineața, se ducea să scotocească În minibar și după ce se Îmbăta, dădea telefoane unor cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]