3,259 matches
-
Iuda spre cultura feniciană este probată arheologic, deoarece capitala Samaria, chiar în secolele al IX-lea - al VIII-lea î.C., are în comun diferite expresii artistice și arhitectonice cu mediul fenician (Oggiano, 2005, pp. 85-8). Totuși, redimensionând unele afirmații polemice și denigratorii la adresa acestei divinități, e foarte probabil ca Baal să fi primit cult în regatul Israel în secolele al IX-lea - al VIII-lea î.C. Pentru a ilustra acest lucru putem lua drept exemplu relatarea din 2Rg 1
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în timp ce prohibiția reprezentărilor se află în mijloc, la singular. Conform acestor studii, Ex 20,5 (și Dt 5,7) ar trebui, prin urmare, alăturat direct de Ex 20,5 (Dt 5,9). Termenii cultuali mai sus menționați apar în cadrul atacurilor polemice împotriva utilizării lor de către popoarele păgâne sau chiar de către poporul lui Israel. Polemică biblică frecventă împotriva imaginilor în cult, unită cu lipsa oricărei mărturii arheologice cu privire la o reprezentare a lui Yhwh, a dus la răspândita teză că religia yahwistă ar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Dumnezeu în templu după modul obișnuit al monarhiilor din Orientul Apropiat. Un puternic impuls împotriva reprezentărilor divinității se poate să fi fost cauzat de opoziția comunității celor exilați față de celebrările babiloniene. În plus, dacă e adevărat că textele biblice sunt polemice împotriva reprezentărilor divinității, această polemică continuă cel puțin până la sfârșitul secolului al VI-lea î.C., deoarece se regăsește în textele profetice (post)exilice precum Ez 16,17 ș.u. și Ier 10,9 (cf. și Ez 8,10-11). O
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de vază din Iuda care vor fi înlăturate de Yhwh; în schimb, Ier 27,9 îi pune la un loc pe profeți, ghicitori, visători, magi și vrăjitori ca specialiști care proclamă oracolele divine. În ciuda acestui fapt, Biblia critică, deseori, foarte polemic divinația comparând practicile divinatorii cu cele mai necuviincioase forme de idolatrie păgână (Dt 18,9-11; 2Rg 17,17). Nu e însă niciun dubiu că această aspră polemică, tipică scrierilor deuteronomiste, trădează chiar practica efectivă a divinației în vechile regate ale
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
altor divinități în afară de Yhwh. În textele atribuite tradiției sacerdotale exilice - ca de exemplu, povestirea creației din Gen 1 - se notează cu ușurință polemica dură împotriva divinităților și a teologiei babiloniene. În precedență însă, când exista încă regatul lui Iuda această polemică era inutilă, întrucât supremația lui Yhwh se manifesta prin însăși existența regelui, ales de Dumnezeu, și prin sanctuarul regesc de la Ierusalim, locul ales de Dumnezeu ca locuință în mijlocul poporului său. După cum am văzut în Cap. 1, în timpul perioadei monarhiei, Yhwh
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
traduce din La Fontaine, Chateaubriand, Lamartine, Nicolas Gilbert, Al. Dumas, E. Guinot, transpune în românește basmul sârbesc Lâna de aur. Publică, de asemenea, versuri, povestiri și nuvele, unele apărute și în alte periodice, însemnări de călătorie, cronici literare, recenzii, note polemice. Au mai colaborat Grigore Bengescu, Iuliu I. Roșca, D. Teleor, N. B. Locusteanu, V. Rusănescu. R. Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290508_a_291837]
-
literare» sunt cele mai multe dintre cărțile mele, cronici care - cum bine s-a observat - se situează mai aproape de înțelegerea genului așa cum s-a practicat de către criticii din generația anterioară, un Șerban Cioculescu, de pildă: mai aproape de studiu, de dezbatere, cu inserții polemice în segmentul de «critică a criticii» care nu lipsește mai nici unuia din aceste ample comentarii critice.” În acest context, Cică niște cronicari... este volumul cel mai important, definitoriu, al lui R. Rolul semnificativ al comentatorului - critic relevant de proză și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
constant și prietenie nedezmințită au fost urmăriți reprezentanții Cercului Literar de la Sibiu, evidență asociată relativei mefiențe cu care criticul a receptat literatura șaizaciștilor. A doua categorie a scrierilor lui R. e compusă din investigațiile mai ample, inițiate tot în scop polemic, ale operelor lui Agârbiceanu și Creangă. Agârbiceanu și demonii (1973), inițial lucrare de doctorat, e doar un „studiu de tipologie literară”, fără să ambiționeze exhaustivitatea monografică. Exegetul polemizează cu „imaginea mediocrității respectabile” construită de critică, reconsiderarea vizând nu impunerea unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
spre originali, spre comportările mai aparte”. R. improvizează o dialectică a tipurilor de personaje, între „normali”, „obișnuiți” (personaje mediocre, simpli „mijlocitori de replici”) și „originali”, „demoniaci”. Pentru verosimilizarea teoriei câteodată se forțează chiar evidența. Scrisă tot într-un spirit pronunțat polemic, monografia Ion Creangă. O biografie a operei (1995; Premiul Asociației Scriitorilor din București) își face un titlu de glorie din a combate toate interpretările anterioare. Criticul bate însă uneori la uși deschise, pledând pentru eliberarea lui Creangă de prejudecata „scriitorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
familiale?), și din ce în ce mai mult un simbol de venerat - simbol al puterii mântuitoare a iluminării, putere latentă în orice făptură iluzionată. Majoritatea textelor canonice invocă o prăpastie de netrecut între Iluminat și maeștrii și contemporanii săi. Rezultă de aici o poziție polemică ce se cere rectificată. Buddha însuși proclama că el „a găsit și a urmat vechea cale” (Saṃyutta-Nikăya, II, 106). „Vechea cale”, atemporală (akaliko), era aceea a eliberării, a Nemuririi, și era calea yogăi. După cum scria deja Émile Senart în anul
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
treilea volum, destinat inițial publicului francez, pune acum la Îndemîna cititorilor români copioase extrase din corespondența dintre Churchill și Roosevelt, Însoțite de un comentariu care urmărește negocierile Aliaților cu Stalin Înainte și după sfîrșitul războiului. Concluzia sugerează, deși fără accente polemice, responsabilitatea Marii Britanii, mai Întîi pentru instalarea influenței sovietice În România În 1944, apoi, prin alte concesii, un an mai tîrziu, pentru menținerea ocupației militare sub pretextul asigurării comunicațiilor cu Austria. Documentele Înseși Îngăduie nuanțarea acestei teze, dar nu contestarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
drept „creație”. Demersurile sale critice, deși concepute ca participări subiective plenare, se individualizează totuși, în peisajul epocii, prin situarea cărților analizate în contextul integral al creației autorilor luați în discuție și, pe cât posibil, al literaturii cu tematică similară. Verva acut polemică și perspectiva întotdeauna imprevizibilă de intrare în subiect caracterizează mai toate cronicile și profilurile scriitoricești realizate de C., selectiv reținute în volumele Alfabet liric (1974), Poeți și poezie (1980), Printre poeți (1983). Poetul își relevă pe deplin sensibilitatea abia în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286064_a_287393]
-
fost surpate. Ideea încrucișării absurde a mistreților cu scroafele este o proiecție grotescă a experimentelor monstruoase care au distrus comunitatea rurală basarabeană. P. a mai publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos (2001; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), articole polemice și cronici literare. SCRIERI: Timpul probabil, pref. Mihai I. Ciubotaru, Chișinău, 1983; Ghid pentru cometa Halley, Chișinău, 1987; Cubul de zahăr, Chișinău, 1991; Lunaticul nopții scitice, Chișinău, 1995; Păsări mergând pe jos, Chișinău, 2001; Careul cu raci, Chișinău, 2003. Repere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
despre raporturile cunoaștere-putere (social-politică) din Franța zilelor sale! Ori de câte ori l-am citit pe Foucault nu am fost preocupat de mitologia din jurul acestui gânditor complex, original și imprevizibil. Astfel că nu m-a preocupat mitul Foucault (rebelul, ciudatul, neînțelesul, dificilul sau polemicul Foucault), nu m-a preocupat nici limbajul-funcție și efect Foucault, adică gânditorul care ține discursul și deține limbajul, este chiar limbajul în exercițiu. În schimb, m-au preocupat maniera sa de problematizare; istoriile problematizărilor pe care le-a făcut; constructivitatea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
vot, înseamnă că discursul ofertanților nu l-a mai legat organic de X, Y, Z om politic. Ceea ce se pune în discuție nu este atât viața sa concretă, cât mimarea unor discursuri și decizii ale existenței sale, într-un mod polemic, teatral, de precizare a soluțiilor și/sau a opțiunilor. "De stânga" sau "de dreapta"? Opțiuni doar pentru creierele slabe și afectate de arbitrariul unor vremuri represive. La fel cum sexul e centrat pe reprimare, pe jocul activ-pasiv, pe relații mutuale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spargere" a principiului reprezentării în lideri mari și mici... Dacă Heidegger a avut o influență asupra "devenirii filosofice" a lui Foucault o idee falsă! , atunci, cu siguranță, Nietzsche, omul-dinamită, l-a influențat pe filosoful francez să scrie istorii "incomode", "subversive", "polemice", "scandaloase". Curând, toată această percepție negativizantă se va șterge din memorie, iar autorul nostru va fi pus pe rafturile bibliotecii ca un clasic al gândirii europene moderne. Istoriile sale "dificile", "neplăcute", "enervante", abstracte nu au vreo legătură cu empirismul istoriografic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cele două persoane, care-și dispută supremația dreptății și a adevărului despre un anume ceva. Polemica este "doar teatru" (Foucault), o mască, dominată de instinctul criminal și de spiritul negativist al celui care atacă. Discursul istoriografic poate fi, la modul polemic, un război al cuvintelor, un soi de eristică, dar ceea ce deranjează, ceea ce intrigă și ceea ce revoltă în toată această istorie scrisă nu sunt atât cuvintele, cât o evidență a faptelor și acțiunilor, dincolo de vorbe și de interpretări, dincolo de semne și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
eterogenitatea materialului studiat - fenomenologia spiritului clasic -, fără a cădea în capcanele reducționismului facil, și tendința de situare constantă a imaginației clasice în dinamismul cultural al epocii, fără a deborda limitele acestuia din urmă și a încălca domeniul socialului. Ipoteza, evident polemică, este că proiecțiile imaginative de orice fel beneficiază de o autonomie absolută în raport cu determinațiile exterioare; căci ele trimit la viața spiritului, funciarmente liberă de presiunile socialității. Ostentația demonstrativă are o țintă precisă - sociologiile literare, prizate de intelectualitatea franceză gauchistă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
creând primejdii pentru securitatea țării și pentru pacea Europei 800. Plecând de la declarațiile apărute în presă, prin care Gheorghe Brătianu punea în discuție unele aspecte ale politicii externe a României, Nicolae Iorga a inițiat un ciclu de articole, cu caracter polemic. Într-o astfel de luare de poziție, marele istoric afima că politica externă a unui stat trebuie să fie făcută numai de guvernul responsabil, orice intervenție a unui independent într-o astfel de problemă putând să fie dăunătoare 801. Era
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
devenită obsedantă. Dau impresia unor simple constatări, dar sunt învăluitoare și insinuante. Cântecul este „categoric, pe viață și pe moarte”. În simplitatea lui, are ceva implacabil, rechizitorial. Privită atent, țesătura este complicată. Poezia e când eterică și rafinată, când pedestră, polemică, urâtă chiar; se avântă într-o metaforă cvasiobscură, ca o iluminare bruscă, ori relatează un fapt banal, jurnalier, familiar; mângâie sau înfierează, cântă ori țipă. Este colocvială, orgolioasă uneori, umilă altă dată, fantastă sau naturalistă. O atare „artă poetică” urmărește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
Lira „stiliștilor” îi pare lui P. „foanfă” și „rablagită”, aceștia sunt niște „maimuțoi”, „marțafoi”. Umanismul invocat teoretic are o solidă acoperire estetică. Tematica însăși e grandioasă. Este cântată în general germinația universală, cu substitutele ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariază din nou atât reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța. Surprinde naivitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
temele sale, si nu cuvintele sau expresiile. Biblia este cea mai tradusă carte de pe pământ (în aproximativ 1800 de limbi, se spune) iar traducerile ei se influențează unele pe altele. Cât privește Coranul, primele traduceri, realizate în Europa în scopuri polemice în sec. X-XIII, în unele cazuri, si pentru a dovedi că islamul este o erezie creștină, au fost influențate de traducerile Bibliei. Cele care au urmat au fost influențate de primele, cele din secolul trecut au fost influențate de traducerile
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
această ordine. Cele trei traduceri românești sunt singurele traduceri integrale ale Coranului publicate până acum în limba română. Traducerea lui L. Marracci este prima traducere propriu-zisă realizată în spațiul non-islamic, cele precedente fiind mai degrabă parafrazări cu un pronunțat caracter polemic 71. Cele două traduceri în limba franceză, pe care le-am selectat din foarte multe, se bucură pe drept cuvânt de celebritate: prima, pentru o foarte mare acuratețe în redarea sensului referențial, iar a doua, pentru modul în care, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
1.4.2. ’A≤ad: SOI, ASM, „Cel Unic”; GG „Unul”; Marr „unus”; RB „unique”; DM „Un”; YA „the One and Only”; Arb „One”. Apare o singură dată, în primul verset al surei 112, care afirmă monoteismul islamic la modul polemic în raport cu creștinismul. Este predicat nominal, ca și All"h, avându-l ca subiect pe Huwa: Huwa All"hu a≤ad: „El este Dumnezeu, Unul”. Toți gramaticii sunt de acord că provine din aceeași rădăcina că și w"≤id. Din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
că concorda cu textul unei inscripții grecești de la Palmyra, în care un zeu cosmic și suprem este calificat drept „unic, singur, milostiv”. De altfel, contextul acestei sure de patru versete scurte, în care apare, afirmă unicitatea lui Dumnezeu la modul polemic: „1Spune: «Unul este Dumnezeu. 2Dumnezeu!... Absolutul! 3El nu naște și nu se naște 4și nimeni nu-i este asemenea.»” (GG) D. Rahbar 113 e de părere că semnificația de „veșnic” este o evoluție post-coranică și că a fost adoptată de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]