3,781 matches
-
Storojineț trăiau 1.601 evrei dintr-un total de 4.852 locuitori (adică 32.8% din populație). Numărul evreilor crescuse în 1910 la 4.832 (48.3%) dintr-o populație de peste 10.000 locuitori, printre care ruteni, români, germani și poloni. Evreii erau de meserie comercianți, croitori, tâmplari, dar aveau și profesiuni intelectuale (profesori, medici, farmaciști, avocați, contabili). Ei aveau în proprietate trei tăbăcării de piele, dar aveau în arendă proprietăți agrare, mori și distilerii de alcool. Conducerea comunității era deținută
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcționează între anii 1662 și 1668 și unde se emit ultimele monede moldovenești (bani mărunți de aramă, denumiți "șalăi"). În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, ""trimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
și turnul cel mare din cetate Sucevei, ce-i dzice turnul Nebuisăi”". Cei care au trecut prin preajma cetății în următoarele secole au constatat faptul că din aceasta nu mai rămăseseră decât niște ruine. La sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-și cartierul general la Mănăstirea Zamca în timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate. În anul 1700, aflat în trecere spre
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
lacului sărat (format prin prăbușirea unor mine vechi de exploatare a sării), localitatea Ocna Șugatag este și stațiune balneară. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.568 locuitori, dintre care 890 maghiari, 480 români, 169 evrei, 18 germani, 10 poloni și 1 rutean. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 933 romano-catolici, 436 greco-catolici, 160 mozaici, 17 ortodocși, 12 reformați și 1 luteran.
Ocna Șugatag, Maramureș () [Corola-website/Science/301583_a_302912]
-
cu Bucovul. Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul 1473. La 2 septembrie 1493, la Târgoviște este emis un alt document privind Bucovul. În anul 1600, Mihai Viteazul fost învins la Bucov de o oaste de poloni și moldoveni. Bucovul a fost reședința județului Săcuieni (desființat în 1847), dar a decăzut treptat din cauza apariției și dezvoltării orașului Ploiești. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucov era deja doar o comună rurală, formată din cătunele Bucov, Chițorani
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul marelui duce al Lituaniei, Vitold, cumnatul său. După moartea lui Alexandru cel Bun, Hotinul a fost ocupat de către Polonia, ca urmare a războaielor dintre urmașii domnitorului moldovean, fiind recucerit de la poloni abia în anul 1459 de către domnitorul moldovean Ștefan cel Mare după un asediu care a durat doi ani. Fortăreața, consolidată de Ștefan cel Mare în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
cetate la 24 septembrie 1621. Forțele Uniunii au trecut apoi sub comanda lui Stanisław Lubomirski. Bătălia, descrisă de scriitorul Wacław Potocki în celebra sa operă "Transakcja wojny chocimskiej", a marcat sfârșitul unei lungi perioade de războaie. În anul 1673, husarii poloni au dus o nouă bătălie majoră în acest loc (a doua Bătălie de la Hotin). De această dată, forțele poloneze aflate sub comanda viitorului rege Ioan Sobieski i-au înfrânt pe otomani la 11 noimebrie 1673. În această bătălie, ghiulelele lui
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Mare (1457-1504). Dintre aceștia sunt de menționat Șandru, Stanislav Rotompan și Arbore cel Bătrân. Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Neamț nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) și Bătălia de la Valea
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
susținute de grinzi groase de stejar. Domnitorul Petru Șchiopul, în prima sa domnie (1574-1577), a inițiat refacerea cetăților distruse în timpul lui Lăpușneanu, pentru a-și apăra mai ușor teritoriul de numeroșii pretendenți la tron, veniți în Moldova cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci. În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotușului la 4 mai 1600 și ocupă Bacăul la 10 mai, oștile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
Gheorghie logofătul de avuțiia acéia în Cetatea Neamțului, ori au stătut după lucruri care începuse și n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuțiie"". În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, ""triimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
cetate era un număr mic de plăieși, care s-au predat după patru zile de lupte, când au ieșit din cetate doar șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
în graba timpului, în diferite documente oficiale ori lucrări de specialitate, de la "less" (maghiara)- care înseamnă loc de pândă (pus in legatura cu sistemul de supraveghere a căilor de acces spre cetatea Rodnei), slavul "les" (aluniș) până la denumirea de"leși" (poloni). Etimologia așezării de la poalele Heniului a preocupat și pe alți istorici și oameni de litere din județ, cât și pe autorități. Astfel, în 1923, autoritățile guvernamentale au solicitat organelor administrative din județele României să facă, unde era cazul, propuneri de
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
menționat documentar pentru prima dată că "Islam", în anul 1543, într’un defter otoman. De altfel, fostă denumire a satului este "Islam - Geaferca" sau "Geaferca Turcească". La mijlocul secolului al XIX-lea satul apare menționat în mai multe rânduri. Astfel, agentul polon Korsak îl notează în anul 1849 că "Zamfirca", iar peste numai un an Ion Ionescu de la Brad îl menționează "Djafer". Fondul Tapiurilor otomane din perioada 1866-1877 amintește de satul "Cafer - Islam". Locul odinioară de turci, sătul se va deopula după
Florești, Tulcea () [Corola-website/Science/301838_a_303167]
-
un centru de sănătate, o prăvălie, vechea biserică a fost reparată. Autoritățile comuniste își vedeau de ale lor, dar populația Poienii era prea călită ca să se supună. În ciuda propagandei antibisericești, oamenii se adunau la biserică, copiii învățau și vorbeau limba polonă. După război,în anii 1950-1960 preotul Iosif Tălmăcel a fost paroh. Nu vorbea polona, dar după un timp a învățat să vorbească cu noi ca noi. La Poiana venea apoi preotul Szurgot, paroh și apoi decan de Gura Humorului, care
Poiana Micului, Suceava () [Corola-website/Science/301986_a_303315]
-
1950-1960 preotul Iosif Tălmăcel a fost paroh. Nu vorbea polona, dar după un timp a învățat să vorbească cu noi ca noi. La Poiana venea apoi preotul Szurgot, paroh și apoi decan de Gura Humorului, care ținea predica în limba polonă. Dintre toți preoții, cel mai mult a fost paroh pr. Cazimir Cotolevici, înlocuit în 2003 de către preoții formați în Polonia: mai întâi pr. Marius Bucevschi, apoi în 2005 pr. Alfons Zelionca. Din 2006 paroh este pr. Gabriel Bucur care cu
Poiana Micului, Suceava () [Corola-website/Science/301986_a_303315]
-
vom aici noi și urmașii noștri. Pentru ei a luat ființă o nouă grădiniță. În acest an a început și construcția noii școli, adaptată la nevoile copiilor, cu sprijinul autorităților din Polonia. De asemenea s-a terminat construcția noii Case Polone (Dom Polski) pe locul vechiului Cămin Cultural. Aici activează ansamblul folcloric Mała Pojana. Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Poiana Micului se ridica la 1.636 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau germani (53,24%), cu o minoritate de români (0
Poiana Micului, Suceava () [Corola-website/Science/301986_a_303315]
-
facto" (1926-35) al celei de , . De la jumătatea Primului Război Mondial, a avut o influență majoră în , și a fost o importantă figură a scenei politice europene. El a fost persoana cu cele mai mari merite în crearea celei de a Doua Republici Polone în 1918, la 123 de ani după ce . Autocaracterizându-se drept un descendent al culturii și tradițiilor polono-lituaniane, Piłsudski a crezut într-o Polonie multiculturală - "o casă a națiunilor", recunoscând numeroasele grupuri etnice și religioase care se aflau într-o puternică alianță
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
Rusia începuse să sufere în război, și-a retras sprijinul acordat Puterilor Centrale și a fost arestat de germani. Din noiembrie 1918, când Polonia și-a redobândit independența, până în 1922, Piłsudski a fost al Poloniei. În 1919-21, a comandat forțele polone în șase războaie de frontieră care au modelat națiunea polonă. Forțele lui păreau aproape învinse în Războiul Polono-Sovietic când s-a dat bătălia pentru Varșovia în august 1920. În „miracolul de pe Vistula”, ele au distrus cinci armate rusești și au
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
acordat Puterilor Centrale și a fost arestat de germani. Din noiembrie 1918, când Polonia și-a redobândit independența, până în 1922, Piłsudski a fost al Poloniei. În 1919-21, a comandat forțele polone în șase războaie de frontieră care au modelat națiunea polonă. Forțele lui păreau aproape învinse în Războiul Polono-Sovietic când s-a dat bătălia pentru Varșovia în august 1920. În „miracolul de pe Vistula”, ele au distrus cinci armate rusești și au salvat Polonia. În 1923 s-a retras din politica activă
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
japonez vedea planul cu ochi buni, guvernul japonez, inclusiv Yamagata, erau mai sceptici. Rivalul lui Piłsudski, , a călătorit în Japonia, unde a combătut planul lui Piłsudski, depunând eforturi pentru a descuraja guvernul japonez să susțină în acest moment o revoluție polonă, care Dmowski simțea că ar fi sortită eșecului. Dmowski, el însuși patriot polonez, avea să rămână rivalul politic al lui Piłsudski până la sfârșitul vieții acestuia din urmă. În cele din urmă, Japonezii i-au oferit lui Piłsudski mult mai puțin
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
una la Lwów (astăzi, Lviv, Ucraina) și una în Cracovia - pentru a efectua pregătirea în . Cu permisiunea autorităților austriece, Piłsudski a fondat o serie de „cluburi sportive”, apoi Asociații de Pușcași, care serveau drept acoperire pentru pregăturea unei forțe militare polone. În 1912, Piłsudski (folosind pseudonimul, „"Mieczysław"”) a devenit comandant-șef al unei Asociații de Pușcași ("Związek Strzelecki"), care în 1914 ajunsese la 12.000 de membri. În 1914, Piłsudski a declarat că „numai sabia mai poartă acum vreo greutate în
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
a realiza o Polonie unită și independentă era să sprijine Antanta împotriva Puterilor Centrale. La izbucnirea Primului Război Mondial, la 3 august, la Cracovia, Piłsudski a format o mică unitate militară de cadre, , formată din membrii Asociației de Pușcași și ai Escadrilelor Polone de Pușcași. În aceeași zi, o unitate de cavalerie, sub comanda lui , a fost trimisă pentru recunoaștere peste granița cu Rusia, chiar înainte de declararea oficială a stării de război între Austro-Ungaria și Rusia, care a urmat pe 6 august. Strategia
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
că bolșevicii sunt mai puțin periculoși pentru Polonia decât adversarii acestora din Războiul Civil Rus. Acești „ruși albi” — reprezentanți ai vechiului Imperiu Rus — erau dispuși să accepte numai o independență limitată pentru Polonia, probabil, în hotare similare celor ale fostei Polonii a Congresului, și în mod clar se opuneau controlului polonez asupra Ucrainei, care era crucială pentru proiectul Intermarium al lui Piłsudski. Aceasta spre deosebire de bolșevici, care declaraseră împărțirea Poloniei nulă și neavenită. Piłsudski specula astfel că Poloniei i-ar fi mai
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
la 21 aprilie 1920, mareșalul Piłsudski (rang primit din martie 1920) a semnat o alianță militară (), cu liderul ucrainean Simon Petliura pentru a efectua operațiuni comune împotriva Rusiei Sovietice. Obiectivul tratatului polono-ucrainean a fost stabilirea unei Ucraine și a unei Polonii independente aliate, asemănătoare cu aranjamentul între Uniunea Polono-Lituaniană și statele medievale târzii ucrainene. În schimb, Petliura renunțat la revendicările ucrainene asupra teritoriilor vestice ale Galiției, parte istorică a , fapt pentru care a fost denunțat de către liderii naționaliști ucraineni. Armatele polonă
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]